era 2 februarie

era 2 februarie pentru că era ger de-ţi stătea mintea-n loc, pentru că netul se întrerupsese (cum îi e felul pe aici, prin siberia-magurele), pentru că trebuia să trimit un material de doi lei la revistă, pentru că urma să supravieţuiesc cu trei lei până la următorul mărunţiş, mai mult fără lemne decât fără gaz, pentru că pisicile dormeau duse în fotolii, iar căţelul amorţea vânăt, culcuşit în iglul lui de ţurţure, de lumină albă, de lamă de cuţit, pentru că era o linişte asurzitoare cât vedeai cu urechile, pentru că soţia mea era la serviciu, pentru că zilele fericite păreau mai departe decât păreau că par, pentru că majoritatea prietenilor mei, care mai şomeri, care mai loviţi de soartă, nu mai aveau (şi chiar nu mai aveau) de luni de zile bani de mâncare - pe ce lume trăim?, pentru că era clar ca întunericul viscerelor noastre că doar un război ne-ar mai salva ca specie, pentru că timpul nu mai avea voinţă, nici instinct, nici răbdare,

pentru că ne meritam mediocritatea, pentru că negruţa, ea însăşi pui, urma (într-o săptămână? două?) să aibă proprii ei pui cu tomiţă – terentele siamezilor şi bucuria vieţii ei, pentru că habar n-aveam ce voi face cu puişorii de pisică, pentru că nu puteam să-i răspund la e-mail prietenului şerban tomşa care mă întreba ce mai fac (pentru că nici măcar nu ştiam ce mai fac), pentru că mă poticneam/rătăceam în proiecte minore şi absurde, pentru că în frigider mai rămăsese o singură porţie de salată de boeuf, iar în bibliotecă aşteptau şapte cărţi bune, nedeschise încă, pentru că n-aveam habar cum să mai ies din situaţia de rahat (cu perje) fără de ieşire, fără să mă plafonez, fără să mă risipesc, fără să mă, fără să fără, pentru că eram patetic (ca de obicei), pentru că se făcuse ora prânzului deja.

(2 a doua, 2012, ora 12.02)