umorul & erotismul sandrei brown

am primit o tema cel putin stranie din partea lui mario barangea. sa citesc o carte de-a sandrei brown - ’căderea lui adam’ (un fel de poveste de dragoste dintre un paralitic bogat, cred, şi o asistentă medicală sexoasă şi mămoasă, presupun), sa-i smulg inima si s-o transform in ceva mai bun...

i-am spus ca nici schingiuit nu as putea citi asa ceva, însă, din curiozitate, am rasfoit-o.
m-am oprit asupra unor scene mai fierbinţi. adică de sex, de multă limbă şi neostenită umezeală şi de scîncete, scene care le-ar fi oripilat chiar şi pe fetiţele mai emancipate de la şcoala ajutătoare:

„în timp ce pronunţau acele cuvinte, buzele lui îi atingeau sfîrcul uşor, frecîndu-l să se întărească. ea gemu cînd limba lui începu să i-l lingă cu repeziciune.
- nu, nu.
dar el nu dădu ascultare acelei rugăminţi stinse, ci prinse mugurul tare între buze şi îl supse uşor. eşti dulce, lilah, murmură el mutîndu-şi gura asupra celuilalt sîn. peste tot eşti atît de dulce. gura lui caldă şi umedă îi făcea plăcere, aşa cum nu mai simţise niciodată. un val de căldură îi cuprinse sînii, pulpele, stîrnindu-i o dorinţă violentă şi febrilă.

- nu-i bine, adam, e o mare greşeală.
- atunci de ce mă laşi s-o fac? întrebă el ridicîndu-şi capul şi privind-o în ochii tulburi.
- nu ştiu, spuse ea cu o notă de disperare şi de zăpăceală. nu ştiu.
cînd gura lui i-o captură pe a ei din nou, mîinile lui îi cuprinseră sînii, pe care îi frămîntă încet, în timp ce limba lui se împerechea cu a ei. degetele lui îi mîngîiau sfîrcurile, care erau încă umede în urma sărutărilor lui"

50 de pagini mai încolo

”sorbindu-i buzele îi spuse:
- deschide gura.
- adam…
- mulţumesc
limba lui îşi făcu loc în căldura umedă a gurii ei. lilah scînci, mai întîi în semn de protest, apoi de dorinţă şi, în final de recunoştinţă.”

nu cred că vreţi să ştiţi ce am găsit pe la pagina 129

“în ultima vreme îşi făcuse un obicei din a sta în camera lui în în pauza dintre şedinţe. urmăreau meciuri şi filme siropoase la televizor, ascultau muzică sau pur şi simplu discutau”

deci 'filme siropoase'.
deci cea mai siropoasă autoare de siropuri rîde de siropari.
deci trebuie să recunoaşteţi că doamna sandra chiar are umor!

djerzinski + alş + tomşa = ...

pentru ca stateam prost cu timpul, luni dimineata, mi-am printat trei insemnari de pe trei bloguri diferite cu gindul sa ma bucur de ele mai pe inserat si mai pe indelete. am apucat sa arunc un ochi pe respectivele abia astazi, inainte sa intru la cinema, la ultima băşină marca oliver stone, 'wall street: money never sleeps'(despre care voi scrie ceva in alta zi, poate).

atît de mult mi-au plăcut (in)scrisurile extrase de pe blogurile lui djerzinski (fragmente delicioase din cartea lui baricco), alş (marturisiri periculoase! pentru mama dumnealui) şi şerban tomşa (opinii personale pertinente), încît m-am hotărît (subit) sa infiintez PREMIUL PANTACRUEL,
premiu pe care il voi acorda la finalul fiecarei luni pentru cel mai frumos articol (insemnare, epistola, chestie, nota informativa, zapis) citit de mine pe bloguri sau aiurea.
carevasazica, din octombrie incolo, premiul pantacruel

iata, mai jos, secvente din cele trei insemnari amintite:

(...) E cumplit faptul că el n-a avut posibilitatea să cunoască televiziunea, pe Elvis, Uniunea Sovietică, combina muzicală, fast-food-ul, pe JFK, Hiroshima, cuptorul cu microunde, avortul legalizat, pe John Patrick McEnroe, sacourile de la Armani, pe Omul Păianjen, pe papa Ioan și o sumedenie de alte lucruri. Vă închipuiţi ce-ar fi putut să întreprindă cu un asemenea material? Era atât de capabil încât ne explica totul (întotdeauna un pic mișcat, e adevărat) cu ani de zile în avans. Dar nu așa au mers lucrurile. (...)

'the day that walter died', djerzinski, 27.09.10

*****

(...) Mona, prietena cea mai bună a mamei mele, mai tînără ca ea totuși. Semăna cu Cher în perioada “I got you babe”. Brunetă cu păr lung și breton, tenul smead, “nasul Cleopatrei”, un rîs sănătos și gros pe care vroiam să-l aud întruna dacă se putea. A fost cea care m-a dezvirginat, la 14 ani (lucru pe care maică-mea, evident, nu-l știe). Apoi, cînd aveam 16, s-a căsătorit cu un inginer italian și a plecat la Milano, după vreo 15 ani s-au despărțit iar ea a murit de un cancer la sîn. Rîsul ei îmi sună în continuare în cap. (...)

'7 ființe de neuitat', alş, 27.09.10

*****

(...) În treacăt fie spus, m-a consternat un articol al lui Cărtărescu în care cunoscutul autor își exprima fierbintea recunoștință, dacă nu era bătaie de joc (și nu era!), că un om de importanța și anvergura lui Mircea Geoană i-a făcut nesperata onoare de a veni, pe o ploaie puternică, la o lansare de carte organizată de el, umilul autor al Levantului! Câtă ipocrizie! Ce caterincă! (...)

'goe și fiii', şerban tomşa, 27.09.10

*****

ş.a.m.d.

şeful de stat-major al armatei chineze

căci dor mi s-a făcut de o mandache bine afrimată

despre lehamite, cinemas-ul lui f. barbu, ciinele hachiko & leonard c.

mai apoi am citit asta

‘da, ştiu, avem o ţară „grea“, românii sînt cum sînt, săracii îşi asumă, inerţi, sărăcia, iar bogaţii sînt prostiţi de avere, strada arată jalnic, salariile scad şi preţurile cresc. majoritatea televiziunilor exală o miasmă de mahala, prea mulţi gazetari scriu prost, isteric şi ieftin, prea mulţi români trişează sau fură.

aflu din dicţionare că „lehamitea“ e un cuvînt de provenienţă bulgărească (liha-mi-ti, „mi-e silă, m-am săturat“). avem o mulţime de lucruri de învăţat de la vecinii noştri. nu era musai să ne blocăm într-o lamentaţie.’

a. pleşu

*****
dupa ce, mai inainte,
trecusem (iarasi) printr-un con de lehamite gretoasă*, de enormă plicticoşenie & monstruoasă platitudine – mi se intimpla duminică seara, timp de un minut şi jumătate (mai mult nu pot rezista) - cind telecomanda a parcurs accidental culoarul b1tv al cinemas-ului jalnicului f. barbu.
imi pare rau ca trebuie sa i-o spun, dar nu ma pot abtine! si, banuiesc, nu sunt singurul care i-o tot spune...

*sunt absolut convins că dacă, într-o seara, printr-o mare minune, la ‘cinemas’ ar ateriza, cu parasuta sau cu orice altceva, un trio formidabil - sa zicem al pacino, woody allen & martin scorsese - acest extraordinar de netalentat si enervant f.barbu ar reusi sa ma adoarma in mai putin de un minut cu întrebări, în cel mai fericit caz, de genul...

- aaa, marty, mi-am adus aminte ce voiam să te întreb. am văzut un soricel dragalas in ultimul tau film pe care, spre rusinea mea, nu l-am vazut pina la capat - un soricel, spuneam, cu un ochisor mov, nu-i asa? sau măcar bătea un pic spre mov, m-am uitat cu atenţie, he, he, hi, hi...

era, cumva, vreo fina aluzie cinefila la celebra dame elizabeth rosemond taylor, cunsocută publicului larg ca elizabeth taylor sau a fost doar o scăpare regizorală, o gafă grea cum spunem noi ăştia care facem cannes-ul aproape an de an?
iar tu, woody, nu ride, ca am si pentru tine o intrebare de baraj. ma tot tin sa ti-o pun de la excelentul 'bananas' din 1971...

*****
între f. barbu şi a. pleşu am văzut două melodrame, una (după un fapt real petrecut in japonia) despre cîinele hachiko, cu richard gere şi alta (un music biopic) despre cadillac records, cu adrien brody (as leonard chess).
dar despre acestea două, poate, data viitoare.