întâmplarea

amurgită, seara pântecoasă înghite năduşeala ca pe un cico călduţ. până să bat din geană, chitarele mi-au fulgerat auzul. un tunet uruitor porneşte din motorcycle emptiness şi mi se-nfige în ficat. femei cârlionţate ţopăie împrejurul meu clătinându-şi minunile străvezii. bărbaţi pofticioşi căscă ochii şi se umflă în pene. james dean bradfield scuipă versurile ca pe seminţele de bostan, iar eu îmi savurez berea printre solo-uri reci, galeze, de manic street preachers. e bine...

hahalere descompuse îmi fac marcaj strâns subţioară la nară, precum o blândă soţioară. din patul conjugal până la prima cafea colectivă a dimineţii, drumul spre serviciu e pavat cu intersecţii bune şi blocaje nebune. de sâmbătă până vineri în ceasul al doisprezecelea. lanţurile, crucifixele şi ghilurile lui tocilescu îmi bălăngăne somnul care-mi vâjâie ca un glonţ pe la ureche. dacă nu ştiu ce-i aia monty python, sunt un nimeni, zice maestrul. ştiam că sunt un nimeni. perle şi recomandări în coji de noapte. le ronţăi ca pe nuci şi-mi învelesc burta dospită şi frumoasă din pădurea adormită.

undeva, departe, spre arşiţa sâmbetei, se aude râzând cu poftă un măgar. de accea preschimb patru fise în cârnaţi vânătoreşti, muştar şi pişoarcă. şi beu şi râgâi. câţiva paşi mai încolo constat că răgetele erau de la 'the mood', o trupă de adolescenţi băşinoşi fugiţi de acasă, rătăcită pe la bestfest
- hei, băiete, vezi că te căuta maică-ta pe la portiţă!

după zece pahare scunde şi blonde de bericioaică îţi mai rămâne o brumă de decenţă sau demnitate. după alte cinci te duci şi asculţi cover-uri celebre a la nouvelle vague. şi focuri de artificii şi drumul spre casă şi taxiul gonind şi 'love will tear us apart' şi oase obosite târâte-n duminica flască, verde, ierboasă, de wimbledon. doi la zero pentru nadal la seturi. la palatul ştirbey sosesc invitaţii. e nunta anului. oamenii lui m night shyamalan se aruncă în gol de pe blocuri. alţii se împuşcă sau îşi taie venele. prin urmare, aceştia ratează la mustaţă momentul în care federer egalează la londra şi duce finala în decisiv.

îmi plac ‘întâmplările’ terifiante imaginate de indian, atmosfera irespirabilă, nepământeană, pe care shyamalan o crează inteligent. îmi place să-mi ascult bătăile năprasnice ale inimii. prins de poveste, mă las purtat de urletul vântului şi mă cufund în muzica apăsătoare.
‘cred că evenimentul s-a terminat înainte să ieşim afară... a fost un act al naturii şi nu-l vom putea înţelege niciodată în totalitate’ (the happening)
şi apoi se luminează de luni, în săptămâna putredă a concediului. încep dilemele hamletiene.