noapte tăcută, sfârşit de aprilie, şosea îmbufnată, 335 apatic, lună rănjitoare, rumenă ca aurul. în autobuz, căteva suflete strânse laolaltă se îndreaptă obosite spre căsuţele lor dragi cu portiţă, lift, cişmea, telecomandă, laviţă şi cozonac pe masă.
printre călători numai oameni unul şi unul:
eu – pe de-a întregul,
anton pavlovici cehov – în 200 de pagini răscolitoare,
una bucată patrăţoasă italian de culoarea grahamului, rătăcit printre cuvinte,
o felie zdravănă de billy crystal de dămăroaia, după chip şi asemănare,
şi (bonus) un gigolo închipuit, împrospătat cu apă de colonie fină (de 7 lei) peste aerul său natural de cârnăciori rumeni înecaţi în muştar.
departe, într-un alt colţ al metropolei, un câine jigărit se gudura pe lângă stăpânul preamilostiv şi puţin beteag.
feodor ilici, un bărbat bine hrănit, cam de cincizeci de ani, impozant şi sever ca întotdeauna, însă peste măsură de obosit, se gândea cu încordare la un singur lucru: când, în sfârşit, va pleca oaspetele său? un bagaj enorm, părăsit într-un capăt al autobuzului, mi-a atras atenţia cum am urcat. m-am aşezat şi am continuat să-l ascult cu atenţie pe anton pavlovici. oaspetele, părintele anastasie, venit la el de vreo trei ore pentru problema sa, foarte neplăcută şi plictistoare, stătea în colţ la măsuţa sa rotundă şi se părea că nu avea de gând să plece, deşi era nouă seara. ştiţi puţină italiană? m-a luat pe nepusă masă sosia lui billy crystal
departe, mai înspre sena, cârduri (cu carduri) de români porniseră migraţia de Paşte. fireşte, se vor întoarce toţi, într-un suflet, vioi, dar gheboşaţi de atâtea suvenire, delicatesuri şi impresii.
în fiecare clipă părintele anastasie se hotăra să se ridice şi să plece, dar nu se ridica, stătea şi parcă aştepta ceva. era un moşneag slăbănogit mai mult decât îi era vârsta, cu pleoape roşii şi spinare lungă ca de peşte. - nu ştiu, i-am răspuns cetăţeanului neturmentat, pentru a putea continua discuţia cu maestrul rus. - feodor ilici, arătaţi milostivirea dumneavoastră până la capăt şi porunciţi la despărţire să mi se dea... un păhăruţ de vodculiţă! - pronto, acum agiuns da laeroporto, da, in autobuso, tre tre cinque. no lo so, ma bene... vin acum... italianul cu păr lins şi voce înfundată de gabi luncă se mai liniştise un pic. nevorbitul din dămăroaia a sesizat momentul prielnic şi, numaidecât, a lansat primele focoase, nelăsându-i nici o şansă vizitatorului:
- roma, milano?! - florenţa... - aaa, firenţe! superbo! superbo! – superbo? – biutifăl, e frumos, biutifăl, hi, hi... mutu! adrian mutu, firenţe, fotbal!... aaa multo banii, hi, hi, manii, manii, hi, hi... – si, mutu, un bravo giocatore, ma non ha capo! haa, haa... - nu este timpul pentru vodcă, zise feodor ilici cu asprime. trebuie să avem ruşine. - canţone italiano? adriano celentano, albano... hi, hi, biutifăl, biutifăl, romina... romina iu.es.ei, america, nu italiancă, nu-i aşa? cât e ora? uitaţi acolo sus, scrie acolo, uitaţi... – ventuno, ventitre... - italia, cantare, cuore, inima, cuore hi, hi... – conosti bene musica italiana, haa, haa... – da, ramaţoti, verdi, paganini, carmen de bizet!
... anton pavlovici s-a oprit atunci de la sine, şi-a tras coperta grea ca o piatră de mormânt peste cuvinte şi nu mi-a mai vorbit. l-am readus la viaţă abia peste trei zile şi numai după ce am făcut rost de la un anticar de un samovar bătrân, în care i-am pregătit un ceai ca la mă-sa acasă.
bizet, ‘carmen’
12 comentarii:
biutifal, biutifal colajul dintre scrisorica lui Cehov si italiana innascuta a romanilor :-)
anda, eşti incredibilă!
ai descoperit imediat despre ce povestire era vorba, aproape fara nici un detaliu.
chiar incep sa ma tem de forta dumitale!
:)
data viitoare promit sa fie putin mai greu de depistat! :))
nuuuuhhh :-) Forzza mea e foarte, foarte explicabila, deloc de temut. Pe cind ma aflam in tara, m-a ajuns vestea ca apar niste povestiri ortodoxe de-ale lui Cehov (nu c-as fi neaparat ortodoxa, da' Cehov e idol de familie). Cum n-am gasit cartea, am gugalit pe internet dupa ea si...iote ce-am gasit:
http://www.savatie.ro/blog/?cat=6. Explicabil, nu??? :D
Imi place :)
anda,
uite ca ai dreptate, din nou :)
puterile internetului sunt nelimitate, dar eu raman la parerea ca nici macar nu se poate compara placerea unei lecturi pe foaie tiparita, legata frumos in volum, cu tot cu mirosul, pipaitul si fosnitul din dotare cu o 'citire' mecanica, sacadata pe scaun (cu tot cu a ei forma de carnacior oltenesc sau hartie igienica) :)
cand nu gasesti tiparitura, insa, e destul de bun si monitorul, desigur.
idol de familie, zici?
banuiam eu ca te tragi din familie de 'inrăiţi'! :)
camir,
ma bucur ca iti place. mie, in schimb, nu mi-au placut deloc tovarasii de drum. si nu numai acestia.
in general, majoritatea celor care ma insotesc in calatoriile cu transportul in comun vorbesc tare, mult si degeaba. ma pot considera fericit atunci cand 'logoreea' data la volum maxim nu este insotita si de muzică (de pahar si dor). chiar daca si eu fac deseori acelasi lucru la finalul postărilor :)
l-au omorat ei, dar l-ai salvat tu. frumoasa poveste. felicitari.
'irma la douce' (irma cea dulce) a lui billy wilder?
frumos film, frumos nume :)
ce-i drept, am avut si putin noroc ca aştia nu l-au omorât de tot... nu l-as mai fi trezit pe batran nici cu o damigeana cu tuica de prune!
panta inima de ... rus. era sa zic de caine dupa isprava cu steaua.la rusi trezirea merge cu o vodca sau cu un ceai de la samovar. tuica de prune las-o pentru autohtoni.
era sa treci, subtil, la bulgakov :)
awfully, outrageously nice meeting you.
şi eu, şi eu :)
Trimiteți un comentariu