vivir para contarla

obsesia chipului cioplit / gica hagi

2012-01-30T10:15:00.007+02:00

patronul gica nu are inca statuie cu bustul sau princiar, cum viseaza de ani buni. insa echipa sa, viitorul constanta, are trecutul asigurat.

etapa a 5-a / victoria bucuresti - fc bihor

2012-01-27T15:12:00.005+02:00

echipele probabile:

VICTORIA
moraru / topolinschi, c. solomon, al. nicolae, cojocaru / ursu, hanganu, coras, ursea / ţâră, culcear

FC BIHOR
jipa / weissenbacher, biszok, bucico, n. muresan / t. ivan, cheregi, tamas / bolba, vancea, ov. lazar

elvis, normal

2012-01-27T13:23:00.001+02:00

'o melodie pentru fiecare' / 230 de minute cu muzici de altadata

2012-01-19T23:57:00.003+02:00

cinematograful / by baricco

2012-01-18T19:51:00.001+02:00

'sa luam un cititor de-al lui balzac din secolul al-XIX –lea si sa-i aratam, de pilda, full metal jacket (nu zic matrix, zic full metal jacket). inainte sa lesine, cu siguranta va avea posibilitatea de a observa, cu un anume dezgust, spectaculositatea deplasata a acestui limbaj expresiv: viteza, montajul, prim-planurile, muzica, efectele speciale… fara nici o indoiala, chestia ii va parea cumplit de facila, plezirista, dopata si lingusitoare. pentru parametrii sai, asa si este. pentru ai nostri, nu. pentru ca noi ii recunostem cinematografului din capul locului (si ii iertam) o anumita esenta spectaculoasa, necesara existentei sale (...)
pentru un cititor balzacian, diligenta ar fi mai degraba vrednica de dispret, pentru noi, e un clasic (...)'

atentie cinefili / woody allen

2012-01-17T16:34:00.012+02:00

'atentie, cinefili!
seria proiectiilor rezervate spectatorilor exigenti, organizata sub egida rubricii noastre: "carnet de cinefil" a universitatii cultural-stiintifice bucuresti si arhivei nationale de filme, continua. vineri, 8 iunie, ora 17.00, la sala dalles, se va desfasura o seara consacrata marelui cineast WOODY ALLEN, in cadrul careia aura puran, istoric de film, va prezenta comedia ADORMITUL. intrarea se va face, in limita locurilor disponibile, prezentand talonul de participare decupat din "carnetul de cinefil" al numarului nostru de vineri'

ziarul libertatea, 6 iunie 1990

p.s.
tot vineri, 8 iunie, la ora filmului anuntat,
microbistii indulgenti isi mai turnau o cana de sifon, in asteptarea meciului de deschidere al coppei del mondo, in timp ce masa minerilor perseverenti isi lustruia maciuca, rabdatoare (ingaduitoare).

bucătăria lui pantacruel (2) / piftie de purceluș ghiduș, îngrășat în ajunul crăciunului

2012-01-14T10:28:00.005+02:00

fotografia cu rezultatul final, mai spre seara.

blue hostel

2012-01-14T10:17:00.006+02:00

asteptari mari

2012-01-14T00:08:00.001+02:00

Doamne... ce placere! / polanski 2011

2012-01-13T11:19:00.009+02:00

dupa parerea mea (destul de discutabila), unul dintre cele mai misto filme din 2011.
mi-a adus aminte, ca doar e tot teatru filmat, de alte doua delicatese (davidmametiene, ce-i drept), 'glengarry glen ross' & 'vanya on 42nd street'.

'carnage' / roman polanski
jodie foster, kate winslet, christoph waltz, john c. reilly

se pare, conform fotografiei de mai jos, ca piesa s-a jucat si la noi cu succes (un succes la fel de discutabil ca si parerile mele), intr-o distributie... usor vaga.

bucataria lui pantacruel (1) / coaste circumspecte însoțite de cartofiori rumeni & muștăcioși în muștar

2012-01-12T20:48:00.015+02:00

ca sa nu-mi aud vorbe, undeva, candva,
cum ca n-as avea talente (absconse) la bucatarie

deci,
se iau doua tavi, 8 cartofi (taiati in sferturi), cinci catei de usturoi, cateva coaste de porc (ramase de la sfertul de porc de craciun), 3 linguri de mustar, ulei de masline, sare, piper, oregano, busuioc, cimbru si un pahar de vin rosu.
in prima tava se prepara cartofii pictati cu sos de mustar,
in cea de-a doua coastele, dupa pricepere si rabdare.
langa, in caz ca, merge si o salata de sfecla rosie.

rezultatul arata cam asa:

gustul... mmm, mmm!

iar ca desert,
recomand scurt-metrajul romaneasc 'numaratoare inversa' (tocmai a inceput acum pe hbo).

cele mai cele comparatii (2) / cu aerul unui garcia marquez

2012-01-11T18:26:00.003+02:00

iar la asta - secventa in care celebrul purtator al tricoului cu numarul 3 (din fragmentele anterioare) il ironizeaza un pic pe purtatorul tricoului cu numarul 10 - mi s-au crispat sprancenele si inclestat falcile de (atata) ras:

'(...) mi s-a intamplat chiar sa primesc mingea de la numarul 10 al nostru: un fițos talentat pe care il vazusem intotdeauna jucand din departare. s-a uitat la mine si mi-a pasat-o, cu aerul unui garcia marquez care imi intindea caietul de notite spunandu-mi "tine-mi-l tu o țâră, cât mă duc să trag eu o pișare." erau experiențe de zile mari'

cele mai cele comparatii (1) / niște sărăcani

2012-01-11T17:55:00.007+02:00

am hotarat sa colectionez, incepand de aici (si acum), cele mai nastrusnice & extravagante comparatii de care ma lovesc prin carti, filme, fete sau vecini.
incep cu asta (scrisa cu bolduite), din cartea aceluiasi baricco (urmatoarea va fi tot de la el, fireste, caci asta citesc acum), un fragment in care purtatorul tricoului cu numarul 3 - intalanit in postarea precedenta - il barfeste pe purtatorul tricoului cu numarul 7:

'(...) din cand in cand el trecea pe stanga, sa-si caute spatiu de joc: se vedea ca nu se simtea ca acasa, dar o facea in speranta ca va scapa de dulaul personal. imi placeau ochii lui, cand ma revedea acolo, serafic si ineluctabil. atunci revenea pe aripa dreapta, precum acei oameni care si-au deschis un restautant in centru, dar, cum n-au scapat de saracie, se intorceau la țară. așa era fotbalul pe atunci. intotdeauna mi-a fost dor de el.'

purtand pe spate numarul 3 / anii '60

2012-01-09T09:43:00.008+02:00

'cand am inceput eu sa practic sportul cu balonul rotund, erau anii ‘60, iar moggi si canalul sky inca nu aparusera. eram singurul care nu aveam pantofi pentru fotbal (nu eram saraci, dar eram catolici de stanga), asa incat evoluam in bocancii de munte, pe care ii legam la calcai: de aceea, potrivit de altminteri unei logici stringente, cei mari au hotarat ca trebuie sa joc in aparare. pe vremea aceea eram de parare ca viata e o tema de rezolvat, nu o serbare de nascocit, si ca atare m-am calauzit ani de zile dupa aceasta orientare de principiu, crescand cu mentalitatea unui aparator si escaladand categoriile fotbalistice purtand pe spate numarul 3.
pe atunci, acesta era un numar lipsit de poezie, dar sugera o disciplina ferma si imperturbabila. corespundea, mai mult sau mai purtin, cu parerea, imperfecta, pe care mi-o facusem despre mine insumi.

in fotbalul acela, aparatorul apara. era un tip de joc in care, daca purtai pe spate numarul 3, puteai juca zeci de meciuri fara sa treci de linia de mijloc a terenului. nu ti se cerea. daca mingea era dincolo, tu asteptai dincoace si-ti trageai sufletul. acest lucru iti oferea o perceptie ciudata asupra partidei. ani de zile, eu mi-am vazut echipele marcand goluri indepartate si vag-misterioase: erau lucruri care se petreceau acolo, intr-o zona a terenului pe care nu o cunoasteam si care, in ochii mei, reproducea aura legendara a unei localitati balneare de dincolo de munti: femei si picioare lungi.

cand se dadea un gol, acolo oamenii se imbratisau, imi amintesc prea bine. ani de zile i-am vazut imbratisandu-se, din departare. din cand in cand mi s-a intamplat sa parcurg tot terenul ca sa ajung pana la ei si sa iau parte si eu la imbratisare, dar nu prea mergea: ajungeai mereu un pic prea tarziu, cand partea propriu-zis nerusinata se ispravise deja. era ca si cum, la o petrecere, te-ai apuca sa te imbeti, cand toti ceilalti se intorc deja acasa. astfel, de cele mai multe ori, ramaneam la locul meu, schimband cate o ocheada sobra, intre aparatori. in ce-l priveste pe portar, acesta era intotdeauna un pic zarghit – se bucura de unul singur.'

alessandro baricco

dulce9arii / nimic despre elvis

2012-01-08T17:12:00.003+02:00

symphony no 7 / o amintire

2012-01-08T00:30:00.013+02:00

inca nu vazusei finalul ireversibil al filmului lui gaspar noe - nici n-aveai cum, va aparea abia doisprezece ani mai tarziu, prin 2002 - si nici nu banuiai ca in acelasi an, pe 19 august, leonard bernstein, pe care incepusei deja sa il adori pentru jovialele sale lectii muzicale de la tvr, va dirija ultimul concert, incheiat desigur cu 'a saptea', insa stiu ca ai intrat - am auzit cu urechile mele - in biblioteca sadoveanu, aia de la amzei, de langa cinema studio, special ca sa cauti simfonia ta preferata si s-o reasculti la casti; o descoperisei cu ani in urma, la matusa-ta (ioana), in vatra luminoasa, pe fotoliul de langa usa, intre un ceaikovski si ravel, si care avea biblioteca mare plina de carti, pick-up si colectie impresionanta de discuri de vinil (uneori si ciocolata in frigider).
chiar din acele zile mi-am dat seama ca, intamplator sau nu, nu se va alege mai nimic de capul tau.

(video)

7 filme / que sera, sera

2012-01-05T22:42:00.008+02:00

mi-am indesat in cap, in aceste prime zile ale anului, vreo 7 sau 8 filme (si circa 400 de pagini),
unele mai bune altele mai bunicele

code 46 (o corigență mai veche)
de vrais mensonges (pentru audrey tatou)
a torinoi lo (primul bela tarr)
never let me go (ecranizarea cartii lui kazuo ishiguro, pe care n-am citit-o)
unforgiven (in asteptarea lui j. edgar)
elena (ultimul zvyagintsev)
a separation (finalmente)
+
le père de mes enfants (o recomandare gorziana de acum fix un an)

iar ce va (mai) urma, va urma.

5 ianuarie / luna buzunarelor goale

2012-01-05T13:54:00.002+02:00

ziua a cincea

2012 in 7 litere (maladictis) / ghicitorul din o(r)z

2012-01-04T18:51:00.023+02:00

la un moment dat, in aceeasi zi binecuvanta, zi care nu-i nici marti (dupa revelion), nici (daca e) joi (e belgia) si nici friday (i'm in love), ghicitorul din orz, cel numit (raducosasian), pentru uzul raţiunii, pantacruel, se uita pe fereastra si vede doua siluete la poarta. crezand ca este calcat de hoti isi ia inima in dinti si toporul in mana si iese la poarta. acolo il zareste pe preotul din sat, venit in recunoastere de anul nou. il pofteste in casa, saruta icoana,

si, dupa, intra cu grija in camera nou amenajata, unde, precum legendarul noe, susnumitul isi incropise, din lemnele ramase, o biblioteca in care a ingramadit tot ce a strans (minus zecile de carti imprumutate pe te miri unde) in fix cei 37 de ani de vietuire pasnica.

trec aproximativ doua minute pana cand, electrocu(r)tat de o idee nastrusnica de 22.000 de volti, individul extrage 7 litere din punguta de scrabble, litere care, chipurile, ii vor da un indiciu despre cum va fi 2012.
una cate una, literele -
a,
z,
m,
a,
l,
a,
d,
mai exact, in ordinea extraordinarei extrageri, asemenea unui confutatis maledictus
'a-z * m-a-l-a-d'
i-au dezvaluit preacuriosului cate ceva din negura anului ce tocmai va sa fie.

4 ianuarie / 37, pe inserat

2012-01-04T16:56:00.003+02:00

(foto: d., sotia lui pantacruel)

dogville + django (un)chained / by pantacruel

2012-01-04T15:40:00.007+02:00

explicatie foto:
'grace' & 'django' aka preadolescentul 'bobiță'
in prima lui zi de zgardă cu lanț

3 ianuarie / béla tarr

2012-01-03T10:39:00.014+02:00

"in torino, pe 3 ianuarie 1889, friedrich nietzsche păşeşte afară din casa cu numărul 6 de pe strada carlo albert. poate pentru o scurta plimbare, poate spre oficiul poştal pentru a-si ridica scrisorile. nu departe de el, un birjar are probleme cu calul trăsurii lui. in ciuda tuturor eforturilor bărbatului, calul refuză să se clintească. birjarul (giuseppe? carlo? ettore?) îşi pierde răbdarea şi pune biciul pe cal. nietzsche, un barbat vanjos cu mustata stufoasa, se năpusteşte în scenă punând capăt brutalităţii. işi aruncă braţele în jurul gâtului calului în hohote de plâns. un vecin il duce acasa pe nietzsche care se intinde pe divan si tace pentru doua zile. intr-un tarziu murmura cateva cuvinte: 'mama, sunt un prost', dupa care va mai trai zece ani, bland si dement, ingrijit de maica-sa. cat despre cal... nu se mai stie nimic. "

a torinói ló

(video)

3x3

2012-01-01T15:11:00.010+02:00

1982

1992

2002

se scurge 2011-le din mine

2011-12-31T22:53:00.005+02:00

ca sangele din porc

make love, not counter strike (1) / samantha + tim

2011-12-31T08:02:00.002+02:00

(video)

2011 by cinesseur / 'pe alocuri firoscosi'

2011-12-29T23:48:00.025+02:00

filmele - 'si nu că ar avea vreo relevanță, fiindcă n-are: primul cadru durează cam două minute. pare și mai lung. iar aici e tot farmecul',
gandurile - 'drăgăliţă doamne, abia acum mi-am dat seama, revâzându-l cu ochii minţii (my beautiful mind, you can say that!): filmul sofiei coppola stă de la prima la ultima secvenţă, mai ales ultima secvenţă, sub semnul versurilor lui t.s. eliot: where does one go from a world of insanity? somewhere on the other side of despair',
patimile - 'don't put it in your pocket, sir. don't put it in your pocket. it's your lucky quarter',
conversatiile imaginare - 'dragă al., mereu am crezut că ar trebui să-ţi deschizi un blog cu răspundere limitată, un blog invernal, ca să preiau terminologia ta livrescă, în care să deversezi axiomaticele-ţi opinii de hârciog cinefil'
&
(m)obsesiile - malick, monica, mann, marilyn + monday monologurile + ma(d)lenele + moby + manchester united + multe (altele) - unui prieten vir(tu)al de-a lungul unui an cinesseur*ic aproape visceral.

asadar, stimabile,
cum a(r fi) spus deja maestrul (als), tot acolo, la tine, o 'scurta călătorie în inima luminii' like a movie "fara dialoguri si trama - numai dezmat vizual pe muzici alese. care, apropo, marcheaza o apropiere" intre muza lui tornatore si muz(ic)a lui wong kar wai "(on the other hand, sa stii ca, incercand sa ma obiectivez, nu cred ca cineva din afara pricepe aiurelile pe care (ti) le scriu. adica sunt legaturi pe care le facem sau scheme de-ale noastre, greu de ucis de catre altii. pentru publicul tau, riscam sa parem pe alocuri firoscosi. ceea ce oricum suntem ;)"

2011 by cinesseur
(video)

* (probably) cu siguranta cel mai bun blog de filme din urbea noastra.

reminiscențe pantacruelice (1)

2011-12-22T14:23:00.004+02:00

in loc de colindele lui hrusca

(video)

i have a dream (team) / a long time ago in a carpathian garden far, far away....

2011-12-22T09:32:00.014+02:00

:-)

2011-12-21T23:18:00.012+02:00

'fața zâmbitoare' e folosită mai ales de idioți la finalul mesajelor

larry david ('curb your enthusiasm') :-)

(si tot) m.c. / (un fel de) autoportret

2011-12-20T10:08:00.003+02:00

asta dupa ce m-a prins ora doua si jumatate noaptea citind dintr-o carte, lucru care nu mi s-a mai intamplat de multe luni de zile

'un scriitor de mana intai dintr-o tara de mana a saptea nu poate aspira la o notorietate mai mare decat a unui scriitor de mana a saptea dintr-o tara de mana intai'

zen, mircea cartarescu

dogville / by cartarescu

2011-12-20T00:45:00.009+02:00

'30 ian (2004)
am vazut un film - dogville de galonatul von trier - care nu e decat o gluma nereusita.
in final, frumoasa nicole kidman ar mai fi trebuit sa impuste cativa tipi (la carnagiul asta gen titus andronicus oricum n-ar mai conta), intre care pe producator, scenarist, decorator, pentru ca-n final - pentru ca unoeri trebuie sa faci treaba singur - cu propriile manusite muncite sa-l execute pe regizor. asa ar fi triumfat, abia, dreptatea'

zen (jurnal / 2004-2010), mircea cartarescu

ps
sau cand un (destul de) mare scriitor nu intelege mai nimic din opera unui (foarte) mai mare cineast

mortăciunea anului / by pantacruel

2011-12-19T18:00:00.003+02:00

(video)

Sylvain Chomet / Tour Eiffel

2011-12-15T22:29:00.002+02:00

(video)

tocmai l-am ratat / vorbitor (by radu muntean & alexandru baciu)

2011-12-15T21:06:00.004+02:00

la hbo, nimerind exact peste genericul de final.
il mai pot vedea insa pe 16-12-2011 (04:55), 18-12-2011 (22:35) sau 27-12-2011 (14:00)

trailer

o (minunata) poveste de craciun

2011-12-15T10:10:00.017+02:00

scrisa de jurnalistul viorel ilisoi cu haz nebun si vascozitate redusa, o poveste de viata despre vremurile & drumurile noastre triste, in care multi se vor regasi pe alocuri; alocul meu e pe la finalul relatarii, mai ales ca intre mine si bragadiru sunt doar doua strazi distanta.

‘Am dormit prin gări când am ieşit din casa de copii. Şi înainte, şi după armată. Veşnic flămând, rupt în cur, nespălat. Eram tânăr, în mine ardea focul. Afară era comunism.

Pe urmă am stat la mama prietenului Ticuţă Bojescu. La marginea Botoşaniului, într-o casă de lut cu vie şi cu o grădină plină cu zmeuri. Mamaia, cum îi ziceam, era epileptică şi treaba mea era să-i pun o lingură de lemn între dinţi când făcea crize şi să chem Salvarea. Dimineaţa, în drum spre şcoala unde lucram, îi duceam căruciorul cu zmeură la piaţă. Când fiică-sa cea mică a divorţat şi s-a întors acasă, m-am reîntors în gară după un an de huzur.

Din gară, am ajuns în cartierul Bucovina. Eram prieten de la cenaclu cu poeta Despina Alexandru. Ea îşi părăsise bărbatul, pe Costel, plecând după altul, nimeni nu ştie unde. Cum locul ei în casă rămăsese liber, m-am mutat cu Costel. Munceam cu el la siloz. Încărcam vagoane cu grâu pentru export într-o perioadă când pâinea era strict raţionalizată şi eu mâncam borşul cu biscuiţi fiindcă nu aveam buletin de oraş, deci nici cartelă de pâine. Prindeam guguştiuci la siloz, cu o plasă, câte un sac odată, făceam bişniţă cu guguştiuci. Căpătam la schimb rachiu de bomboane, făcut în casă, cafea, ţigări, ouă, brânză, îmbrăcăminte. Ne uitam la filme, pe casete video, până leşinam. Jucam scrabble cu prietenii de la cenaclu, ne îmbătam, scriam poezii. Totul a fost frumos până s-a întors Despina acasă, cu coada între picioare. Costel a iertat-o şi primit-o înapoi. A spălat-o un pic şi era ca nouă. Am locuit toţi trei până au reînceput bătăile între ei. Cu scaune, cu făcăleţul, cu piciorul de la masă. Încercam să nu intervin, îmi vedeam liniştit de ale mele: ei îşi scoteau ochii, eu făceam mâncare şi scriam poezii. Când se linişteau, le puneam masa şi le citeam ce-am scris. Când la una dintre bătăi am luat şi eu un taburet în cap, i-am părăsit.

Am umblat o vreme din casă în casă, pe la prieteni, nu mai mult de câteva zile într-un loc, că prinsesem frică de ciomăgelile conjugale.

În primăvara lui ’90 m-am mutat la Vasile Curcuţă, alt prieten de la cenaclu. El şi nevastă-sa lucrau la Melana, dar mai făceau şi comerţ cu rulmenţi şi bomfaiere în Polonia. Beneficiam fără nicio reţinere de neaşteptata lor prosperitate. Aveau doi copii, era cam înghesuială.

De la ei am plecat la o vecină, Lola Molie. Doamna Lola era muncitoare model, ţesătoare la Integrata de In şi Cânepă, şi mamă bună pentru un drac de băiat, dar n-avea noroc în dragoste. Se convingea de acest trist adevăr o dată pe lună. Când m-am mutat eu la ea, într-o cameră nemobilată, stătea cu un măcelar care o bătea dimineaţa şi seara ca pe şniţel.

M-am mutat la Pascal, contrabasist la Filarmonică. Era alcoolic. Îi plăteam o chirie simbolică şi, în completare, trebuia să-l păzesc să nu se îmbete vinerea, înainte de concert. O singură dată l-am scăpat. A băut în culise şi a apărut pe scenă mangă: râdea tot timpul, tâmp, iar pe la jumătatea concertului s-a pişat în contrabas. Din sală se vedea doar cum întorsese contrabasul cu efurile spre el şi-l ţinea în braţe ca pe o iubită grăsană. După spectacol am descoperit că avuseseră o relaţie urofilă.

După un an de concerte simfonice şi jurnalism psihedelic, în vara lui 1991 m-am mutat în Iaşi, la socri, unde erau şi nevastă-mea şi fetiţa. În sfârşit, familia se reunise după aproape trei ani de căsătorie mai mult prin corespondenţă. Am descoperit însă că nu e bine să locuieşti cu socrii. Au fost şapte ani de lecturi intense, reportaje din toată ţara, interviuri cu scriitori în revista "Timpul”, trepidantă viaţă literară pe Bahlui, pescuit la Prut şi agricultură. Dar şi ani de strâns din dinţi şi de plâns pe după uşă.

Într-o dimineaţă am plecat de acasă, doar cu ce aveam pe mine, şi nu m-am mai întors niciodată. Era la zi mare, 25 Octombrie, Ziua Armatei. În 1997. Trei luni am stat la prietenul meu Dan Lungu, în Iaşi. Eu eram cu bucătăria, mai ales fasolea cu cârnaţi îmi ieşea, citeam, scriam, mă uitam la filme.

La 30 de ani m-am mutat în Bucureşti şi am început viaţa de ziarist la un cotidian.

Câteva luni am stat la soră-mea mai mare, un fel de mamă de-a doua. Dar voiam să fiu de capul meu. Aşa că m-am mutat în gazdă la o bătrână. Dimineaţă mi-am dus valiza acolo, la amiază am revenit şi am băut un pahar de apă, seara mi-am luat valiza şi am plecat plătind, corect, pentru o zi. Îmi trecuse mahmureala şi observasem ce mizerie era la bătrâna aia în casă, nu se putea locui acolo.

Am ajuns la o vecină de-le soră-mii, pe la Piaţa Gorjului. Era în divorţ şi, cât nu fuseră împărţite bunurile, apartamentul era liber. Din nefericire, Justiţia a avut unul dintre rarele accese de celeritate şi a judecat divorţul vecinei până să apuc eu să mă acomodez. Tinerii divorţaţi au vândut apartamentul şi au împărţit banii, afacere din care eu am rămas pe drumuri.

Am închiriat o garsonieră în Dristor, într-un bloc plin de locatari clandestini. Poliţia făcea mereu razii şi rar scăpam fără amendă pentru lipsa vizei de flotant.Garsoniera avea o bucătărie în care nu mai încăpeam şi eu pe lângă aragaz. Găteam stând în cameră. Când te aşezai pe veceu, trebuia să întinzi picioarele în cameră. Camera avea o masă cu trei picioare şi un pat mic, de o persoană, respectiv o persoană ce ar fi încăput într-un crac al pantalonilor mei. De aceea dormeam pe jos, pe o saltea de burete. Vorba vine că dormeam, că nu puteam închide ochii din cauza gândacilor care veneau de peste tot. Fojgăiala lor neobosită îmi dădea insomnii şi mâncărimi obositoare.

După aproape un an de singurătate şi mizerie mi-am adus nevasta şi fetiţa în Bucureşti, aşa că a trebuit să mă mut într-o locuinţă cât de cât decentă. Cu salariul de la "Naţional” nu-mi permiteam să închiriez un apartament, nici măcar o garsonieră mai de Doamne-ajută. S-a oferit colega mea Dana Achim să mă primească într-o garsonieră de-a ei de pe strada Virtuţii. Ea mai avea o casă în Piaţa Romană, primită de la Primărie, cum primiseră mulţi colegi de-ai mei, descurcăreţi. Chiria era ca-ntre colegi şi prieteni, cam cât un pachet de ţigări. La banii ăştia, aveam mereu sub geam fete cu fuste scurte şi ruj până la urechi, o privelişte rară.

După două luni, Dana s-a îndrăgostit de un american şi a plecat cu el în America sau în Asia, n-am mai văzut-o niciodată de atunci. A vândut garsoniera. Din nou eram cu valiza în mână, cu copilul în braţe şi cu nevasta alături, cu cealaltă valiză.

Am ajuns pe Mohorului, la nea Mircea, vecin de-al soră-mii. Şapte ani am stat acolo, într-o garsonieră ce părea tot mai mică de la un an la altul. Încă nu îmi permiteam să închieriez un apartament. Chiria la două camere era de cel puţin 150 de dolari, adică mai mult decât luam eu de la "Naţional”. Când băieţii lui nea Mircea s-au făcut mari şi au luat-o cu drogurile, proprietarul a vândut garsoniera în care stăteam eu ca să-şi facă o casă la ţară, departe de tentaţia fericirii injectabile.

Am sărit două străzi şi, în sfârşit, m-am mutat într-un apartament. La coana Miţa, pe bulevardul Iuliu Maniu. Plecasem de la "Naţional” la "Jurnalul Naţional”, apoi la "Cotidianul”, şi de-acum îmi permiteam să plătesc chiria pentru două camere, chiar îmi mai rămâneau bani, am început să mănânc şi altceva în afară de cartofi. Fata crescuse, era la liceu, avea nevoie de un spaţiu al ei tot atât de mult cât aveam şi eu nevoie de un spaţiu al meu. Dar doamna Miţa, proprietara, mi-a dublat chiria după câteva luni. Era o strategie murdară a proprietarilor: te momeau cu o chirie mică şi ţi-o măreau când ţi-era lumea mai dragă. Am plătit, ce era să fac?, şi am reintrodus cartofii în alimentaţia zilnică.

Era bine la Miţa, chiar aşa, cu chiria pân’ la cer. Însă din nou dragostea m-a lăsat pe drumuri. Dragostea altora. Fata Miţei se mărita şi voia să se mute în apartament. Ştiam că era păstrat pentru ea, dar speram să nu-i vină atât de repede cheful de măritiş.

Am ajuns pe Apusului, la marginea vestică a oraşului, cu o chirie cât trei sferturi din salariu. Era la apogeul demenţei imobiliare care transformase sordidele periferii ale Bucureştiului în cartiere de lux. Doar la preţ, nu şi la înfăţişare. Exista credinţa generală că nu doar Banca Naţională, dar şi chiriaşii tipăreau bani şi puteau plăti oricât pentru a dormi între patru pereţi de beton făcuţi de Ceauşescu. Am început să fac nişte filmuleţe numite generic "Momente şi spiţe” şi să le public pe saitul "Cotidianului”, pe lângă reportaje. Asta mi-a adus un spor la salariu, nu mă mai puteam plânge de nimic.

Dar iată că a venit criza, salariile au scăzut şi, odată cu ele, şi febra imobiliară. Însă doamna Gabi, proprietara, nu voia să înţeleagă asta. Rămăsese gravidă în timpul boomului economic şi acum, în criză, voia să îi asigure copilului nenăscut un viitor stabil din chiria căpătată de la mine. Tot dragostea (a ei) m-a obligat şi de data asta să mă mut.

Am aterizat în apropiere de Gara de Nord, pe Costache Bălăcescu, într-un bloc micuţ sau o vilă mai mare, cum vrei s-o iei. Căsoaie interbelică, măcinată de igrasii discrete, dar încă solidă. Cu o curticică betonată în spate, unde am ars multă faună pe grătar cu George Lăcătuş şi cu toată gaşca de la "Cotidianul”, cu amici din ţară veniţi în vizită. Am venit cu tot calabalâcul. În urmă cu paişpe ani, sosisem în Bucureşti cu o gentuţă pe umăr, iar acum aveam cam tot ce-i trebuie unui om în casă. Agoniseala mea, nu de-o viaţă, cum ar spune colegii ziarişti, ci din ultimii cinci-şase ani, când am avut un salariu decent şi am făcut şi economii substanţiale tăind tutunul şi alcoolul din lista de plăceri ale vieţii. Înţelegerea cu proprietarul a fost să îmi închirieze pe termen lung. Poate pentru că e foarte bătrân, pentru el termen lung a însemnat zece luni. M-a anunţat că trebuie să eliberez casa, că o vinde. Împrumutasem bani să aranjez totul după gustul meu; nici nu apucasem să achit creditul şi trebuia deja să mă mut. A câta oară?

Preavizul l-am primit la sfârşitul lui august. Abia zilele trecute proprietarul a găsit cumpărător, au bătut palma şi m-a anunţat că trebuie să eliberez casa până la Crăciun. Îmi place să mă mut la marile sărbători, atât laice, cât şi creştine. Aşa că anul ăsta voi prinde Crăciunul în casă nouă. Chiar nouă, făcută anul ăsta. Un apartament modest în Bragadiru. Al meu. L-am cumpărat cu un credit Prima Casă 4, cu avansul plătit din bani împrumutaţi de prieteni. Şi tot de prieteni îndrumat. Aveam 200 de lei – toţi banii – când am început procedurile de creditare.

După 25 de ani de umblat din casă în casă, simţul proprietăţii mi s-a atrofiat. Nu simt o mare bucurie că am, în sfârşit, un loc al meu. În schimb, mă încearcă o tristeţe difuză la gândul că mă mut pentru ultima oară. Îmi iau geamantanele, copilul, pisicile şi plec! Adio, Bucureşti!’

cartianu by plesu

2011-12-14T10:11:00.007+02:00

'nu mai suport să am de-a face, vrând-nevrând, cu un anumit personaj din „holdingul adevărul“, când sentimental ca o telenovelă, când ţâfnos ca un fost şef de sală, bucuros să se tragă în poză cu felurite vip-uri pentru o ţâră de notorietate, haotic administrativ şi cu veleităţi culturale pendulând între paulo coelho şi dan diaconescu.'

'regret că mă despart de cititori, dar am măcar satisfacţia de a scăpa de vecinătatea unui asemenea ins.'

ps
prin februarie, cand a sarit sa-i ia apararea bunului sau prieten g.l.,
plesu se contrase un pic, tot in adevarul, si cu jupanul patriciu

'mă întristează însă reacţia pe cât de pripită, pe atât de radicală a dlui dinu patriciu care, într-un editorial de săptămâna trecută, propunând trei sfaturi strategice pentru o guvernare înţeleaptă, are timp să se răfuiască drastic cu „filosofeanu” (foarte fină glumiţă!). nu cred că dl patriciu e interesat în vreun fel de performanţa intelectuală a lui liiceanu. nu cred că i-a citit cărţile, nu cred că s-a ocupat de traducerile lui din platon, heidegger şi schelling, nu cred că dispreţuieşte editura humanitas“ (...)
liiceanu se consideră elită, zice patriciu... da, dinule, şi, în domeniul lui, este. tu, într-al tău, te socoteşti cumva un tip de duzină?'

ilie d. / niste rezultate

2011-12-14T09:50:00.003+02:00

deci am ras cu lacrimi

(aici)

domnul dede / omagii, personagii, amici, maestri (1)

2011-12-13T11:56:00.031+02:00

domnul dede (n. 7 octombrie 1973, in comuna gherghesti, undeva in apropiere de localitatile greci, gaesti si morteni) a fost, este si va fi un jurnalist talentat si cu simtul umorului (printre putinii capabili de). a fost pe vremuri, de ce sa n-o spunem, coleg de banca cu minorul pantacruel și coechipier cu subtilul verbiaj, pe brezoianu, intre palatul universul si teatrul mic.

invitat uneori pe la b1tv, alteori pe la gsptv - cum se poate vedea si in imaginea din dreapta (si postata pe facebook, spre surpriza si nedumerirea subsemnatului), dede vorbeste despre matrapazlacurile si lirismul fotbalului romanesc la fel de frumos & inspirat ca maestrul marius mitran, la tvr, in emisiunea replay (la care am renuntat sa ma mai uit de lene).

activitatea domniei sale este legată în special de genurile jurnalistice nobile precum reportajul din condei, ancheta pe banchetă și interviul telefonic. desi, la gazetele (multe muribunde, putine fecunde) pe la care a trecut cu stapanita frenezie timp de mai bine de doua decenii - metaforic spus, cam ca șișul prin slanină in dimineata zilei de ignat, ca tot se apropie momentul -, a excelat mai mereu la categoria editorial (crâncen) sau, mai degraba, opinie (avizată), cea care, de altminteri, i-a adus si faima de care inca se bucura in randul prietenilor de nadejde, rudelor tolerante, pensionarilor din tramvai si vecinilor de bloc.

tot domnul dede este cel care, grație abilităților înăscute, a reușit să stabilească un trend prin redactiile care i-au gazduit gentuța de pânză (din care nu lipsea niciodata cate un roman bun, de obicei editie aproape princeps, achizitionat pe te miri ce de la anticariatele din centru). si ma refer aici la programul de lucru alternativ (un fel de jurnalism fara frecventa), intr-o bransa in care weekendurile libere erau mai rare decat participările echipei naționale la turneele finale. aceasta realizare a maestrului, slavofil in cuget si simtiri, se datoreaza, printre altele, pasiunii dumnealui prolixe si (de multe ori) necugetate pentru lectura, muzica country si westernurile cu john wayne.

in decembrie 2007, coplesit de apropierea sarbatorilor de iarnă, el marturiseste franc si cu mult umor (amar) pe blogul perosnal (www.dedes.ro) ca “in primii 17 ani de viata am mancat o singura banana, pe la vreo 13 ani, mai intai am consumat miezul pastos, dupa care am decis ca nici coaja nu este de aruncat”. mai târziu, undeva între 2014 și 2017, efectuează o vizită de lucru în republica ecuador, unde se confruntă violent cu amintirile noduroase (& nodurile din gat) ale trecutului și se lecuiește.

deși va continua să publice neîncetat pe diverse platforme media, spre sfârșitul vieții sale de huzur, dede va funcționa mai mult ca profesor de istorie la o scoala de fete din cartierul drumul taberei.

astăzi, pentru băștinașii însetați de cultură, in comuna sa natală (în semn de prețuire) se găsește instalată o replică a legendarei fântâni targovistene (plus o cană puțin ciobită, suflată cu aur de către șuți) de pe vremea domniei odiosului vlad dracul.

dali + disney / 'destino' (6 min)

2011-12-12T10:12:00.011+02:00

(video)

ps
disney si dali s-au intalnit in 1945, la o petrecere organizata de jack warner, un investitor din lumea filmului. tot atunci, cei doi mari artisti ai epocii au decis sa colaboreze la un proiect cinematografic intitulat “destino”. astfel, intr-o scrisoare adresata “prietenului meu foarte, foarte drag”, dali scrie ca se simte “incurajat de drumul destinului nostru comun” si povesteste ca “nu am dormit deloc in noaptea in care ne-am intalnit”.

intr-o alta scrisoare adresata lui disney (iunie 1946), dali isi marturiseste increderea in faptul ca “destino” “va deveni unul dintre cele mai stralucite momente ale carierei mele artistice”. pictorul suprarealist adauga “asteptam cu nerabdare miracolele tehnice cu care esti la fel de exigent ca si dali insusi... nu uita ca in timpul marilor aventuri artistice trebuie sa incercam sa legam si mari prietenii”.

disney si sotia lui, lillian, fac planuri sa mearga la pescuit in compania lui salvador si a galei, iar pictorul scrie ca “ii asteapta cu veselie” pe “prietenii mei mult iubiti”, adaugand: “mi-ar placea mult sa te vad pe tine si pe doamna disney si sa va ajut sa prindeti acei fabulosi raci.” disney ii raspunde: “ma bucur ca amandoi sunteti asa incantati de destino. nu vom lasa presiunea timpului sa ne opreasca din a realiza ceva pe masura talentului lui dali. daca o sa avem timp, eu si doamna disney ne-am bucura sa va vizitam din nou si eventual sa si profitam de invitatia ta de a merge sa pescuim raci la raul carmel.”

costurile extrem de ridicate fac ca ambitiosul proiect sa fie abandonat, insa prietenia celor doi ramane neafectata, familia disney continuand sa-i viziteze pe gala si salvador.

epilog
desenele rezultate in urma colaborarii lui dali si disney au fost ignorate mai bine de jumatate de secol. la inceputul anilor 2000, nepotul lui disney, roy, le descopera si materializeaza proiectul intr-un film de 6 minute, care.

scurt fragment (delightfully) / 'ca pasarea care tocmai s-a ciocnit in zbor de o usa de sticla glisanta'

2011-12-09T00:44:00.015+02:00

'si mai exista ceva intangibil, una dintre acele calitati greu de descris pe care indragostitii le venereaza la partenerii lor. e raceala cu care cerceteaza sala de clasa, felul in care intra fara jena afisata de obicei de cei care pasesc intr-o sala plina de oameni pe care nu i-au mai vazut. ti se pare ca are o tinuta regala, desi, de fapt, nici asta nu e descrierea exacta, pentru ca in comportamentul ei nu e nici urma de aroganta. da dovada de stapanire de sine, asta e. o stapanire de sine absoluta. isi pune ghiozdanul pe jos si ia loc in banca de langa tine. cand te priveste, te simti ca pasarea care tocmai s-a ciocnit in zbor de o usa de sticla glisanta.
pret de un minut lung, va holbati unul la celalalt.

"salut", iti spune intr-un sfarsit, si gata, esti terminat, nu mai ai scapare. asta e iubire adevarata si nu mai e nevoie sa-ti explicam diferenta dintre iubire si pasiune, pentru ca ti-ai dat seama pe deplin si pentru totdeauna de ea, atat in vastitatea sa, cat si in amanunt.

trebuie mentionat faptul ca amy nu e "sufletul tau pereche" si nici nu "sunteti sortiti unul celuilalt" sau alte prostii romantioase de genul asta. in momentul de fata, in timp ce tu stai si te holbezi la ea, pe planeta mai exista 4,9 miliarde de oameni. nu-i nevoie sa fii statistician ca sa tragi concluzia ca exista cateva zeci de mii de persoane de care te-ai putea indragosti si langa care ai putea trai fericit pana la adanci batraneti. faptul ca faci un credit pentru casa cu o anumita persoana n-are de-a face cu soarta, ci mai degraba cu geografia sau cu situatia economica si e ceva accidental. gandeste-te putin ce s-ar fi intamplat daca tatal lui amy n-ar fi lasat-o balta pe mama ei si nu s-ar fi sustras din peisaj, undeva spre coasta de vest, ca sa bea in anonimat, zadarnicind astfel eforturile facute pentru a o mentine pe amy la o scoala privata. puteati foarte bine sa traiti si sa muriti in orasul asta fara sa va fi salutat macar o data. nu de soarta e vorba, ci de-o pura intamplare'

everything matters!, ron currie jr.

* * * * *

bio
ron currie, jr. s-a născut în 1975, într-o familie catolică şi nu prea înstărită din waterville, un orăşel de 15 000 de locuitori din statul maine (usa), unde locuieşte şi acum. a renunţat la facultate după primul semestru şi s-a apucat de tot felul de joburi sezoniere (a lucrat mai ales ca bucătar în diverse restaurante), a călătorit şi a început să publice proză scurtă în reviste şi antologii.

în 2007, i-a apărut prima carte, god is dead, o colecţie de povestiri suprinzătoare şi întunecate, care a cîştigat premiul young lions fictions, acordat de biblioteca publică din new york, şi premiul addison m. metcalf al academiei americane de arte şi litere. everything matters!, romanul său de debut, a fost inclus pe lista celor mai bune apariţii ale anului 2009 de los angeles times, national public radio şi amazon.com

gustave f.

2011-12-08T18:00:00.004+02:00

in timp ca cautam un model de biblioteca...

'love art. of all lies is the less fallacious' (gustave flaubert)

la 35 de km mai la vale de bogota / by tocilescu

2011-12-06T13:20:00.012+02:00

'știu un loc extraordinar, la 35 de km mai la vale de bogota, un orăşel sau sătuc mai mare, unde tot anul sunt 26 de grade, unde plouă de la ora 3 până la 4 după-amiaza, unde florile înfloresc în permanenţă toată viaţa. toată viaţa e aceeaşi temperatură, la aceeaşi oră răsare soarele, la aceeaşi oră apune. este paradisul. timpul e suspendat. am trecut întâmplător pe acolo şi am stat o după-amiază. nu aş mai fi plecat niciodată. într-un hotel, o semiruină, stăteau nişte puşti şi nişte gagici cu picioarele pe masă şi beau coco jelado şi era o linişte de paradis. un „neunde"!'

ron currie jr / merge bine cu focul din soba

2011-12-06T09:25:00.012+02:00

anul asta,
mos nicolae a stiut ce sa-mi aduca. deci un debutant american; ar fi mers si un capote mai vechi, dar, asadar. n-are rost sa mint, i-am soptit mosneagului la ureche despre,

mai ales dupa ce citisem la claudiu constantinescu ca:

"şi, într-adevăr, debutul acestui american îţi cam suceşte minţile. avem de-a face cu una dintre cele mai nebuneşti cronici de familie, semn că familia, astăzi, e o poveste cu totul ţăcănită, egal deschisă înspre mica emoţie terestră, utopia apocaliptică, aventura sf, thriller-ul paranormal şi misterele cu agenţi secreţi. pe scurt: protagonistul (junior) îşi începe existenţa ştiind cu certitudine – de la o „prietenoasă şi liniştitoare“ voce care îi tot sună în cap – că peste 36 de ani oamenii vor dispărea, pulverizaţi de o cometă. lucrul acesta îl face să devină posac, retras, genial, morbid, alcoolic, anarhist, lecuitor de cancer, avangardist în ale ştiinţei, clarvăzător sub acoperire, iubitor din umbră al mamei/tatălui/fratelui/prietenei din liceu, dar şi un hamletian postmodern, exteriorizînd dilema existenţială prin „stinsul ţigării pe propriile braţe şi picioare“ sau prin „plînsul la reclamele pentru pastile de slăbit (...)“.

din cate inteleg,
a(ve)m aici un mic amestec de john kennedy toole & junot diaz, iar pentru mine toole si diaz sunt un fel de mos nicolae si mos craciun in fata semineului.

a, si chiar acum mi-am facut un ceai fierbinte (irish cream),
era sa uit

12 turle frumoase (si vreo 8 parabolice misto) / jurnal de taran (18)

2011-12-05T09:45:00.003+02:00

dacă / darth vader - dark duster (durkster)

2011-12-03T23:18:00.005+02:00

daca darth vader si-ar schimba masina, pun pariu ca si-ar lua noul duster ('darkster') tocmai de la frankfurt.

in cadrul al doilea lipseste perna / o ora cu monica b.

2011-12-02T17:15:00.009+02:00

'am petrecut o ora cu monica bellucci - spune scriitorul philippe besson, in sport & style n°31, din 3 decembrie 2011. cati oameni nu si-ar dori sa spuna aceste cuvinte? eu, chiar pot sa scriu asta: mi-am petrecut o ora alaturi de monica bellucci. iata, am spus-o, a ramas scrisa, nimeni nu va mai putea sterge asta. dar sa va povestesc (...)'

vinerea neagră, varza verde, păduchii fetei și andrei pleșu / jurnal de taran (17)

2011-11-28T14:33:00.022+02:00

Un pic de cașcaval (contrafăcut)
(Vineri, 25 noiembrie, ora 8.15.)
Ca orice român informat și amator de chilipiruri, ies din casă cu direcția Crângași, via Ghencea (sau “GENCEA”, așa cum a transcris după ureche unul dintre șoferii liniei 303), magazinul eMAG. Am pe listă un singur produs - o cameră video, cât de cât performantă, la un preț avantajos. Pierd microbuzul, însă sunt preluat din zbor de dubița unui vecin amabil. Aflu că este distribuitor de cașcaval. “Unul foarte, foarte bun și gustos”, mă asigură vecinul. Imediat, aceeași sursă: “din păcate, calicii au făcut o mare prostie; pentru că marfa s-a vândut bine s-au orientat repede și au luat cașcaval din altă parte, de calitate îndoielnică, i-au aplicat eticheta și l-au vândut ca și cum...”. Se mai întâmplă și din astea, ce să faci?, că doar nimeni nu-i perfect.

Un român din 12 a spart pușculița
(ora 8.45)
Ajung la eMAG. Dau să urc la showroom, în timp ce o tânără cu minte puțină și telefon lipit de ureche îi face sânge rău unei prietene – “Fato, are plasme de douăzeci și ceva de milioane! Mi-aș lua și eu una”. La etaj, cozi măcar ca pe vremea lui Ceaușescu. Atunci se dădeau tacâmuri și (uneori) portocale pentru tot cartierul, “dați câte un kil să ajungă la toată lumea”, azi se dau mașini de spălat și televizoare la preț redus pentru cumpătații cu arici la buzunar. Așa că nici nu mai contează că reducerile au fost aproape nesemnificative/inexistente (stocuri epuizate înainte de startul promoției...) la produsele de calitate/vandabile, din moment ce oamenii, veniți din toate colțurile țării, au plecat acasă care cu sarsanalele doldora de marfă, care cu buza umflată. De altfel, statisticile de la finalul weekendului - peste 1,5 milioane de români au solictat/comandat produse; vânzări totale de peste 10 milioane de euro, 4500 de televizoare vândute, 2500 de notebook-uri, 3000 de mașini de spălat - indică faptul că Black Friday a fost cea mai bună zi din istoria magazinelor participante la (mega)promoție, care magazine au vândut de zece ori mai bine decât în cele mai bune zile ale anilor precedenți.

Foamete mare în Liga a doua
(ora 12.30)
Din Crângași plec dezamăgit spre Berceni la frizeria preferată. În drum spre, intru într-o agenție de pariuri să-mi încerc norocul. Acolo, agitație mare, după ce în târg a apărut zvonul că jucătorii Victoriei Brănești (echipă din Liga secundă), neplătiți, cică, de vreo 5 luni, au vândut meciul celor de la CS Otopeni, “să ducă și ei ceva bani acasă de Sărbători”. Un neam de vânzători și cumpărători, ce să mai... Unul dintre frații Calzone(!) venise cu dimineața în cap la agenție (în loc să meargă la eMAG) cu gândul să parieze douăzeci de milioane de lei vechi pe Otopeni; zece bilete cu miză de două milioane. Casiera, o babă acră cu dinți galbeni, și-a sunat șefii, iar omul n-a mai reușit să pună decât două bilete, după care meciul a fost blocat. O zi mai târziu, Brăneștiul avea să pierdă dramatic cu 2-1. Câteva minute mai încolo am ajuns la frizerie – 10 minute așteptarea, 12 lei tunsul, un leu scurtatul sprâncenelor și 5 lei ciubucul. În autobuz am mai auzit câteva ponturi dinspre un călător generos: “Alo, Vasi? Deci fii atent, mi-a spus unu care joacă în Liga a treia despre trei meciuri absolute sigure din Liga a doua. Sunt aranjate deja. Îți notezi?”. Normal că mi-am scos și eu un pix, așteptând cu sufletul la gură. “Delta Tulcea 1 solist, Botoșani 1 și Viitorul Constanța 2. Absolut sigure. Eu bag un milion. Am zis că poate vrei să bagi și tu ceva. Deci Delta 1, Botoșani 1 și Viitorul 2.”.

Labiș și Puric, pe înserat
(ora 16.00)
Orele au trecut, iar în întunecata Rahovă s-a lăsat gerul. În dreptul unui magazin, un vânzător de vin fiert mă ademenește cu un pahar fierbinte, gol pe jumătate. “Gustă, e gratis!”, îmi întinde un păhărel cu miros de scorțișoară omul roșu în obraji. De sete mi se pare că aduce un pic cu Nicolae Labiș. Sau n-aduce? “Dacă e gratis, nu pot să vă refuz”, îi spun, în timp ce beau și înghit. Și beau. Și merg mai departe, spre casă, împreună cu pomul, un vișin tânăr de 2 ani, luat cu 15 lei din piață.
Mai pe seară, după ce iau și niște varză (1 leu kilogramul) de la un bătrân, ies din nou în oraș. De data asta până în Cora, pentru aprovizionarea de weekend. La a treia stație, lângă mine se postează o fată cu piciorușe subțiri în fustă scurtă (prostituată ar fi un cuvânt prea sobru pentru ea), neagră & boccie ca noaptea, cu căciulă-n cap și pământ sub unghii. “Unde merge mașina asta?”, mă întreabă pe neașteptate. Îi zic că are capătul în Ghencea. „Înseamnă că traversează tot orașul”, constată ea pe un ton vesel, după care începe să se scarpine în cap prin căciulă. O dată, de două ori, de trei ori. Și apoi încă de 33 de ori. Mă gândeam deja la Puric, care spunea chiar și lucuri (aproape) logice, cum ar fi că “E bună la ceva și criza asta, pentru că abia acum se va vedea cine dăinuie. Adică ori vom dispărea, ori vom puncta istoria". Ei vor dăinui, de asta sunt convins.

Și ceva despre Cosașu
(ora 20.45)
În Supermarket, tămbălău mare, atmosferă de Sărbători, beculețe coloratene și multă nebunie. Mai ales la Flanco, unde, cum spuneam, plasmele și frigiderele... Înainte să ies, am pus în coș și ultima carte a lui Andrei Pleșu, “Față către față – întâlniri și portrete”. Pe care am răsfoit-o în drum spre casă, într-un autobuz cu alură (și consistență) de frigider Arctic încropit la Găești. Iaca și un scurt fragment din textul “Cosașu la 80 de ani? Uite că se poate!”: “Radu Cosașu, născut la Bacău, este între cei câțiva, puțini, bucureșteni, care au inventat și consolidat misterioasa idee că “bucureștenismul” e o etnie, un mod de a aparține unei inconfundabile comunități de stil și de destin. (...)”

so cruel (depeche mode) / ahk-toong bay-bi (covered tribute to u2)

2011-11-24T21:47:00.004+02:00

(video)

Belgien | euronews, no comment

acești ”netrăiți cu opinii despre orice” / organe

2011-11-23T12:43:00.005+02:00

avem organul (media) pe care il meritam,
excelent definit de catalin tolontan via andrei plesu

așa grăit-a șemineul (la debut) / jurnal de taran (16)

2011-11-22T22:01:00.009+02:00

adică
sfâr, sfâc, sfâp

one - damien rice / ahk-toong bay-bi (u2’s achtung baby covered)

2011-11-19T19:49:00.002+02:00

(video)

noimebrie, penultimul glet / jurnal de taran (15)

2011-11-19T11:01:00.002+02:00

vinerea, pe la 9 si ceva, pe un ger nenorocit / jurnal de taran (14)

2011-11-18T09:55:00.003+02:00

bobby fischer / a (short) view of a chess genius

2011-11-17T22:07:00.011+02:00

mi l-am reamintit, aseara, citind ceva pe the new york times. asta, dupa ce cu multi ani in urma, pe la pranz, aflasem extaziat de la taica-miu (el era cel care ma alimenta periodic cu superlative de genul) ca 'cel mai mare jucator de sah al tuturor timpurilor' este bobby fischer. am citit/auzit apoi fel si fel de chestiuni interesante despre el, cum ca a invatat sah de la 6 ani, canu implinise inca 30 de ani cand avea sa devina campion mondial, la reykjavik, invingandu-l pe spasski in finala, ca in preliminarii trecuse de taimanov cu 6-0 si apoi de larsen tot cu 6-0, scoruri nemaintalnite in istoria moderna a sahului etc.
ani la rand dupa aceea, i-am studiat partidele; din cand in cand mai bateam cate o duzina de mosi de prin cartier si foarte rar pe taica-miu, care muta repede si ma apostrofa ca gandesc greu. mai tarziu, am continuat sa joc sporadic cu fati-miu, din ce in ce mai rar, pana cand m-am lasat (aproape) de tot.

ps
intr-o alta zi, in redactia unui anume ziar (sucombat), m-a invins chiar si domnul dede (nemuritorul), fostul meu coleg, caruia nimeni nu-i acorda nici cea mai mica sansa. caci, de obicei si lipsit de modestie, incepeam jocul fara un turn cu dumnealui castigand negresit :)

doua pisici, un caine & o aniversare / jurnal de taran (13)

2011-11-16T09:54:00.007+02:00

aniversata fiind sotia lui pantacruel (30 si ceva). la multi ani!&%$*#@!

autoportret intr-o galeata de adeziv / jurnal de taran (12)

2011-11-16T09:52:00.002+02:00

pata de culoare (scatomatinal) / jurnal de taran (11)

2011-11-15T09:20:00.002+02:00

mai mirosi o floare degerata, mai bei o cafea fierbinte, mai calci intr-un cacat proaspat,

si un pic de portoca-roz / jurnal de taran (10)

2011-11-14T21:35:00.005+02:00

galben (si rosu) si negru / jurnal de taran (9)

2011-11-13T14:35:00.004+02:00

foarte gustoasa / jurnal de taran (8)

2011-11-12T21:10:00.003+02:00

p.s.
soacra (integra) rezolvand integrame, dupa rezolvarea placintei.

cinesseur / semnalizateur, semafour, turnesol

2011-11-12T18:14:00.012+02:00

cam asta este mister c, in zilele in care te mai lovesti de dumnealui.
mai explicit, in urma cu vreo 3 min am aflat ca susnumitul a pus ochii pe un documentar -

"Am vazut recent un documentar, "Page One", ii zice, despre marirea si decaderea presei scrise (si nu numai). Filmul asta mi-a confirmat, desi nu mai era nevoie, ca noi ne aflam inca intr-o societate semiprimitiva in care mi se pare normal sa avem o presa semiprofesionista, care sa promoveze suma de obiceiuri barbare ce caracterizeaza o comunitate care nu a depasit in intregime logica lantului trofic.

si imediat mi l-am copiat si eu, sa il vad pe inserat.
dupa ce se coace placinta cu dovleac.

miros de frunze uscate / jurnal de taran (7)

2011-11-12T17:36:00.005+02:00

orele 17.10 (pe uliță) / jurnal de taran (6)

2011-11-09T21:38:00.012+02:00

(la spartul) targului de duminica / jurnal de taran (5)

2011-11-06T18:23:00.018+02:00

jurnal de taran (4) / sfarsit de toamna, vazut printr-o fereastra fara perdele

2011-11-05T10:05:00.009+02:00

(foto: sotia lui pantacruel, dupa omleta delicioasa cu sunca si cascaval pregatita de acesta din urma)

jurnal de taran (3) / zdreanta, arghezi & me

2011-11-04T11:52:00.015+02:00

in urma cu 5 minute am sunat la vecinul din stanga, nea georgica inginerul, sa imprumut un spiral lung si gros. la poarta m-a intampinat, bucuros, catelul negruț, un caine cam zdrentaros. in lumina rece a soarelui de noiembrie, pe filiera negruț, zdreanță, tudor arghezi, mi s-a eliberat o amintire de demult. o madlenă de pe vremea cand eram inaintat la gradul de pionier al patriei. evenimentul se consuma la 'mărțisor', in casa memorială tudor arghezi - fostul meu vecin (mai celebru) de cartier, aflat la doar câteva străzi mai sus.

abia atunci, față în față cu bucuria zdrențărosului negruț, am realizat că acel episod din urma cu aproape 30 de ani a fost, de fapt, un moment initiatic pentru mine. primul contact cu o casa (si ce casa boiereasca!) cu grădină și livadă (și ce livadă de vișini!) si, mai mult ca sigur, arhetipul.

p.s.
multi ani mai tarziu (sa tot fi avut vreo 24), când ma apucasem sa meșteresc (dsigur) mărțisoare, m-am imprietenit cu un alt artist (sa tot fi avut vreo 36, vârsta mea de acum) făuritor de... mărțisoare. care, ca sa vezi dracia dracului!, locuia exact gard in gard cu tudor arghezi. ma rog, cu oscioarele fostului poet. intr-una din verile acelea, cristi - artistul fauritor de martisoare, mai sarea din când in când gardul sa fure câte o găleată de cireșe, capșuni sau visine de la vecinul. din care, desigur, mă mai infruptam si eu.

preambul / casa memoriala 'tudor arghezi-martisor'

2011-11-04T11:36:00.006+02:00

cladirea se afla în partea cea mai înalta a bucurestiului, pe dealul piscului, în fosta mahala a caramidarilor, spre piata sudului, peste drum de fosta manastire vacaresti.

dupa iesirea din inchisoarea vacaresti unde a fost detinut 11 luni, acuzat fiind de colaborationism, tudor arghezi a ales sa îsi faca aici un adevarat paradis pentru familie si prieteni, un univers casnic în care a petrecut si zile fericite si unele pline de amar. a iubit acest loc (unde a creat un adevarat curent literar), un colt uitat de lume, situat departe de forfota orasului, la întretaierea drumurilor suferintei dintre cimitirul bellu, abator si inchisoarea vacaresti. aici existau doua rânduri de visini pe ramurile carora oamenii din împrejurimi, mistuiti de dorul locurilor natale atârnau, la început de an agrar, snururi rosii si albe, menite a le spori holda de peste an, obicei mostenit si de arghezi de la bunicii din oltenia. aceste martisoare i-au inspirat numele casei, 'martisor' si al strazii-mahala

jurnal de taran (2) / 2046 - cinci ani mai devreme & o doaga lipsa

2011-11-03T09:37:00.012+02:00

m-am uitat, aseara, pe desfasuratorul ratelor la banca. ultima rata va fi in septembrie 2041, la un mondial si-un pic de '2046'-le lui wong kar wai.

tot ieri mi-a sosit si bucataria de taran, de 46 de milioane. goala, goluta, doar lemnul nud. acum nici nu mai conteaza ca n-au mai ramas bani de mancare pana prin ianuarie; pesemne si silueta e importanta.

p.s.
si ca tot m-am (cam) laudat cu masina mea verde & aproape noua, primita moca de la un general generos si excentric (cu o doaga lipsa), sa o prezint repede si pe dumneaei.

jurnal de taran (1) / barul s-a mutat in spate (unde se gasesc si mici adevarati) + o noapte verde

2011-11-01T20:13:00.016+02:00

ps
cativa metri mai incolo, pe straduta catre casa, o bicicleta zigzaguia in ploaie sub curul unui betivan. cateva secunde mai tarziu, "ba, care dracului ai sapat groapa asta?!, "angrenajul a fost inghitit de un sant adanc si de o noapte cam verde.

bineinteles / cu ochii-n 3,14zda (episodul n)

2011-10-27T09:57:00.010+03:00

bineninteles ca viata la casa nu e ca viata la bloc (e mult mai anevoiasa, uneori ceva mai voioasa), bineninteles ca imaginatia ne joaca feste, bineinteles ca linistea (sufleteasca) nu compenseaza distantele (metafizice & interumane), bineinteles ca banii (miile de euro) s-au terminat si nu am apucat sa-mi cumpar nici macar o amarata de biblioteca spre disperarea cartilor amortite de frig (in pod), bineinteles ca m-am afundat in datorii (vreo doua mii - valuta forte, nu mai mult) si inca nu mi-am gasit job (ce-i drept, nici nu mi-am mai cautat de vreun an), bineinteles ca am reusit sa ma cert cu toti fratii (cam trei + o sora; cu ea inca nu), bineinteles ca de la bani si de la miorite si, probabil, de la transhumante, bineinteles ca n-am apucat nici acum sa conduc masina din curte si nici sa mai deschid o carte si nici sa mai ma bucur de o placinta cu dovleac sau de o bere trancanita la un meci

si bineinteles ca tomita (siamezul, in echipament caffè macchiato) si-a gasit in sfarsit o gagica, negruta (maidaneza, in negru complet). si ce se mai iubesc ei in pozitia 69 (fara indolaia, preferata lui !)

doi intr-una / kaurismäki, loch, nuri bilge ceylan

2011-10-21T00:55:00.016+03:00

am ajuns tarziu, intr-un suflet, abia in ultima zi la les films de cannes à bucarest. deci am pierdut mai tot ce era bun.
n-am pierdut insa si le havre al lui kaurismäki - in sfarsit mi-am dat seama de ce imi place atat de mult finlandezul; are ceva (mai mult) din umorul, poezia si caldura lui jacques tati si (mai) nimic din raceala apasatoare a confratilor nordici, bergman & von trier.
si nici route irish-ul lui ken loach, aproape documentarul (ce altceva?) despre irak, de data asta. singurele lucruri care mi-au placut, aici, au fost garsoniera lui fergus si mini partida de sex din acelasi apartament. ca si hainele aranjate pe podea, dupa. frumos ca la magazin.
spre nefericirea mea, once upon a time in anatolia (nuri bilge ceylan), marele premiu de la cannes de anul acesta si surpriza les films de cannes à bucarest a inceput prea tarziu, dupa le havre si route irish, mult prea tarziu pentru un proaspat fost (si viitor, probabil) bucurestean.

p.s.
si gata cu distractia, de azi ma pun cu burta pe izolatia termica exterioara ca (re)vine gerul in curand.

trei saptamani mai tarziu / jalnic

2011-10-17T00:56:00.017+03:00

in seara asta m-am vazut (cum arat) la tv. vorbind despre filme - asta daca tacerea tampa si interogatiile in serie se pot numi vorbire - repezit si innecacios (celebrul ilie dobre e un adormit pe langa mine) si prost, mai ales f prost, cam ca un elev silitor de scoala ajutatoare, gesticuland ca un vulturoi rebegit. nu zic unde si de ce, ca m-am speriat rau de tot (dupa); normal c-am inchis televizorul cand m-am vazut / inspaimantat.
concluzia, dau jalnic pe sticla si (degeaba mai sper) nu numai.
asta, una la mana.

doi la mana,
au trecut trei saptamani
de cand sunt ilfovean. de cand fac 20 de minute (plus alte zece asteptarea) cu microbuzul (in care se intampla foarte multa evaziune fiscala si alte chestii) pana in rahova de unde iau 32-ul pana la unirea ca sa ma simt iarasi aproape om,
si de cand inghet in casa ca nu am inca gaze (dureaza intre 6 si 9 luni, cel putin) ca sa, iar acum e deja iarna, fapt ce m-a determinat sa caut solutii alternative: panouri radiante cu infrarosii, incalzire prin podea, soba cu teracota etc,
si de cand nu mai am timp sa citesc nici macar un rand si sa vad un film la tv (am vazut, in schimb, vreo doua la cinema si ultimul malick pe laptop)
si de cand cheltuiesc minim 10, 20, 30 sau 50 de milioane de lei vechi la una, doua, trei patru, cinci zile (mai ales sambetele si/sau duminicile) pe diverse chestii pentru casa, de parca as cumpara o sticla de lapte si o paine,
si de cand am masina scumpa si frumoasa, primita, cum spuneam, din senin, din iarba verde, dar nu am timp sa imi reamintesc tainele condusului (trebuie sa-mi caut prin sertare permisul si, in special, legislatia)
si de cand ma trezesc dimineata odata cu cantatul cocosului - eu n-am cocos, ci doar doua pisici, tomita (cu ochi albastri) si negrete (cu ochi galbeni) - si ma culc pe la 22 si ceva, dupa un pahar de vin greu,
si de cand n-am mai vazut un meci de fotbal, ca n-am digi si nici nu stiu daca o sa mai vad in curand,
si de cand am inceput sa-mi cunosc vecinii, unul mai prostovan si zambaret si pensionar, insurat de 4 ori, de doua ori cu aceeasi nevasta care nu are nici un fel de pensie (amandoi asculta viata satului la boxe, de la ora 10.00 pana la ora 13.00), iar altul inginer - are un motan (tomita) ca si mine si un caine (negrete), aproape ca si mine, si casa cu opt camere si nevasta grasa cat trei neveste si are mereu de dat cate un sfat intelept tuturor (si nu sunt sarcastic) si care are chiar si o schela pe care am s-o folosesc si eu zilele astea -, iar altul mai negricios si moroconas, cu motocicleta, care lucreaza la hotelul (de doua stele) din centru orasului, si alta tanti cofetar - a lucrat pe vremuri la casata, la piata romana - fara doua degete, dar care face prajituri bune si ieftine in laboratorul propriu (cofetaria fraguta) la 30 de metri de casa mea,
si de cand e trecut de 1 noaptea si eu, ca tampitu.

30 de ani in berceni / + cehov, borges, kubrick

2011-09-23T10:54:00.009+03:00

aceasta e ultima zi in muncitorescul (pe vremuri) berceni. sau cel putin ultima noapte. m-am mutat aici cu ai mei prin 1980, cu vreo 6 ani inainte de accidentul de la cernobil. iar la cum simț/văz eu treburile (enorm & monstruos), peste alti 6 ani de aici inainte va incepe, probabil, un nou razboi mondial.

pana atunci insa, voi avea o livada de visini intinsa pe 300 de metri patrati (livada cehov) - in spatele casei, plus o biblioteca cocheta (salonul borges) & o micuta sala de cinema (cinematograful kubrick) - la etaj.
vinul si prajiturile vor fi din partea casei.

pantacruelic / i'll be back

2011-09-06T13:05:00.003+03:00

românia - franța,
în această seară, de la 21.30

aceasta a fost o cană / filme de 7 lei (midnight in paris)

2011-09-02T09:14:00.009+03:00

cana, la care proprietarul ei ținea foarte mult, s-a aruncat în gol de pe marginea mesei, în această dimineață la ora 09.07. martorii oculari - un borcan cu dulceată de visine, o bucata de branza cu mucegai si o cutiută goala de somon cu arpagic - susțin că înainte de tragedie cana tocmai consumase un pahar de băutură non-alcoolică si se gandea la filmul lui woody allen, care rulează începând de astăzi la cinema 'studio', la un preț de numai 7 lei (primele două spectacole) .

vârteju' / (the) vertigo

2011-08-27T00:01:00.004+03:00

deci chiar așa, ca filmul lui hitchcock, se cheamă locul în care îmi cumpăr casă (exact casa din foto). adică undeva pe lângă bucurești, în măgurele.

jupiter, august (2011) / meserii

2011-08-18T13:36:00.012+03:00

doamna geta, contabila sef, decojind ceapa

domnisoara flori, secretara, exaland licariri desuete

domnul cornel, măcelar, cautand solutii viabile

doamna vali, vanzatoare aprozar, dumicand cocoloase

fane seagull, ingrijitor plaja (part-time)

domnul vasile, paznic de barieră, sovaind solilocic

tanti mariana, diriginte poştă, amusinand pericolul ultravioletelor

sinaia, pe la pranz / 3 mosnegi, o conversatie si nicio perdea

2011-08-14T19:40:00.004+03:00

sambata, pe la pranz - sa tot fi fost ora 12 si 40 de minute -, ma aflam in sinaia, pe o banca, in parc. ma rog, in cel mai frumos parc (din tara asta de rahat) pe care il stiu, citind 'harta si teritoriul'. trei mosnegi frivoli, unul mai bârsan, unul mai limbut si-altul mai comprimat, se apropiau agale, vorbind măscări. redau dialogul, mai jos, exact cum l-am încasat.

- am auzit ca pamela de romania nu-i place sula mare
- cine?
- pamela de romania
- dar nici mică?
- ce?
- nici mică? nici mică nu-i place?
- ba cre că-i place mică, da să fie jucăușă
- cum?

mai departe n-am mai înțeles, se depărtaseră, și am revenit din nou la houellebecq.

niste artisti / by houellebecq

2011-08-12T10:55:00.002+03:00

'sunt incantat ca esti pe picioarele tale, i-a raspuns tatal sau. la viata mea am cunoscut multi indivizi care voiau sa ajunga artisti si care erau sprijiniti de parintii lor; niciunul n-a reusit sa razbata. e ciudat, ai crede ca nevoia de a te exprima, de a lasa o urma in lume, reprezinta o forta puternica. cu toate acestea, de obicei, nu este de ajuns. ce functioneaza mai eficient, ce ii impinge pe oameni sa se depaseasca este, si in acest caz, simpla nevoie de bani.'

la carte et le territoire (2010), michel houellebecq

subiecte de conversatie / (houellebecq) by houellebecq

2011-08-11T19:13:00.005+03:00

'in tarile latine, politica poate sa satisfaca nevoile de conversatie ale barbatilor de varsta medie sau inaintata; uneori ea este inlocuita de catre clasele inferioare cu sportul. la persoanele foarte influentate de valorile anglo-saxone, rolul politicii este indeplinit de economie si de finante; literatura poate sa constituie un subiect suplimentar. in cazul nostru, nici jed, nici tatal sau nu erau cu adevarat interesati de economie, iar de politica nici atat.'

iar cateva randuri mai incolo

'- franz, galeristul meu, ar dori un scriitor pentru catalog. s-a gandit la houellebecq.
- michel houellebecq?
- il stii? intreba jed, surprins.
- la azil, au o biblioteca micuta; i-am citit doua romane. mi se pare ca e un scriitor bun. e placut la citit si are o viziune destul de exacta asupra societatii'

cartofi prajiti

2011-08-10T11:03:00.003+03:00

update-van-gogh / e poza mea

2011-08-06T12:43:00.002+03:00

poltava / urmatoarea statie

2011-08-05T16:37:00.003+03:00

vorslka poltava (ucraina) – dinamo bucuresti (romania)
18, 25 august

(foto: poltava, ucraina)

maledictii / azi, ora 18.00, la 90 de kilometri de zagreb

2011-08-04T11:02:00.014+03:00

dinamo încearcă încă o dată să scape de... hai sa-i zicem maledicție. ca sa nu-i zicem vocație a stigmatului. în tur, la bucuresti, a fost (un dezamagitor) 2-2.

(varazdin, croatia)

cristian lacrima geambasu. si atat

2011-08-02T20:18:00.005+03:00

deci mi-e teama si greata (un amestec de teama si greata) sa mai deschid site-ul gsp. acolo dau, zilnic, de fapt in zilele in care intru, peste slova udă a lui cristinel din titlu - sub poza caruia sta lipita, ca un timbru vechi cu cap de bour, stampila "editorialistul anului, premiile ioan chirila 2007"

si, chiar daca mister dinu n-a murit inca (spre tristetea creioanelor ascutite), ci doar si-a serbat cei 63 de ani impliniti azi, in spital, cristian lacrimă geambasu, in sensibilosenia lui molâie, nu s-a putut abtine sa nu ne mai (s)mulga el niste stropi sălcii.

perseverentul "editorialist al anului la premiile ioan chirila pe 2007" ne spune cam așa, in fraze scurte si baloase:

"Poate nu aţi înţeles. Cornel Dinu se operează pe cord. Inima este intactă. La 63 de ani, viaţa se vede şi prin geamul unui salon de spital. E drept că spitalul se află proptit la cîţiva paşi de locul în care ai trăit cealaltă viaţă. Viaţa aceea cînd credeai că eşti nemuritor şi aveai lumea la picioare. Acum e pacient la reanimare, într-o rezervă cu miros aseptic. Suspendat la cîţiva metri deasupra terenului pe care şi-a trăit tinereţea. Ce farsă, să fii internat aşteptînd o intervenţie pe cord chiar lîngă locul unde inima suporterilor bătea pentru tine. Cîte bypass-uri a reuşit el cu pasa lui lungă peste apărararea adversă, iar acum..."

si incheie cam tot asa:

"Nu. Nu este liniştit. Liniştea înseamnă sfîrşit. Aude şi vede, înţelege că aparţine unui alt timp. La naiba cu simbolurile şi cu statuile. Statuile nu pot trage dintr-o ţigară, nu se pot bucura de un pahar de vin. De un meci mare. El da. El este Cornel Dinu. Şi atît."

si cam atat despre domnul cristinel l.g.

nolan's next project

2011-08-02T09:19:00.004+03:00

the dark knight rises (2012)

update-van-gogh / nu-i poza mea

2011-07-29T09:11:00.001+03:00

anna & bebel

2011-07-28T18:39:00.001+03:00

uncle woody

2011-07-28T11:46:00.002+03:00

what difference a day makes / chungking express

2011-07-26T21:31:00.003+03:00

(aici)

teze & paranteze / particula elementara

2011-07-26T11:12:00.011+03:00

acesta a fost aproape un an bun.
in care am (fi) vazut, la bucuresti, si concertul u2 si argentina lui messi.
ne-a incurcat putin acea 'particula elementara' dintre paranteze.

"ma numesc lucian, si mi-ar placea ca pe langa...

2011-07-25T09:58:00.004+03:00

filmele de drama si comunism care se face la ora actuala in romania, sa fac alt gen de film care cinefilul roman sa-r putea sa-i placa. si anume, lucrez de ceva timp la un scenariu de film de actiune cu vampiri care va schimba total gusturile cineastilor. ideea este a mea si este originala si gandita in asa fel incat sa nu plictiseasca. regizorii romani ar trebui sa mai renunte la a mai face filme de drama si comunism si sa faca alte genuri de filme, precum actiune, comedie, thrriler, sf, politiste, dragoste, muzicaluri etc. scenariul de actiune pe care il scriu, este o idee originala de-a mea si neispirata din nici un film cu aceasta tema desre vampiri, si nici nu are legatura cu dracula cum au unele filme. imi doresc sa joace actori romani, numai asa romanul va vrea sa vada filme roamesti".

sursa, de undeva de pe aici (ultimul comentariu)

mr. breivik / filmele preferate + cartile de suflet

2011-07-24T22:13:00.017+03:00

filmele:
dogville
300
gladiator

cartile:
1984
procesul (kafka)
razboi si pace
iliada & odiseea
critica ratiunii pure
principele (machiavelli)
first folio (shakespeare)
republica (platon)
divina comedie
etc

mr. blake / glengarry glen ross

2011-07-22T09:36:00.008+03:00

- vezi ceasul asta? vezi ceasul asta? ceasul asta costa mai mult decât masina ta. anul trecut am castigat 970.000$. tu cati ai castigat? vezi amice? asta sunt eu, iar tu esti un nimic. esti un tip dragut? nu dau doi bani. tata model? la naiba, du-te acasa si joaca-te cu copiii. vrei sa muncesti aici? finalizeazã! crezi ca asta e un abuz? nu suporti asta? cum poti suporta abuzul scaunului de sub cur? nu-ti place? cara-te!

that morning, an old woman

2011-07-21T09:30:00.001+03:00

pe insula lui alexander selkirk / mas-à-tierra*

2011-07-19T22:41:00.006+03:00

* mas-à-tierra - "insula lui alexander selkirk, cel numit, pentru uzul raţiunii, robinson crusoe"

barbara 'babe' paley / portraits & observations

2011-07-19T01:05:00.006+03:00

marilyn: you know so many women. who's the most attractive woman you know?
truman capote: no contest. barbara paley. hands down.

p.s. babe paley was portrayed in the films capote (2005) by michelle harrison and in infamous (2006) by sigourney weaver.

nino rota / passerella d'addio

2011-07-18T14:44:00.002+03:00

(audio-video)

a book and a cigarette / brooklyn, new york

2011-07-13T15:32:00.002+03:00

two espressos in two separate cups

2011-07-10T11:14:00.002+03:00

una dintre replicile de film care, odată văzută, cu greu se mai uită