despre darul amânării şi despre talentul de a lăsa lucrurile neterminate

 'Un amic, fost coleg de jurnalism, mi-a sugerat să scriu acest text, despre darul amânării şi despre talentul de a lăsa lucrurile neterminate. Le regăsim cam oriunde, de la planuri guvernamentale, dezvoltări imobiliare şi construcţii de autostrăzi la stiva de mail-uri fără răspuns şi lista de chestiuni pe care ai vrea să le faci, dar le tot amâni. Cum procedăm?

Acu, cred că e în firea omului să amâne; sunt pur şi simplu chestii neplăcute, chestii care îl fac să cheltuiască bani pe care nu vrea să îi piardă, chestii care iniţial pot părea cool, dar care mai apoi nu îi mai plac sau se dovedesc a fi prea complicate. Poate fi şi sfânta lene naţională.

Ce mi se pare important este să fii conştient de darul amânării şi să încerci să pui presiune şi pe propria persoană şi pe cei din jur, pentru a mai limita efectele negative ale procrastinaţiei. În traducere, poţi încerca a-l înţelege, într-o oarecare măsură, pe dezvoltatorul imobiliar care ţi-a promis grădiniţă, alei luminate, loc de parcare şi minimarket şi îţi oferă bălării, noroaie şi lună plină la 30 de zile, dar, după cinci secunde, trebuie să pui ditamai presiunea pe om, pentru că ţi-a luat bani, pentru că nu eşti tu responsabil de criza economică şi pentru că în general fără presiune nu prea mai merge nimic.

Sau, ca să luăm un alt exemplu la întâmplare, dacă tot te-ai apucat să demiţi pe cineva, măcar du treaba până la capăt şi nu miza aiurea pe posibilitatea că alţii s-ar putea dovedi mai puţin leneşi decât tine. Imaginea alăturată este un fragment dintr-o pictură; în opinia criticului de artă James Elkins, este un tablou neterminat. Studiindu-l, veţi remarca un nivel al detaliului extrem de ridicat şi veţi exclama "cum este posibil?". (...)'

by dorin oancea

continuarea aici

mananca (bine) si plange, mai scrie un pic si iarasi plange / patetoidul (depasit) tolo

in mod normal, omul asta ar trebui sa se lase de gazetarie. e facil, depasit, malad, epatant autentic, e intristator (ce face). nu o va face, din  moment ce stie (si i se repeta la infinit) ca este cel mai bun. numele lui este tolontan, desigur.

'(...) Mai e un foc! Unul singur. Alin repetă ritualul, ridică țeava armei undeva sus, spre dreapta, apoi pune patul pe obraz, îl simte cu buzele și ridică cerul gurii spre cătare, salutînd pentru ultima oară ținta.

Are libertatea a 7 zecimi, creierul meu bolnav face calcule, n-auzi că în asta constă tirul, în a-ți asculta trupul și a privi ținta prin fisura din bunătatea inimii lui Dumnezeu?

Indianul trage primul dintre candidați, nu mă mai uit la ce fac ceilalți șapte, nu am chef de statistici, vreau un singur lucru! 

Narang reușește un uluitor 10,7, Niccolo trage și el foarte bine, un 10,4, și, dintr-o dată, parcă mai repede de data asta, aud un pleosc, e al lui Alin, nu știu de unde știu, și văd cum se îngălbenește centrul țintei, e 10 și ceva, nu mai contează cît!!! Parcă e un 3 după virgulă, dar nu mai văd clar, pentru că ăștia de ciudă au luat tabela și au scufundat-o în valuri.

Nu sînt valuri pe tabelă, plîng eu de bucurie și mi s-a vălurit vederea, îmi vine să mă tăvălesc pe jos precum cățeii Reginei la festivitatea de deschidere. Nu am loc în tribuna strîmtă de aluminiu, așa că plîng și ridic pumnul, plîng pentru că nu mă așteptam și pentru că mi se pare că i se face dreptate unui om care a ratat podiumul de puțin acum 4 ani și care a muncit ca un apucat.

Lîngă mine, la masa presei, miliardul și ceva de indieni sînt și ei extrem de fericiți, parcă au cîștigat. O lecție. (...)'

 adica căcat cu perje, cum ar spune scenaristul sergiu nicolaescu.

primul nostru aur / londra & rosia montana

acum sa speram ca alin g. moldoveanu, noul campion olimpic la... puşcă (10 metri aer comprimat), nu își va dona medalia 'celor care au neaparat nevoie de aur' / 'încearacă să extragă tot aurul nostru' numai ca să fie lăsat în pace. 

ps
deci sunt patriot, să moară g. țucudean (înainte de transfer)!
m-am ridicat în picioare la imn...

'mama, mama, ce-ai mai vrea!' / 1937, pe calea victoriei

decembrie, 1937, bucurești, calea victoriei. teatrul cărăbuș anunță premiera revistei 'pofta buna la tănase'. 
afară - zăpada, frig și urlete de lupi, ajunși la barierele capitalei. lumea se pregătește de Crăciun.

înăuntru - constantin tănase recită cupletul 'ei, ai vrea?'. în culise izbucnește incendiul. dezorientat, actorul își mută privirea spre sală, străduindu-se să-și păstreze cumpătul. pe scenă apare puiu maximilian, alb la față: - evacuati, va rog, teatrul. arde scena!". tănase strigă către publicul panicat: - nu va alarmati, fratilor, stingem noi focul...

Ei, ai vrea?

Când nu ai în punga-un ban si iei masa la Herdan

si strângi burta vrei nu vrei, s-o faci pentru sapte lei

iar la Capsa ca un lup, Nacht manânca cantalup

ce zici, ma, de-asa ceva?

Ei, ai vrea? Mama, mama, ce-ai mai vrea!

Sa te vezi într-un fotel cu cinci metri de hotel

si cu zece furculiti sa nu stii cu car sa-nghiti

si asa ca nentu Gross, cu Chabley negru vârtos

sa manânci pân-oi crapa.

Ei, ai vrea? Ce sa spui, turbat ai vrea!

Oi fi vrând tu, mai, musiu, dar pentr-un fleac de meniu

sa te vezi în deal badie ras în cap si cu tichie

într-o pijama uzata lunga, strâmta si vargata

si sa stai dupa vergea.

Ei, ai vrea? Sa stea el! Cum sa vrei asa ceva?

Vezi pe strada-o fetiscana, una de-alea, o bomboana

rumena si c-o gurita dulce, parc-ar fi halvita

sa te tii, ma, dupa ea si sa vezi cum salta-asa

toate chestiile pe ea.

Ei, ai vrea? Oleleu, si cum as vrea!

Porma sa te repezi în ea: A! Bonjour Comment ca va?

Cepi întâi c-o prajitura, din prajitura în trasura,

din trasura-n ascensor, din ascensor în dormitor,

din dormitor... pe canapea.

Ei, ai vrea?

țucu(james)dean

pentru ca altfel nu pot sa-i (mai) spun

lacatus in viu si dede(s) in piatra

zilele trecute, in drum spre fagaras, in centrul brasovului, l-am vazut pe marius lacatus, fotbalistul. intre trei, patru sedinte foto cu fan(ariot)i manca o pizza cu familia la o masa distanta de pizza mea (cam nereusita, fara putinta de tagada).
cateva ore mai incoace, in inima sinaiei, la pelesul regelui, dede(s), nostalgicul (un personaj destul de mediatizat pe acest blog), trona impietrit, insetat & aproape consternat, langa zidurile castelului - doar 75 de lei vizita completa (si cam anacoluta pentru aceste vremuri triste de restriste).

nothing compare to olympics opening ceremony

london, 2012. by danny boyle

cu 129 de ani in urma, intr-o tara corupta si smintita, plina de misei

anul 1883, bucurești, ziarul timpul, mihai eminescu:

“în altă ţară de am trăi, în care mai e credinţă, onestitate, respect ca bunuri obşteşti ale spiritului public, relele ni s-ar părea trecătoare şi nicicând condeiul nostru nu ar fi înmuiat în fiere; dar aici, unde, dacă-i vizita ministeriile sau [închisoarea] văcăreşti, aceleaşi fizionomii şi caractere întâlneşti, aici unde un parvenit bulgar ca d. i.c. brătianu şi un grec parvenit ca d. c.a. rosetti conduc destinele acestei nefericite ţări, aici unde oameni ca aceştia, fără pic de patriotism, radicali cosmopoliţi, stăteau ieri la învoială cu warszazvsky* ca să-i vânză sufletele din opt ţinuturi, stau azi la învoială cu alianţa izraelită ca să-i vânză ţara toată şi să desfiinţeze printr-un trafic mârşav o naţie şi un stat pe care zeci de popoare barbare nu le-au putut desfiinţa, aici nici un cuvânt nu e destul de aspru…”

* afacerea warszawsky din epocă, dezvăluită şi combătută de eminescu în timpul a constat în aprovizionarea trupelor ruse angajate în războiul din 1877 şi deplasate în bulgaria. bancherul rus de origine evreiască a.m. warsyawsky, numit intendent al armatei ruse a obţinut prin mită dreptul de a cumpăra la preţuri modice alimente din românia pentru a le vinde apoi armatei ţariste. totodată a primit dreptul de a rechiziţiona care cu boi pentru transportul mărfii, ceea ce a ruinat ţărănimea română, care de cele mai multe ori şi-a pierdut peste dunăre mijloacele de transport.

maidanofilie / despre tigani

sunt mai degrabă certăreţi, rostul vieţii lor e gâlceava, harţa; fără de larmă şi tărăboi se asfixiază şi pier; pângăritori, au un dar neîntrecut de a terfeli totul; mincinoşi, minţim cu toţii, dar idealizăm realul, la ei e altfel, ca la antimaterie. si găsesc de cuviinţă să-şi întărească minciunile cu jurăminte grele: să-mi sară ochii, să-mi moară mama, să fiu nebun. (…) si nu le poţi intra în voie. oricât de frumos le vorbeşti, orice umilinţă, orice făţărnicie: deopotrivă de inutile. leneşi, urăsc pe cine le cere un efort, o lene îndărătnică, violentă, ca instinctul de conservare. si nu pot bea în cârciumi, numai afară, pe stradă, cu sticlele înşirate alături şi puradeii roată; o maidanofilie, un exhibiţionism, o nostalgie a bâlciului; şi un jind al ocării, ţipetelor, poalelor date peste cap. spurcăciunea. dracul sordid, dracul poltron, dracul ţopăitor. cărora coşbuc le-a găsit nume atât de potrivite şi care îşi fac din cur o goarnă.

si n-o spun eu, ci n. steinhardt (care a copilarit printre tigani), desi, in vremurile tulburi, fara ghilimele si fara asemanare, pe care le traversam e ca si cum as fi spus-o eu, iar steinhardt si-ar fi asumat-o inerent & involuntar.

the newsroom countdown #2 (bis)

a guilty pleasure preluata pe piept de aici.

ray bradbury, junot diaz, soarele și dulapul de pe venus

6 iunie, 2012. are loc ultimul tranzit al planetei venus peste discul soarelui observabil de pâmântenii aflați în viață. următorul fenomen asemănător se va produce pe 11 decembrie 2117.

5 iunie, 2012. la los angeles, cu doar câteva ore înaintea evenimentului amintit (si al europeanului de fotbal), se stinge din viață, la vârsta de 91 de ani, maestrul ray bradbury.

6 iunie, 2012. câteva ore mai târziu, în the new yorker, junot diaz (autorul scurtei și minunatei vieți a lui oscar wao) îi aduce un omagiu celui dispărut.

'când eram mic, bradbury era omul meu. l-am urmat pe marte, în veldt, în viitor și în trecut, în inima americii, am călătorit împreună în nave și rachete. el a fost prima mea obsesie literară, autorul căruia i-am citit toate cărțile, cele care existau la bibliotecă - în fapt, mai puțin de un sfert din tot ce publicase. nu l-am văzut niciodată în persoană, dar când eram adolescent aveam vise în care el apărea și stăteam de vorbă. firește, ca un tocilar pătimaș, am văzut premiera (de vineri dimineaţă) a filmului “something wicked this way comes”, am savurat pe casetă video “fahrenheit 451” realizat de truffaut, am urmărit la tv  “the illustrated man” și “the martian chronicles” și am fost un mare fan al “the ray bradbury theater". și totuși, nimic din toate acestea nu s-a apropiat cât de cât de măreția prozei sale. și a mai fost povestirea numită  "all summer in a day", favorita mea - o poveste despre o clasă de elevi de pe venus, unde ploile și furtunile durau o veșnicie, iar soarele își făcea apariția pe cer pentru două ore, o dată la fiecare 7 ani. unul dintre copii, margot, singura din clasă care își amintea cum arată soarele, va fi închisă în dulap de către colegii ei, în momentul în care soarele revine la viață pentru scurt timp -. îmi amintesc că am citit-o când eram foarte tânăr și când încă mă luptam din greu cu limba engleză. atunci am început să înțeleg că, mai mult decât oricealtceva, îmi plăcea să citesc povestiri, că literatura era calea pe care îmi doream să o urmez. mă aflam în curtea bibliotecii care dă în madison park când am citit pe nerăsuflate "all summer in a day",  iar finalul atât de trist și nemilos m-a spulberat pur și simplu. nimic nu reușise să mă miște mai puternic ca această scurtă povestire. nu mă gândisem niciodată, pânăatunci, la sentimentele pe care le încearcă un imigrant. cele câteva pagini ale lui bradbury m-au făcut să înțeleg cine sunt eu cu adevărat.'

6 aprilie, 2008. la new york, junot diaz obține premiul pulitzer pentru literatură. într-una dintre scenele romanului, scriitorul dominican face aluzie la secvența din all summer in a day -  "ca şi cum ai fi închis într-un dulap pe venus, în clipa cînd soarele răsare pentru prima dată într-o sută de ani"

6 iunie, 2012. are loc ultimul tranzit al planetei venus peste discul soarelui observabil de pâmântenii aflați în viață. tot atunci, la los angeles, ray bradbury (91 de ani) se stinge din viață, probabil fără să realizeze că.

we’ll see / câteva considerente (nefondate) despre new dinamo, la început de sezon

'a farmer had only one horse. one day, his horse ran away. all the neighbors came by saying, “i’m so sorry. this is such bad news. you must be so upset.” the man just said, “we’ll see.” a few days later, his horse came back with twenty wild horses. the man and his son corraled all 21 horses. all the neighbors came by saying, “congratulations! this is such good news. you must be so happy!” the man just said, “we’ll see.” one of the wild horses kicked the man’s only son, breaking both his legs. all the neighbors came by saying, “i’m so sorry. this is such bad news. you must be so upset.” the man just said, “we’ll see.” the country went to war, and every able-bodied young man was drafted to fight. the war was terrible and killed every young man, but the farmer’s son was spared, since his broken legs prevented him from being drafted. all the neighbors came by saying, “congratulations! this is such good news. you must be so happy!” the man just said, “we’ll see.” '

am găsit pilda/paradigma (sau ce-o fi ea) de mai sus pe blogul unui amic.
mă gândesc că se potrivește foarte bine cu situația celei mai nenorocite și dragi/draci echipe de pe la noi care mi-a fost dată spre purtare ca o cruce-n spate în viața asta.

desert, nevastă, weekend

desertul ca desertul (pandișpan cu vișine), dar supa de cocoș (cu tăiței de casă) și friptura (tot de cocoș) cu piure alb și gogonele zemoase și mai ales budinca de dovlecei cu brânză (și cu smântână și unt și ouă de țară și ceapă verde și mărar și pătrânjel) m-au.
plus un pic de lynch (vechi) plus o nuvelă americană (izbitoare) care, toate, m-au m-au.

ps
dacă în mod neașteptat vi s-a făcut foame, vă reamintesc că în curând, după criza economică, va urma criza alimentelor. mai mult ca sigur că ne vom îmbuiba, atunci, cu film & literatură pe pâine. ne vom strânge (unii, nu toți) la șezători culturale, cu plata în natură, unde se vor difuza filme cu mâncăi și se vor citit fragmente culinare din romane celebre.

noul iulian mihăescu & noul ioan cărmăzan

farmaceutic comentariul celor doi căcănari de la pro tv, mihai m și ion a, la supercupa dinamo - cfr. dupa o interventie profi în careu a lui n(e)ica (nimeni), unul dintre cei doi păcălici cu lipici de la tv lansează următoarea comparație: nica este noul iulian mihăescu. pentru câteva clipe mi-a stat mintea. era ca și cum pantacruelos kapetanos s-ar fi apucat de cinema și un critic distins l-ar fi proslăvit, deja, drept noul ioan cărmăzan.

câteva secunde mai târziu, țucudean marchează pentru cea mai bună echipă din obor (fără diuscuție). comentatorii exclamă la unison: fantastic! dacă ar fi fost de culoare, am fi zi s că e noul mario balotelli. culmea, exact în momentul în care eu mă gândeam că junul țucu ar putea fi noul marian damaschin.

ps
dinamo a cam luat supercupa, căci tocmai urmează să execute lovitura de departajare amintitul țucudean - cel mai bogat fotbalist din românia, cică, cu ferrari, porsche și harley davidson în garaj (ul părinților) -, acest marion cotillard al gazonului, iar scorul e(ra) 3-2 pentru ăia mai buni.

ca la țară / despre niște curviștine, bețivani & cinefili din vârteju (1)

 personaje:

nea georgică........................................................................... fost inginer, vecinul din stânga

tanti rodica............................fostă chimistă (cu început de alzheimer), soția lui nea georgică

mariana.........................fostă muncitoare necalificată, divorțată cu doi copii maturi și 7 căței

mădălina............................ femeie de serviciu la grădiniță, fata marianei, vecina din dreapta

mircea.................................................................................. electrician la upc, soțul mădălinei

ionuț....................looser, fost faianțar, bețivanul satului, băiatul marianei, vecina din dreapta

gheorghiță................fost paznic de noapte, pensionat pe caz de boală, vecinul de peste drum

mariana....fostă casnică, a patra (dar și a doua) soție a lui gheorghiță, vecinul de peste drum

nicu......job necunoscut, manelist cu boxe și motocilcetă, băiatul lui gheorghiță și al marianei

negruțu.......................................câinele lui nea georgică, fost al marianei, vecina din dreapta

pantacruel..............................................................................................ascultătorul povestitor

* * * * *

scena 1: noapte de iulie, căldură mare, țânțari, pahar cu apă rece (aproape curat) sub bolta viței de vie.

nea georgică, vecinul din stânga: de unde ai scos-o și pe asta, mădălina învătătoare. ha, ha, mă faci să râd.

pantacruel: eu așa înțelesesem

nea georgică, vecinul din stânga: mădalinei i-a plăcut cartea cum mi-au plăcut mie comuniștii. se întrecea cu mă-sa (mariana, vecina din dreapta) care f… mai mult prin sat.

tanti rodica, soția lui nea georgică, vecinul din stânga: da, așa făceau. dar eu le ziceam, ce-mi spuneți mie din astea?

negruțu, cățelul lui nea georgică, vecinul din stânga: ham-ham, ham-ham!

nea georgică, vecinul din stânga: uite, până și negruțu știe povestile astea! ha, ha, ha!

tanti rodica, soția lui nea georgică, vecinul din stânga: păi cum să stai la curte fără pisică și fără cățel?

nea georgică, vecinul din stânga: pe de-o parte venea mădălina, pe de alta mariana. cum să se culce aia cu mai mulți bărbați decât mine, ziceau...

pantacruel: ho, ho, ho! un sat de curviștine...

nea georgică, vecinul din stânga: mie-mi spui?

negruțu, cățelul lui nea georgică, vecinul din dreapta, se gudură fericit. încearcă să se facă remarcat și se urcă pe masă

nea georgică vecinul din stânga: jos, potaie!

tanti rodica, soția lui nea georgică, vecinul din stânga: negruțu, nu e voie!

nea georgică vecinul din stânga: uite, pe negruțu îl avem chiar de la mariana. e copilul lui ricky, șoricarul. l-am luat de mic.

pantacruel: numai că ăsta e negru, negru.

tanti rodica, soția lui nea georgică, vecinul din stânga: de aia l-am și luat că e negru ca mine. hi, hi, hi. i-am zis lui george, tu ai pisică, eu am cățel. păi cum să stai la curte fără pisică și fără cățel?

pantacruel: n-ai cum.

nea georgică, vecinul din stânga: mădălina e femeie de serviciu la grădiniță. tu credeai că are mai mult de 4 clase?

pantacruel: adică nu s-a prezentat la bac, anu’ ăsta.

nea georgică, vecinul din stânga: ha, ha, ha! când a plecat mariana în italia, să spele veceuri, și-a vândut calul și găinile și a venit înapoi cu câteva mii de euro. a vut să o cheme și pe mădălina, dar asta tocmai rămăsese gravidă. bineînțeles că n-au făcut nimic cu banii. nevoile tot la latrină și le fac. păi n-ai văzut cum stau ei pe tron?

pantacruel: nu

nea georgică, vecinul din stânga: ea și fii-su stau aplecați pe spate, ca în hamac. mă mir că nu s-a dărâmat încă.

(va urma)

* * * * *

din episodul viitor:

nea georgică, vecinul din stânga: nevastă-sa, mariana (de peste drum), nu vede cu un ochi și e și cam surdă. așa că ea se culcă devreme. se trezește cu dimineața-n cap, face cafea și o bea la poartă, pe pietroi. gheorghiță, bărbat'su, se trezește târziu că stă să vadă filme până la 3 dimineața

pantacruel: pornache.

nea georgică, vecinul din stânga: nu, nu porno. filmele de la protv si antenă. dar le vede și seara și în reluare, după miezul nopții. mi-a zis că așa îi place să le vadă, de câte două ori, că din prima nu le înțelege.

tanti rodica, soția lui nea georgică, vecinul din stânga: când vin nepoatele pe la noi, mă întreabă dacă nu vreau să scap de negruțu. păi cum să stai la curte fără pisică și fără cățel?

erste klasse / oslo, 31 august

după foarte multă vreme am avut răgazul (si dispozitia) sa urmaresc un film. dar ce film!

si cum in momentele astea, la cald, nu am puterea, nici inspiratia sa insir cateva vorbe despre forta & frumusetea lui 'oslo, 31 august' (marele premiu la tiff 2012), cedez cuvantul (cu copy/paste) amicului cinesseur, autorul unui cine-pastel formidabil, in stilu-i inconfundabil:

"E de foarte departe cel mai ofertant şi galonat film din competiţie surclasându-şi cam la toate capitolele adversarii (dacă priveşti cu atenţie finaliştii, îi dai dreptate lui Mihai Chirilov care spunea, în Dilema Veche, că selecţia curentă a fost una de criză, însă cum a evitat să-şi ducă ideea în direcţia corectă, îmi permit eu să obersv că, în primul rând, criza a fost de inspiraţie). Statutul de favorit n-are legătură cu faptul că, anul trecut, la Cannes, filmul a făcut furori în secţiunea Un certain regard sau cu acela că autorul poartă un nume celebru (Trier, Joachim Trier, rudă îndepărtată, pasămite un fel de nepot al lui Lars particulă de nobleţe), ci cu valoarea intrinsecă a producţiei, un devastator vortex de emoţii ce te absoarbe domol, metodic, pentru a te trece apoi prin felurite temperaturi şi viteze contrastante ca să te arunce, în cele din urmă, într-o stare pe care aş numi-o melancolie a disperării.

În termeni cvasitehnici, avem de-a face cu o adaptare foarte personală şi pertinent adusă la zi a romanului Le feu follet de Drieu La Rochelle (1931). Vă sună cunoscut? Ar trebui, fiindcă şi Louis Malle l-a folosit ca materie primă pentru un film inubliabil (lansat în 1963) ce merită o discuţie separată. Atenţie, însă: Oslo, 31 august nu e un remake! Trier are suficientă personalitate şi ştiinţă pentru a se distanţa stilistic şi tematic atât de sursa primară, cât şi de termenul de referinţă, apropiindu-se, în schimb, de ideile unui domn ce scria tomuri întregi în căutarea timpului pierdut. De altfel, găsim aici poate cea mai completă definiţie a acestui scriitor: Proust is Proust. Enunţată aici ca atare nu semnifică nimic, însă după ce veţi avea tabloul complet o veţi percepe altfel."

amicul mărginit-rupestru & ambiguu-dextru (2)

"Huoooo!!! Mincinosule, plagiatorule . . . vrei cu tot dinadinsul să prostești nația Română???

July 11th, 2012 

Incredibil!!!!
Actualul Guvern continuă politica bolșevicilor importați în România în 1947 . . . Vrea în mod intenționat să ne distrugă viitorul și inteligența urmașilor noștri pentru a-i putea controla mai bine sau pentru a-și propulsa propriile progenituri . . .
”Guvernul consideră că scopul final al absolvirii examenului de bacalaureat nu este ca acesta să fie promovat doar de o elită a elevilor, prioritatea fiind asigurarea unei pregătiri suficiente a elevilor fie pentru mediul universitar, fie pentru angajare, a declarat premierul Victor Ponta.”

Măria Ta, Mihai al Românilor, nu mai sta, ieși la rampă și scoate-ne din mâna cretinilor ăstora!"

amicul mărginit-rupestru & ambiguu-dextru (ep. pilot)

individul, băsescian convins (dar asta e treaba lui), mi-e amic de când era mic și avea trabant la mână (a doua). adică e un fel de mache sau lache, că nici eu nu mai știu exact care.

partea nasoală nu e că are puști de vănătoare (seara mai iese cu ele la fereastră, cu lumina stinsă) și mistreți cu colț de argint în congelator, că e ku-klux-klanist & patriotard. partea foarte nasoală e că are un univers pe cât de mărginit-rupestru pe atât de ambiguu-dextru. deși, curios lucru, salariul lui din ultimii ani (bancher de pripas) are mult prea multe zerouri pentru un singur om.

în fine, astea sunt vorbe goale, vorbe în vant.
vorbele grele (ca si punctuatia rascolitoare), cele care contează, se află, constant, pe blogul dumnealui, unul aproape ingenuu în splendida-i stupiditate.
redau, ca studiu de caz, ultima lui postare (la care m-am amuzat din nou copios, altfel n-am cum!) îndreptată împotriva "domnului ponta".

"Domnule Ponta, la Bruxelles ați plecat cu ”altă” treabă???

July 9th, 2012 

Oauuu, ce nesimțit sunteți!
Cât tupeu aveți! Să vă fie rușine!
Ați nesocotit o Decizie a Curții Constituționale și acum o dați la întors! Tipic pentru Ilieștii și Staliniștii voștri . . .
Nu ați făcut voi nimic, ați fost forțați, conjunctura e de vină, voi de fapt vă uitați pe geam și tramvaiul a sărit în aer când a strănutat Bursucul . . .
Rușine vouă comuniștilor . . . Până și lui Che Guevara i-ar fi rușine cu voi nesimțiților!!! Așa revoluționar cum era, avea un minim de bun simț!"

ps
și încă ceva, domne. nu înțeleg nici mort care bursuc. că doar nu o fi chiar ăla cu părul rar (din serviciul finaciar). ar fi prea de tot!

the smashing pumpkins / oceania

restul după ce ascult cu luare aminte.

e tot mai clar. a venit sfarsitul lumii!

(video)

muse / londra 2012

(video)

guernica. by pablo pantacruel