the end (6) / zile exemplare + mad men

ieri, după o dimineață promițătoare cu cafea si 'the hours' (din nou), am schimbat niște lei în euro și am căutat cartea asta, toată după-amiaza, prin librării și anticariate, între un stând-să-plouă răcoricios (mai încoace) și un soare-orbitor supărăcios (mai încolo), printre cete-de-puradei/mame-cu țânci-la-țâță furnicând și oameni-ai-muncii-obositi/obositori întorcându-se spre casă.






m-am retras pe inserat la un 'gerry' (încă o dată) și apoi la un mad men (seria 2, episodul 8, tvr 1), care începe să semene tot mai mult și mai rău cu nemuritorul/infailibilul dallas - un dallas mai stilat (totuși) și fără țărani, dar din ce in ce mai pipernicit + adormicios.

the end (5) / das weisse band

the end (4) / robotzi (21) - fredonare

(video)

the end (3) / semn rău. by ctp

Principii de viață
'Moda realismului plicticos permite, acum, mascarea lipsei de talent. A nu avea idei devine stil. Asta face în mare măsură dl. Constantin Popescu într-o nouă poveste lungă cât o zi de post, cu scene de supermarket şi bucătărie de bloc - "locaţia" asta a ajuns să definească un fel de Küchespiel în filmul românesc, toate dramele se petrec în bucătărie - iarăşi o "felie de viaţă", expusă lent şi detaliat, oameni obişnuiţi în situaţii obişnuite, ca să ajungem la finalul, deloc imprevizibil, în care bărbatul (Vlad Ivanov) îşi bate măr fiul cu care nu reuşeşte să se înţeleagă. Un soi de Moromete & son citadin. (...)'

Tatăl fantomă
'Profesorul de scenaristică Lucian Georgescu fuge din bucătăria sentimentelor în peisaje din nordul Moldovei. Formula Tatălui fantomă e neminimalistă, în special în ce priveşte bugetul filmului, iar în privinţa scenariului, acesta înlocuieşte simplismul previzibil şi plictisitor cu confuzia, spre final aproape totală. (...) Mărturisesc că atunci când peste nişte mafioţi ucraineni de bâlci şi un primar corupt interpretat execrabil de Mihai Constantin sunt plantaţi şi nişte agenţi CIA detaşaţi în zonă, precum şi replica antologică a unui "rău" din Estul sălbatic: "No americans in Siret!" m-a umflat un râs cu sughiţuri (...)'

Lover Boy
'(...) Filmul lui Cătălin Mitulescu - situat între realism şi spectaculosul comercial - are ritm, atmosferă şi o imagine excelentă, semnată Marius Panduru (...). Dar, în ansamblu, filmul e fracturat: firul narativ al poliţistului şi fetei blonde ucise este lăsat pur şi simplu în aer, citadina Ada Condeescu nu arată nicidecum a fată de ţărani oieri, toate scenele cu familia ei fiind artificiale, loverboyul Piştereanu eşuează în clişee, cel mai crâncen fiind, după ce a izgonit-o pe Veli cu brutalitate, îngenuncherea în faţa ei şi replica dramaticoasă: "Iartă-mă, te iubesc, nu vreau să fiu un monstru!" - la care sala românească a pufnit în râs. Nu ştiu ce-a făcut sala de la Cannes.'

'Nota comună pentru aceste trei recente filme româneşti mi se pare lipsa dorinţei de a inova. Fiecare dintre realizatori alege să meargă pe căi bătute căutând succesul, cu mai mult sau mai puţin talent, în formule verificate. Ceea ce, având în vedere "revoluţia" din cinematograful românesc al deceniului 2000, este un semn rău.'

ctp
(articolul întreg aici)

the end (2) / sfârșitul minimalismului românesc

și nu cred că e doar vina povestașilor rădulescu și baciu pentru această epuizare/aplatizare tot mai vizibilă/deranjantă a filmului românesc. la fel cum nu e nici vina lui cristi puiu că, de 10 ani încoace, de când a aruncat piatra stârnind noul val, mai toți cineaștii din bătătură se cred, acum, puiu 2, ba unii dintre ei însăși cloșca cu puiul de aur. detestând saramura, puiu (originalul) măcar încearcă să se reinventeze din cinci în cinci ani, odată cu fiecare nou film al său.
înșir, pe scurt, beteșugurile/nedumeririle 'principiilor de viață', ultima înfăptuire minimalistă - numai bună de trimis la export si proaspăt premiată la tiff:

1. filmul pare (deși nu e) un fel de aurora fără crime, fără ritm și fără haz,
2. în primele 5 minute ale filmului lui popescu avem fix 5 cadre (și o va ține tot așa până la finiș), de dragul curentului,
3. toate secvențele încep și se sfârșesc la fel (un personaj sau mai multe intra in cadru si ies din cadru),
4. eroul principal (vlad ivanov) apare în toate secventele (dar absolut in toate). și care erou - ivanov, aflat la primul său rol principal, nu reușește să fie decât mult mai șters decât vlad ivanov din celebrele roluri secundare. de ex în scenele din supermarket sau din tipografie, in discuția cu clienta.
5. poanta filmului - previzibila bătaie ruptă din rai este un (ne)impresionant cadru kilometric de 6 minute care nu justifică mai deloc toată munca si construcția de până atunci.

în concluzie (1),
cum ar spune același puiu, în toate scenele avem balet de dragul baletului și coregrafie de dragul coregrafiei. sau, cum ar spune gorzo (despre puiu, evident), o veritabilălecție (ratată) de cinema

în concluzie (2),
cred că a cam sosit timpul și pentru o trecere de la (deja) sleitul realism/naturalism la un revigorant impresionism (?)/(post)modernism(?). sau macar la o poveste spusă mai dinamic, fie chiar cu aceleași bugete minimaliste.