joi, 28 august 2008

staruri internaţionale

în ordinea numerelor de la pantof:
1. bănel, 2. maicăl, 3. greta 4. madona, 5. geims, 6. merlin, 7. hanfri, 8. marlena, 9. elvis, 10. franc, 11. rudolf.

miercuri, 20 august 2008

love me tender (kamav mangules)

acesta nu este un scenariu de cristian nemescu, însă muzica vine de acolo.
cu riscul de a tulbura feerii contemporane frustre şi burtoase, voi spune adevărul zgrunţuros despre pi er pătrat, timpi, contratimpi şi distanţe.

chiar şi pentru un pasionat de houellebecq,
surmenat după un uichend brizantin la neptun sufocat cu pui fripţi, crocanţi, stinşi în busuioace trandafirii şi priviri domoale odihnite pe sâni rumeni şi rotunzi, pe fese ciocolatii, cambrate în arcuiri oţelite (ţâşnite de sub fustiţe albe, săltăreţe, de căprioară iute),
nouă luni lumină depărtare de nevastă par la fel de lungi ca nouă ani de condamnare - dacă nu în înspăimântătoarea ‘sona’, lângă michael scofield, măcar în 'shawshank redemption', pe acoperiş alături de bătrânul morgan freeman şi vicleanul tim robbins, la o bere nesperată.

mai mult timp liber şi mai puţină cicăleală, mai multe nopţi pierdute cu amicii, şuete cochete, control total asupra telecomenzii şi dispariţia inexplicabilă a tălpilor nemasate ale consoartei, golăneală şi blogăreală în exces plus lecturi abundente, mai multe drepturi şi mai puţine obligaţii. toate acestea reprezintă o evoluţie certă în destinul unui bărbat.

trezit cu noaptea-n cap, mă pregăteam să-mi conduc soţia spre autocarul de elveţia, la o bursă de studii, când într-un colţ stingher al ochiului mi-a apărut o lacrimă. era şi timpul să apară, în viaţa mea, o lăcrimioară. nu putea nimeri mai bine. fugea repejor pe obraz, de colo colo, mititica. am căutat din priviri o mânecă, un umăr, ceva acolo, s-o strivesc ca pe-o corolă de minuni a lumii, dar bagajele care mă împresurau mi-au frânt inima.

cu doar o zi înainte, sărbătorisem în felul nostru, modest şi tandru, doi ani de căsnicie. revenit în pat, am adormit buştean şi am întârziat la serviciu în stil de holtei versat. visasem cu ‘sufletul meu sălbatic’ de nicolas cage că-i fredonam nevesti-mi ‘love me tender’...

duminică, 10 august 2008

beijing 2008. update

pentru că orice lucru bun din viaţa mea se întâmplă când nu sunt eu acasă, neverosimila şi nemaipomenita ceremonie de deschidere de la beijing m-a prins la serviciu. cu sufletul la gura ("a bout de souffle"), cu inima oprindu-mi-se-n loc ("de battre mon coeur s'est arrete").

*****
UPDATE
numai că, surpriză...
un efect special pe calculator, prelucrat luni de zile, şi vocea unei fetiţe de 7 ani cu dinţi strâmbi
au readus, slavă Domnului, zâmbetul pe chipurile încruntate a sute de milioane de telespectatori din lumea întreagă

tocmai de aceea nu-i de mirare că între două ploi scurte şi întârziate, de vară toridă, mai apar unii (engleji) şi alţii (nevorbitori de engleză), care înţeleg prea puţin dintr-un astfel de spectacol şi mult prea mult dintr-un altfel de spectacol.

joi, 7 august 2008

100.

citesc pentru a treia oară, în ultimii trei ani, cv-ul celui alintat copilul teribil al literaturii franceze. abandonat la 6 ani de către părinţi, tipul ajunge inginer agronom. îşi revine la normal după câteva sticle de tărie în postura de şomer proaspăt divorţat, căzut în depresie. se caută prin instituţii psihiatrice. se trezeşte scriind versuri. sensibile, bizare, explozive. debutează ca poet prin '92, la 34 de anişori.

în 2005 pantacruel descoperă (din greşeală şi fără ştirea nevestei) ’particulele elementare’. cade pe spate şi se loveşte la un picioruş. pasează romanul pe rând amicului dedes şi mătuşii julia, care îi dau îndată verdictul: ‘e tare, ce să mai...’.
în 2006, pe litoralul bulgăresc, pantacruel se îmbuibă, pofticios, din ultima scriere a franţuzului, ‘posibilitatea unei insule’.
în 2008, la 7 august, seara, acelaşi pantacruel deschide ‘platforma’ şi dă de următoarele pasaje:

capitolul 1.
"tata a murit acum un an. privind sicriul bătrânului, au început să-mi vină gânduri aiurea. profitase de viaţă, afurisitul; trăise ca un paşă. “ai lăsat şi urmaşi, nătărăule... mi-am zis, i-ai pus-o cu temei bătrânei.” mă rog, eram un pic stresat, se-nţelege; nu ai în fiecare zi un mort în familie"

un nou houellebecq provocator, cinic despre singurătate şi inadaptabilitate. un alt houellebecq înăbuşit la foc iute în sex frust, năvalnic şi fiere amară.

capitolul 2.
"în general, ieşind de la birou, intram la un peep-show. mă costa cincizeci de franci, uneori şaizeci, când ejacularea se lăsa aşteptată. spectacolul fofoloancelor în mişcare îmi spăla creierul. îmi deşertam cuminte testiculele. la aceeaşi oră, într-o cofetărie de lângă minister, cecilia se îndopa cu prăjituri de ciocolată; motivaţiile noastre erau cam aceleaşi."

mă opresc la capitolul 3. este ora 21.45, oră de champions league, iar contorul mă anunţă discret că tocmai am lansat pe blog cea de-a 100-a însemnare.
şi mai bătrân mă simt acuma...

marți, 5 august 2008

locuit de bob dylan

nu pot spune că mă deranja. ba, dimpotrivă. o melodie care te bântuie în după-amiezele stridente, neterminate, înghesuite între sarcini şi gînduri zdrenţuite, are gust şi parfum de cafea tare, nostalgică.
ştiam un vers, două, îngânam cântecul aiurea, vedeam secvenţa, însă nici prin gând nu-mi trecea autorul sau interpretul.

aseară m-am trezit din nou cu minunatul cânt la uşă. îmi intrase furiş pe nări şi prin urechi, instalându-se comod (ieftin) în mansardă. n-am mai suportat şi am sunat la youtube să-mi trimită un hacker, un şperaclu, ceva acolo pentru a identifica intrusul. dar nimic. habar nu aveau! descrierea mea amănunţită nu le-a fost de vreun folos.
dar nu m-am predat...

aproape deziluzionat, ocărându-l pe bătrânul oliver stone care a folosit o frântură din piesă în ‘born on the fourth of july’, am descărcat soundtrack-ul filmului şi am scotocit prin el ca un flămând prin oala de ciorbă în căutarea ultimei băcăţele de carne.

o rafală de întuneric răcoros a plesnit ca un bici peste ignoranţa mea insolentă, ordinară, imperturbabilă .
depistasem chiriaşul. eram locuit de bob dylan şi de a sa ‘a hard rain’s a gonna fall’.
de ani de zile maestrul îşi rupea puţin din timpul lui preţios pentru a mă vizita preţ de câteva ceasuri cu melodia lui. intensă, proaspătă, tristă, odihnitoare...

bob dylan - a hard rain's a gonna fall (performed by edie brickell)