dialog imaginar woody allen - andrei serban

nu in fiecare miercuri ai norocul sa gasesti adevarul literar si artistic. mai apare cate un jules verne moca, mai iti taie calea o cotoroanta cleioasa, se lipeste strasnic de ultimul exemplar si uite asa risti sa pierzi cronica (articolul) lui dan boicea.
din nefericire, miercurea asta am ratat un savuros dialog imaginar intre woody allen si andrei serban (care montează zilele acestea la cluj „strigăte şi şoapte", după scenariul lui ingmar bergman)
redau un scurt fragment din spectaculosul schimb de idei:

*****
(...)
woody allen:
dar piesele mele de teatru le-ai văzut?
andrei serban:
da, sunt comedii uşoare inteligente, dar bulevardiere, nu ca filmele. când sunt deprimat, mă duc la un film de woody allen şi îmi revine cheful de viaţă. dumneavoastră sunteţi molière al timpului nostru, iar bergman e dostoievski.

andrei serban:
se pare că picasso spunea că un artist mediocru copiază de la alţii, dar un artist mare fură. shakespeare e dovada cea mai elocventă.
woody allen:
da, şi eu am furat mult, dar numai de la cei mai mari: de la bergman, groucho, chaplin, keaton, martha graham, fellini. sunt un hoţ mare şi fără ruşine.

andrei serban:
după ce l-aţi admirat pe bergman foarte multă vreme, în fine l-aţi cunoscut când a venit în america. cum a fost întâlnirea?
woody allen:
am luat cina la new york, în apartamentul lui dintr-un hotel. a fost extraordinar pentru mine. eram atât de agitat încât aproape nu voiam să mă mai duc. dar când l-am văzut nu era deloc cum te-ai putea aştepta: „formidabilul geniu întunecat". nu, era un tip absolut normal. a compătimit cu mine despre câştigurile prea mici la box-office, despre femei şi despre relaţiile dificile cu studiourile.

andrei serban:
simplitatea e lucrul cel mai greu de atins. văd cât de pompos şi plin de mine însumi pot fi când am un public şi perorez cu un apetit gargantuesc de a emite „profundităţi" în faţa actorilor.
woody allen:
îmi amintesc că motivul pentru care am văzut primul meu film de bergman nu a fost unul foarte nobil. eram adolescent în brooklyn şi era mare agitaţie în cartier despre un film suedez în care o tânără înota total dezbrăcată, ce urma să vină la cinematograful nostru local. rar am dormit pe stradă ca să fiu primul la coadă la un film, dar când a ajuns „vară cu monika" la noi în flatbush, un băieţaş cu părul roşu şi ochelari cu rama neagră putea fi văzut secerând bătrâneii în căutare de locuri, pentru a şi-l asigura pe cel mai bun, cu viziunea neobstrucţionată.

woody allen:
deci pentru moment nu ai niciun proiect?
andrei serban:
ba nu, sunt încă tentat de pariurile imposibile cu mine însumi. de data asta încerc să transpun pe scenă „strigăte şi şoapte". e un risc pe care mi-l asum, încercând să aflăm dacă în teatru putem recrea experienţa de neegalat a filmului.
(...)

*****
(andrei serban l-a întâlnit o singură dată pe woody allen, în anii `70, la new york: „mi-a făcut o impresie foarte puternică. era un om extrem de simplu, fără pretenţii, nu părea deloc că este mare profet al lumii filmului. era un om adevărat, asta m-a atins".)