virginia woolf

sa te apuci de virginia woolf fara a te furisa in piata, pret de cateva minute, de unde te vei intoarce proapspat imbuchetat cu flori de camp, vesele, infoiate, aproape mute, este un nonsens.
poti cumpara un buchet bogat si dupa ce lasi in urma primele 100 de pagini ale doamnei dalloway, nu inainte insa de a-ti mai trece o data privirea, tulbure de acum, peste faldurile greoaie ale romanului

'(...) si pe deasupra era si o dimineata splendida. ca pulsul unei inimi perfecte, viata batea drept de-a lungul strazilor. fara dibuieli – fara sovaiala. cu o deviere rapida si ferma, riguros, precis, fara zgomot, atunci, exact la momentul potrivit, masina se opri in dreptul usii. fata, cu ciorapi de matase, cu esarfa de pene, vaporoasa, dar nu deosebit de atragatoare in ce-l privea (avantul lui era acum epuizat) cobori. valeti impecabili, pechinezi castanii, holuri pardosite in romburi negre si albe, storuri albe leganandu-se in vant vazu peter prin usa deschisa si isi dadu asentimentul.
o splendida reusita in felul ei, la urma urmelor, londra; anotimpul; civilizatia. (...)'

am lasat-o de-o parte mai bine de un an si jumatate si inca nu ma pot obisnui cu tot acest torent navalnic, cu aceasta minte a virginiei scapata de sub control, cu scrisu ei fracturat in mii de schije si aschii,
cu tablourile moderniste pictate in cuvinte uleioase, care ca niste pete de lumina se scurg incet, dar neincetat, din romanele ei direct in vintrele mele.