ma numesc delicat pantacruel / poveste din istanbul

sunt un mort viu – un amarastean melopatetic care a vazut o data luminile bosforului, iar acum zace lesinat pe malul dulce al dambovitei. daca luni dimineata imi cheltuiam cu luare aminte ultimul banut de argint pe o mana de cevizli helva si pe o alta de rahat duble fistikli (un rahat de te lingi pe degete), mai pe seara am priceput ca sufletul nauc si mintea vraiste mi-au ramas acolo, in inima batranului stanbul (sunt melodramatic, cum am spus),
insa nimeni, inafara ticalosilor care-mi calca fara stire domeniul, ‘vivir para contarla’, nu are habar de cate mi s-au intamplat in fostul constantinopol.

iar palatul acela de 55 de stele a stiut din prima clipa ca ma va seduce din calcai pana-n sprancene cu aerul sau din o mie si una de nopti instelate, cu opulenta sa, cu megaopulaneta sa, cu maxiopulenta sa, cu gigaopulenta sa.

nenorocitul mi-a ascultat rasuflarea taiata cand mi-a pus pe tava cheile tuturor incaperilor raiului, din aur si argint, despre care doar auzi povestindu-se in carti si filme
si din care razbat rauri de fripturi si frigarui, siruri nesfarsite de caracatite triste, somoni odihniti, calcani nervosi sau bibani fericiti, colonii de branzeturi si mucegaiuri, aisberguri turbate de inghetata esuate-n grote de ciocolata incandescenta, flancuri fastacite de baclavale stinse-n caimac alb ca zapada si valuri de vinuri si brize de vinuri de toate soiurile, de toate gusturile si nuantele, de toate neamurile si toate ramurile.

dupa care m-a ridicat din patul sultanului, din culcusul seherezadei cu saltea inteligenta de mii de euro, imponderabila, in care nu dormeam, ci pluteam de-a dreptul,
si m-a carat pe brate, de pe un continent pe altul, de-a lungul marilor, ba cu limuzina, ba cu iahtul, la cele mai selecte, cele mai cochete, cele mai smechere si mai fitzoase restaurante si cluburi din oras.

si abia daca reuseam sa imi mai trag sufletul intre o moschee albastra, un mall decopertat si un bazar nemarginit,
ca o luam iarasi de la capat si eram saltat peste varfurile de otel ale zgarie-norilor si, de acolo, mi se dadea drumul de-a berbeleacul in jacuzzi, in sauna si-n piscina, de fiecare data in aceasta ordine, de multe ori chiar la ora doua noaptea, sub razele blonde ale lunii imbufnate de atata risipa.

si in vreme ce ma afundam in piscina, timpanele mele, rasfatatele lu tata, chinuite peste zi de cantecul asurzitor al sirenelor din formula 1, s-au dezmierdat atunci cu un light-jazz ce venea tocmai din adancurile lenese ale bazinului, pana-am adormit si pana m-am trezit in zori, pentru ca

doar cateva ore mai tarziu miracolul sa se surpe ca un castel de carti, ca un final de 'usual suspects' si sa fiu repezit in avion
- mister pantacruel (fost delicat pantacruel), is asked to submit to the gate 207
cu destinatia berceni. s-auzi si sa nu crezi, cu destinatia berceni.


*****
epilog
de trei zile nu m-am mai intors cu gandul acasa. ma cauta nevasta mea cu ochelari, politia comunitara (pentru sapunurile, sampoanele si balsamurile pe care le-am luat cu mine la plecare), amicii ahtiati dupa rahate, muscatele sfrijite din balcon. sotioara mea draga s-a prapadit de plans, tot asteptandu-ma cu cafeluta reincalzita la portita.

eu sunt cel ce nu mai sunt,
cel care am murit, desi continui sa umblu printre vii, printre www-uri, printre curvele, gabrielele vranceanu firea, cainii si blocurile de la marginea bucurestiului, de la nemarginea bucuriei.