cielito lindo

era trecut de 8.30 când mi-am revenit din moarte clinică. mai bine de 22 de zile lipsisem din propria mea viaţă.

cielito lindo - freddy fender

nu ştiam pe unde umblasem, ce făcusem sau cu ce îmi umplusem tot acest răstimp. nu-mi aminteam nimic despre zumzetul domol al caniculei, despre mirosul de fier înscins al amiezelor opărite în care mă scurgeam ca un muc pe asfaltul topit, nimic despre nopţile incandescente de campionat european înecate în nesomn şi sudoare.

un doctor bătrân cu nume hispanic, luis aragones, îmi zâmbea cumsecade. părea plin de viaţă, când mi-a prescris o reţetă miraculoasă. una care, spunea el, mă va repune numaidecât pe picioare: alergări uşoare, un kilogram şi jumătate de carte şi vreo douăjdoi de kilometri de peliculă săptămânal, vreme de... 50 de ani.
ca să fie sigur că nu trişez la gramaj, moşneagul m-a lăsat pe mâinile pricepute şi îmbujorate a două asistente scandalos de apetisante. o brunetă focoasă - mai mult crac decât trac, şi o blondă toridă - mai mult ţâţă decât mâţă, care, fără pic de jenă m-au perpelit la foc mic şi mi-au fredonat, fiecare la câte o urechiuşă, prostioare 'de la sierra morena viene bajando, cielito lindo de contrabando... ay ay ay ay canta y no llores porque cantando se alegran cieltio lindo los corazones' şi alte versuri ameţitoare.
câteva minute mai târziu eram ca şi nou. şi aşa sunt şi acum, gata să-mi reiau viaţa de unde am lăsat-o în urmă cu 528 de ore.

euro 2008 văzut din bibliotecă. sau decojind "portocala mecanică"

cum ar putea să se vadă euro 2008 din epicentrul bibliotecii în care nefericitul televizor (al meu), guralivul, hoinarul, senilul şi dezmăţatul, a nimerit ca prostul?
oare ca un ”paradis de după colţ”? sau ca un ”munte vrăjit”? ca o ”crimă şi pedeapsă” , o ”misterioasă flacară a reginei...”, o expunere ”despre îngeri”, ”o zi mai lungă decât veacul”, ca o ”veghe în lanul de secară”, o ”incredibilă şi tristă poveste...” sau ”o vară de răscruce”?, cu "sânge rece", asemenea unei ”cărţi de nisip” ori pur şi simplu ca o ”conjuraţie a imbecililor”?
prostii…

împresurat de cărţi, turneul final are un aer gr(oz)av. devine o melodramă siropoasă de dimensiuni homerice, contagioasă şi irezistibilă.
paradisul nu mai este o bibliotecă, de când sneijder, robben, torres, villa, podolski, sionko, pepe, deco, cristiano ronaldo, arda turan, nihat sau servet cetin – omul care, cică, poate doborî un urs - se ţin scai de sufletul meu.
nu mai am nici un dubiu că raiul şi iadul poartă zilele astea unul şi acelaşi nume: campionatul european de fotbal.

la început, nu am putut decât să intuiesc ce avea să mi se întâmple în zilele următoare.
aşezat comod cu curul pe o navetă de bere rece şi cu tălpile goale pe un covor înţepăcios din coji de seminţe, stăteam cu un ochi (ca pe butelie) pe primul meci al turneului final şi cu altul (ca un animal de pradă) pe ultimele cuceriri făcute la bookfest: aldulescu, ecovoiu, houellebecq şi kadare – ah... ce i-aş mai fi nimicit pe aştia! mama, mamă... pe toţi. pe ei, pe mama lor...

m-am resemnat imediat ce am înţeles că euro 2008 mi-a bulversat viaţa. nu-mi rămânea decât să trag pe nări parfumul greu al lunii ş-apoi să sufăr leşinat în noapte adulmecând finala.

aşadar, într-o seară de iunie, m-am trezit asemenea lui gregor samsa metamorfozat într-o libarcă turbată. de atunci zac.
ce-i drept, fire poietică cum sunt, zăcutul ăsta nu e de colea, ci unul bântuit de sprinturi furioase şi smintite, de pase lacome, pierdute-n mâlul apărărilor exacte, ba chiar mă înfior la driblunguri de mahala şi simt pe viu sărutul focului şi-al gheţii la golurile crude venite ca din bardă.
şi nici măcar nu ştiu dacă mai scap teafăr din povestea asta rocambolescă.

tot ce ştiu este că nu am ratat nici un şut. nici măcar vreun corner sau vreo fărâmă de ofsaid. am văzut totul, am văzut dublu.
simt enorm şi văz monstruos grupe
şi doar grupe:

- cu orhani pamuci, ciubuce şi kebabi, cu franzi kafk-tiţi, bo-humil-iţi şi hrabali de (ne)miloşii formani şi de otomani, cu saramagi, butelci de porto, lobo antunesi, cu tânguiri de fado, cu ţări neutre şi văcuţe mov,

- cu auschwitz-uri (tot nemţii, ai dracului, i-au ars pe leşi: jap-jap două palme, să îi ţie minte), cu gunteri graşi cu beethoveni, chopini, nocturne, mozarţi şi valsuri vieneze,

- cu rembrandzi şi van gogi în saboţei de lemn, cu portocale mecanice, cu pizze şi spaghetti, cu pavarotti al lor (jos la scalla) şi busuioc al nostru (sus pe schela), cu rommmuluşi mailaţi alergoniţi de carabinieri (în faţa porţii aproape goale), cu balzaci, marceli prouşti şi alaini proşti de tot, cotrobăind în căutarea punctelor pierdute,

- cu almodovari, banderaşi şi cervanteşi, cu don quijoţi, mâşkini, karenine şi vronski, ivani ilici, kalinci, katiuşe şi rascolnikovi, cu auguşti strindbergi, cu nobeli, dinamite, ingmari bergmani, cu aristoteli, epicuri, herodoţi, sofoclii şi cu zorbe.

*****

euro 2008 văzut din biblioteca lui pleşu...


p.s.
1. dacă olanda (portocala mecanică) câştigă titlul, mă cam îmbogăţesc.
2. oricum, tâlharii lui pamuk au avut grijă, duminică, să îmi golească buzunarele în ultima secundă de joc.
3. se pare că dostoievski e cu ochii pe mine.
am înţeles că mai are de făcut câteva adăugiri la "jucătorul". sper că personajul va trăi fericit până la adânci bătrâneţi acolo, la ruletenburg, că tot e în zonă...

*****
update
între timp mi-am schimbat tactica. m-am aliat cu turcii şi am de gând să mor cu ei de gât.
ori luăm titlul împreună şi banii ăia mulţi (cotă infernală!), ori naiba să-l ia de campionat european...

piesă neterminată pentru tastatură mecanică despre câţiva anonimi care se întâlnesc la o bere din şase în şapte ani ca să-şi spună vorbe

când se mai îmbuna căldura de peste zi şi se aşezau împreună sub lumina ruginoasă a amurgului pentru a se răcori cu o bere blondă sau brună sau chiar cu o nesperată adiere de vânt, cei şase sau şapte foşti colegi de liceu, în hainele lor fistichii, se puneau pe povestit nădăjduind că vieţile lor cenuşii, cu sau fără gust, în funcţie de noroc, statut şi posibilităţi, nu scăpaseră încă de sub control, iscodiţi de privirile ospătarului care nu obosea aducând băieţilor rânduri de tuborg sau efes pilsner, pentru ca puhoaiele repezi de amintiri nostime, intermitente şi încă proaspete să reînvie sub hohote generoase, glume deocheate, fanfaronade şi miştouri ieftine precum maşinile şi femeile la mâna a doua ce populau interminabilele trăncăneali, aceleaşi şi aceleaşi relatări reluate, diluate, fardate şi reformulate şase sau şapte ani mai târziu, la început de mileniu, într-o altă zi de vară cu aceleaşi şase sau şapte personaje - poate puţin mai mature şi apăsate de griji –, în căutări, la fel de vesele însă în aştepatrea berilor ispititoare, pesemne grămezi de stella artois şi carlsberg, exact din punctul în care discuţiile fuseseră abandonate în miez de noapte, prin ‘94, cu o săptămână înainte de cupa mondială din america, căci nimic nu părea să se fi schimbat între timp, chiar dacă unii deveniseră familişti convinşi, iar conversaţia de la terasa sau cârciuma nenumită din păcate 'catedrala' aluneca inevitabil spre subiectele obligatorii: maşini, vacanţe şi gagici, până când, de niciunde, bâjbâind printre sticle şi resturi de mâncare ieşeau la iveală cifre, dimensiuni, vărtejuri şi salarii indecente, moment bun pentru un respiro la masa lor răzbită, iată, de o linişte densă, de zâmbete oţelite şi suspine caraghioase, înainte ca o altă comandă, poate ultima din acea noapte, venită după alţi şase sau şapte ani de rătăciri să îi aducă pe foştii colegi de liceu, şase sau şapte nu mai mulţi, încă o dată faţă în faţă cu berile şi poveştile lor neterminate, rumegând, fireşte, vechile amintiri comune, so far, so close, poantele răsuflate dar atât de intime, încă patru salitos şi două heineken comandate acolo şi încă şase sau şapte după aceea desigur, pentru plăcerea revederii, pentru amarul înfrângerilor şi gustul reuşitelor, cu o săptămână înainte de euro 2008, mai îmburtoşaţi, mai groşi, cu pungi şi cearcăne sub ochii încă ageri şi parcă o idee mai buhăiţi la faţă, ba, unii dintre ei, chiar asupriţi fizic şi moral de pensii alimentare, compensând însă prin maşini spaţioase şi case scumpe, la umbra ratelor împovărătoare, au deturnat discuţia spre avioane, rute, oportunităţi, muzici, şi... vacanţe exotice, iar într-un târziu, când răcoarea de peste noapte s-a mai întărâtat niţel, s-au ridicat împreună deasupra scânteierilor irizate ale zorilor şi fără s-o ştie s-au întors, împăcaţi cu ei înşişi, la vieţile lor tumultoase şi nesfîrşite.