ii asez pe toti la o masa si-i las sa trancaneasca. n-am incotro

pe gabito, jorge luis, gunter, vladimir si virginia, dar despre asta putin mai tarziu.
pana atunci trebuie sa spun ca am redescoperit dulceata somnului de dupa-amiaza. tihna si prospetimea acestuia nu pot fi comparate cu nimic.
ba pot. cu o ora lenesa de lectura, intr-un parc din sinaia sau cu o plimbare prelunga, cu vaporasul, pe lacul zurich.
ein fräulein, amabila, cu parul in bataia vantului, te va intreba in germana daca doresti ein coffee. da, una schwarz ca bezna noptii, bitte schön.

au trecut doua zile de cand am vazut ‘tovarasi, frumoasa este viata!’ si inca n-am scris nimic despre. mi-ar fi placut, insa n-am avut dispozitia necesara.
intre timp am inceput sa citesc jurnalul virginiei woolf. as minti daca as spune ca este incantator. este mult mai mult. ma simt ca un personaj din ’fahrenheit 451’ care tocmai a pus mana pe o carte din hartie, cu pagini si litere.
apropo, am gasit azi pe tarabe ‘spre far + orlando’ de v.w.
o suta zece mii de lei. a naibii achizitie!

ar trebui sa redau, intr-o zi, un scurt dialog, oarecare, dintre taica-miu si maica-mea, oameni simpli, (ne)seriosi, trecuti prin multe in viata.
dialogurile dintre taica-miu, sa-l numesc nea mitica (ca in buletin), si maica-mea, tanti lia (ludovica), dureaza ore intregi. cele banale. si cateva saptamani, cele complexe. desi par de multe ori absurde (suprarealiste), aceste conversatii sunt cat se poate de reale (triste).

nea mitica sta de obicei culcat pe-o rana, pe canapea, cu o telecomanda in mana. tanti lia il secondeaza din fotoliu cu o carte de rugaciuni, din care citeste cand nu vorbeste cu taica-miu.
televizorul este dat la maxim, negresit pe una dintre emisiunile concurs cu public. cei doi tocmai au epuizat un subiect incomod, ratele la masina si mobila. telefonul lui nea mitica suna grav, fapt care il indispune pe moment.
- alo!!! cine e acolo?! cine?!? te rog sa vorbesti mai tare si mai clar, ca altfel iti inchid! nu cunosc nici un fanica! eu sunt nea mitica!
cateva secunde mai tarziu, nea mitica catre tanti lia:
- dar nu inteleg cum isi permit toti prostii sa ma deranjeze la telefon. sa ma ia la misto. numai cacati pe lumea asta!
tanti lia inchide cartea de rugaciuni si isi scoate ochelarii. incearca sa ii dea un sfat lui nea mitica. primul care ii vine in gand:
- de acum inainte apesi pe buton, ii injuri, si nu mai stai la discutii! le inchizi in nas. nu te mai complica cu nesimtitii!
nea mitica da volumul la maxim. redevine cordial. este convins ca a intuit raspunsul la intrebarea moderatorului. i-l transmite degraba lu’ tanti lia. care si-a reluat lectura ca si cand camera ar fi cufundata intr-o liniste nebuna.

maine dimineata ma apuc de (mini)scenariul despre care am mai amintit. cred ca, in sfarsit, am gasit o idee satisfacatoare. una care sa merite efortul.
ii asez (aproape) pe toti la o masa. n-am incotro. pe marquez, grass, nabokov, virginia woolf si-i las sa trancaneasca. imi amintesc ca gunter grass se gandea, in ‘decojind ceapa’ sa ii cheme la cina pe cativa dintre prietenii lui plecati prin alte lumi mai bune. ii dau prilejul s-o faca prin aceasta mica 'inscenare'.
va trebui sa gasesc o poanta la final, ceva nostim si neasteptat. vad eu...
tarasenia s-ar putea numi GLORIUOS BARDS. mi se pare un titlu destul de bun. in cazul asta sa-l chem si pe tarantino la masa? n-ar fi tocmai rau. ar mai inviora o leaca discutia.

shortcut

am dat cu piciorul (my left foot) – dupa 9 ani in slujba sportului – slujbei, una care imi asigura minimul confort material si mai ales maximul disconfort intelectual, am scris o nota informativa (biletul meu spre ’libertate’) trustului condus de motanul felix, aproape literara (deja am cereri serioase din partea lui verbiaj; ar da cateva romane bune, editie veche, fara coperta, pentru un exemplar din scrisoarea asta) , intr-un regim aproape democratic.
m-am asezat incomod in fotoliu, inca de vineri, pentru a-mi extirpa din cap, ca pe o tumoare, primul scenariu de scurt metraj (biletul meu spre master - scenaristica); deja e duminica si am aruncat vreo 20 de idei mediocre la cosul de gunoi; am fost sambata dimineata la piata cu sotia si am cumparat fructe, flori si gogonele – cel mai mult imi place sa merg sambata dimineata la piata cu sotia si sa cumpar fructe, flori si gogonele; m-am legat aseara la cap cu un episod (al doilea, pe primul nu il aveam) din ’mad men’, serialul atat de laudat de djerzinski si luiza, iar pe la pranz voi face o incursiune in epoca de aur (partea I) la cinematograful meu preferat, studio, unde cativa tovarasi imi vor spune cat de frumoasa este viata!
probabil asa si este, frumoasa, si nu-mi dau eu seama.

la piata, sambata dimineata - paris, 1924

virginia woolf

sa te apuci de virginia woolf fara a te furisa in piata, pret de cateva minute, de unde te vei intoarce proapspat imbuchetat cu flori de camp, vesele, infoiate, aproape mute, este un nonsens.
poti cumpara un buchet bogat si dupa ce lasi in urma primele 100 de pagini ale doamnei dalloway, nu inainte insa de a-ti mai trece o data privirea, tulbure de acum, peste faldurile greoaie ale romanului

'(...) si pe deasupra era si o dimineata splendida. ca pulsul unei inimi perfecte, viata batea drept de-a lungul strazilor. fara dibuieli – fara sovaiala. cu o deviere rapida si ferma, riguros, precis, fara zgomot, atunci, exact la momentul potrivit, masina se opri in dreptul usii. fata, cu ciorapi de matase, cu esarfa de pene, vaporoasa, dar nu deosebit de atragatoare in ce-l privea (avantul lui era acum epuizat) cobori. valeti impecabili, pechinezi castanii, holuri pardosite in romburi negre si albe, storuri albe leganandu-se in vant vazu peter prin usa deschisa si isi dadu asentimentul.
o splendida reusita in felul ei, la urma urmelor, londra; anotimpul; civilizatia. (...)'

am lasat-o de-o parte mai bine de un an si jumatate si inca nu ma pot obisnui cu tot acest torent navalnic, cu aceasta minte a virginiei scapata de sub control, cu scrisu ei fracturat in mii de schije si aschii,
cu tablourile moderniste pictate in cuvinte uleioase, care ca niste pete de lumina se scurg incet, dar neincetat, din romanele ei direct in vintrele mele.

sophie marceau, femeia

femeia-i tot femeie!
e frumoasă indiferent că-i fragedă sau ridată, franțuzoaică sau moldoveancă, cu țigara-n cioc sau cu tâța afară, cu chiolți sau (mai bine) fără, ană karenină sau ană a lu' manole, inocentă sau șerpoaică. femeia-i tot femeie, dom'le...
și mai ales dacă-i mușcată cu-n colț de ochi de turbatul pantacruel!

sophie marceau by pantacruel

the good, the bad...

o dupa-amiaza intreaga, spontana, lenta,
o sambata calda, proletara, una dintre acele zile insorite,
cu adieri racoroase de poiana,
o zi de-nceput de septembrie (inca infrunzit),
colorat in verde-auriu sau rosu-cafeniu,
agatat cu ultimele sperante de cerul viu de deasupra
care te face sa-ti doresti sa ramai in offside pana tarziu


the good, the bad & the nice day outside bucharest
by pantacruel