let’s dance!

la inceput am crezut ca lipseau una sau doua. reprezentative.
nu puteam porni la drum cu o selectie a celor mai frumoase scene de dans din filmele
pe care le-am vazut de cand ma stiu,

zorba the greek
pt anda si dede

mary poppins
pt maria si cinabru

fara a le include si pe acestea doua...
dupa putin timp am realizat ca absentau de la intalnire chiar cele mai mandre - zeci de ochioase, de batzoase :)

the gold rush
pt aky si brumaru

frida
pt trestie si matei

am descoperit (abia acum) ca majoritatea peliculelor care m-au marcat
de-a lungul si de-a latul vietii
contin si cate o melodie sau macar un dans de care imi este greu sa ma despart.

seven brides for seven brothers
pt zuzeta si alexedi

grease
pt runbaby si forestgamp

asaltat de indoieli si ganduri, mai tentante si tot mai tentante,
m-am decis sa arunc grabit in desaga moşului pantacruel o duzina si mai bine de secvente cat sa ajunga tuturor celor din blogroll. :).

my fair lady
pt oana si georgescu

the full monty
pt treidegete si djer

la fetite si la baieti, cate una la fiecare pereche :))
prin urmare, mi-am permis sa va combin putin, fara inspiratie si fara rautacisme,
asa, inainte de revelion.
ca sa fie distractia mai mare...

cabaret
pt small wanders si verbiaj

shree 420
pt anca alexandresu si kolonel

numai sa nu va certati prea tare,
si sa ramaneti colegi de melodie macar pana in noaptea de anul nou.
cand, promit, bagam o perinita din colectia lui tomitza
si schimbam registrul :)

the deer hunter
pt yume si paul dimulescu

once upon a time in america
pt pantacruel si dani, sotia :)

da, există moş crăciun!

în urmă cu 110 ani, pe 21 septembrie 1897, o fetiţă de 8 ani pe nume virginia o'hanlon a trimis o scrisoare editorului publicaţiei 'new york sun'.
răspunsul, un text nesemnat, a devenit cel mai publicat editorial de ziar din istorie.
acesta a fost tipărit în zeci de limbi, în ziare, reviste şi cărţi, a fost prezentat în filme, imprimat pe postere şi pe timbre.

redau mai jos scrisorica virginiei şi fragmente din celebrul răspuns adresat micuţei acum mai bine de un secol.
moş crăciun a continuat în tot acest timp să-şi facă datoria şi să nu dezamăgească nici un copil.
(citind aceaste două scrisori, recunosc că aproape mi-au dat lacrimile. şi nu de ciudă că nu mai sunt copil - doar mi-am dorit atât de mult să mă fac mare...:) -, ci pentru că m-am prostit de tot şi nu mai am speranţa şi credinţa copilaşului care aşteaptă miracolul)

scrisorica virginiei:
"dragă d-le director, eu am opt ani. câţiva dintre copiii cu care mă joc spun că nu există moş crăciun. tati spune că doar ce apare în 'the sun' este adevărat. vă rog să îmi spuneţi adevărul. există moş crăciun ? virginia o'hanlon."


scrisoarea editorului 'the sun':
"virginia, micii tăi prieteni greşesc. sunt afectaţi de scepticismul unor vremuri sceptice.
ei cred doar ce văd, şi orice e neînţeles de minţile lor mici nu există.
toate minţile, virginia, indiferent că sunt de adulţi sau de copii, sunt mici. (...)

da, virginia, există moş crăciun. există cu aceeaşi certitudine cu care există dragostea, generozitatea şi dăruirea,
şi tu ştii că ele sunt peste tot, că aduc în fiecare zi atâta frumuseţe şi bucurie vieţii tale.

cât de mohorâtă ar fi lumea fără moş crăciun... ar fi la fel de mohorâtă ca lumea fără virginii!
la fel ca lumea fără speranţa unui copil, fără poezia şi poveştile de dragoste care ne fac existenţa atât de tolerabilă.
nu ne-am mai bucura decât de lucrurile care pot fi demonstrate sau observate cu ochiul liber.
strălucirea eternă cu care copilăria umple lumea ar fi stinsă pentru totdeauna. (...)

nimeni nu îl vede pe moş crăciun, dar nu este nici un semn că el nu ar exista.
cele mai adevărate lucruri din lume sunt cele pe care
nici copiii, şi nici oamenii mari nu le pot vedea. (...)

moş crăciun nu există!? nici vorbă! există şi va exista pentru totdeauna. o mie de ani de acum înainte, virginia, ce o mie, de zece ori zece mii de ani de acum înainte, va continua să aducă bucurie în sufletul fiecărui copil."

coperţile de odinioară

pentru că maria a mai născocit o leapşă cu miros căldicel de molid, mi-am scos valiza cu poveşti şi am făcut vraişte pe acolo...

...casa era alcătuită din mobilă veche, de obicei moştenită ori cumpărată la preţuri derizorii de pe la diverşi prieteni de familie. la loc de cinste, sus, pe şifonier,
unde iarna se învecina bine cu râvnitele banane prăzulii puse la gălbejit,
odihnea un acordeon bătrân. şi puţin ştirb. nu-i lipseau decât 2 sau 3 clape şi burduful era crăpat. pe alocuri... dar nu mult.
încă mai avea suflu (şi convingere) cât să-i prisosească pentru câtvea doine şi canţonete.

mai eram stapani peste un televizor cu circuite integrate, ‘diamantul’ şi mângîierea familiei, o duzină de bibelouri prăfuite aranjate simetric în vitrina râzătoare
şi, desigur, nelipsitele tablouri de pe pereţi – reproduceri ieftine după grigorescu şi toniţa înrămate cu mult prost gust şi auriu.
ca şi puzderia de milieuri şi broderii, înşirate prin toate încăperile.

nu îmi amintesc însă nimic de vreo bibliotecă. fie ea cât de uzată.
chiar cuvîntul ‘bibliotecă’ avea pentru mine o însemnătate bizară şi solemnă.
urechile mi se ciuleau spontan la auzul 'bibliotecii' în vreo frază căzută din neant şi pe loc intuiam momentul remarcabil al zilei :)
unde se depozitau totuşi cărţile? mă întreb acum. pentru că existau câteva - maculatură măruntă de-a lui taică-miu.
neavând curiozitatea să aflu ce este în spatele coperţilor întunecat jerpelite,
le ştiam după culori şi tiluri.

aveam impresia că m-am apucat să citesc cărţi abia prin clasa a zecea,
dar cîteva amintiri încolţite dintre cearcăne îmi aruncă dinainte imagini în care pantacruel, de bună voie şi nesilit de nimeni
(să-l fi ros, oare, invidia că unii colegi vorbeau despre cărticele?) călca pragul bibliotecii din incinta şcolii şi împrumta...
ba un neghiniţă, ba poveşti de petre ispirescu şi, uneori, cărţi puţin mai grele – din cauza titlurilor frumoase.
entuziasmul dura până pe la pagina 20, după care depăşindu-se teremenul acestea erau aduse înapoi la tovarăşa bibliotecară, care se minuna de... erudiţia haiosului căutător de coperţi.

ţin minte foarte bine două tentaţii ale acelor ani – ’povestiri istorice’ (cu ilustraţii), de dumitru almas şi ’legendele olimpului’.
când mi se citeau fragmente din aceste două cărţi, mi se cam tăia respiraţia.
erau mai frumoase decât orice film pe care îl văsusem până atunci.

în rest... mai nimic nou de pe frontul de (l)est al copilăriei.
ba ma e ceva. în lipsă de lecturi, pantacruel desena toată ziulica şi cânta, fără talent :), la acordeonul cel ciobit până obosea de tot.
iar noaptea, în lipsă de patefon, magnetofon, casetofon, dvd şi... youtube,
fredona cu frac-su, până în zori, melodiile faimoase ale vremurilor :)

muzichiile lui aky

(material pasat de aky. de fapt este vorba despre o leapşă. aky momentan nu are cuib, dar într-o bună zi...:)

Parintii mei nu mi-au transmis prea multe culturi muzicale,
mai degraba au intinerit odata cu muzicile mele cele mai diverse.

Si totusi...
Engelbert Humperdink
o tot auzeam pe mama dorind sa asculte...

dar si Demis Roussos,

şi
ABBA (prima mea enorma iubire)

ca şi
Tudor Gheorghe (si azi un mare mare drag al meu)
(un mare mare drag al meu)

plus romantele interbelice, desigur..

casa mea-i un cântec cu acorduri ample (leapşă de sărbători)

...casa mea-i un cântec cu acorduri ample
e o caldă melodie casa mea
eu sunt sufletul din ea
ea e însăşi viaţa mea
viaţa mea cu tot ce-i bun în ea
casa mea-i un cântec cu acorduri ample
melancolic şi fierbinte şi curat
şi mă simt ca-ntr-un palat de păduri înconjurat
viaţa mea în cântec s-a mutat...

ispitit de ideea savuroasă a lui marius chivu,
cel care dintr-o joacă nevinovată de duminică a inventat ‘cartea cu bunici’,
m-am agăţat şi eu sfios de mânerul de aburi al ceaunului cu evocări.

scriitorii adunaţi laolaltă de tânărul şi talentatul critic literar,
printre care pleşu, cosaşu, dan c mihăilescu, alex leo şerban, brumaru, paraschivescu, patapievici, mihăeş, etc,
s-au pus pe povestit întâmplări cu mama-mare, tataia, băbuţa sau tăicuţul copilăriei lor

bloggerii pe care am de gând să-i invit la o şuetă,
să le dau o leapşa - cum ar zice somnorosul verbiaj :),
vor trebui să ridice cu haz şi vitejie voalul care le acoperă delicat amintirile despre muzica părinţilor.

despre melodiile pe care, prunci fiind, le-au primit cu bucurie şi le-au prefăcut în fundaţia
casei sunetelor lor,
în care se răsfaţă şi îşi caută tihna astăzi

lista lui pantacruel, cu osândiţii la leapşa, este următoarea:

oana, maria, dede, verbiaj, aky (unde vrea şi unde poate…),
trestie, paul dimulescu, yume, zuzeta, runbaby, djerzinski,
kolonelul, forastgamp, georgescu, alexedi, anda, anca
şi pantacruel (adică eu)


păi, să curgă songurile, atunci
şi mai ales
poveştile :)

(vă aştept cu nerabdare... pe blogurile voastre)

scrisoare pentru moş crăciun

am primit o leapşa de la oana,
şi nu am avut ce face, trebuie să o dau mai departe...
lui verbiaj şi lui dede, deci!
cei doi nebuni (cu şoriciul în dinţi) din povestea de demult

dragă moş crăciun (fost gerilă),

stimate domnule, îţi spun aşa pe stil vechi, comunist,
iaca m-au cam năpădit nostalgiile alea cu ninsori lungi şi grele...
că văd că nu se mai întorc odată, înapoi, omul de zăpadă cu nas de morcov şi
derdeluşurile cele bocnă cu pungile şi săniile trase printre degerături
şi şoşetele ude puse la uscat pe calorifer, moşule drag.
no, hai, ca mă faci să mă emoţionez de tot...

nu mai vreau jucării ca pe vremuri şi ciocolată din aia mică chinezească.
atunci eram atât de dornic de un trenuleţ, ţin minte.
niciodată nu mi-ai adus şi mie un trenuleţ... îmi doream şi o cărticică să citesc sau o chitară să zdrăngăn şi eu la ea. nici bicicletă nu ai vrut, nici maşinuţe, nici măcar soldăţei... ce urâcios mai erai pe atunci...
ziceai că nu am fost cuminte, dar eu eram cel mai cuminte şi mai trist băieţel de la bloc ...:(
uite, iară mă emoţionez şi râd colegii ăştia ai mei de pe blog.

şi mai ţin minte că indiferent ce îmi aduceai, sau mai bine zis ce nu îmi aduceai :) eu tot ţineam la dumneata. mi-erai aşa de drag…
dar acum te întreb: de ce erai, domn’le, atît de econom? că văd că nu ai trecut la
bmw roşu,
ci tot la sanie trasă de mârţoage ai rămas...
acum râd când îmi dau seama cum te iubeam eu ca blegu’! ce vrei, minte de copil...
oricum, să ştii că te mai iubesc şi acum. nu mi-a trecut :}
cred că m-am întins cam mult cu scrisoarea...

acum chiar nu-mi mai doresc nimic.
ba nu, mint.
vreau un copilaş
unul blond, cârlionţat, cu ochi mari şi frumoşi, să fie inteligent şi drăgostos.
neapărat să gângure şi să zâmbească mereu cu guriţa lui fără dinţişori când mă vede…
cam atât pentru anul ăsta :)

ce este dragostea?

ce este dragostea?
un sentiment si nimic mai mult?
este infinit mai mult? poate fi cuprinsă în cuvinte?
e oare un miracol care se întâmplă o singură dată în viaţă? doar de două ori?
de douăzeci şi două de ori?
ce este cu adevărat dragostea şi de ce este...?

am discutat astăzi despre sentimente vreme de vreo două ceasuri cu o femeie îndrăgostită.
o femeie nebună, haioasă, inteligentă şi frumoasă. o femeie ispititoare.
care respiră pasiune şi inspiră voluptate,
care dilată versul si contractă universul.
un... big bang cu infăţişare umană, ce nu poate trăi nici măcar un minut fără iubire şi simte nevoia de a se reîndrăgosti mereu.
mereu de altcineva:)

voi căuta un răspuns.
şi îl voi pune în vitrina.
cum arată o femeie îndrăgostită?
dar un bărbat?
cum arată dragostea înainte şi după?

la boheme

’la boheme’, cine eşti tu de m-ai trezit aşa de dimineaţă fredonându-te? eşti desigur o minunăţie franţuzească, un bijou, ca multe altele...
deşi mintea îmi era blocată de trandafirul lui aznavour

m-am lăsat sedus şi de alte mărgăritare de pe malul râului sena.

pot să te iubesc în felul meu? să te mângăi? am pornit în cautarea ta şi am dat de jane birkin şi serge gainsbourg. am redescoperit ‘je t'aime moi non plus’ cum nu îl ştiam.

am întrebat în stânga şi-n dreapta şi am aflat o nebuloasă tandră, romantică, fascinantă... franţa. o ştiam de mult şi desigur uitasem de ea.

vreau să ştiu ce se petrece în sufletul tău, am oare dreptul? m-am indragostit în somn de o melodie. m-am trezit şi am dat peste alte 1001. le vreau pe toate...

şi revin la ‘je t'aime moi non plus’... care mi-a luminat ziua...

...puţini ştiu că cel care a compus în 1967, pentru iubita sa brigitte bardot (la vremea respectivă, un simbol naţional), "cel mai frumos cîntec de dragoste din lume", je t'aime moi non plus, serge gainsbourg vroia să se dedice picturii...

reconvertirea la cîntec - "o artă minoră", spunea el - se produce în 1957. şase ani mai tîrziu scrie piese pentru cele mai în vogă cîntăreţe din franţa, care stauu la coadă pentru o melodie semnata de el.

în 1969 o cunoaşte pe jane birkin, cu care formează un cuplu mitic. birkin reia je t'aime..., cîntecul scris pentru bb, şi face cu serge duetul cunoscut pînă astăzi. birkin a povestit nu de mult cum, aflîndu-se la londra şi luînd un taxi, şoferul a recunoscut-o şi i-a zis: "ah, jane, nu-i aşa? jetaimemoinonplus... trei copii am făcut pe melodia asta!".

după despărţirea de jane, s.g. scrie piese pentru catherine deneuve, isabelle adjani, vanessa paradis - şi pentru fiica sa cu jane, charlotte gainsbourg.

a suivre (coming soon)... 'je t'aime moi non plus'

alexedi, aky, dede, djer, forastgamp, georgescu, kolonelul, maria, oana, paul, runbaby, trestie, verbiaj, yume, zuzeta, etc.
va astept la niste frantuzisme.
asa, de duminica.
ca-mi venira... quelques idees delicieux :))

waiting for the winter

degeaba cântă salvatore adamo 'tombe la neige’. ar trebui să găsească ceva cu umezeala de afară.
ceva despre ploaia asta nesfârşită
care a luat locul zăpezilor de altădată.
eu, unul, nu mai sper deloc la albul iernii. pesemne culoarea cea rece va rămâne doar printre amintiri şi melodii.

în picioarele goale, înfăşurată în sunete de corzi,
umbra mi se strecoară în stradă. waiting for the winter... and the frost.

ce ar mai fredona îmbietorul ‘silent night’ alături de răpitoarea claudine longet. sau de sinead o’connor...

deasupra, luna plină, zemoasă, de decembrie, se scurge picurând.
gândul mă poartă 'once upon a december' spre anastasia.
dar îmi trece repede când udătura îmi ajunge la os.

într-un târziu, prin faţa mea trece o sanie trasă de două mârţoage,
abia scăpată de traficul infernal din centrul bucureştiului. alunecă pe apele asfaltului ca pe zăpadă. aproape.
o fată frumoasă îmi zâmbeşte discret de pe celălalt trotuar. nu e ‘lara’ din ’doctor jivago’, din păcate...

trebuie să mă mulţumesc cu mai puţin.
are umbrelă roşie, ochi mari de veveriţă şi picioare lungi de domniţă. cred că o iubesc:)
însă ea nu o va ştii niciodată.

şi uite aşa, din senin(?), viaţa devine minunată.
visez, lenevesc, beau fierbinte, citesc afundat şi ascult muzică. multă muzică. unicul remediu.
ştiu că numai un dean martin povestindu-mi ’let it snow’...

... ori un frank sinatra fredonându-mi ‘a merry little christmas’ mă mai pot înţelege.

breakfast (with audrey) at… moon river

‘moon river’ - michael stipe (R.E.M.)



"moon river, wider than a mile,
i'm crossing you in style some day.
oh, dream maker, you heart breaker,
wherever you're going i'm going your way.
two drifters off to see the world

there's such a lot of world to see.
we're after the same rainbow's end
waiting 'round the bend,
my huckleberry friend,
moon river and me."

(moon river - music by henry mancini,
lyrics by johnny mercer)


"am avut întotdeauna nostalgia locurilor
unde am trăit cândva,
a caselor şi a cartierelor acelora"
aşa îşi începe truman capote formidabila povestire
"breakfast at tiffany’s",
al doilea său roman.


"breakfast at tiffany’s" îi aduce scriitorului recunoaşterea deplină a criticii
şi a publicului şi îl transformă într-o celebritate.
suntem abia in anul 1958.


henry mancini, compozitorul, are la activ cateva coloane sonore apreciate pentru armonia si originalitatea lor. i se incredinteaza muzica pentru filmul
"breakfast at tiffany’s" si asa se infiripa ‘moon river’.
mancini va primi premiul oscar pentru aceasta melodie.


trei ani mai târziu romanul faimosului scriitor este ecranizat.
capote, mondenul, cosmopolitul afectat şi gay,
dar respectat şi foarte temut pentru remarcile sale ascuţite
şi adesea memorabile,
inventează unul dintre cele mai fascinante personaje feminine
din literature americană a secolului 20…


‘moon river’ - louis armstrong



imprevizibila holly golightly. uşuratica , extravaganta şi misterioasa holly,
despre care admiratorii săi jură că o văd nopţile ploiase
plimbându-se de una singură pe străzile new york-ului.
cea care îi va da viaţă personajului va fi
audrey hepburn.
cea mai delicată siluetă din istoria cinematografiei.



"there was once a very lovely, very frightonde girl.
she lived alone except for a namelss cat"...

‘moon river’ – audrey hepburn



"dacă ar trebui să-mi scriu autobiografia, aş începe aşa: m-am născut în bruxelles, belgia,
pe 4 mai 1929... şi am murit şase săptămîni mai târziu."
povesteste audrey... .
la vîrsta de şase săptămâni un atac violent de tuse
i-a oprit total respiraţia şi micuţa a scăpat miraculos.
audrey a fost singurul copil al unui bancher anglo-irlandez
şi al unei aristocrate olandeze,
înrudită cu... regii angliei


cu o mama foarte severă şi un tată mai indulgent, audrey se apropie mai mult de tatal ei.
acesta insă îşi părăseşte familia
când cea care avea să o interpreteze pe holly golightly era foarte mică.
mai tarziu, audrey va cataloga acest eveniment drept
cel mai traumatizant din viaţa ei.
dupa divorţul părinţilor, a rămas cu mama sa în arnhem (olanda),
oraş devastat în timpul raidurilor naziste.


mulţi oameni au murit de foame şi de frig pe străzi. audrey, pe atunci doar un copil,
a suferit de malnutriţie, de anemie severă şi
de o cruntă depresie.
viitoarea actriţă are 16 ani. războiul încetează. se mută împreună cu mama ei la londra, unde îşi continuă studiile la o şcoală de balet particulară.


‘moon river’ – katie melua



"dacă un copil are strictul necesar asigurat nu are nici un motiv să nu fie fericit.
în ciuda greutăţilor pe care le-am trăit,
îmi amintesc că ne şi distram foarte tare.
doar nu credeţi că am zăcut 5 ani plângând.",
spunea mai târziu
audrey hepburn.
poate cea mai rafinată actriţă care a existat vreodată.