admirabilul domn kafka

și asta pentru că am promis.
o povestire extraordinara cu si despre kafka, adevarata, emotionanta, cinematografica.

e ultimul an din viata lui kafka, iar el s-a indragostit de dora diamant, o tanara de 20 de ani, care a fugit de la familia ei hasidica din polonia si acum locuieste la berlin. are doar jumatate din varsta lui, dar ea ii da curajul de a pleca din praga - un lucru pe care el vrea de ani de zile sa-l faca – si devine prima si singura femeie cu care traieste. ajunge la berlin in toamna lui 1923 si moare in primavara urmatoare, dar lunile acestea sunt probabil cele mai fericite din viata lui. in ciuda sanatatii tot mai subrede. in ciuda conditiilor sociale de la berlin: lipsa alimentelor, miscarile politice, inflatia cea mai mare din intreaga istorie germana. in ciuda certitudinii ca nu mai are mult de trait.

in fiecare dupa-amiaza, kafka iese sa se plimbe in parc. adesea, dora il insoteste. intr-o zi, dau peste o fetita care plange si suspina de ti se rupe inima. kafka o intreaba ce s-a intamplat, iar ea ii spune ca si-a pierdut papusa. pe loc el incepe sa inventeze o poveste care sa explice totul
- papusa ta a plecat intr-o excurise, spune kafka.
- de unde stii? il intreaba copila.
- pentru ca mi-a scris o scrisoare, spune kafka, dar fetita pare banuitoare.
- o ai la tine? il intreaba ea.
- nu, imi pare rau, zice el. am lasat-o acasa din greseala, dar o s-o iau cu mine maine.
e atat de convingator, ca fetita nu stie ce sa mai creada. oare domnul acesta misterios spune adevarul?
kafka se duce direct acasa, sa compuna scrisoarea. se aseaza la birou si, in timp ce il vegheaza, dora observa aceeasi seriozitate si tensiune pe care le manifesta cand isi elaboreaza propris opera. nu intentioneaza sa o pacaleasca pe micuta.
este un efort literar real si el a decis sa faca totul cum trebuie. daca reuseste sa inventeze o minciuna frumoasa si convingatoare, aceasta ii va oferi copilului o alta realitate, falsa, poate, dar adevarata si credibila, conform legilor fictiunii.

a doua zi, kafka se grabeste sa ajunga in parc cu scrisoarea. fetita il asteapta si, dat fiind ca inca nu a invatat sa citeasca, i-o citeste el cu voce tare.
papusa regreta, dar s-a saturat sa locuiasca mereu cu aceiasi oameni. vrea sa plece si sa cunoasca lumea, sa-si faca prieteni noi. nu vrea sa o parareasca pe fetita, dar tare vrea sa schimbe peisajul si, de aceea, ele trebuie sa se desparta o vreme. apoi, papusa promite ca-i va scrie in fiecare zi si o va tine la curent cu activitatile sale.

si aici, povestirea incepe sa-mi franga inima. e si asa uimitor faptul ca bietul kafka s-a inhamat sa scrie prima scrisoare, dar acum se angajeaza intr-un proiect care presupune cate o o epistola in fiecare zi – din nici un alt motiv decat acela de a o consola pe fetita, care, intamplator, ii e complet straina, un copil peste care a dat, intr-o dupa-amiaza, in parc. ce fel de om ar face asa ceva?
kafka a tinut-o asa timp de trei saptamani... unul dintre cei mai straluciti scriitori care au existat vreodata sacrificandu-si timpul sau, tot mai putin si mai pretios, pentru a compune scrisori imaginare de la o papusa pierduta. dora afirma ca asternea fiecare fraza cu cea mai mare atentie acordata detaliilor, ca stilul era precis, amuzant si atragator. cu alte cuvinte, era stilul lui kafka si, zi de zi, el se duce in parc si ii citeste fetitei inca o scrisoare.

papusa creste, merge la scoala, cunoaste oameni noi. continua sa o asigure pe fetita de dragostea ei, dar face aluzie la unele complicatii din viata ei care ii vor face imposibila intoarcerea acasa. putin cate putin, kafka o pregateste pe fata pentru momentul disparitiei definitive a papusii din viata ei. depune eforturi pentru a obtine un final multumitor, temandu-se ca, daca nu reuseste, vraja se va rupe. decide in cele din urma sa o dea pe papusa in casatorie. il descrie pe tanarul de care se indragosteste, petrecerea de logodna, nunta la tara, chiar si casa in care locuiesc acum papusa si sotul ei. si apoi, pe ultimul rand, papusa isi ia adio de la vechea si iubita ei prietena.

de acum, bineinteles ca fetei nu-i mai e dor de papusa. kafka i-a oferit altceva in schimb si, la finele celor trei saptamani, scrisorile i-au vindecat nefericirea. are povestirea si, atunci cand ai norocul de a trai intr-o povestire, de a trai intr-o lume imaginara, durerea lumii acesteia dispare. atat timp cat povestea continua, realitatea nu mai exista.