joi, 26 aprilie 2012

e.g., lica gheorghiu, gradinile de vară, renato salvatori & annie girardot

La inceputul anilor ’60, mergeam la un coleg de scoala care locuia pe Calea Victoriei, intr-un bloc interbelic din spatele Bisericii Albe. „La noi in bloc vine Gheorghiu-Dej la...“, mi-a spus el si a pronuntat numele actritei E.G. Vazandu-ma neincrezator, a adaugat marca masinii cu care sosea Dej: un Buick. Coborand sau urcand la colegul meu, vazusem numele actritei pe usa unui apartament de la etajul 2, insa destainuirea lui imi parea o fantezie. Am aflat, doua decenii mai tarziu, ca legatura lui Gheorghiu-Dej cu E.G. era un fapt de notorietate.
Tot atunci, Lica Gheorghiu, fiica lui Dej, interpreta in doua filme principalele roluri feminine; aveau sa fie si ultimele. In „Lupeni ’29” si in „Tudor”, unde Emanoil Petrut il intruchipa pe Vladimirescu, iar un George Vraca usor obosit, pe banul Grigore Brancoveanu. Intrebat de un ziarist sau de o ziarista straina daca Lica Gheorghiu are talent, un specialist in filmologie a raspuns: „Nu stiu daca are talent, insa are cei mai frumosi ochi din lume“. Replica l-a propulsat in fruntea Consiliului Cinematografiei.
Pana pe la mijlocul anilor ’50, filmele turnate in Apus, indeosebi cele engleze si americane, erau extrem de rare in Romania. Exceptie faceau cele italiene apartinand neorealismului, care infatisau medii paupere, promiscue, zguduite de conflicte sociale. Acestea erau proiectate in Bucuresti si in marile orase din tara. „Hotii de biciclete”, „Nu-i pace sub maslini”, „Se cutremura pamantul”, „S-a furat un tramvai”,
„Rocco si fratii sai”, interzis minorilor, la care adolescentii se catarau pe zidurile gradinilor de vara ca sa vada scena de viol cu Renato Salvatori si Annie Girardot.
dan ciachir

miercuri, 25 aprilie 2012

min 27, santiago bernabeu

imi place bayern munchen de mor. de cand cu capcaunii astia doi, robben & ribery.
acum, pe santiago bernabeu e minutul 27 (a fost, in timp ce scriam) si robben tocmai a inscris din penalty. e 2-1 (doua goluri, cristinel) pentru nesuferiti, dupa ce in meciul tur, nemtii au castigat tot cu 2-1. deci vom vedea si vom dormi.


all good people read good pictures


marți, 24 aprilie 2012

radu banciu. by pantacruel

Aceasta este povestea unui geniu autentic ca oricare altul. Vocea plăcut-rârâită de care unii nu scapă nici în mormânt. Totul începe în toamna lui ’97, la ProSportul lui Ioanițoaia și Tolontan. Ajuns acolo – atenție, direct de pe stradă, ca simplu pieton! –, viitorul realizator TV habar n-are sa deschidă calculatorul. 

Astăzi îl vedem bine-merci cu o tabletă Apple în față și cu o chelie luminoasă – „Voilà le soleil d’ Austerlitz”, vorba lui Napoleon. Tolontan îl întreabă, ai mai scris, ai mai publicat pe undeva? Tânărul Banciu, că nimic, că nicăieri. I se dă pe mână ciclismul și, pentru 200 de dolari pe lună, reușește să-și convingă șeful că Turul Franței e o mare competiție. Devine coleg cu iluștrii Chirilă, Cosașu, Fănuș, Adrian Păunescu și o necunoscută cu cearcăne pe care o vede fumând pe scările Pro-ului. Viitoarea iubită a lui Dani Oțil. Dintre aceștia, cel mai mult îl va aprecia pe bardul de la Bârca, la moartea căruia rememorează cu drag: “Îi ziceai, domnu’ Păunescu, scrieți 600 de semne. Scria… 7 milioane. Păi cum să tai din 7 milioane să-ți rămână 600?”.  

În presa scrisă nu-l poate contesta nimeni, nici măcar Andrei Pleșu. Pentru ca Banciu, în domeniul lui, a facut istorie, așa cum recunoaște însuși realizatorul TV sub tortură. Tortura “scrierilor celei mai citite scriitoare autohtone, analfabeta Mihaela Rădulescu, cea care a ridicat nivelul de analfabetism al României" sau “falseturilor zgârcitului Ștefan Bănică care și-a cârpit și snopit toate nevestele celebre”. În cariera carismaticului nazalist urmează noul ziar de sport al trustului Ringier, apoi Eurosport, din nou Prosport, Sport Total, Sport Total FM. Ca să nu ajungă “ca Ţopescu sau altă fosilă care a comentat cu 20 de ani mai mult decât ar fi trebuit”, pleacă de la Eurosport după 11 ani de Le Tour. Este chemat la Sport.ro, unde, printre altele, imită cu destulă râvnă și talent specimenele care populează lumea sportului românesc. Deși face audiență pe bune, este dat afară din trustul Pro de influentul Gigi Becali, un om lipsit de simțăminte și, în special, de simțământul humorului.

Până să debuteze în televiziune, să-i facă praf pe Hagi (“se face de râs ca antrenor și când vorbește, debitează numai tâmpenii”) și Ilie Năstase (“a eșuat în politică, în imobiliare, în afaceri, nu i-a ieșit nimic lui Ilie Năstase, iar acum s-a pricopsit și cu una înfiorătoare, Brigitte Sfăt”) și să ajungă muza/muzul lui Bendeac, Banciu studiază un pic pe la Paris. La Chambre de Commerce et d’Industrie, secția fără frecvență. De unde și aversiunea fățișă față de fufe, impostori și nulități. Înainte de facultate, a jucat fotbal de plăcere, dar taică-su, judecător de profesie, l-a judecat aspru, “Tu să te ții de carte, nu vreau să ajungi un terchea-berchea!”. Intuia încă de pe atunci că în televiziune nu există genii, “Când s-a dus Călinescu la Tele7, s-a închis televiziunea, când a plecat Teo la Romantica, s-a închis televiziunea, când a plecat Garcea la Kanal D, n-a mai făcut nimic”, dar uite că niciodată nu știi ce-ți rezervă soarta.

Căci acum, vrem, nu vrem, seară de seară, la concurență cu guralivul Mircea Badea, pe care l-a cam pierdut pe drum, îl vedem la măsuța lui din lemn de la B1TV cum ne vorbește solemn și complice. Cu accent grav, orientat oblic de la stânga la dreapta spectrului politic & monden, apăsat de întreaga povară a lumii de care este scârbit și pe care ne-o explică ca la debilii mintali, mai ales când se infiorează de fioruri tandre, uneori bacoviene, alteori baudelaire-iene. Desigur, Radu Banciu e și el om, drept dovadă că din 2006 este căsătorit, ba are chiar și o fetiță cuminte, Isabela, în vârstă de 6 ani. Oricum, un copil mult mai simpatic decât “ființa umană a lui Măruță și a Andrei, urâțică foc, un fel de muppets mic care, slavă Domnului, are cu cine semăna”.

duminică, 8 aprilie 2012

aprilie orb / alte camere, alte glasuri de ieri

aprilie orb 

april is the cruelest month“ (t.s. eliot)
- 1985 -


lucrurile acestea 
lucrurile  acestea 
pe care vom inceta sa le mai
numim
vor exista
in continuare 
(...)

als (28 iunie 1959, 8 aprilie 2011)