miercuri, 9 aprilie 2008

hai, mă, că era mişto şi atunci!

într-o bună zi mi-a venit mintea la cap şi am recunoscut adevărul:
’da, a fost ca lumea şi pe vremea aia!’

cum oare să nu-mi fi vibrat şi mie toate cele, când îmi luam adio de la dimineţile oblojite de ‘o melodie pentru fiecare’ (zilnic, la radio, de la 8 la 9), pentru ditamai tentaţia mondială,
pentru nemaipomenita ‘ay, ay, ayyy, dansando lambada!’ difuzată şi redifuzată la nepreţuitul televizor ,
cum să nu fi înnebunit aproape de tot?
eu, un băiat necăjit şi subţirel, cu ochi frumoşi şi bulbucaţi cât cepele, în spatele unor fete mlădioase, în bikini ademenitori, minusculi, mulatri, suculenţi...

ce-mi mai rămânea de făcut?
dacă tot nu mai eram nevoit să mă trezesc în zori, la 4 şi jumătate, pentru a prinde un loc în faţă la coada la lapte. şi mai ales la ziare. căci acolo, pe redutele de la tutungerie şi poştă, se dădeau luptele eroice. acolo se alegeau vitejii, în înfruntările corp la corp cu cetele de pensionari căliţi în focuri. miza, ce-i drept, era enormă - un exemplar din mult prea râvnitul ‘sportul’. dar şi când puneam mâna pe pagina de fotbal plină de tuş negru... nici nu mai ajungeam la lift şi prima lectură era gata (până seara îl învăţam pe de rost, după ce îl luam drăgostos de-o parte şi-l parcurgeam cu preludiu, de mai multe ori şi pe îndelete)

dar să nu mai lungesc aiurea, că dacă e să amintesc şi de...
... guma de mestecat chinezească în foiţă de orez, gumela românească (ţigarete şi lamele, la alegere, care se sfărâmau în gură), guma turcească turbo cu surprize, caramelele bulgăreşti, bomboanele cubaneze,‘cip’-urle, drajeurile olimp, pufuleţii dulci, săraţi, pufarinele, oranjada la plic, lipiciul pelican (nici ăla nu avea gust rău), diversele sortimente de ciocolată: cu lapte, cacao, rom, cremă de coniac, aia cu scufiţa roşie şi vânătorul (ambalajul mergea la fix pe post de ceas, roşu sau verde), biscuiţii voinicel, mirela sau populari, brifcorul, quik-cola, frucola, zmeurata, îngheţata doina, polar, sport, vafele de caco şi vanilie, conservele de peşte, peştele oceanic congelat, excelentele chifle calde de 25 de bani, japonezele, franzelele, gogoşile cu zahăr, langoşii cu brănză, tacâmurile de pui şi picioarele de porc, nechezolul, vegeta şi alte delicatese (uite că era destulă mâncare),

... ric-ul la care ascultam ‘fotbal minut cu minut’ cu ghiţulescu (ilie dobre ai legătura...), minoiu, domozină, carnetul de CEC al maică-mii, căluţul roşu cu roţi, ţigările carpaţi ale lui taică-miu (mai bune ca bucegiul, dar inferioare snagovului şi o mizerie pe lângă 'bt'), , sifoanele umplute aproape zilnic, povestirile istorice, legendele olimpului, jules verne, pifurile şi rahanele (la care doar puteam visa) - aveam în schimb câteva numere din ‘cutezătorii’ şi ‘start spre viitor’ (că doar nu eram cel mai sărac din lume!), , bananele verzi înfăşurate în ‘scânteia’ (cândva, cumva, undeva pe şifonier, puse bine, câteva), sticlele goale de coca-cola sau pepsi-cola, căciulile ruseşti de blană cu urechi, ceasurile ruseşti pobeda, aparatele de fotografiat ruseşti 'smena' si 'zeni't, trusa de matematică chinezească, stiloul chinezesc cap de panda, bascheţii chinezeşti, (cred că aveam o slăbiciune pentru ruşi şi chinezi)

... , peştele de sticlă de pe televizorul diamant (care se defecta din 3 în 3 luni, exact în vacanţe), telefonul cuplat cu al vecinei de la 5, sâmbetele cu ’studio x’ (pe bulgari, de la ora 10 seara), espadrilele de pânză, mingile de 18 şi alea de 35 din cauciuc (vulcanizate săptămânal), parfumurile şi deodorantele ‘miraj’, săpunurile ‘lux’ şi ‘fa’, săpunurile ieftine ‘cheia’, păduchii luaţi de la şcoală şi băile cu gaz şi oţet, şamponul urzica (cel mai bun împotriva mătreţei. chiar eu l-am testat cu succes vreo 15 ani), revista urzica, urzicile de mâncat, mobrele, trabanturile, broscuţele, pick-up-urile, casetofoanele, magnetofoanele, ceasurile cu cuc, ceasurile cu calculator, ceasurile cu 7 melodii (cele mai bengoase!), telecinemateca, albumul duminical, cascadorii râsului, tudor gheorghe, tudor caranfil, irina margareta nistor, patinele cu rotile, carpetele cu răpirea din serai sau cu cerbi, maculatura, fierul vechi, apa caldă, nelipsitele pungi de un leu
...cred că mă prinde dimineaţa!


a fost al naibii de frumos! a fost exact aşa cum trebuia să fie :)
















21 de comentarii:

verbiaj. spunea...

bestiala compilatie. banana pe ziar e de poveste. mi-o si amintesc pusa sus, pe dulap, in plin praf, asternuta pe scantei, sa se coaca.

verbiaj. spunea...

ps. nu stiam ca cepele sunt frumoase, dar iata ca aflu lucruri noi de pe blogul tau :)

pantacruel spunea...

verbiaj,
de când mi-a şoptit o viorea (una trurli) c-ai să-mi dai inima ta fragedă şi a lui gunter grass, aia înăbuşită în amintiri,
cepele sunt mai gustoase şi mai frumoase...
(acum, eu te rog pe dumneata
ca să nu dai inimile altcuiva) :)

verbiaj. spunea...

o alta nostalgie frumoasa pe care ai uitat s-o mentionezi e cand batea dinamo.

pantacruel spunea...

:)) sau, de ce nu, craiova maxima!
lung, ştefănescu, tilihoi, beldeanu, geolgău, balaci, cămătaru, cârţu, vă ştiu echipa pe de rost şi acum...
dar era prea mare 'ştiinţa' de atunci, muicăăă!

pantacruel spunea...

stai ca mi-am adus aminte şi de negrilă, de aurică ţicleanu, deirimescu.
auleo, ungureanu, donose, boldici (rezerva lui lung).
mamă, mamă, dar ce echipă mai aveaţi... cu jucătorii aştia 'universitatea' câştiga la pas liga campionilor, să moară nea mărin, dacă te mint!

Anonim spunea...

eu am gasit intamplator acum vreo 2 saptamani albumul de la world cup'94. era imbracat in praf. :)

http://img519.imageshack.us/img519/8936/img0027gu3.jpg

http://img521.imageshack.us/img521/5907/img0019hk7.jpg

pantacruel spunea...

forăst,
văd din albumul tău că şi italia 94 avea o echipă sclipitoare (doar a jucat finala cu brazilia parcă, nu?)

in concluzie, propun o remiză între craiova maxima şi italia 94. un 2 la 2 sec.
apoi, roberto baggio ratează al 5-lea penalty, iar ilie balaci înscrie cu o scăriţă. cupa oraşelor târguri e în bănie...! :)

Unknown spunea...

Ce amintiri, ce amintiri... bananele acelea invelite in ziar erau asa de bune, chit ca le mancam cand inca mai erau verzi... si ciocolata cu rom de la care faceam indigestie... si coada la lapte de dimineata la care lasam rand...

Unknown spunea...

Nostalgicule ce esti. Din ce vad in aceste fotografii sunt sigur ca de cateva din aceste produse nu t-ai folosit. Nu ma refer la tigaretele Carpati ci la spuma de ras Bob.

pantacruel spunea...

wonders small,
incep sa cred ca 'banana invelita in ziar', este imaginea reprezentativa a acelor vremuri.
iti dai seama ca daca ii spui acum unui pusti de 6 ani ca noi puneam bananele la copt infasurate in ziar, sus pe sifonier rade saracutul de el mai bine de o jumatate de ora? :)
e mai rau decat un banc. :)


dedes,
oricum tu erai un boier, daca aveai abonament la 'sportul' si la alte cateva ziare si reviste.
ma gandesc, ca traind in inima provinciei, nici laptele nu era tocmai o problema pentru dumneata (poate doar cu schimbul de surprize, sa-ti fi fost ceva mai greu...)
de fapt, erai un boieroi in toata regula! :)

Unknown spunea...

Ehhh, toate aveau farmecul lor... parca imi vine sa ma duc sa cumpar niste banane verzi sa le infasor in ziare si sa imi umplu sertarele...

pantacruel spunea...

nu-i o idee rea. tot ies din casa acum, asa ca o sa intru pe la megaimage sa caut niste verzituri babane.
le invelesc in 'libertatea', ca urmasa de drept a 'informatiei' si
o sa retraim vremuri imemoriale :)

Unknown spunea...

am vb serios si deja am fost la mega image-ul din fata:)) am luat cele mai verzi verzituri posibile intr-o zi de joi:D

pantacruel spunea...

si eu!
mai pe seara o sa mai ai nevoie de o lumanare si de o pana de curent!
si aproape ai facut o calatorie in timp.

Unknown spunea...

Neee... in seara asta cred ca raman la o punga de pufuleti, ceasul meu rusesc si poate vafa de ciocolata :D

pantacruel spunea...

auleooo! nu te mai imbuiba atata, fato!
si vafa si pufuleti intr-o singira seara? pai ce-or sa zica invidiosii aia de vecini, care si asa barfesc la coada la oua ca matale te-ai ajuns si ai niscaiva rude prin rdg... :)

Unknown spunea...

geniali pufuletii aia de aseara si vafa! doar vroiam sa te anunt ca m-am imbuibat:D

greenfield spunea...

Remember the time, foarte duioasa retrospectiva.
Mi-a amintit de atatea lucruri...

pantacruel spunea...

greefield,
"remember the time", da, de asta uitasem! :)) michael jakson... , tot din vremurile alea. putintel dupa, ca sa fim mai exacti :)

burned spunea...

EU inca mai colectionez din vechile surprize de la gume (Tipitip, turbo, cincin, momo, maha....)
O parte din colectia mea https://www.youtube.com/user/burn2crisp/videos

Daca aveti ramasite din vechile colectii de surprize, eu le cumpar la pret bun . crispburned@gmail.com