ii asez pe toti la o masa si-i las sa trancaneasca. n-am incotro

pe gabito, jorge luis, gunter, vladimir si virginia, dar despre asta putin mai tarziu.
pana atunci trebuie sa spun ca am redescoperit dulceata somnului de dupa-amiaza. tihna si prospetimea acestuia nu pot fi comparate cu nimic.
ba pot. cu o ora lenesa de lectura, intr-un parc din sinaia sau cu o plimbare prelunga, cu vaporasul, pe lacul zurich.
ein fräulein, amabila, cu parul in bataia vantului, te va intreba in germana daca doresti ein coffee. da, una schwarz ca bezna noptii, bitte schön.

au trecut doua zile de cand am vazut ‘tovarasi, frumoasa este viata!’ si inca n-am scris nimic despre. mi-ar fi placut, insa n-am avut dispozitia necesara.
intre timp am inceput sa citesc jurnalul virginiei woolf. as minti daca as spune ca este incantator. este mult mai mult. ma simt ca un personaj din ’fahrenheit 451’ care tocmai a pus mana pe o carte din hartie, cu pagini si litere.
apropo, am gasit azi pe tarabe ‘spre far + orlando’ de v.w.
o suta zece mii de lei. a naibii achizitie!

ar trebui sa redau, intr-o zi, un scurt dialog, oarecare, dintre taica-miu si maica-mea, oameni simpli, (ne)seriosi, trecuti prin multe in viata.
dialogurile dintre taica-miu, sa-l numesc nea mitica (ca in buletin), si maica-mea, tanti lia (ludovica), dureaza ore intregi. cele banale. si cateva saptamani, cele complexe. desi par de multe ori absurde (suprarealiste), aceste conversatii sunt cat se poate de reale (triste).

nea mitica sta de obicei culcat pe-o rana, pe canapea, cu o telecomanda in mana. tanti lia il secondeaza din fotoliu cu o carte de rugaciuni, din care citeste cand nu vorbeste cu taica-miu.
televizorul este dat la maxim, negresit pe una dintre emisiunile concurs cu public. cei doi tocmai au epuizat un subiect incomod, ratele la masina si mobila. telefonul lui nea mitica suna grav, fapt care il indispune pe moment.
- alo!!! cine e acolo?! cine?!? te rog sa vorbesti mai tare si mai clar, ca altfel iti inchid! nu cunosc nici un fanica! eu sunt nea mitica!
cateva secunde mai tarziu, nea mitica catre tanti lia:
- dar nu inteleg cum isi permit toti prostii sa ma deranjeze la telefon. sa ma ia la misto. numai cacati pe lumea asta!
tanti lia inchide cartea de rugaciuni si isi scoate ochelarii. incearca sa ii dea un sfat lui nea mitica. primul care ii vine in gand:
- de acum inainte apesi pe buton, ii injuri, si nu mai stai la discutii! le inchizi in nas. nu te mai complica cu nesimtitii!
nea mitica da volumul la maxim. redevine cordial. este convins ca a intuit raspunsul la intrebarea moderatorului. i-l transmite degraba lu’ tanti lia. care si-a reluat lectura ca si cand camera ar fi cufundata intr-o liniste nebuna.

maine dimineata ma apuc de (mini)scenariul despre care am mai amintit. cred ca, in sfarsit, am gasit o idee satisfacatoare. una care sa merite efortul.
ii asez (aproape) pe toti la o masa. n-am incotro. pe marquez, grass, nabokov, virginia woolf si-i las sa trancaneasca. imi amintesc ca gunter grass se gandea, in ‘decojind ceapa’ sa ii cheme la cina pe cativa dintre prietenii lui plecati prin alte lumi mai bune. ii dau prilejul s-o faca prin aceasta mica 'inscenare'.
va trebui sa gasesc o poanta la final, ceva nostim si neasteptat. vad eu...
tarasenia s-ar putea numi GLORIUOS BARDS. mi se pare un titlu destul de bun. in cazul asta sa-l chem si pe tarantino la masa? n-ar fi tocmai rau. ar mai inviora o leaca discutia.