pe ei, pe mama lor!

dacă până şi echipa lui gigi neţoiu ne-a bătut în cupă, s-a terminat cu demintatea...
bietul de mine, am tot sperat într-un egal miraculos până în ultimele secunde, am crezut orbeşte în 'câinişorii' mei,
în campionii mei, în foştii spartani şi actualii mei războinici 'ready for war'
dar n-ai cu cine, bre... dinamo nu poate decât să mă acopere de ruşine sezonul ăsta! nu mai spun că mi s-a ridicat şi părul în cap. de ciuda.



păi cum era, nene, echipa asta în urmă cu un an?!
toată o forţă, toată o graţie. ştergea cu steaua lui gigi becali pe jos!
dădea cu locomotivele de ciment şi le rupea în două!

şi uite ce-a ajuns... numai osu' şi pielea.
numai bale. nişte prinţişori cu fasoane.
potăile naibii!
vai de mama noastră!

NOI NU NE VINDEM ŢARA !!!

pentru cei care nu aţi avut ocazia să vizitaţi muzeul naţional de geologie spre a afla mai multe despre brontozauri (dinozauri cu gâtul şi coada foarte lungi, iar capul foarte mic - conf. dex) sau măcar muzeul de antropologie urbană 'dr. nicolae minovici', am o veste tare bună!
nu mai este nevoie.
urmaşii reptilelor gigantice mişună printre noi, în plin bucureşti. acestea sunt atrase nespus de căldura reflectoarelor din platourile tvr şi iubesc la nebunie aerul arhaic al instituţiei precum şi sandvişurile cu salam şi caşcaval.
şi cum prima dragoste nu se uită niciodată,
târâtoarele cu sânge rece s-au pripăşit prin televiziunea publică de zeci de ani şi din tată-n fiică, unde, de obicei, falsează dând note, oricând şi pentru orice. chit că uneori le mai scapă şi câte o notă informativă, ca pe vremuri...

vezi video

singuri pe lume

... +10°c chiriaşii din helsinki opresc căldura, laponii plantează cu dragoste floricele.
... +5°c laponii ies la plajă.
... +2°c automobilele italiene nu mai pornesc. figlia di puttana!
... 0°c apa de băut îngheaţă pe ţeava robinetului.
... -1°c respiraţia unora devine vizibilă. multicoloră. laponii se răcoresc cu o îngheţată.
... -10°c laponii îşi dau seama că a sosit timpul pentru înot.
... -12°c prea frig să mai ningă.
... -15°c nici automobilele americane nu mai pornesc. unbelievable!
... -18°c proprietarii caselor din helsinki pornesc căldura. era şi timpul.
... -20°c respiraţia altora devine sonoră. metalică.
... -22°c nici automobilele franţuzeşti nu mai pornesc. merde!
... -23°c politicienii îi compătimeasc pe cei fără un acoperiş deasupra capului.
... -24°c nici automobilele japoneze nu mai pornesc. baka kuso atama! (stupid shit head)
... -26°c din respiraţie celorlaţi se poate tăia material de construcţie pentru iglu-uri.
... -30°c nici măcar automobilele nemţeşti nu mai pornesc. mutterficker!
... -31°c echipa naţională de fotbal a laponiei începe antrenamentele.
... -35°c laponii se plictisesc, se suie pe acoperiş şi dau jos zăpada.
... -39°c mercurul din termometre a îngheţat. prea frig pentru a gandi. laponii se gândesc să se închidă şi la nasturele de la gulerul cămăşii.
... -40°c laponii gîndesc şi mai profund şi drept urmare trag un pulover pe ei.
... -45°c siberienii se baricadează în sobe, iar moscova nu mai crede în lacrimi. laponii închid fereastra de la baie. să nu-i mai tragă curentul.
... -50°c lupii de mare parasesc groenlanda şi contele vronski pe anna karenina.
... -70°c urşii polari parasesc polul nord, iar laponii abandonează mănuşile cu 5 degete pentru cele cu un deget.
... -75°c nici moş crăciun nu mai suportă şi, la rândul lui, păraseşte cercul polar. laponii trag pe urechi urechile de la căciuli.
... -250°c alcoolul a îngheţat şi laponul a căzut pe gânduri.
... -268°c heliumul devine lichid.
... -270°c a îngheţat până şi iadul.
... -273,15°c zero absolut. rămaşi singuri pe lume, laponii par trişti.

greaţa. sau atunci când mi-e ruşine că sunt român

telecomanda televizorului meu, ca atâtea alte telecomenzi trudite din casele românilor, şi-a irosit zadarnic cei mai frumoşi ani ai săi. a supravieţuit totuşi miraculos chinurilor unei căsnicii mârşave alături de incurabilul bolşevic tvr, ofilindu-se de tot, cu o umilinţă de câine hăituit, până când, sâmbătă seara, am decis să pun capăt condamnabilei erori.

în acel moment, când juriul de dinozauri şi marionete al tvr a decis că ruşinea interpretată patetic şi atât de caraghios de agamiţa 'nico' dandanache şi vlad 'ţepuşă' miriţă, clona mai proastă a melodiei lui david bustamante - 'la magia del corazon', trebuie musai să reprezinte românia la eurovision, am şters definitiv şi fără nici cel mai mic regret tvr 1 şi 2 din meniul televizorului.
aşa am reuşit să redau demnitatea telecomenzii mele şi să o absolv pentru totdeauna de osânda şi osânza la care a fost supusă atât amar de vreme.

niciodată nu mi-am închipuit că la aproape 20 de ani de la mineriadele şi manipulările sinistre ale televiziunii publice, voi ajunge să simt la fel de multă frustrare şi repulsie faţă de (aceeaşi) insituţie reprezentativă. faţă de ţara în care mi-a fost dat să mă nasc şi pe care, deşi pulsându-mi prin viscere, o simt mai de străină ca oricare alta.

a trebuit să îndur mascarada finalei naţionale eurovision, pentru a-mi aminti că trăiesc ‘pe-o margine de lume’, cum spune chiar cântecul... ‘câştigător’, că, de obicei (şi avem atâtea ‘obiceiuri’ pe aici...), mi-e greaţă şi ruşine că sunt român.

(cum greaţă mi-a fost de televotingul măsluit şi de expiraţii din juriu veniţi cu temele făcute în... ‘asentimentul poporului român’. acestora, în schimb, le-a fost atât de teamă că românia va fi reprezentată de o trupă de venetici, încât au preferat să se mânjească (din nou) cu un plagiat grosolan marca andrei tudor.
care andrei tudor a reuşit să îngaime cu glas sugrumat: „piesa mea cred că e mult mai bună, pentru că am o experienţă de 20 de ani de muzică în spate şi dacă aş fi vrut sã plagiez, aş fi plagiat în mod inteligent”)

3 month later...

aşezat comod pe sofa cu o sticlă de bere în mână, în timp ce se plictiseau stând unul lângă altul, pantacruel s-a apropiat discret de telecomandă, i-a aşezat mâna pe coapsă, a mângâiat-o uşor, cu talentul lui de seducător incurabil, şi, până ca ea să apuce să spună vreo vorbă, panta i-a sfâşiat hainele lăsând-o însărcinată cu doi gemeni dolofani: tvr 1 şi tvr 2.
începuse campionatul european de fotbal iar principiile nu mai însemnau mare lucru în faţa driblingurilor ucigătoare ale minunatului adrian şi irepetabilului mutu.
hai românia!!!

ONCE UPON A TIME... chapter one – domnul nea nelu

explicaţie foto: de la dreapta sus la stânga jos...
... domnul grigoriu - sifonar fără simbrie, coana ana maria - torţionara semidoctă şi semisexy, domnul dede – aici, deghizat în curvă (haina a fost achiziţionată de la solduri de domnul gavrilescu), domnul pantacruel - instigatorul de serviciu, domnul vali vulpul - minunea blondă, domnul andru – rambo IV al presei sportive din românia şi domnul nea nelu preşedintele - fiara dezlănţuită.
(domnul verbiaj – cărturarul, aflat cu o clasă şi un etaj deasupra celorlalţi, nu a mai încăput în poză)



în geanta obeză, de negustor sărac şi cinstit, şi de aceea plină de fiecare dată până la refuz cu prostii, domnul nea nelu îşi plimba de colo colo amintirile, orgoliile şi ultimii ani ai unei vieţi dedicate în întregime gazetăriei sportive şi iubirilor de o vară.
îndată ce o lăsa din mână pe biroul îngust lângă maşina de scris, atât omul cât şi geamantanul răsuflau uşuraţi. dintre buzele unuia ţâşnea un izvor nesecat de bodogăneli, prevestiri şi zvonuri, în timp ce din burta celuilalt prânzul copios şi bogat în vitamina c, de dinaintea mach-urilor geniale de şah, aştepta să se reverse.

dacă în timpul micului dejun de pe constantin mille,
când întărâtat de distinşii domni dede şi pantacruel - colegii dumnealui de suferinţe – dezbătea idei în dialog pe care le prindea din zbor noaptea la televizor sau în zori de prin gazete, iar apoi le rupea aripile,
la cafeluţă, în schimb, domnul nea nelu se dezlănţuia şi devenea o fiară. lansa un subiect sfâşietor despre dame goale şi sex nebun reuşind în numai câteva minute să facă audienţe mai mari decât antena 3 şi să-şi înece spectatorii în lacrimi de râs.



nimic nu-i făcea însă mai mare plăcere domnului nea nelu decât să piardă zece, douăzeci de gogoşi cu ciocolată, pe zi, în confruntările cu domnul pantacruel.
avea o îndemânare deosebită pentru jocul cu nebuni şi cai, cultivată cu acribie de-a lungul timpului. era în stare să şteargă de praf, într-un timp record, toate piesele de pe tablă cu o rapiditate care l-ar fi făcut invidios chiar şi pe idolul ’cichi cean’.

dar dincolo de înfrângerile la scor de rugby şi miştourile ieftine, rămâneau înduioşătoarele ’contuzii’ telefonice în care bătrânul locatar al redacţiei sport lua poziţie de drepţi în faţa talentatului domn dede, preschimbat subit, de după colţ, în ion ion ţiriac.
mai rămâneau, de asemenea, dimineţile cu geamuri larg deschise şi porţi bine zăvorâte petrecute între o escaladare a ferestrei şi o aliniere la numărătoarea de dimineaţă atât de comune cotidianului ‘independent’.


pe vremea aceea, nici o stavilă din lumea asta sau de pe cealaltă nu-i putea sta în cale. căci domnul nea nelu era în stare să-şi lichideze fără milă toţi inamicii şi mai ales toţi amicii...

despre diavoli, câini şi alţi demoni

acolo, înecat în praful maidanului, a întâlnit o minge ţâţoasă de cauciuc. avea o roşeaţă necuviinciasă în obraji şi un petec negricios sub buricul cel durduliu. imediat s-a îndrăgostit de ea aidoma unui poet cu inima străpunsă de săgeţi.

clip 1

abia mai târziu şi-a dat seama că era mult mai talentat ca (tele)spectator. şi, slavă Domnului, nu era singur pe lume. avea rezervat un loc călduţ de suporter fanatic la peluza ‘diavolului’ milanez şi un altul la tribuna a doua, în bătaia vântului, printre ‘câinii’ din groapă.

- drace, îşi spuse îngrozit, s-au şi făcut treizeci de ani de fotbal!
aşa era. treizeci de ani de fotbal pantacruelic, atât de plăcuţi şi aţâţători...


clip 2

tocmai de aceea champions league începuse din nou, iar liga I şi cupa româniei băteau la uşă, gata să o dărâme.
cât despre apropiatul euro 2008,
în ale cărui nopţi supranaturale întregul continent amuţeşte, scăldat în reverii şi lacrimi, murmurînd numele jucătorilor,
dar şi despre alte trufandale, ceva mai la vară...

shine

abia se aşezase comod în fotoliu, după o zi de muncă, şi încerca să lege o discuţie cu nevasta-sa despre eurovision, cînd liniştea agreabilă a căminului a fost zguduită brusc din temelii. o vijelie năucitoare a smuls televizorul din balamale, a crăpat inima ecranului, a bubuit în tunete telecomanda, iar camera toată, melomană, a început să trosnească din încheieturi ca o monica bellucci de la p7 aflată în tandreţuri cu verbiaj.

tocmai erau asediaţi de ’shine’, piesa suedezilor de la biondo.
cântecul, atât de seducător şi de diferit în comparaţie cu bălmăjelile fandosite ale ‘elitei’ româneşti, i-a entuziasmat în asemenea măsură pe pantacruel şi pe minunata sa soţie, încât aceştia nu pricepeau cum de ceilalţi nu se lăsau la fel de tulburaţi de glasurile, trilurile şi vraja puternicului refren al celor 3 nordici.

’shine’ – biondo - eurovision 2008

şi numai pentru că acela era anul iubirilor delirante, ‘shine’ - de departe cea mai bună piesă la preselecţia românescă şi, dealtfel, singura pe care chiar şi un dede sau o aky, iubitori de muzică veche, melancolică, şi-o puteau aminti după prima audiţie – nu a avut rival la eurovision, unde a luat marele premiu, a devenit hit internaţional şi colcâie de atunci prin topuri ca şobolanii prin mahalale.

mon amour (anti valentine’s day)

o altă nenorocire era valentine’s day.
în noaptea dinaintea stupidei sărbători, pantacruel se răsucea în aşternut, aprindea lumina încă de la ora 4 dimineaţa şi se freca la ochi, nevenindu-i să creadă că încă o dată va trebui să suporte sclifoseala americană a dulcegăriilor şi inimioarelor roşii. deşi era răbdător din fire, de data aceasta nu a mai putut suporta şi s-a închis în el treisprezece ceasuri rele.

robert – ‘colchique mon amour’

timp în care a ascultat de 17 ori această melodie nemaiauzită şi nemaipomenită, care, dealtfel, l-a salvat, tulburându-l iremediabil cu întreaga-i făptură. iar mai apoi, când zvâcnetul îndrăgostelilor costelive din capitală s-a mai domolit, morocănosul a mai stors cântarea de 11 ori, până ce somnul izbăvitor l-a doborât pe un pat de brânduşe. odioasa zi de 14 făurar tocmai se făcuse scrum...

biblioteca, precum un garaj fără de margini

nici nu se putea altfel: parfumul cafelei de dimineaţă îi amintea de fiecare dată de miresmele lăsate în urmă, pe raft, în cimitirul cărţilor uitate.

şi pentru că nu era vreun borges, neputându-şi imagina întotdeauna paradisul sub forma unei biblioteci, pantacruel, care nu cunoscuse încă motorul, socotea biblioteca drept garaj.
aşa se face că ieri a venit rândul vechiului moskvich - un ‘demon meschin’ pe 500 de pagini, primit deunăzi cadou de la dede - să fie abandonat. nu înainte însă că ultima rablă să mai demareze o dată în trombă, să derapeze şi să se înfigă frontal direct în salonul auto cărtureşti din buricul înscămoşat al urbei.
după o oră şi mai bine de căutări, pantacruel s-a întors mândru la garajul său cu două noi achiziţii. două bijuterii veritabile.
un mercedes clasa a - fabricat cu mult bun gust şi ' dragoste tocmai în vremea holerei’ şi un cadillac de epocă – faimos şi premiat, mai ‘bătrân şi tulburător decât marea’.

abia atunci îl înfioră bănuiala târzie că nu moartea, cât poveştile sunt fără de margini.

shakira – ‘despedida’ (from ‘el amor en los tiempos del colera’)

la cumparsita

'o armonică de prin vecini
plângea fără sfârşit 'la cumparsita',
acest moft consternat care le place atâtor inşi
din pricina minciunii că ar fi vechi...
atunci, eu i-am propus lui macedonio să ne sinucidem,
pentru a putea să stăm de vorbă fără a fi deranjaţi.'

(j.l.borges, 'dialog pe marginea unui dialog')

la cumparsita ('tango' by carlos saura)

california dreamin'

aşteptând să adorm s-a lăsat miezul nopţii şi a început vântul.
m-a cuprins o nelinişte. aşa din senin. o teamă şi
o temă muzicală dintr-un film bun.
al unui regizor român şi mai bun. o piesă şi un film
care vor rămâne.
cum să vă explic, decât astfel?

mamas & papas - california dreamin'

mamas & papas lansau în 1965 california dreamin’.
cântecul se află pe poziţia 89 în ‘the 500 greatest songs of all time’.

la ce foloseşte?

în puţinii ani care ne mai rămân după aceea, tragem câte o linie.
strâmbă şi nervoasă, de demarcaţie între realitate şi speranţe, între "să trecem noi şi de asta" şi "lasă, mă, că nu e chiar aşa de rău..."

la ce foloseste să nu încerci
un gând timid către mai bine, către un viitor de carton (placat cu termopane),
în această speluncă grandioasă şi fermecătoare, ostilă şi smintită, iluminată şi fastuoasă, decadentă şi permanentă, incurabilă şi insalubră, retrogradă şi meschină, de la capătul civilizaţiei?

la ce folosesc pasivitatea şi resemnarea
când există atâtea şi atâtea oportunităţi, când valoarea şi meritele altora sar în ochii unora ca o tumoră înmiresmată de primăvară?
când ignoranţa, mediocritatea, kitschul, nesimţirea şi mitocănia nu mai prezintă nici un pericol pentru societate…

la ce foloseşte să nu îndrăzneşti mult mai mult
de la volanul unui nissan, audi ori bmw, cumpărat în rate multe şi trendy, dacă toate drumurile duc la rroma. dar mai ales la ikea. în formaţie compactă, monolitică, precum spartanii. cu 3 sau 4 kilometri pe oră, dar cu sute de cai putere. nărăvaşi şi metalizaţi.

la ce folosesc toate acestea,
dacă, mioritici aşa cum suntem, ne-am născut pe-un picior de lemn, pe-o gură de canal, pe versuri de tudor gheorghe şi muzică lălăită de petrecere.

lasciate mi cantare

şi pe urmă, şi pe urmă?
pe urmă s-a întâmplat asta şi pe urmă astalaltă.
dar mai înainte ca moşneagul cel cuminte, care sedea în pat
holbându-se lasciv şi lătrând la lună, să fi împlinit 80 de ani,
el, pantacruel, a avut şi momente mai bune...

a jucat rând pe rând, tânăr, bălai şi iscusit fiind, variate roluri.
a fost un ditamai tuto cutugno, un italiono vero cu o chitară în mână, un canar cântând la fereastră una canzone piano piano

era deseori confundat pe stradă cu ennio morricone,
un compozitor genial, very good, very bad and very ugly
deşi el se credea numai un pisolar neintrecut, spaima westernurilor, a spaghetelor şi mai ales a colegelor sale pupăcioase de clasa a 5-a

ca să nu mai amintesc că uneori, când îl prindea febra de sâmbătă seara, ieşea din pielea lui travolta şi chiar a lui sinatra şi, cu freza, zâmbetul ucigător şi verva lui marcello mastroianni
o cucerea iremediabil pe nimeni alta decât pe ea, pe sofia,
care se mai şi dezbrăca pentru el, pentru pantacruel :)