n-am pierdut insa si le havre al lui kaurismäki - in sfarsit mi-am dat seama de ce imi place atat de mult finlandezul; are ceva (mai mult) din umorul, poezia si caldura lui jacques tati si (mai) nimic din raceala apasatoare a confratilor nordici, bergman & von trier.
si nici route irish-ul lui ken loach, aproape documentarul (ce altceva?) despre irak, de data asta. singurele lucruri care mi-au placut, aici, au fost garsoniera lui fergus si mini partida de sex din acelasi apartament. ca si hainele aranjate pe podea, dupa. frumos ca la magazin.
spre nefericirea mea, once upon a time in anatolia (nuri bilge ceylan), marele premiu de la cannes de anul acesta si surpriza les films de cannes à bucarest a inceput prea tarziu, dupa le havre si route irish, mult prea tarziu pentru un proaspat fost (si viitor, probabil) bucurestean.
p.s.
si gata cu distractia, de azi ma pun cu burta pe izolatia termica exterioara ca (re)vine gerul in curand.
3 comentarii:
Dacă voi ajunge vreodată să duc o viață normală ( ceea ce e puțin probabil ! ), vreau să fac un film cu tine. Eu imaginez povestea, tu scrii dialogurile și vedem dacă mai nevoie și de un regizor. :)
La categoria nordici caldurosi, ti-l recomand pe Erik Poppe, asta daca n-ai auzit inca de el.
serban,
sunt f f de acord si extrem de magulit! cu regizorul cred ca se rezolva. ma sacrific (chiar) eu :P
(si scuze pt raspunsul venit cu intarziere, insa intru f rar pe net in perioada asta...)
anda,
nu te-am mai auzit de o suta de ani! cum dau de el, cum il bag in traista; am mare incredere in recomadarile tale.
p.s.
merci! cum mai e pe acolo? :)
Trimiteți un comentariu