e.g., lica gheorghiu, gradinile de vară, renato salvatori & annie girardot

La inceputul anilor ’60, mergeam la un coleg de scoala care locuia pe Calea Victoriei, intr-un bloc interbelic din spatele Bisericii Albe. „La noi in bloc vine Gheorghiu-Dej la...“, mi-a spus el si a pronuntat numele actritei E.G. Vazandu-ma neincrezator, a adaugat marca masinii cu care sosea Dej: un Buick. Coborand sau urcand la colegul meu, vazusem numele actritei pe usa unui apartament de la etajul 2, insa destainuirea lui imi parea o fantezie. Am aflat, doua decenii mai tarziu, ca legatura lui Gheorghiu-Dej cu E.G. era un fapt de notorietate.

Tot atunci, Lica Gheorghiu, fiica lui Dej, interpreta in doua filme principalele roluri feminine; aveau sa fie si ultimele. In „Lupeni ’29” si in „Tudor”, unde Emanoil Petrut il intruchipa pe Vladimirescu, iar un George Vraca usor obosit, pe banul Grigore Brancoveanu. Intrebat de un ziarist sau de o ziarista straina daca Lica Gheorghiu are talent, un specialist in filmologie a raspuns: „Nu stiu daca are talent, insa are cei mai frumosi ochi din lume“. Replica l-a propulsat in fruntea Consiliului Cinematografiei.

Pana pe la mijlocul anilor ’50, filmele turnate in Apus, indeosebi cele engleze si americane, erau extrem de rare in Romania. Exceptie faceau cele italiene apartinand neorealismului, care infatisau medii paupere, promiscue, zguduite de conflicte sociale. Acestea erau proiectate in Bucuresti si in marile orase din tara. „Hotii de biciclete”, „Nu-i pace sub maslini”, „Se cutremura pamantul”, „S-a furat un tramvai”,

„Rocco si fratii sai”, interzis minorilor, la care adolescentii se catarau pe zidurile gradinilor de vara ca sa vada scena de viol cu Renato Salvatori si Annie Girardot.

dan ciachir