dolce farninete

- mi s-a făcut de un vin bunicel, tandru, muieresc,
m-am auzit comunicându-i nevesti-mi, duminică dimineaţa, imediat ce m-am trântit în pat cu o carte. să-mi fac de cap.
adăpasem cu apă udă şi răcoricioasă cele aproximativ 24 de ghivece buimace împovărate cu muşcate, trandafiri, leandri şi pomişori, răsfirate prin balcon,
când am realizat că propoziţia aceasta era tot ce am putut stoarce mai bun din mine după o sâmbătă de plictis. una în care am simţit acut nevoia să torn pe blog, în groapa cu reverii şi amintiri, un spriţ uşor de vară.

am să cobor puţin în piaţă. chiar mi s-a făcut de un vin bun, de nişte căpşuni sfârcoase, rumene, gâdilicioase, româneşti şi de o mână de cireşioare pietroase, din alea atârnăcioase de urechi, ca-n vremurile de demult.

one hour later...

murfatlar - mugur de viţă .
pe ăsta l-am ales să-mi stea astăzi alături la bine şi la rău. un vin tânăr, proaspăt, cu persosnalitate - scrie pe etichetă, care îţi câştigă încrederea de la prima degustare. primele 4 soiuri culese din ultima recoltă de la murfatlar, mai citesc pe instrucţiunile de folosire, alcătuiesc colecţia ‘mugur de viţă’. aceasta te va cuceri definitiv (!) prin vinurile sale suple, vivace, care, deşi tinere, au multe de spus.
ultimul argument m-a convins, căci eu aveam puţine de zis...

'cavalleria rusticana', pietro mascagni (from 'raging bull')

m-am lăsat călcat în picioare de adorabila cavallerie rusticană, închipuită de pietro mascagni, am muşcat apoi din câteva bucăţi de ciocolată daneză anthon berg şi, cu ultimele sforţări, am umplut un pahar de licoare sângerândă.

se scurge timpul din mine, vinul îmi inundă venele, iar eu mă întreb dispreţuitor unde naiba a dispărut săptămâna asta de dolce farninete. care tocmai îmi căzuse pe cap din ceruri.

mai că-mi vine să dau un anunţ la ziar. de exemplu la gardianul lui dedes sau la adevărul lui verbiaj:
‘pierdut timp berechet, o săptămână întreagă, zemoasă, 7 zile nude, fără cap şi fără coadă, fără obligaţii şi răspunderi.
(ce-i poţi cere unui convalescent plictisit şi boemicios?)
găsitorului, multă sănătate sau noroc la 6 din 49’.
dar ce rost are?
îmi trag sufletul şi mai dau pe gât nişte mugur de viţă.
îndulcit de arome şi ameţit de miresme m-aş apuca de măzgălit ceva pe blog.

aş putea scrie (să mă gândesc puţin)...
despre teribilul ‘raging bull’ al lui scorsese? tocmai l-am revăzut vineri seară pentru a 4-a oară. să ridic în slăvi prestaţia incredibilă a lui de niro în rolul legendarului campion jake la mota...

sau despre sublimul ‘ragtime’ al lui dedes şi doctorow. fabuloasa frescă a new york-ului şi a întregii americi de la începutul secolui xx, redată în ritmurile abruptness ale muzicii ragtime, să-i evoc pe houdini, scott joplin, j.p. morgan, henry ford (ultimii doi, veritabili vizionari ai lumii modere)...

nu. mai bine despre roland garros. două, trei rânduri despre grandiosul spectacol de pe zgura pariziană, care, pentru următoarele două săptămâni, mă va ţine cu degetele în priză. şi mai ales cu ochii larg deschişi pe taurul nadal şi robotul federer - aceşti fisher şi kasparov ai tenisului, pe premiile colosale - învingătorul ia un milion de euro şi 1000 de puncte atp...

ori, ca vechi fan ’seinfeld’, ceva despre primul episod din ’larry david, inamicul public nr.1’ – evenimentul lunii la hbo. un serial, aş spune, la fel de bun ca cel cu jerry, george costanza, elaine şi kramer.

dar ce ar fi să o las baltă...
nu am nici o inspiraţie azi.
am lângă mine o nevastă minunată, o sticlă bunicioară de vin, o listă generoasă cu filme grele şi numai de prostii nu îmi arde duminica la prânz.