cronica de teatru (poemul de sambata)

sa zicem ca am sapat adanc in fata blocului (cu 'ț') si am dat peste aceasta cronicheta, veche de vreo 5 ani, intr-un supliment de cultura (mai multe detalii nu am sa dau).
am inteles ca lui radu afrim i-a placut atat de mult, incat intreaga stagiune le-a citit-o actorilor din piesa respectiva, inainte de spectacol. care actori mureau de ras (si de placere).

***

Scrisoare din Bora-bora. Sau dragă domnule Radu Afrim,

"Recunosc, nici măcar nu ştiu cum să încep această pseudo-scrisoare, nici măcar nu ştiu exact de ce vă scriu. Nu, nu sunt Margareta Pâslaru, dar aproape că mi-aş da cămaşa de pe mine ca să vă trimit în vacanţă în insulele Bora-Bora, sau măcar în Baladar. Ce-am păţit? Ce mi-a tunat? Nu vă speriaţi, nu sunt vreo maniacă, pur şi simplu am văzut “Kinky ZoOne” şi mi-am zis, da dom’le, iată un mare regizor. Aşa că m-am hotărât să vă scriu, în ciada faptului că epistola ar putea cădea în mâinile unor necunsocuţi, dezvăluind astfel întregii lumi slăbiciunea pe care o am pentru spectacolele dumneavoastră.
Îmi asum însă orice risc, şi vă declar de la început că sunteţi un suprarealist simpatic, că, dacă aţi fi trăit odată cu gaşca lui Breton, i-aţi fi suflat toată gloria şi poziţia de guru al clanului. Nu cred că exagerez (nepremis de mult) aducându-vă asemenea elogiu. Pe mine “Kinky ZoOne” m-a făcut literalmente să mor de râs şi, dacă n-aş fi foarte destul de împovărată de convenţiile sociale, m-aş fi prăbuşit pe jos, tăvălindu-mă pe toate părţile. Cum să nu fac aşa când îl văd pe bunicul care roade discuri cu Margareta P şi e îndrăgostit de fapt de balerina de la etaj, sau pe “copilul hain” primind cadou de aniversarea lui imaginară o păpuşă gonflabilă, sau pe Claribela Spermezan, mamă prostituată căsătorită cu un colonel de securitate plecat în Bora-Bora, sau pe yoghinul Filimon B., atât de sărit de pe fix, încât o să ajungă în Shambala la paştele cailor, sau balerina Emoţia Doboş, cu nişte sâni de vată (presupun) atât de mari, că spectatorii aflaţi în primele rânduri se sufocau. Şi când tocmai mă pregăteam să-l văd apărând în mijlocul garsonierei Spermezanilor pe însuşi Père Ubu, un alt val de râs şi stupoare mă cuprinde: cică Filomon B. l-ar fi lăsat pe Cioran pe scările blocului şi, inevitabil, toată lumea se împiedică de el în timpul reprezentaţiei. (Fraza penultimă e fantastic de lungă tocmai pentru că e foarte greu să povesteşti ceva din „Kinky” fără să devii şi tu, măcar puţin, la fel de kinky.)
Domnule regizor, aveţi un umor atât de scandalos, încât vechii şi noii membri ai Societăţii de Patafizică vă felicită călduros. Am vorbit cu ei zilele trecute şi mi-au transmis că, dacă şi viitoarele episoade o să fie la fel (nu ştiu de unde au aflat că faceţi un soi de teatru-serial şi eu n-aş fi văzut decât primul episod), aveţi toate şansele să deveniţi şi dumneavoastră membru al Societăţii. Tot patafizicienii m-au anunţat în secret că în următorul episod toată lumea pleacă în Bora-Bora, şi de aceea spectatorilor li se va cere să vină îmbrăcaţi în costume de baie. Îmi permit să vă spun că nu sunteţi în toate minţile. Şi mie mi s-a făcut inima cât un purice când balerina se plimba prin bar ca să ghicească în... (nu spun ce, de frica spionilor) bărbaţilor de la mese, şi eu am cântat melodia de la „Veronica”, şi eu m-am bucurat de toata parodia telenovelistică (mai ales când vecinii au fost călcaţi de maşină), şi eu am bătut din palme, şi eu vreau să merg în Bora-Bora. De aceea mărturisesc, de când am văzut „Kinky ZoOne”, si eu sunt puţin ţicnită.”

o mie si doua de nopti

pai daca nici asta n-a fost cea de-a 1002-a poveste a seherezadei, atunci a fost una dintre cele mai frumoase nopti din viata mea. sa mor io! (chiar era sa mor io de inima, la penalty-uri)
(o sa revin dupa ce imi revin...)

dinamo - slovan by pantacruel

p.s.
'cei ce sunt dinamovisti, niciodata nu sunt tristi'

cronica unei mortăciuni anunțate. sub pat cu madonna

in ziua in care aveam s-o vad pe madonna in carne si oase, m-am trezit in zori, la 7 si ceva, si am luat-o spre serviciu. unde am baut o cafea proastă și un cola bun la cutie.
nu visasem oi grase si lana de aur ca gigi becali, ci doar imi imaginasem cum va fi la concertul divei.

cum mi-am imaginat ca va fi:

fani buluc, emotionati pana la lacrima, isterie, madonna in chiloti si adolescentina cum ii e obiceiul, intarziere nepermisa, explozie de lumina, vuiet ca la revolutie, mii de admiratori cuprinsi de un soi de furie arunca cu pietre, cu bere si mere in artista, bolovan in capul madonnei care o si mierleste cu ocazia asta, in drum spre spital, breaking news, bursa se prabuseste etc...

cum a fost:

strazi aproape goale, pe la 20.30 seara, în miezul bucureștilor, cam ca in duminicile sepia pașoptiste, posesori voiosi de bilet grupati doi cate trei, lumina lina, jandarmi si jandarmerite, luisi de funesi care vindeau carti cu cantareata, jeani constantini care vindeau vata pe bat roz, munti de peturi si cohorte de spectatori.
am plecat 45 de minute mai tarziu, timp in care am baut 2 beri nasoale, am ascultat niste playback (cred), modulatoare de voce si niscaiva lalaieli, am vazut o dama bine la 50 de ani mimand orgasmul si sarutand alte dudui pe gura, cateva jocuri de lumini chioare si unde puternice de kitsch ca la cutremurul din '77.

la iesire am inteles adevarul adevarat. desi nu aveau bilet, fanii veritabili venisera la concert si ramasesera afara, grupati in ciorchini vigurosi, în spatele portilor ferecate. nu m-a lasat inima sa le spun ca batrana a fost penibila...

*****

oricum, tin sa le multumesc matusa-mi lulusa (pt ca mi-a dat mie beletele), matusii julia si condeierului (ca mi-a placut povestea lor de dragoste cand am citit-o), lu michael ca a murit (si a scapat), lui woody ca inca n-a murit (dar nici nu mai are mult), nevesti-mi ca exista si m-a insotit la concert (de aia-i mai zice si soață), lu dedes ca a vazut meciul cu timisoara (dintr-un bloc din apropierea concertului) si tot asa...

dragostea dureaza. anul 3

asadar, poetul, verbiaj nu altul, se afla in vagon, cand microbistul, dinamovistul pantacruel, chiar el, dadu sa se aseze vizavi.

- cum ai nimerit aici, verbiaj? intreba in soapta panta, ca sa nu perturbe bobitele de transpiratie de pe fruntile calatorilor obositi
- dintr-o eroare regretabila, amice, exclama frenetic fostul coleg de la independent
- si incotro, asa grabit? suiera rivalul de trust printre dintii tapetati cu resturi de sandvis
- inspre teatrul green hours. dar dumneata? se interesa la randul lui temutul bard
- catre nevasta. astazi facem 3 ani de casnicie, marturisi mandru pantacruel, in timp ce-si retragea privirea iscoditoare din decolteul zvâcnicios al unei tinere fara chip.

treizeci de minute mai târziu, verbiaj degusta o piesa zglobie de 3 stele, iar pantacruel sorbea din ochi o soață iubăreața + un vin frantuzesc (ar fi mers si viceversa), ambele vechi de 3 ani.
trei sute de minute mai tarziu, panta, cruelul, savura golul maradonian a lui aguero si se indragostea subit de o alta frumusete – atletico madrid.

*****
asta e golul lui aguero.
cu decolteul n-am poza.

un nebun la teatrul de vară. tom smith

muzica ca muzica, dar nebunul m-a lăsat fără grai.
sărmanul yorick de-ar fi înviat din morți și nu reușea mai multe tumbe, giumbușlucuri și drăcovenii pe scenă decât tom smith, solistul editors.
editors - smokers outside the hospital doors
un tyler durden, varianta edward norton, cu perciuni flocoși a la elvis-pelvis, mișcări haotice și timbru vocal împrumutate pe datorie de la legendarul ian curtis (joy division) și cu verva atomică a lui freddie mercury,
acest belzebut pașnic (și-a cerut scuze pentru intarzierea de o oră și jumătate...) scăpat de la bălăceanca, trebuie să aibe pe lângă prizele nazale și o priză nesănătoasă infipta bine-n fund, intru alimentarea cu curent electric. în plus, sigur are o doagă lipsă! altfel nu-mi explic.

cum nu-mi explic nici de ce ditamai șou-menul se crede iepuroi sau, la naiba, replica nereușită a lui mircea solcanu odihnindu-și membrele superioare suspendate în unghi ascuțit.
și asta nu-i tot, arătarea poartă la spate o chitară iute pe post de ghioagă. o chinuie ca pe-o muiere apetisanta, desfrunzită-n nopțile calde, în timp ce se suie încălțat pe pian sau amușină pământul cu botul. din când în când urlă la lună, în locul lui johnny depp, după ambulanta inaripata a unchiului jerry lewis.

deși locul lui ar fi mai degrabă în cămașa de forță, sub stricta supraveghere a psihiatrilor, tom smith este lăsat liber pe scenă, unde-și hipnotizează fanii fără milă... dovadă că până și un moșneag atât de simplu, după gusturi, după port - aflat la un metru în fața mea și la vreo 33 de ani distanță de mine în calendarul gregorian - a intrat în transă pe la jumătatea concertului, când s-a apucat să dirijejeze ceva mai apăsat decât celibidache și-n același timp să boxeze cu umbra lui cassius clay.

pe scurt, a fost un concert bun. poate cel mai bun de la muse și rolling stones încoace.

Boletos por favor