vineri, 9 martie 2012

once upon a time in berceni / scurte consideraţii despre patru destine anodine

peste alb-negrul şi muţenia fotografiei de mai jos au trecut mai bine de trei decenii. cei patru băieţi din imagine sărbătoresc, aici, aniversarea unuia dintre ei. se poate ghici uşor proprietarul de drept al tortului

la scurt timp după ospăţ,

vio (viorel) - primul din stânga,
excela pe maidan cu mingea la picior şi mai ales la colţul blocului, cu glumiţe inopinate, stârnindu-ne hazul cât era ziulica de pustie. n-avea tată, în schimb avea un frate mai mare bolnav şi o soră urătă şi spaţioasă care îmi făcea adesea ochi dulci,
stanciu (doru) - stânga sus,
timid, solitar, taciturn, colecţionar de poze porno. când se bătea (foarte rar), devenea atracţia cartierului, practicând un fel de box cu spatele la adversar. într-o nesperată zi a devenit extrem de stimat (şi vânat) în zonă, după ce cineva (recunosc că eu am fost răspândacul) a difuzat informaţia cum că acesta ar fi trecut discret prin aşternuturile umede ale cristinei, una dintre cele mai apetisante blondine cârlionţate din cartier (locuia în blocul nostru, normal),
manciu (fane) - dreapta sus,
se trăgea dintr-o familie de manciurieni veritabili, părinţii, fratele şi cele două surori, toţi deopotrivă supli şi mici de statură, toţi iuţi şi aprigi la mânie, toţi tinichigii auto şi pasionaţi de artele marţiale. aveau în proprietate un wartburg turcoaz achiziţionat pe mai nimic. din nefericire, nu a funcţionat niciodată. talentele lui native se aglomearau în zona acrobaţii-ameţitoare şi căţărări-intempestive-pe-obiective-înalte. şi că veni vorba, una dintre surorile lui fane, mereu zâmbitoare şi deschisă la nou (va ajunge dansatoare în cipru imediat după revoluţie), s-a iubit o vreme cu vio, la mulţi ani după ce, într-un amurg de vară, mă ademenise într-un tufiş să-mi arate, dacă vreau, păsărica ei ghiduşă
şi  clau - dreapta jos,
poreclit şchiopu / şontorogu din cauza unui defect la piciorul stâng, neajuns care-i va da un aer de garrincha (în traducere "păsărica", ca să vezi!) dar şi un şut de lothar matthäus, este crescut de un tată vitreg şi bătrân. în plus, moşteneşte vocea subţirică a mamei şi podoaba capilară infidelă a tatălui natural, bagaje care, pe fondul penuriei de intrigi amoroase, îl transformă într-un precoce jucător amator de şah, în scara blocului

aveau să devină, negreşit, tovarăşii mei de joacă.

douăzeci de ani mai târziu, 
viorel, ajuns un zdrahon cu faţa arsă de vântul şantierelor, obţine câteva contracte în israel. după multe tatonări, se însoară cu cea mai pipernicită vecină de bloc cu nas lung şi bărbie ascuţită.
doru rămâne şofer în cadrul jandarmeriei, cu un salariu aproape decent şi destul de sigur (până la tăiere). se căsătoreşte cu una dintre cele mai drăguţe fete din blocul nostru (evident), creşte un copil (fetiţă) şi plăteşte o rată la maşină (logan),
fane dispare prematur din peisaj, undeva prin rahova-ferentari, după ce ai lui vând apartamentul de cinci camere (de deasupra apartamentului nostru) şi se muta la ţară. renunţă la tinichigerie şi din ciubucurile strânse ca taximetrist, în tura de noapte, îşi închiriază un apartament ieftin şi o soţioară oacheşă şi cam curviştină de care se desparte periodic, între două reprize de lovituri fulgerătoare aplicate cu mărinimie pe motiv de flagrant intim-delict cu corp străin.
clau, prins între studiul partidelor lui bobby fischer şi ştiinţele exacte, se agaţă de un job la institutul de fizică atomică de la măgurele, în biroul maică-sii, o femeie de treabă originară din oraşul lui brâncuşi. istoria amoroasă a părinţilor îl va urmări şi pe el ca un blestem şi, în cele din urmă, când nimeni nu se mai gândea că, îşi va găsi jumătatea, o tipă simpatică din târgu jiu, divorţată şi cu copil. peste un timp va avea şi propriul lui copil, o fetiţă sfioasă şi mă va bătea la cap zile în şir să devin membru al reţelei lyoness, în limita discountului acordat.

revenind la fotografia de mai sus,
mă uit la ea şi realizez că viaţa e mai previbilă decât ne-o imaginăm.

3 comentarii:

Şerban Tomşa spunea...

Panta,
păi, mai avem nevoie de romane când viaţa e atât de săţioasă ?

pantacruel spunea...

serban,
pai, am mai avea nevoie de nişte vin şi lemne de foc, nu? :)

Şerban Tomşa spunea...

:)