care sunt limitele?

textului literar, cum se poate spune mai mult, mai bine, mai altfel, prin ce mijloace şi tehnici?

aseară, la bulandra, pe rândul 13 (în stânga mea era însuşi meşterul verbiaj, în stânga lui verbiaj era însuşi maestrul pintilie l care a şi adormit de câteva ori, scurt), în timp ce urmăream hey, girl-ul lui romeo castellucci - cratorul unui teatru al percepţiei totale, avangardist, modernist, electric, electrizant, visceral, mental - un spectacol vizual (aproape) înfricoşător care iti curentează/percutează simţurile: lumini, umbre, două fetişcane complet goale, una albă, subţirică, cu sânii mici ca două piersicuţe cu puf, una neagră, înaltă, cu ţâţe grele, de mamifer, atârnânde, o pastă topindu-se (clei, cocă, latex?) şi scurgându-se fără oprire, oglinzi, explozii, cioburi, abur, fum înecăcios, şoapte, zgomote, furie, proiectii, mişcare, muzica lui scott gibbons (şi ce muzică!), lasere, Fecioara Maria, flashuri, ioana d’arc, spoturi, romeo , roşu intens, julieta, negru beznă,
în timp ce urmăream, ma gândeam că filmele lui kubrick, si mai ales 2001: a space odyssey, ar putea fi transpuse, transformate in spectacole media de acest regizor italian, acest mic gaspar noe al scenei.

si apoi, dintr-o dată, în timp ce nu mai urmăream, m-am întrebat
care (si de ce) sunt limitele literaturii şi textului literar, bunăoară? până unde s-ar putea merge cu imaginaţia, cu ideile, cu textul, subtextul, metatextul, pretextul, contextul, în ce fel, prin ce combinaţii, cu ce compensaţii, prin ce confluenţe şi congruenţe şi contondenţe, pe ce tărâmuri necultivate încă, pe ce căi nebătătorite şi nebănuite, prin ce (d)efecte şi afecte, prin ce inovaţii de formă si abateri de la normă, prin ce îmbinări şi dezbinări, prin ce forţări, forţe şi contra forţe, prin ce potriviri şi împotriviri?

in rest

'cine ar fi crezut că „rebelul" cosasu, care scandaliza în 1956 o foarte conformistă adunare, cerând (auziţi ce chestie!) „adevărul integral" în gazetărie si în literatură, se va aseza cândva, cu maximă naturaleţe, în rândul clasicilor?

şi cine s-ar fi gândit că acest scriitor ascuns, care făcea literatură sub pseudonim, într-un colt de gazetă sportivă, şi jura pe isaac babel şi ilia ehrenburg, avea să-şi vadă cândva numele pe cotorul unei serii de opere ajunse, iată, la volumul al IlI-lea?

şi cui i-ar fi trecut prin minte că acest bizar gazetar-scriitor din promoţia lui labiş, fănuş neagu şi băieşu, dar debutând târziu şi mult mai puţin grăbit decât aceştia în a se impune literar şi social, va ajunge, fără să facă vreun efort anume, unul dintre numele de referinţă ale literaturii noastre contemporane?
(...)

în rest, cosaşu e o desfătare.'

răzvan voncu, românia literară

31 de lei

cu 31 de lei îţi poţi cumpăra tv mania (2,2 lei) pe coperta căreia se tolăneşte marina dina - goală de la brîu în jos acoperindu-şi ruşinea cu un dex vîrtos, poţi achiziţiona ultimul număr al dilematecii (7 lei), de unde afli ce mai fac marin mălaicu-hondrari şi filip florian.

după aceea, poţi să te tunzi la frizeria din cartier (12 lei tunsul, 3 lei bacşişul); nu e exclus să dai aici peste fostul profesor de matematică din gimnaziu (care citea şogun la cancelarie) şi, dacă ai ghinion, să asculţi fabuloasa poveste a vieţii de dj spusă de însuşi frizerul cel mic şi negricios cu tată lăutar.

cu ce ti-a mai rămas, poţi da o ultimă lovitură - un borcan mic cu miere polifloră (7 lei) ca să-ţi îndulceşti amarul cafelelor de dimineaţa. pentru toate astea ţi-ar mai trebui vreo 20 de bănuţi, dar se găsesc.

foamea şi femeiuştile şi vremurile

"never has the nobel prize been awarded to one worthier of it"
thomas mann

mărturisindu-mi că se recunoaşte în amănunt într-însa, un amic sărac - omul n-a mai văzut vreun ban la faţă (sau vreo jună apetisantă drept în ochi) de la penultima zăpadă - mi-a împrumutat cartea lui knut hamsun, distins cu premiul nobel pentru literatură.
ucenic cizmar în tinereţe, apoi băiat de prăvălie, în cele din urmă învăţător, în norvegia şi mai apoi taxator de tramvai la chicago, muncitor agricol şi pastor unitarian în texas, hamsun spune povestea unui jurnalist rămas fără slujbă, nevoit să-şi vîndă pe nimic tot ce are mai de preţ - patura, hainele ponosite de pe el, creionul-ciot si nasturii strălucitori pentru a-şi cumpăra ceva de mîncare.

liniar - aşa cum se scria pe la sfîrşitul secolului XIX - urmărind doar firul & şirul zilelor mizere şi gindurilor contradictorii ale nefericitului erou, romanul autobiografic al lui hamsun aminteşte de fetiţa cu chibriturile prin tristeţea dezarmantă şi de povestirile lui gogol prin umorul şi frămîntările interioare ale personajului. şi încă o observaţie curioasă, lumea de la 1890 pare cam aceeaşi cu lumea noastră din 2010.

*****

'sub poartă la blomqvist mai multe pisici fac dragoste mieunind de mama focului. iar eu nu aveam nici măcar două coroane! ce nenorocire, ce mizerie fără seamăn să fii atît de sărac! (...) am dat furios din umeri privind cu dispreţ la toţi cei ce treceau perechi-perechi, la acei studenţi îmbuibaţi, care mănîncă bomboane şi socotesc că se dedau unui desfrîu în "stil european" fiindcă reuşesc să să mîngîie sînii unei croitorese. la acei tineri domni, bancheri, mari comercianţi, la acei eroi ai bulevardelor care nu dispreţuiesc nici măcar pe acele iubite ale marinarilor, obişnuite să cedeze în primul gang în schimbul unui ţap de bere! ce tîrfe!

am scuipat departe, pe trotuar fără să-mi pese dacă nimeresc pe cineva; eram furios, plin de dispreţ, faţă de oamenii aceştia care se comportau atât de intim, care se împerecheau sub ochii mei. mi-am ridicat privirile în sus şi m-am simţit binecuvîntat fiindcă, în ceea ce mă priveşte, puteam merge pe căile virtuţii.
în piaţa storting-ului am întîlnit o fată care m-a fixat insistent cînd am ajuns în dreptul ei.
- bună seara, am spus eu.
- bună seara! s-a oprit.

hm! am intrebat-o dacă se plimba la ora aceea atît de tîrzie. nu era cam riscant pentru o domnişoară să se plimbe pe bulevard atât de târziu? nu? (...) s-a holbat la mine mirată, apoi deodată m-a luat de braţ, zicînd:
- să mergem!
am urmat-o, dar după câţiva paşi i-am spus că nu am nici un ban şi am dat să plec. în primul moment nu a vrut să mă creadă; dar după ce mi-a scotocit prin toate buzunarele şi nu a găsit nimic, s-a mîniat, şi-a lăsat capul pe spate şi m-a făcut dobitoc.
-noapte bună! am spus eu.

- stai puţin, a strigat ea. ochelarii sunt de aur?
- nu.
- atunci, du-te dracului
am plecat.
puţin după aceea a venit în fugă după mine, strîngîndu-mă.
- vino cu mine aşa cum eşti.
m-am simţit umilit de această ofertă din partea unei fete de stradă sărace şi am spus nu.'

ce nu se citeşte

radu cosaşu:

"nu ma reped la ceea ce-i succes notoriu de librarie si genul de literatura parabolica, supta din deget si stoarsa din biblioteci. dupa soljenitin si kertesz, cu tot respectul, nu mai mor dupa enorma melodrama a literaturii din exil sau lagar".

dan c. mihăilescu:

"nu prea citesc cartile de succes nebun ale zilei. mania lui pisser contre le vent? nu stiu. fapt e ca, la vremea lor, n-am citit, vreo doi-trei ani dupa ce se tradusesera, nici shogun, nici numele trandafirului sau conversatie la catedrala. n-am organ si nervi pentru scrieri oculte, paranormale, astrologie. nimic tehnico-stiintific. nici un sf, n-am suportat niciodata genul. in fine, e ciudat, dar nu ma prea atrag nici scrierile de calatorie, exotismul, literatura descoperirilor, evadarile in geografii paradisiace. incolo, slava domnului".

gheorghe crăciun:

"nu citesc autori mediocri, nu citesc coelho, brown, anatole france, eco sau rushdie; nu citesc carti proaste ce par a fi scrise bine. nu citesc literatura sf, carti de povesti, epopei (cu exceptia lui homer), romane in versuri, piese de teatru, istorii literare, monografii, carti politiste, carti de bucate, tratate de orice natura, poezie postmoderna versificata, benzi desenate, culegeri de jurnalistica. nu pot citi carti murdare, rufoase, mototolite sau cu litera stearsa si copertele scamosate. nu citesc carti de critica semnate de alex. stefanescu, tudorel urian, daniel cristea-enache si marin mincu".

paul cernat:

"pe fostii autori canonici dinainte de 89, ca buzura sau ivasiuc, ii citesc doar din obligatie. autorii care ma indispun/irita nu numai ca nu ma determina sa-i evit, ci chiar ma stimuleaza sa-i citesc. prefer sa-i citesc pe ei decit pe altii care ma plictisesc. o mare parte a literaturii contemporane romanesti, mai ales literatura "cool", care incearca sa socheze cu orice pret, ma plictiseste prin banalizare”.

costi rogozanu:

"nu citesc carti politiste. ma refer la genul pur, nu la genuri hibride (si paul auster scrie in stilul acesta de multe ori, dar e unul dintre preferatii mei). nu ma intereseaza cine e criminalul. am o aversiune pentru un astfel de fir epic. poate imi revin, am avut aceeasi atitudine si fata de science-fiction pina am dat de philip k. dick. exista o categorie de autori pe care acum ii evit sistematic. este vorba despre galeria "marilor romancieri" din perioada postbelica: buzura, neagu, d. r. popescu, eugen barbu si ceilalti. evident, marin preda este exceptia, poate fi citit oricind cu placere".

florin iaru:

"nu citesc cartile a caror publicitate iese pe peretii orasului. cum vad o carte cu reclama mare in statiile de autobuz, o evit. nu citesc cartile cu pretentii, care vor sa ma faca mai bun, mai destept, care vor sa dezvaluie marile secrete ale istoriei. cind nu cunosc autorul, daca nu-mi plac primele 10-20 de pagini, abandonez lectura".

filip florian:

"n-am nici destul timp, nici destula energie sa fac experiente de lectura. citesc autori pe care-i pretuiesc sau carti recomandate de prieteni pentru ale caror gusturi literare bag mina in foc. nu suport cartile la moda nici picat cu ceara. chiar si asa, mai dau peste un javier marias si amelie nothomb si ramin uluit de atita mediocritate cu pene".