finalele lui pantacruel (replică la 'finalele lui dedes')

pe atunci oamenii erau tare săraci. era frig, foamete şi frică.
grămezi, grămezi, se stingeau în întuneric, într-o lume tristă.
o lume deznădăjduită, populată de părinţi chinuiţi şi copii mulţi - zumzăitori, zdrenţăroşi, zburdalnici.

chiar dacă mai târziu au descoperit că avusesră ca pasiuni comune fotbalul şi povestirile,
dedes (care a scris o emoţionantă însemnare despre primele turnee finale ale carierei dumnealui) şi pantacruel nu erau fraţi. nici ca ruşii karamazov, nici ca danezii laudrup şi nici barem ca filip şi matei florian – autorii spumosului ‘băiuţeii’.

dacă pantacruel se născuse la periferia capitalei între terenuri virane, golani, târfe, cuţitari, margini de cale ferată şi betoane, dedes nimerise pe-un picior de plai, printre oameni simpli şi gospodari, într-unul din luminişurile adumbrite de domoalele dealuri argeşene.
cu toate lipsurile acelor vremuri, niciunul dintre cei doi nu era nefericit. ba dimpotrivă. atât slăbănogului timid de la oraş, cât şi voinicului dezgheţat de la ţară le râdea inima de bucurie când, o dată la doi ani, luna mai îşi dădea obştescul sfârşit.
seara, după miuţe interminabile pe maidan, dedes şi pantacruel îşi numărau ca pe bani preţioasele cartonaşe panini cu jucători celebri. dimineaţa nu uitau să-şi ascută bine creioanele chinezeşti, gumate şi aromate şi să pună de-o parte un caiet dictando curat în aşteptarea debutului mondialelor sau europenelor. care nu mai veneau odată.
timpul nu mai avea răbdare nici pe argeş în gios, nici pe dâmboviţa, apa cea dulce...

aşa s-a ajuns la ‘nopţile magice’...

’notti magiche’ – italia 1990

... la antena fixata in dudul din curtea unchiului, televizorul alb-negru dat pe bulgari, cireşul bătrân şi magia lui maradona evocate, trăite şi relatate atât de frumos, de la faţa locului, de trimisul nostru special dedes.

din grădina de ciment a pantacruelului altfel se vedeau însă turneele finale.
nu aveam să-mi iert faptul că ratasem la mustaţă espana 82 şi euro 84,
că lăsasem să-mi scape printre degete marea brazilie a lui zico, socrates şi falcao, golurile, pasele şi driblingurile devastatoare ale unor paolo rossi, boniek şi platini - ajunşi toţi 3, ulterior, la juventus, finala dintre italia şi germania de la madrid cu o squadra azzurra câştigând al treilea titlu mondial...


voi reveni, la rândul meu, dedes,
(pentru ca dialogul de la distanţă să continue)
cu PRIMUL MEU MONDIAL.
cu meciurile de la mexico 86, cu mascota mea preferată – PIQUE şi cu tot ce s-a întîmplat şi nu am uitat încă din acea vară mexicană.