(Vineri, 25 noiembrie, ora 8.15.)
Ca orice român informat și amator de chilipiruri, ies din casă cu direcția Crângași, via Ghencea (sau “GENCEA”,
așa cum a transcris după ureche unul dintre șoferii liniei 303), magazinul eMAG. Am pe listă un singur produs - o cameră video, cât de cât performantă, la un preț avantajos. Pierd microbuzul, însă sunt preluat din zbor de dubița unui vecin amabil. Aflu că este distribuitor de cașcaval. “Unul foarte, foarte bun și gustos”, mă asigură vecinul. Imediat, aceeași sursă: “din păcate, calicii au făcut o mare prostie; pentru că marfa s-a vândut bine s-au orientat repede și au luat cașcaval din altă parte, de calitate îndoielnică, i-au aplicat eticheta și l-au vândut ca și cum...”. Se mai întâmplă și din astea, ce să faci?, că doar nimeni nu-i perfect.Un român din 12 a spart pușculița
(ora 8.45)
Ajung la eMAG. Dau să urc la showroom, în timp ce o tânără cu minte puțină și telefon lipit de ureche îi face sânge rău unei prietene – “Fato, are plasme de douăzeci și ceva de milioane! Mi-aș lua și eu una”. La etaj, cozi măcar ca pe vremea lui Ceaușescu. Atunci se dădeau tacâmuri și (uneori) portocale pentru tot cartierul, “dați câte un kil să ajungă la toată lumea”, azi se dau mașini de spălat și televizoare la preț redus pentru cumpătații cu arici la buzunar. Așa că nici nu mai contează că reducerile au fost aproape nesemnificative/inexistente (stocuri epuizate înainte de startul promoției...) la produsele de calitate/vandabile, din moment ce oamenii, veniți din toate colțurile țării, au plecat acasă care cu sarsanalele doldora de marfă, care cu buza umflată. De altfel, statisticile de la finalul weekendului - peste 1,5 milioane de români au solictat/comandat produse; vânzări totale de peste 10 milioane de euro, 4500 de televizoare vândute, 2500 de notebook-uri, 3000 de mașini de spălat - indică faptul că Black Friday a fost cea mai bună zi din istoria magazinelor participante la (mega)promoție, care magazine au vândut de zece ori mai bine decât în cele mai bune zile ale anilor precedenți.
Foamete mare în Liga a doua
(ora 12.30)
Din Crângași plec dezamăgit spre Berceni la frizeria preferată. În drum spre, intru într-o agenție de pariuri să-mi încerc norocul. Acolo, agitație mare, după ce în târg a apărut zvonul că jucătorii Victoriei Brănești (echipă din Liga secundă), neplătiți, cică, de vreo 5 luni, au vândut meciul celor de la CS Otopeni, “să ducă și ei ceva bani acasă de Sărbători”. Un neam de vânzători și cumpărători, ce să mai... Unul dintre frații Calzone(!) venise cu dimineața în cap la agenție (în loc să meargă la eMAG) cu gândul să parieze douăzeci de milioane de lei vechi pe Otopeni; zece bilete cu miză de două milioane. Casiera, o babă acră cu dinți galbeni, și-a sunat șefii, iar omul n-a mai reușit să pună decât două bilete, după care meciul a fost blocat. O zi mai târziu, Brăneștiul avea să pierdă dramatic cu 2-1. Câteva minute mai încolo am ajuns la frizerie – 10 minute așteptarea, 12 lei tunsul, un leu scurtatul sprâncenelor și 5 lei ciubucul. În autobuz am mai auzit câteva ponturi dinspre un călător generos: “Alo, Vasi? Deci fii atent, mi-a spus unu care joacă în Liga a treia despre trei meciuri absolute sigure din Liga a doua. Sunt aranjate deja. Îți notezi?”. Normal că mi-am scos și eu un pix, așteptând cu sufletul la gură. “Delta Tulcea 1 solist, Botoșani 1 și Viitorul Constanța 2. Absolut sigure. Eu bag un milion. Am zis că poate vrei să bagi și tu ceva. Deci Delta 1, Botoșani 1 și Viitorul 2.”.
Labiș și Puric, pe înserat
(ora 16.00)
Orele au trecut, iar în întunecata Rahovă s-a lăsat gerul. În dreptul unui magazin, un vânzător de vin fiert mă ademenește cu un pahar fierbinte, gol pe jumătate. “Gustă, e gratis!”, îmi întinde un păhărel cu miros de scorțișoară omul roșu în obraji. De sete mi se pare că aduce un pic cu Nicolae Labiș. Sau n-aduce? “Dacă e gratis, nu pot să vă refuz”, îi spun, în timp ce beau și înghit. Și beau. Și merg mai departe, spre casă, împreună cu pomul, un vișin tânăr de 2 ani, luat cu 15 lei din piață.
Mai pe seară, după ce iau și niște varză (1 leu kilogramul) de la un bătrân,
ies din nou în oraș. De data asta până în Cora, pentru aprovizionarea de weekend. La a treia stație, lângă mine se postează o fată cu piciorușe subțiri în fustă scurtă (prostituată ar fi un cuvânt prea sobru pentru ea), neagră & boccie ca noaptea, cu căciulă-n cap și pământ sub unghii. “Unde merge mașina asta?”, mă întreabă pe neașteptate. Îi zic că are capătul în Ghencea. „Înseamnă că traversează tot orașul”, constată ea pe un ton vesel, după care începe să se scarpine în cap prin căciulă. O dată, de două ori, de trei ori. Și apoi încă de 33 de ori. Mă gândeam deja la Puric, care spunea chiar și lucuri (aproape) logice, cum ar fi că “E bună la ceva și criza asta, pentru că abia acum se va vedea cine dăinuie. Adică ori vom dispărea, ori vom puncta istoria". Ei vor dăinui, de asta sunt convins.Și ceva despre Cosașu
(ora 20.45)
În Supermarket, tămbălău mare, atmosferă de Sărbători, beculețe coloratene și multă nebunie. Mai ales la Flanco, unde, cum spuneam, plasmele și frigiderele... Înainte să ies, am pus în coș și ultima carte a lui Andrei Pleșu, “Față către față – întâlniri și portrete”. Pe care am răsfoit-o în drum spre casă, într-un autobuz cu alură (și consistență) de frigider Arctic încropit la Găești. Iaca și un scurt fragment din textul “Cosașu la 80 de ani? Uite că se poate!”: “Radu Cosașu, născut la Bacău, este între cei câțiva, puțini, bucureșteni, care au inventat și consolidat misterioasa idee că “bucureștenismul” e o etnie, un mod de a aparține unei inconfundabile comunități de stil și de destin. (...)”
