inglorious basterds

capitolul 1. stella artois

filmul, capitolul 1 așadar, începe duios ca o reclamă stella artois. ar fi putut fi chiar cea mai izbutită, dacă hans landa ar fi cerut un pahar cu bere in loc de lapte.

capitolul 2. șobolani și veverițe

filmul, poezia adică, are tot ce-i trebuie: anul 1941, nemți, tarantino, bâte de baseball, bandă de ticăloși evrei (fără glorie), scalpuri de naziști, gloanțe, role de film, explozii, umor (nebun), bube, mucegaiuri, noroi și sânge șuvoi.
dar nu asta e important. e doar de fațadă. credeti-ma pe cuvant, de astă dată maestrul se autodepaseste.
si, ca sa fie clar de la inceput, inglourious basterds nu este un film despre război și nici măcar unul violent. poate fi, cel mult, un film despre 'șoboloani și veverițe' – o teorie f interesantă din mintea încâlcită a dementului tarantino.

capitolul 3. für elise

filmul, reclama cu șobolani și veverițe despre un pahar cu lapte mai exact, câștigă în tensiune încă din primele secunde, când, într-o frumoasă după amiază de toamnă, una dintre tinerele fete ale gospodarului la padite dă la o parte cortina (cearșaful) pentru a-i permite preaminunatului, preafascinantului și preasclipitorului christoph waltz să intre în scenă. firește, calmul și amabilitatea neînchipuită a ofițerului neamț te fac sa te ascunzi sub scaun de teama.
odată cu deschiderea cortinei, maestrul dă drumul la câini și la muzică – o variatiune western spaghetti a celebrei piese für elise.
intuiești ce va urma, însă nu poți ghici nici în ruptul capului (dar nici în zdrobirea țestei) cât de tare (si de fin) va da în clocot tensiunea – exclusiv din priviri și dialoguri; care dialoguri i-au mâncat formidabilului q.t. 10 ani de muncă – până când, în sfârșit, cineva va apăsa pe trăgaci.

capitolul 4. christoph waltz

filmul, recitalul diabolic al lui christoph waltz carevasăzică, este absolut delirant. sau delicios. sau ambele.
mie mi-au trebuit mai puțin de 3 minute pentru a înțelege că tarantino a născocit un fuking crazy personaj fabulos, colonelul hans landa. pe care a mai trebuit doar sa-l îmbrace puțin într-o poveste rocambolescă.
fără hans landa și, în special, fără interpretarea lui waltz, inglourious basterds ar fi fost o glumă proastă. un alt proiect (experiment) eșuat al casei de producție a band apart.
am aflat, după ce am văzut filmul, că tarantino, cu fața aia a lui de văcar ambițios și exuberant, era gata să renunțe la toată truda de peste 10 ani, dacă nu găsea persoana potrivită pentru rolul lui landa, ‘un actor extraordniar, care, pe deasupra, să fie și un geniu lingvistic!’

secvență - inglourious basterds. capitolul 1. intro.

capitolul 5. once upon a time...

filmul, inglourious basterds cu alte cuvinte, este format din 5 capitole. de fapt 5 scurt metraje lunguiețe, croite după o rețetă unică: poveste de sine stătătoare, suprarealism aproape magic, încordare și electricitate s-o tai cu cuțitiul lui aldo the apache, un pumn de tragedie și cate-un bob de comedie, grotesc și ridicol- 98% vorbărie și 2% măcelărie.
se iau toate cele 5 bucăți, mănunchi, se pun la fiert, fix 152 de minute, până ți se taie respirația. după care părăsesc cu greu sala și decretez cu un oftat emfatic, dar sincer:
- cel mai bun film de la 'once upon a time in america' încoace!