100.

citesc pentru a treia oară, în ultimii trei ani, cv-ul celui alintat copilul teribil al literaturii franceze. abandonat la 6 ani de către părinţi, tipul ajunge inginer agronom. îşi revine la normal după câteva sticle de tărie în postura de şomer proaspăt divorţat, căzut în depresie. se caută prin instituţii psihiatrice. se trezeşte scriind versuri. sensibile, bizare, explozive. debutează ca poet prin '92, la 34 de anişori.

în 2005 pantacruel descoperă (din greşeală şi fără ştirea nevestei) ’particulele elementare’. cade pe spate şi se loveşte la un picioruş. pasează romanul pe rând amicului dedes şi mătuşii julia, care îi dau îndată verdictul: ‘e tare, ce să mai...’.
în 2006, pe litoralul bulgăresc, pantacruel se îmbuibă, pofticios, din ultima scriere a franţuzului, ‘posibilitatea unei insule’.
în 2008, la 7 august, seara, acelaşi pantacruel deschide ‘platforma’ şi dă de următoarele pasaje:

capitolul 1.
"tata a murit acum un an. privind sicriul bătrânului, au început să-mi vină gânduri aiurea. profitase de viaţă, afurisitul; trăise ca un paşă. “ai lăsat şi urmaşi, nătărăule... mi-am zis, i-ai pus-o cu temei bătrânei.” mă rog, eram un pic stresat, se-nţelege; nu ai în fiecare zi un mort în familie"

un nou houellebecq provocator, cinic despre singurătate şi inadaptabilitate. un alt houellebecq înăbuşit la foc iute în sex frust, năvalnic şi fiere amară.

capitolul 2.
"în general, ieşind de la birou, intram la un peep-show. mă costa cincizeci de franci, uneori şaizeci, când ejacularea se lăsa aşteptată. spectacolul fofoloancelor în mişcare îmi spăla creierul. îmi deşertam cuminte testiculele. la aceeaşi oră, într-o cofetărie de lângă minister, cecilia se îndopa cu prăjituri de ciocolată; motivaţiile noastre erau cam aceleaşi."

mă opresc la capitolul 3. este ora 21.45, oră de champions league, iar contorul mă anunţă discret că tocmai am lansat pe blog cea de-a 100-a însemnare.
şi mai bătrân mă simt acuma...