joi, 5 mai 2011

uxbal vs viorel / puiu vs bardem / biutiful vs aurora. by pantacruel

uxbalbuenos dias. o caut pe señora marambra. am motive întemeiate să cred că se ascunde aici, în filmu’ lu’ domnu' puiu.
viorel - parcă vă ştiu de undeva, dar nu sunt sigur. eu zic că, înainte de toate, ar fi corect din partea dvs să-mi spuneţi cine sunteţi.
uxbal - dar dvs cine sunteţi?
viorel – de ce mă întrebaţi aşa? de ce nu vă cereţi scuze c-aţi dat buzna în casa mea?
uxbalaveţi ceva de ascuns aici?
viorel – dacă am ceva de ascuns aici, în propria-mi casă? dvs vorbiţi serios?
uxbaldar dvs vorbiţi serios? domnule...
viorel – viorel
uxbaldomnule viorel, dacă v-aş spune că sunt în fază terminală ar fi suficient?

viorel – nu înţeleg.
uxbalno entiendo, sigur. şi dacă vă mai spun că marambra, adică nevastă-mea, e labilă psihic, se culcă cu frati-miu şi îmi maltratează copiii ce replică îmi mai daţi? vedeţi că nu aveţi răspuns la toate? în plus, zilele astea a trebuit să îl exhumez şi incinerez pe taică-miu...
viorel – vă înşelaţi. eu am răspuns la toate. mă tem că doar iñárritu e de vină. cineastul mexican n-are simţul măsurii când vine vorba de construcţia unui personaj damnat/condamnat.
uxbalde ce spuneţi asta?
viorel – de ce spun asta? se pare că dvs chiar nu intraţi deloc pe blogul lui cinesseur
uxbaladevărul, literar şi artistic e că nu prea am timp. tocmai mi-au murit nişte chinezi. asfixiaţi. iar un african mi-a intrat la pârnaie.

viorel – atunci vă spun eu cum stă treaba. domnul ăsta, alejandro gonzález iñárritu, este convins că dacă îşi nenoroceşte personajul în toate straturile fiinţei sale provoacă empatia/emoţia spectatorului. nimic mai fals! în astfel de situaţii...
uxbalmi s-a întins o capcană, vreţi să spuneţi?
viorel – ... proasta dozare caricaturizează, descompune şi induce mai degrabă dispreţ celui ce priveşte. aici, povara trântită în cârca personajului principal e supradimensionată.
uxbalstaţi puţin... şi atunci unde sunt cadavrele?
viorel – daţi-mi voie să-mi termin ideea... pe acest aliniament, iñárritu se apropie periculos de mult de producţiile bollywoodiene, unde mai totul e în exces şi strident.
uxbalspuneţi-mi unde naiba sunt ascunse cadavrele!
viorel – ale chinezilor sunt jos, la subsol, iar ale socrilor mei, dan livinski şi rodica livinski, în apartamentul lor din chitila. să nu uităm de cadavrul notarului soţiei mele, zoltan istvan, care este dosit în parcarea subterană de la intercontinental. notarul şi soţia mea s-au cunoscut intr-un scurtmetraj mai vechi, în urmă cu patru ani.

*****

EPILOG

uxbaldomnu' viorel, să ştiţi că eu îmi dau seama că ce spun nu poate fi echivalat. deci cinefilii din ţara dvs sunt naivi ca nişte copii. ei se încred prea mult în ceea ce susţin unii critici de valoare, lipsiţi însă de discernământ. eu n-am jucat în filmul ăsta pentru că am mai vrut un oscar. aţi înţeles? iar atunci când primeşti un telefon de la domnu’ iñárritu şi-ţi spune că eşti singurul care poate intra în pielea personajului, nu e ca şi cum te-ar invita woody allen la o cafea să-ţi pălăvrăgească despre noua lui comedioară leşinată, mereu aceeaşi la care doar el se mai amuză. Înțelegeți?
viorel – Să zicem...
uxbal - să nu mă înţelegeţi greşit! îl respect şi-l apreciez încă pe venerabilul woody pentru tot ce a făcut până acum. zic doar aşa...
viorel – aşa, și?
uxbalîn fine. eu am venit aici s-o caut pe nebuna de nevastă-mea. iar când am intrat în scară la dvs, criticu' de serviciu, ăla de la dilema veche, m-a luat de guler şi mi-a cerut să-i spun sincer despre ce-i vorba, de fapt, în exerciţiu' de martirologie al lui iñárritu, cum s-a exprimat el. eu cred că gorzo, sau cum îl cheamă, n-a priceput mai nimic din meseria asta de critic de film. exact, cel care a scris foarte frumos despre 'aurora'.
viorel – refuz să cred că nu v-a plăcut 'aurora'!
uxbaldomnu’ viorel, nu mă interesează ce credeţi dvs. eu, personal, cred că majoritatea criticilor români nu au acces la complexitatea relaţiei dintre mine şi 'biutiful'. şi mi se face frică când spun asta.

10 comentarii:

Unknown spunea...

F.B dialogul.Finalul e taios.

pantacruel spunea...

dede's.
nu atât de taios, cât de ticălos :P

Trixia spunea...

Ce bine ca am vazut filmele, altfel cum ma mai bucuram de excelentul dialog?!

-de ce ma priviti asa? n-ati vrut complimente, dar e necesar sa va ofer unul.

Esti super tare, Panta!

(nu puteam sa las lucrurile nespuse :P)

pantacruel spunea...

trixia,
de ce mă complimentaţi aşa?

Rochii de Vara spunea...

Publicul e in delir, Uxbal castiga in ciuda unui aparent avantaj initial al lui Viorel. Foarte frumos.

an inmigrante spunea...

şi totuşi "Biutiful" nu se scrie aşa cum se aude:)

Scorchfield spunea...

măi, măi! :)

Adina Chițu spunea...

genial mestere :) pt asta meriti linkuit si nu numai :P aia cu faza terminala...foarte buna :D

m@ri@n spunea...

Jos palaria! Genial!

pantacruel spunea...

adina, m@ri@n,
e, se mai intampla, din cand in cand :P