orele

aplecat asupra ’orelor’ lui michael cunningham în strălucirea blândă ca de lămâie a felinarului, mi s-a întâmplat un lucru neobişnuit. am terminat romanul, l-am închis şi, fără să pierd vreo clipă, l-am reluat de la capăt ca şi cum aş fi trecut la al doilea volum al său.

parcul adumbrit cu tăceri diafane, în care trei pescăruşi nervoşi, gălăgioşi (geloşi?) dansau caraghios, îmi consuma plăcut ultimele ore ale concediului. mă simţeam strivit de acest roman uluitor, tragic-grandios, impecabil şi inteligent construit, de această scriere splendidă, emoţionantă, despre lumile virginiei woolf.
trei epoci diferite pe trei paliere distincte, suprapuse, trei povesti îngemănate, adiacente, complementare, poveşti care curg una-ntralta şi irizează apoi în scânteieri şirete, explozive, întunecate.

nu îmi pot explica fascinaţia pentru ‘orele’ (titlul iniţial al romanului ‘doamna dalloway’ de virginia woolf) şi nici de ce am mângâiat cuvintele în loc să le citesc. odată cu romanul lui cunningham am trăit senzaţia (impetuoasă, neruşinată) că un scriitor poate picta cuvinte şi sunete, ba chiar inventa gusturi şi mirosuri nemaiîntâlnite.

dintr-o dată, nu mi-am mai luat gândul de la ecranizarea lui stephen daldry (autorul emoţionantului ’billy elliot’).
şi astfel, la primele ore ale dimineţii, înainte ca virginia woolf să se retragă în cameră, unde va aşterne pe hârtie prima frază a noului roman: “doamna dalloway a spus că va cumpăra ea însăşi florile”...

(“înaltă, speriată, minunată în rochia ei de casă, cu cafeaua aburindu-i în mână. este virginia stephen, palidă, uimitoare ca un rembrandt sau un velazquez, apărând acum douăzeci de ani în apartamentul fratelui ei de la cambridge, într-o rochie albă, şi este virginia woolf, stând în faţa lui acum. numai în acest an a îmbătrânit dramatic, de parcă un strat de aer s-ar fi scurs din pielea ei. s-a ascuţit şi s-a veştejit, a început să arate de parcă e sculptată într-o marmură poroasă, alb cenuşie. arată încă regal, cu forme încă elegante, se află încă sub imperiul acelei străluciri lunare, dar brusc nu mai este frumoasă.“)

...mi-am înregistrat ’the hours’. l-am pus la rece pentru o seară specială alături de nicole kidman, julianne moore, meryl streep, ed harris, jaff daniels, toni collete şi de muzica tulburătoare a magicianului philip glass (dreapta sus)


*****
ps.

am supravieţuit scrierii lui cunningham , ba chiar cursei infernale cu lynet-ul, în farup.

lynet - fårup sommerland


o să rezist şi revederii acestui fermecător film. probabil :)