interviu pantacruelic (despre destinul artistului roman)

(fragment)

pantacruel:
ce parere aveti despre minimalismul (filmului romanesc) cel aducator de premii ?
radu aldulescu:
(...) cînd nu ai ce spune şi nu ai la-ndemînă nici o expresivitate ieşită din comun, o formă care să atragă după ea fondul, aluneci de la sine în experiment. astfel iau naştere producţii gen 'poliţist adjectiv', cu scene lungi, repetate, care urmăresc timpul fizic al luării mesei sau timpul fizic al acţiunii de urmărire întreprinse de un poliţist, sub pretextul transmiterii unui mesaj subtil. e ca şi cum ai experimenta alergarea în mîini, pentru a ajunge să-i întreci pe înapoiaţii care folosesc picioarele, dar în fapt nu-i mai mult decît un subterfugiu menit să ascundă că nu ai picioare bune pentru alergat. pe scurt, filmul, ca şi romanul, nu se poate lipsi de poveste, personaje, tensiune dramatică autentică, senzaţional apt să irumpă din banalul cotidian, culoare, coerenţă, acţiune etc... de la antici încoace, din aceste ingrediente se hrăneşte ceea ce numim îndeobşte aură estetică.(...)

pantacruel:
ati avut norocul sa va nasteti intr-o familie de intelectuali, sa fiti inconjurat de biblioteci inca din copilarie. cu toate acestea ati debutat ca scriitor abia dupa ani multi de munca (cu cârca) in fabrici si uzine. asa erau vremurile, asa a fost sa fie, asa arata destinul unui scriitor veritabil? de ce asa?
radu aldulescu:
(...) mi-am făcut, ca să zic aşa, de rîs părinţii, trăind mai greu decît ei şi muncind mai din greu ca să-mi cîştig viaţa. privind din afară, cu o privire comună, normală, am făcut o varză din viaţa mea, dar trebuie că din varza asta a ieşit scriitorul care sunt, aşa că n-am la ce să mă vait. (...)

pantacruel:
se zice ca arta tâşneste din suferinţă. dvs., care ati cunoscut saracia lucie, trebuie sa stiti cel mai bine daca este adevarat acest lucru...
radu aldulescu:
(...) in ce mă priveşte, socot o mare ruşine să mori bogat şi eventual celebru. (...)
mă întrebi despre suferinţă şi-ţi spun: suferinţa fizică şi sufletească poate fi la o adică scopul vieţii, motivul întrupării sufletului; el trece prin starea materială tocmai pentru a învăţa ce-i suferinţa şi ca să ia acest examen, care garantează mîntuirea. cine fuge de suferinţă ratează fericirea şi deopotrivă mîntuirea.(...)