so cruel

iată-l pe pantacruel degrevat de gândurile diurne sub o ploaie necontenită. fredonează sub duş, cum îi e felul, o melodie. una singură, fără încetare. până îşi aduce aminte titlul şi, într-un târziu, prinde din zbor şi două sau trei versuri,
tulburătoare şoapte.

din nefericire, cel cu acest nume este bântuit de muzici triste, de dragoste, fantome blânde din trecut, care
nu-i mai dau pace până dimineaţa în zori.
chemându-l încetişor pe nume, ademenitoarele sirene
dansează în noapte.

the book of love

mai există încă speranţe.
nu suntem cu adevărat terminaţi atât timp cât mai putem descoperi o carte bună
şi pe cineva căruia să i-o recomandăm cu drag.
îngheţaţi în iarna vrajbei noastre avem tot mai puţin timp pentru o poveste grozavă la gura sobei imaginare în faţa limbilor de foc danţuitoare...

ca de fiecare dată, mă ia prin surprindere.
este greu de înţeles cum reuşeşte să mă seducă în acest fel,
să mă strivească încă de la prima pagină sub greutatea ei,
lin şi înviorătoar ca un văl pictat.

mai întâi m-am îndrăgostit de 'magicianul' lui fowles, iar apoi de 'cartea de nisip' a lui borges.
nu peste mult timp toole m-a lăsat fără suflu fluturându-mi prin faţa ochilor 'conjuraţia imbecililor'. mai mult, m-a aruncat în braţele disperării. tocmai realizam
că iubirea nu va fi niciodată statornică. că mereu va apărea o altă 'ea' în viaţa mea, sălbatică, fabuloasă, care să mă aprindă şi mai şi...

au mai fost, poate, câteva titluri care mi-au dat iluzia unui tristan modern şi lenevicios.
până într-o zi... o zi care nu anunţa ceva deosebit.

'o după-amiază îndepărtată în care am făcut cunoştinţă' cu... locuitorii din macondo. cu lumea lui marquez şi cu 'veacul de singurătate'.
nimic nu mai putea să mă convingă, cel puţin pentru următorul veac,
că altcineva va lua locul colonelului aureliano buendia, mamei ursula, ţiganului melchiade, frumoasei remedios şi celorlalţi.

bineînţeles că, în cele din urmă, s-a întâmplat din nou.
îndrăgostit lulea şi beat de fericire sunt...! :)
noua mea pasiune se cheamă gunter grass. prietenul meu octogenar m-a cucerit definitiv povestindu-mi ca nimeni altul viaţa sa.
'decojind ceapa' - am plâns şi am râs împreună. ne-am ţinut de mână zi şi noapte, în pat, pe fotoliu, prin metrouri şi în lift,
ne-am privit în ochi fără încetare şi ne-am şoptit cuvinte dulci.

- dau leapşa prietenilor de pe blog...
aky, trestie, maria, oana, zuzeta,
anda, yume, simona, sandy, runbaby,
dede, verbiaj, paul, djer, forastgamp, alexedi, kolonelul şi cinabru.

o leapşa despre
ultima carte care v-a luat minţile. cartea fără de care v-aţi simţi mai săraci şi nefericiţi. fără de care aproape că nu aţi mai putea trăi:)
ultima mare 'iubire'.

ELVIS forever

trebuie să fi fost pe la sfârşitul verii, o noapte înstelată cu lună plină. undeva, dinspre băncuţe, tânguirile unei chitare l-au oprit pe pantacruel în loc. acestuia îi place să creadă că a fost accidentat de ’love me tender’ şi ‘always on my mind’.

şi nici nu avea cum să fie altfel, pentru că de atunci micul panta, care tocmai descoperise muzica, a rămas pe viaţă vrajit de cântecele lui elvis.

de îndată, pantacruel a ştiut ce îşi dorea cel mai mult şi mai mult – propria lui chitară.
la fel de mult cum elvis, aflat la vârsta de 10 ani, râvnea la o bicicletă, dar fiind prea scumpă, s-a ales numai cu o… chitară. ajuns la magazin împreună cu mama sa, elvis a primit totuşi o chitară din partea vânzătorului, chiar dacă banii nu erau suficienţi pentru o chitară întreagă.

'cloverfield' cade peste noi...

la fel ca înfometaţii de pe vremuri, gravitând în jurul scăunelelor înfipte bine în asfaltul macru din faţa alimentarelor pline cu peşte îngheţat, stau acum la coadă întrebările.
cele legate de ultima găselniţă a hollywoodului
- terifiantul ’cloverfield’.

se zice că e belea! că e cel mai aşteptat film (de acţiune..., hmmm) al lui 2008, cel mai urmărit trailer !!! cel mai cool - un secret project - care a înnebunit omenirea şi a blocat internetul în ultimile zile. ’yahoo’ a scris despre el, ’youtube’ deja a banat trailerul, abia ’google video’ îl mai permite încă. toată lumea, cică, vorbeşte despre asta (eu nu cred... )

e o peliculă şoc, filmată cu handycams, a la 'blair witch project'. de fapt nimeni nu ştie exact ce este, pentru că povestea acestui nou film smintit este printre cele mai bine păzite secrete în cetatea filmului.
era şi normal, fiind produs de diabolicul j.j. abrams, omul din spatele ‘lost’ si regizorul urmatorului ’star trek’. are un buget de 30 de milioane de dolari şi numai actori necunoscuţi.

monstrul lui abrams, cel mai imprevizibil filmmaker al momentului la hollywood
va reteza capul 'statuii libertăţii' şi-l va azvârli, capul cel smuls, în centrul manhattan-ului.
j.j. abrams încearcă să ne uimească încă o dată, să transforme în relicvă filmele cu monştri de până acum.

şi cum unora le place jazz-ul, în timp ce altora, ca mine, numai să-şi bage nasul, am mai aflat câte ceva (strong) despre ’cloverfield’. avem (de cărat) povestea unui grup de oameni care trebuie să reziste într-un new york atacat de o misterioasă creatură gigantică :), care mai aruncă şi mingi de foc. (măcar nu-l mai avem pe tom cruise sau tom hanks. şi nici măcar pe tom jones...)
şi eu îl aştept cu sufletul la gură, să nu fiu înţeles greşit... - sunt fan lost şi îmi place abrams. la nebunie! :)

totuşi, ăstora le-a scăpat câte ceva (de sub control) sau, poate, doar or fi aruncat o momeală...
pentru a mă (ne) incita şi mai şi!
astfel, în film se naşte o întrebare -
’când vei muri şi cum?'. oamenii încep să primească mesaje vocale, dar acestea sunt din viitor şi includ informaţii despre data, ora şi propria lor moarte... :) tare, nu-i aşa?


p.s.
premiera în america va avea loc pe 18 ianuarie,
în franţa pe 6 februarie
şi în românia pe... odc. evident. cît de curând :)

zero

o luam de la zero. ca de fiecare data.
a fost un an bun, a fost un an slab? (mai conteaza, acum?)
ne-am bucurat, am acumulat, am esuat ori am triumfat, am incercat sau doar am visat.
am primit ceva si am pierdut altceva.
insa am mers mai departe si 2008 ne-a ajuns din urma.

mai mult, am descoperit ca uneori ne simtim boieri. atunci cand invitam oaspeti dragi
la masa noastra saraca, dar innobilata cu un fir de imaginatie si un varf de cutit de umor sau ironie, dupa gust,
sau in intunericul imbietor al cinematografelor noastre intime, in care ruleaza crampeie de amintiri si de cantece amoroase

de fapt, lasam poarta deschisa tuturor oaspetilor si drumetilor obositi, care vin de departe, din vremuri de demult.
si care ne lipsesc fiindca s-au stins inainte de vreme. sau care nu ne mai vorbesc decat din carti, pelicule si benzi, deoarece au fost declarati morti, dar cu toate astea sunt vii. si nenumarati.
ei toti, si nu numai ei, ne aduc in fata ochilor magia.
chiar daca deseori se cearta pe povestile si pe muzica incremenite in timp.

ei toti, si nu numai ei, ne constrang sa ne dorim mai mult si mai bine. sa adulmecam un 2008 mai altfel,
in care o luam de la zero cu speranta ca ne vom izbavi
intr-o alta dimensiune. una a sunetelor si culorilor, a vantului si stelelor.
indiferent ce va sa fie in urmatoarele 365 de zile. in cele 8760 de ore care pe care le mai avem la dispozitie.