pagina unu (cohorta anonimilor excelenti) – varianta

in vremea aceea, eram redactor la dilema veche, o revista socio-culturala pernicioasă, o revista care nu se ferea sa abordeze, uneori, subiecte frivole precum injurătura la români, lenea, perversiunile sexuale în muntii apuseni sau plictiseala. dar, alteori, asa e viata, trista, in putrefactie, nu iti garanteaza mai nimic, cu atat mai putin un loc de munca serios.
ai mai scris ceva, puicule?, asta e nevasta-mea, puicuta mea draga, pasionata de patinaj artistic, de evgeni plushenko, de gimnastica, de vechiul testament, appassionata pana peste cap, grijulie din fire.

rubrica de care ma ocupam la saptamanalul cu pricina se numea șah etern, da, nu regrete eterne, si imi aducea oarecare satisafactii profesionale, oarecand desfatari pecuniare, invitam la masa de joc cate un mort (ilustru) si un viu (in voga), le făceam cunostintă, lasandu-i apoi să trancanească vrute si nevrute. ultima oară, îmi amintesc cu placere, i-am pus față în față pe legendarul yves saint laurent și pe superstarul pavel turcu, febletea moldovenilor, pavel turcu, colosalul autor al imnului ieuro-o-vizion, paznicul mâhnit al supermarketului din ungheni, yves saint laurent versus pavel turcu, s-a vorbit mult atunci, a iesit spectacol, lume multă şi frumoasă, ieuro-o-vizion, ce lumini, ce feierie, cantece şi bucurie.

colegii de redactie se incadrau in canoanele normalitatii, o parte dintre ei, sau intre limitele principiilor supreme ale moralitatii kantiene, cealalta parte, dupa cum ii zvantura soarta, astfel ca, daca nu ma mandream prea tare ca respir acelasi aer cu mandruță, un tip gatuit de emotii si remuscari – in zilele in care calca pe bec, obisnuia sa-si puna cenusa in cap, in direct, la ore de maxima audienta – puteam spune ca ma intelegeam bine cu a.l.ș, menuetul, cum il alintasera ceilalti dilematici, care si-a luat bocceluta in spinare, intr-o dimineata pe racoare, aidoma lui christopher mc candless in into the wild, si a sters-o direct in pampas, unde urma sa-si traiasca netulburat, intr-un hamac, ultimii 50 de ani, ani înnegurați ca tulburelul.

batranului radu cosasu i-as fi sarutat picioarele, ca la sfinti, pentru un autograf. n-am inteles totusi de ce ezita mereu sa mi-l ofere, servindu-mi de fiecare data, in schimb, cate o ironie pelină, câinoasă, mai intai sa prinda dinamo bucuresti grupele champions league, zicea, sa ciocnim si noi un pahar ca oamenii si dupa aia avem tot timpul din lume, cat despre maestru, despre inegalabilul andrei plesu, cred ca am reusit o data, era pesemne intr-o joi, sa dau mana cu el, daca nu cumva ma insala memoria, care, dupa cum se stie, e cam curva.

primisem, in acele zile, ingrata sarcina de a zamisli un reportaj rocambolesc, o saptamana fabuloasa, totul moca, totul free, totul de pomana, în fantasticul oraș X, unde eram trimis, sub amenintarea desfacerii contractului de munca, vai, ce spaima am mai tras!, o saptamana surghiunit în timburtonianul oraș X, sa scriu ceva despre viata amoroasa a celor mai indragite personaje fictive. poate ca pentru unii ar fi parut o misiune imposibila, nu si pentru mine insa, apreciat in breasla pentru impetuozitatea si impertinenta mefistofelice, dar mai ales pentru sursele neasemuite, pentru sursele extrasenzoriale de care dispuneam.

mi-au trebuit cateva minute, pana sa deslusesc ca tocmai fusesem lovit cumplit de norocul cel chior, ca nu ma capatuisem doar cu shoking story-ul pentru care m-ar fi pizmuit, poate, si piticul de truman capote, dar ca aveam nesperata ocazie sa-mi duc la bun sfarsit cartea vietii mele, iar cei carora trebuia sa le rascolesc prin puturosul alcov, cei de la care urma sa-mi downloadez fisiere intregi cu picanterii despuiate, cu amantlacuri alunecoase urzite-n nopti vascoase, in madulare scarbavnice, in minti bolnave si sclipitoare, chiar ei,
tot la pagina unu esti, puicule drag? nevasta-mea, desigur,

chiar ei, de la cicikov la hannibal lecter, de la forrest gump la ignatius j reilly, lolita si oskar matzerath, vor deveni personajele romanului pop, si, mai mult decat atat, aveam sa-i conving pe toti, intr-un fel sau altul, sa-mi expuna propria versiune despre sarmana intrusă, o preafrumoasa malènă, despre sadicul colonel hans landa care iubea laptele proaspat și prigonea iudeii, the jews hunter-ul, despre colonelul aureliano bunedia, cel care a purtat 32 de războaie civile şi le-a pierdut pe toate, si despre neverosimilul episod petrecut in acea duminica in orasul X, capitala de judet.

nici macar nu remarcasem insa ca, exact in momentul in care paraseam cu zambetul pe buze redactia, vantul pierzaniei incepu sa bata, mai intai cu blandete, ca o pleoapa umeda, mai apoi cu repulsie, cu resturi de bale, un vant răstit si prevestitor de nenorociri.

episodul 1. LUNI
... ... ...