vineri, 18 aprilie 2008

povestea vorbelor

îmi plac începuturile şi sfârşiturile,
răsăriturile de foc şi asfinţiturile metalice, zilele în care îmi iau salariul (cel gras) şi nopţile în care îmi cheltui ultimul sfanţ (ăla chior), sunt înnebunit după primele căpşuni (acrişoare) şi după ultimii struguri (dulcinoşi), mă înfioară amintirea primului sărut (furat) şi număr secundele până la următoarea finală (de cupă mondială), ador alarma care-mi crapă visul de la ora 5.30 (jur că nu era despre monica bellucci în fustiţă, ci despre pleşu-n conferinţă) şi shutdown-ul de la miezul nopţii, aştept ca un copil crăciunul şi mă crucesc ca o babă înaintea ultimei zile de concediu, sunt topit după inaugurări şi un mare pasionat de falimentări (am pus umărul la câteva dintre ele), mi-e dor de copilărie şi nu-mi pot imaginea bătrâneţea,
îmi plac sfârşiturile, dar mai mult începuturile...

motiv pentru care am luat ultimele 27 de ”deschideri” ale celor 27 de “ţărani” din blogrol şi le-am pus cap la cap. le-am cusut la repezeală, cu aţă albă, şi am dus povestea vorbelor până la capătul tramvaiului 34.

care poveste sună cam aşa...

"După ce în urmă cu 5 luni ne-a băgat pe gât un mega brad din fier beton, acum are un prieten. Alte 7 ore cu 3 decolări şi 3 aterizări (instead of wasted time on both sides) se dedică cuvântătorilor. Într-o iarnă aprigă, povestea asta era adevărată, însă în 1972 a publicat celebrul studiu “Previzibilitatea: poate bătaia din aripi a unui fluture din Brazilia să declanşeze o tornadă în Texas?”, iar recent a avut loc o dezbatere online pe site-ul ziarului Cotidianul. Pe locul 2, după Cehov, sunt bine, mulţumesc. Ar mai fi Jan cel Batran, Jan cel Tânăr, Pieter cel Bătrân, Pieter cel Tânăr, pe care îi ascult în maşină. Mă amuză nespus drăcia asta: “o scurtă caracterizare a bolidului”, pentru că ieri i-am urat ce simte un copac ale cărui frunze au căzut moarte, chiar dacă am găsit o ilustrată într-un muzeu din Berlin cu acest motan gras şi negru şi m-am gândit de ce am o aprehensiune. Curând, am să vă las să vă delectaţi alături de nights.ro şi de cutiile poştale, pline cu plicuri cu declaraţii de venit conform unor surse din piaţă, pentru că duminică se mai întamplă un mini târg!"

marți, 15 aprilie 2008

despre 'standardele joase'

ieri seară - mai şi ploua ca-n ’aprilie spulberat’ , iar steaua de pe cerul gurii lui becali conducea deja pe ”u” cluj cu 1- 0 – m-am lovit de un zid invizibil, solid, neaoş şi atât de trainic (cam ca scrierile lui eminescu).
apăruse un loc călduţ de muncă la noi în celulă şi am fost rugat, în cazul în care ştiu pe cineva disponibil, să înlătur neajunsul...
floare la ureche, mi-am zis.
să-i iau pe rând, în ordine alfabetică, de la prieteni la simple cunoştinţe, ca să nu se creeze debandadă la poartă.

sun la primul dintre ei,
îi las mesaje pe mess, mai sun de 39 de ori şi în cele din urmă dau de individ. sunt refuzat categoric, deşi omul lucrează tot în domeniu (la revistă de sport), are program asemănător şi un salariu pe jumătate.
motivele, halucinante: s-a obişnuit acolo, îi este frică de schimbări, nu-l interesează atât de mult banii (!). trebuie să precizez că amicul are o situaţie materială extrem de precară. "îi pare foarte rău, dar se vede nevoit să mă refuze".
asta e, îmi zic, mai sunt şi fraieri pe lumea asta!

sun la al doilea.
acesta la fel, un mare amator de sport şi gazetătie sportivă, eşuat însă într-un post mediocru, sub nivelul său (vânzător de icoane la un schit) pe un salariu miniscul - o idee mai consistent ca al unei femei de serviciu.
argumentele sunt de această dată infailibile: "ar fi cea mai mare greşeală din viaţa lui dacă ar renunţa la un job unde are relaţii, se simte important şi, peste toate, poate lipsi o zi, două de la muncă, în caz de extremă urgenţă. banii sunt trebuincioşi, dar se descurcă şi cu ce are".
(ce-i drept, e un băiat de treabă şi foarte muncitor. tocmai a făcut împrumut la bancă şi îşi cosntruieşte casă, iar soţia, secretară, nu câştigă deloc cât pătruleasa).
încep să mă gândesc la naţia română, la brazi, stejari, neamul ăsta de piatră şi în special la puii de brâncoveni şi de jieni...

am sunat şi la al treilea, dar nu mai dau detalii, căci relatarea riscă să devină neverosimilă...


"mi-ar fi uşor să mă definesc ca un scriitor negru şi să am anumite avantaje, eu însă refuz să primesc premii sau burse, consider că acesta este un mod distructiv care creează ghetouri. în anglia, dacă eşti un poet afro-craibean modest, primeşti burse în numele politicii diversităţii culturale, dar dacă eşti un poet englez foarte bun, nu primeşti nimic. totul e distorsionat. i se dă scriitorului afro-caraibean impresia că e mai valoros decât în realitate, iar acesta nu va vrea să devină mai bun, va dori doar să publice. cred că e greşit. (...)
astăzi, dacă eşti negru, aşteptările sunt mai mici, iar acest lucru este confortabil pentru mulţi. însă aşa se consolidează standardele joase."

e.a.markham (n.1939,caraibe) – walberberg seminar, ianuarie 2008.

miercuri, 9 aprilie 2008

hai, mă, că era mişto şi atunci!

într-o bună zi mi-a venit mintea la cap şi am recunoscut adevărul:
’da, a fost ca lumea şi pe vremea aia!’

cum oare să nu-mi fi vibrat şi mie toate cele, când îmi luam adio de la dimineţile oblojite de ‘o melodie pentru fiecare’ (zilnic, la radio, de la 8 la 9), pentru ditamai tentaţia mondială,
pentru nemaipomenita ‘ay, ay, ayyy, dansando lambada!’ difuzată şi redifuzată la nepreţuitul televizor ,
cum să nu fi înnebunit aproape de tot?
eu, un băiat necăjit şi subţirel, cu ochi frumoşi şi bulbucaţi cât cepele, în spatele unor fete mlădioase, în bikini ademenitori, minusculi, mulatri, suculenţi...

ce-mi mai rămânea de făcut?
dacă tot nu mai eram nevoit să mă trezesc în zori, la 4 şi jumătate, pentru a prinde un loc în faţă la coada la lapte. şi mai ales la ziare. căci acolo, pe redutele de la tutungerie şi poştă, se dădeau luptele eroice. acolo se alegeau vitejii, în înfruntările corp la corp cu cetele de pensionari căliţi în focuri. miza, ce-i drept, era enormă - un exemplar din mult prea râvnitul ‘sportul’. dar şi când puneam mâna pe pagina de fotbal plină de tuş negru... nici nu mai ajungeam la lift şi prima lectură era gata (până seara îl învăţam pe de rost, după ce îl luam drăgostos de-o parte şi-l parcurgeam cu preludiu, de mai multe ori şi pe îndelete)

dar să nu mai lungesc aiurea, că dacă e să amintesc şi de...
... guma de mestecat chinezească în foiţă de orez, gumela românească (ţigarete şi lamele, la alegere, care se sfărâmau în gură), guma turcească turbo cu surprize, caramelele bulgăreşti, bomboanele cubaneze,‘cip’-urle, drajeurile olimp, pufuleţii dulci, săraţi, pufarinele, oranjada la plic, lipiciul pelican (nici ăla nu avea gust rău), diversele sortimente de ciocolată: cu lapte, cacao, rom, cremă de coniac, aia cu scufiţa roşie şi vânătorul (ambalajul mergea la fix pe post de ceas, roşu sau verde), biscuiţii voinicel, mirela sau populari, brifcorul, quik-cola, frucola, zmeurata, îngheţata doina, polar, sport, vafele de caco şi vanilie, conservele de peşte, peştele oceanic congelat, excelentele chifle calde de 25 de bani, japonezele, franzelele, gogoşile cu zahăr, langoşii cu brănză, tacâmurile de pui şi picioarele de porc, nechezolul, vegeta şi alte delicatese (uite că era destulă mâncare),

... ric-ul la care ascultam ‘fotbal minut cu minut’ cu ghiţulescu (ilie dobre ai legătura...), minoiu, domozină, carnetul de CEC al maică-mii, căluţul roşu cu roţi, ţigările carpaţi ale lui taică-miu (mai bune ca bucegiul, dar inferioare snagovului şi o mizerie pe lângă 'bt'), , sifoanele umplute aproape zilnic, povestirile istorice, legendele olimpului, jules verne, pifurile şi rahanele (la care doar puteam visa) - aveam în schimb câteva numere din ‘cutezătorii’ şi ‘start spre viitor’ (că doar nu eram cel mai sărac din lume!), , bananele verzi înfăşurate în ‘scânteia’ (cândva, cumva, undeva pe şifonier, puse bine, câteva), sticlele goale de coca-cola sau pepsi-cola, căciulile ruseşti de blană cu urechi, ceasurile ruseşti pobeda, aparatele de fotografiat ruseşti 'smena' si 'zeni't, trusa de matematică chinezească, stiloul chinezesc cap de panda, bascheţii chinezeşti, (cred că aveam o slăbiciune pentru ruşi şi chinezi)

... , peştele de sticlă de pe televizorul diamant (care se defecta din 3 în 3 luni, exact în vacanţe), telefonul cuplat cu al vecinei de la 5, sâmbetele cu ’studio x’ (pe bulgari, de la ora 10 seara), espadrilele de pânză, mingile de 18 şi alea de 35 din cauciuc (vulcanizate săptămânal), parfumurile şi deodorantele ‘miraj’, săpunurile ‘lux’ şi ‘fa’, săpunurile ieftine ‘cheia’, păduchii luaţi de la şcoală şi băile cu gaz şi oţet, şamponul urzica (cel mai bun împotriva mătreţei. chiar eu l-am testat cu succes vreo 15 ani), revista urzica, urzicile de mâncat, mobrele, trabanturile, broscuţele, pick-up-urile, casetofoanele, magnetofoanele, ceasurile cu cuc, ceasurile cu calculator, ceasurile cu 7 melodii (cele mai bengoase!), telecinemateca, albumul duminical, cascadorii râsului, tudor gheorghe, tudor caranfil, irina margareta nistor, patinele cu rotile, carpetele cu răpirea din serai sau cu cerbi, maculatura, fierul vechi, apa caldă, nelipsitele pungi de un leu
...cred că mă prinde dimineaţa!


a fost al naibii de frumos! a fost exact aşa cum trebuia să fie :)