inglorious basterds

capitolul 1. stella artois

filmul, capitolul 1 așadar, începe duios ca o reclamă stella artois. ar fi putut fi chiar cea mai izbutită, dacă hans landa ar fi cerut un pahar cu bere in loc de lapte.

capitolul 2. șobolani și veverițe

filmul, poezia adică, are tot ce-i trebuie: anul 1941, nemți, tarantino, bâte de baseball, bandă de ticăloși evrei (fără glorie), scalpuri de naziști, gloanțe, role de film, explozii, umor (nebun), bube, mucegaiuri, noroi și sânge șuvoi.
dar nu asta e important. e doar de fațadă. credeti-ma pe cuvant, de astă dată maestrul se autodepaseste.
si, ca sa fie clar de la inceput, inglourious basterds nu este un film despre război și nici măcar unul violent. poate fi, cel mult, un film despre 'șoboloani și veverițe' – o teorie f interesantă din mintea încâlcită a dementului tarantino.

capitolul 3. für elise

filmul, reclama cu șobolani și veverițe despre un pahar cu lapte mai exact, câștigă în tensiune încă din primele secunde, când, într-o frumoasă după amiază de toamnă, una dintre tinerele fete ale gospodarului la padite dă la o parte cortina (cearșaful) pentru a-i permite preaminunatului, preafascinantului și preasclipitorului christoph waltz să intre în scenă. firește, calmul și amabilitatea neînchipuită a ofițerului neamț te fac sa te ascunzi sub scaun de teama.
odată cu deschiderea cortinei, maestrul dă drumul la câini și la muzică – o variatiune western spaghetti a celebrei piese für elise.
intuiești ce va urma, însă nu poți ghici nici în ruptul capului (dar nici în zdrobirea țestei) cât de tare (si de fin) va da în clocot tensiunea – exclusiv din priviri și dialoguri; care dialoguri i-au mâncat formidabilului q.t. 10 ani de muncă – până când, în sfârșit, cineva va apăsa pe trăgaci.

capitolul 4. christoph waltz

filmul, recitalul diabolic al lui christoph waltz carevasăzică, este absolut delirant. sau delicios. sau ambele.
mie mi-au trebuit mai puțin de 3 minute pentru a înțelege că tarantino a născocit un fuking crazy personaj fabulos, colonelul hans landa. pe care a mai trebuit doar sa-l îmbrace puțin într-o poveste rocambolescă.
fără hans landa și, în special, fără interpretarea lui waltz, inglourious basterds ar fi fost o glumă proastă. un alt proiect (experiment) eșuat al casei de producție a band apart.
am aflat, după ce am văzut filmul, că tarantino, cu fața aia a lui de văcar ambițios și exuberant, era gata să renunțe la toată truda de peste 10 ani, dacă nu găsea persoana potrivită pentru rolul lui landa, ‘un actor extraordniar, care, pe deasupra, să fie și un geniu lingvistic!’

secvență - inglourious basterds. capitolul 1. intro.

capitolul 5. once upon a time...

filmul, inglourious basterds cu alte cuvinte, este format din 5 capitole. de fapt 5 scurt metraje lunguiețe, croite după o rețetă unică: poveste de sine stătătoare, suprarealism aproape magic, încordare și electricitate s-o tai cu cuțitiul lui aldo the apache, un pumn de tragedie și cate-un bob de comedie, grotesc și ridicol- 98% vorbărie și 2% măcelărie.
se iau toate cele 5 bucăți, mănunchi, se pun la fiert, fix 152 de minute, până ți se taie respirația. după care părăsesc cu greu sala și decretez cu un oftat emfatic, dar sincer:
- cel mai bun film de la 'once upon a time in america' încoace!

erotica

nevasta-mea s-a apucat de arta erotica. involuntara.
- erotismul e numai in capul tau, mi-a raspuns, dupa ce am chicotit cu pofta mai ales la gingașa rozalie (lene)vicioasă.

eu vs alex leo serban

amicul verbiaj m-a anuntat ca a gasit pe liternet un copilas de-al meu (un interviu simandicos, sa-i zic). carevasazica aici s-ascundea mititelu...
de vina este doar als, intervievatul si cel care a tras sforile :)

*****

pantacruel:
- ce preocupări artistice aveai pe vremea lui ceauşescu? irina margareta nistor citea maestrul şi margareta şi traducea la greu casete video cu ninja. batranul tudor caranfil îi corecta temele la matematică micului nae şi ne povestea, la vârstele peliculei, câte ceva despre citizen kane şi woody allen. andrei gorzo nu rata nici o cronică din rahan, bag mâna-n foc, după ce se plictisea de lopăţică şi găletuşă. ce făcea în tot acest timp alş...?

alş:
- făceam colaje. scriam. si inventam parfumuri: le combinam, le puneam în sticluţe, le dădeam nume cât mai "cinematografice" (ma nuit chez maud, de exemplu) şi le făceam cadou gagicilor. nu erau foarte rezistente, normal, dar gestul contează.

restul interviului aici

eu si antoine doinel

a-l întreba pe un muribund (socru-miu) dacă și-a cumpărat cruce, este o lipsa totala de tact. bolnav de cancer, batranul tocmai se intorsese de la tara, de unde isi achizitionase o frumoasa cruce pentru mormant.
fireste, un om inteligent n-ar pune jamais o astfel de intrebare. eu am scapat-o printre dinti. pana s-o prind din zbor ca s-o bag repede la loc, in gura, am primit si raspunsul - da, am luat!

bantuit de secvente antologice, imediat mi-am amintit de filmul lui françois truffaut, baisés volés (al treilea al seriei cu antoine doinel – j.p. léaud).

mai exact de scena în care tanarul doinel, vadit emoționat, este servit cu cafea de o dama bine, versata, mladioasa si mai ales căsătorită.
pentru a-l detensiona pe bietul antoine, madama, toata un zambet, se unduieste pisicos catre un strop de muzica.
pe fereastra, in fundal, se vede un le tour eiffel discret. antoine doinel, teapan ca un bat, amesteca tacticos in ceasca si o soarbe din priviri pe apetisanta blondina aplecata peste pick-up.
- iti place muzica, antoine?
- da, domnule!

o mostra de cinema cum rar mai gasim in zilele noastre (chiar si la tinerii cineasti romani !) dintr-un film, savuros ca un vin vechi, peste care au trecut doar 41 de ani.

secventa cu antoine doinel (baisés volés)

eu si dostoievski

asa cum remarca si marele maestru international feodor mihailovici d., in jucatorul, in weekenduri, catre orele douazeci si doua, cand incep meciurile grele din campionatele puternice, raman in fata laptopurilor numai jucatorii autentici, loserii duioși pentru care nu exista nimic mai palpitant decat pariurile online.

eu nu sunt unul dintre ei, cum nici dostoievski nu era, insa amandoi mai cadem (cadeam) in patima ramasagurilor.
atunci cand un gol tamp, nepoftit, tarantinian loveste neasteptat in moalele capului, jucatorul este gata sa arunce in joc tot ce are in cont si, intr-adevar, exact atunci pierde cei mai multi bani. adica totul.

sambata seara, aveam un bilet exceptional de 2 lei – vreo 7 meciuri cu eventual castig 200 de lei –, cum probabil are si feodor pe lumea cealalta. iesisera primele 6 evenimente si mai asteptam milan –inter 1x, transmis in direct la tv. adica victorie milan sau meci egal. la pauza era 3-0 pentru inter, iar de la milan fusese eliminat macelarul gattuso. adio castig...

in acel moment jucatorul pantacruelic si-a intrat in rol.
cei 360 de lei din cont erau numai buni pentru cateva combinatii stralucite.
primul gand sa arunc 60 de lei pe ’milan gol marcat’. timpul trecea, milan juca tot mai prost... nici o paguba, imi zic, si mai prapadesc 50 de lei pe acelasi pariu, aidoma unui sahist cu nervi de otel.

timpul nu mai avea rabdare si ma obliga sa actionez cu mai mult talent, asa ca mai bag 100 de lei pe ‘gol marcat milan sau inter’. ca sa mai repar ce mai era de reparat...
apas tasta, insa in acelasi moment inter marcheaza, pariul este blocat si nu mai apuc sa pariez. nasoala treaba! nu cedez psihic si pun din nou. tot 100 de lei, dar scorul va ramane neschimbat milan - inter 0-4.

mai aveam 150 de lei. caut alt meci televizat. gasesc zaragoza – tenerife, minutul 60. ma informez putin despre echipe si aflu ca ambele au promovat din liga secunda, deci merge un x, hotarasc. un 25 de lei pe meci egal nu e mare chestie, mai recuperez ceva din pierderi. evident inscrie zaragoza, echipa care juca mai slab. pompez inca 25 de lei pe un gol marcat. nu mai inscrie nimeni. contul meu arata tare jumulit cu cei 100 de lei ramasi prin el.

este trecut de miezul noptii, dar mai am timp sa imi revin. ochiul meu magic cade pe cateva intalniri din brazilia si argentina. perfect, sud-america, dai lovitura!, imi sopteste-o cucuvea...
naval conduce pe nu stiu cine cu 3 la 0 la pauza. aceeasi situatie de la milan. deci de data asta trebuie sa iasa. 25 de lei pe oaspeti ca marcheaza si ei un gol. rahat. nu marcheza.

mai am doar 75 de lei credit si se mai joaca un singur meci. il vad live. flamengo, echipa lui adriano si ze roberto, are 2 la 0 cu o necunoscuta. mai sunt 5 minute de joc. pun ultimii 75 de lei pe inca un gol marcat. cota creste din minut in minut. ajunge la 5. pariez. minutul 90, nimic. 3 minute prelungire. ocazie echipa oaspete. scorul ramane neschimbat. mama ma-si !!! minutul 92 si 25 de secunde. ataca flamengo, scapa un mascarici pe dreapta si trage direct in bara !

inimioara-mi bate cu mai bine de 250 de kilometri pe minut. beau o gura sanatoasa de apa. poate ultima :) e ora 2.30 bezna si inca nu dorm. dar cine mai are chef de somn acum?
mingea revine din bara la ze roberto. portarul este cazut la pamant. sansa vietii mele! din spate vine un negru, ze roberto trage cu sete de la un metru. hai, intra o data !!! este minutul 92 si 40 de secunde. balonul se duce catre bara transversala si se opreste in ate. plasa se scutura. ori visez, ori am murit deja.
nu, n-am murit inca. am castigat 375 de lei. banii au revenit la proprietar.
a naibii distractie! in sfarsit, m-am dus sa ma culc...