cu oricat sarg scormonesc prin frunzisul tomnatec al amintirilor mele,
nu gasesc nimic mai ademenitor,
mai ispititor,
nimic care sa ma tulbure si sa ma atraga deopotriva
precum rasfatul din timpul dupa-amiezelor de sambata
cand pentru cateva minute
imi suspendam orice activitate si,
fascinat,
ma strecuram in lumea magica a desenelor animate
printre personajele mele preferate
ma uitam ieri la doua dintre divele zilelor noastre,
la cele doua mahalagioace sadea
cu veleitati de zane si sanziene
(una era invitata la un post tv,
cealalta la alt post, in acelasi timp,
balacarindu-se reciproc.
a intrat chiar si sotul… lor in direct,
iar reclamele din pauza
erau acaparate tot de cele doua
- cu sampoane, asigurari de pensii, etc. - f. frumos...)
ar fi fost de scris
de ras, de barfit,
de plans,
de (mult) prost gust autohton, sanatos…
cu cele doua dive, muze, ispite
sau ce s-or mai crede ele pe acolo.
am preferat insa, sa abandonez fierbintele
pentru caldutul unor suveniruri
cu adevarata 'diva' si 'muza' a acelor vremuri apuse.
pentru acea tanti blanda, viorica bucur,
cu a ei
'gala a desenului animat'.
si sa ma las cuprins inca o data de splendoarea
universului imaginat de walt disney
(dar nu numai...)
sa fiu din nou
strengarul surazator in pantaloni scurti de odinioara
popey
jungle book
the aristocats
woody
flinstone
swingdance in jungle book
oblio
cruella devil, ah cruella...
si piticii - hi, ho...
si un tandru epilog,
doamna mea si vagabodul dumneavoastra
si 'someday my prince will come' cu
alba ca zapada.
ps
din lipsa de spatiu,
secventele video
au fost inlaturate
ulterior... :)
miercuri, 31 octombrie 2007
marți, 30 octombrie 2007
lebada din utrecht – MARCO UNICO
‘oamenii au spus dintotdeauna povesti. cu mult inainte ca omenirea sa fi invatat sa scrie, se spuneau si se ascultau povesti. in aceasta epoca a scrisului, pastram inca amintirea originilor orale ale literaturii. iar acesta este un lucru bun, pentru ca, daca rostirea ar cadea in uitare, povestile noastre ar fi uscate ca praful’
gunter grass
aceasta este o poveste adevarata.
o poveste care s-a intamplat, pe care am trait-o. multi dintre noi…
dupa trista risipire a lui dobrin, a ‘printului din trivale’ (pe care nu l-am vazut niciodata jucand) probabil nu se mai potrivea o alta alaturare.
insa cu doar cateva zile inainte de disparitia marelui fotbalist roman, gandisem un elogiu dedicat lui van basten, idolul adolescentei mele.
astazi, ‘lebada din utecht’, ‘olandezul zburator’ sau ‘marco unico’ implineste 43 de ani.
au trecut, nu prea imi vine sa cred, 15 ani de cand marco nu mai joaca fotbal.
avea doar 28 de ani…, se afla la apogeul fabuloasei sale cariere, era cel mai mare, mai complet şi mai iubit fotbalist pe care l-am vazut vreodata.
si pentru ca eu nu sunt un stralucit mester in palavre, il las pe t.r.u.
sa spuna cate ceva despre inimitabilul marco van basten. fotbalistul.
'Socul a venit in 1982 imediat dupa debutul la Ajax. Marco a marcat inca din primul sau meci doua goluri de adolescent miop la sisteme defensive.
Apoi a functionat fara incetare 10 ani, cu aceeasi figura usor detasata de student exceptional la drept.
Lumea s-a oprit brusc si a remarcat
usor incantata, usor ingrozita,
ca Marco nu poate fi oprit,
ca Marco nu poate fi blocat,
ca Marco e pur si simplu cel mai mare atacant al vremurilor noastre.
Cultul a izbucnit delirant in ziua de 25 iunie 1988 la München.
Olanda-URSS, finala Campionatului European a fost practic anihilata in minutul 54. Meciul ar fi trebuit rejucat.
Inregistrarile au demonstrat fara dubiu o tulburare grava de camp magnetic, in urma careia, vreme de cateva secunde, constantele fizice terestre au fost suspendate.
Era 1-0 pentru Olanda si Arnold Muhren a centrat lung peste apararea sovietica in zona moarta din preajma fanionului de corner.
Marco van Basten se afla acolo si era de asteptat o preluare, urmata de o pasa sau o noua centrare. Cei 72.000 de oameni din tribuna si zecile de milioane care se uitau la televizor nu terminasera inca acest gand,
cand Marco van Basten a lovit din volé.
La reluare s-a putut vedea spasmul necontrolat al marelui portar rus Rinat Dasaev.
Voleul lui van Basten a plecat ca un proiectil spre Bagdad, a planat o secunda la o inaltime ridicola si s-a infipt apoi in vinclu.
Asa a izbucnit cultul.
Putin cam tarziu, dupa gustul lui Johann Cruyff, care vestise lumea inca din 1982 ca s-a nascut "al doilea Cruyff".
Cand profetia s-a adeverit, prea putini au mai laudat profetul.
Urgenta era cu totul alta.
Van Basten trebuia adjudecat.
Pironit in fata televizorului, Silvio Berlusconi a murmurat:
"Gasiti-l pe acest om si aduceti-l!".
Van Basten a venit la A.C. Milan, unde a fost fericit si a jucat cel mai frumos fotbal de atac post-Cruyff.
Sentinta a fost pronuntata de adversari, la 26 mai 1993.
Olympique Marseille a castigat,
la München,
finala Ligii Campionilor contra lui A.C Milan,
dar in minutul 86 Basile Boli a adjudecat cazul van Basten.
Un atac oribil din spate a zdrobit glezna olandezului,
care a petrecut urmatorii doi ani pe mai toate mesele de operatie ale Europei.
Zadarnic.
Sfarsitul fusese dictat la München, acolo unde se nascuse si cultul'
traian radu ungureanu
multumesc t.r.u.
exact asta am vrut si eu sa spun :)
la multi ani marco!
gunter grass
aceasta este o poveste adevarata.
o poveste care s-a intamplat, pe care am trait-o. multi dintre noi…
dupa trista risipire a lui dobrin, a ‘printului din trivale’ (pe care nu l-am vazut niciodata jucand) probabil nu se mai potrivea o alta alaturare.
insa cu doar cateva zile inainte de disparitia marelui fotbalist roman, gandisem un elogiu dedicat lui van basten, idolul adolescentei mele.
astazi, ‘lebada din utecht’, ‘olandezul zburator’ sau ‘marco unico’ implineste 43 de ani.
au trecut, nu prea imi vine sa cred, 15 ani de cand marco nu mai joaca fotbal.
avea doar 28 de ani…, se afla la apogeul fabuloasei sale cariere, era cel mai mare, mai complet şi mai iubit fotbalist pe care l-am vazut vreodata.
si pentru ca eu nu sunt un stralucit mester in palavre, il las pe t.r.u.
sa spuna cate ceva despre inimitabilul marco van basten. fotbalistul.
'Socul a venit in 1982 imediat dupa debutul la Ajax. Marco a marcat inca din primul sau meci doua goluri de adolescent miop la sisteme defensive.
Apoi a functionat fara incetare 10 ani, cu aceeasi figura usor detasata de student exceptional la drept.
Lumea s-a oprit brusc si a remarcat
usor incantata, usor ingrozita,
ca Marco nu poate fi oprit,
ca Marco nu poate fi blocat,
ca Marco e pur si simplu cel mai mare atacant al vremurilor noastre.
Cultul a izbucnit delirant in ziua de 25 iunie 1988 la München.
Olanda-URSS, finala Campionatului European a fost practic anihilata in minutul 54. Meciul ar fi trebuit rejucat.
Inregistrarile au demonstrat fara dubiu o tulburare grava de camp magnetic, in urma careia, vreme de cateva secunde, constantele fizice terestre au fost suspendate.
Era 1-0 pentru Olanda si Arnold Muhren a centrat lung peste apararea sovietica in zona moarta din preajma fanionului de corner.
Marco van Basten se afla acolo si era de asteptat o preluare, urmata de o pasa sau o noua centrare. Cei 72.000 de oameni din tribuna si zecile de milioane care se uitau la televizor nu terminasera inca acest gand,
cand Marco van Basten a lovit din volé.
La reluare s-a putut vedea spasmul necontrolat al marelui portar rus Rinat Dasaev.
Voleul lui van Basten a plecat ca un proiectil spre Bagdad, a planat o secunda la o inaltime ridicola si s-a infipt apoi in vinclu.
Asa a izbucnit cultul.
Putin cam tarziu, dupa gustul lui Johann Cruyff, care vestise lumea inca din 1982 ca s-a nascut "al doilea Cruyff".
Cand profetia s-a adeverit, prea putini au mai laudat profetul.
Urgenta era cu totul alta.
Van Basten trebuia adjudecat.
Pironit in fata televizorului, Silvio Berlusconi a murmurat:
"Gasiti-l pe acest om si aduceti-l!".
Van Basten a venit la A.C. Milan, unde a fost fericit si a jucat cel mai frumos fotbal de atac post-Cruyff.
Sentinta a fost pronuntata de adversari, la 26 mai 1993.
Olympique Marseille a castigat,
la München,
finala Ligii Campionilor contra lui A.C Milan,
dar in minutul 86 Basile Boli a adjudecat cazul van Basten.
Un atac oribil din spate a zdrobit glezna olandezului,
care a petrecut urmatorii doi ani pe mai toate mesele de operatie ale Europei.
Zadarnic.
Sfarsitul fusese dictat la München, acolo unde se nascuse si cultul'
traian radu ungureanu
multumesc t.r.u.
exact asta am vrut si eu sa spun :)
la multi ani marco!
sâmbătă, 27 octombrie 2007
po dealo o buciumo sunil jealaia
pentru ca amicul verbiaj mi-a facut pofta
de niste delicatesuri tiganesti la micul dejun
imi voi obloji astazi sufletul cu o portie zdravana,
ca sa ma satur odata de... rromanes.
pentru inceput o inmormantare cu staif,
minunata,
batraneasca
doi puradei,
viitori tinichigii auto
o zi trista din din viata unor caldarari veseli,
tigani cu inima mare
altii insa au fost loviti de tehnologie.
si s-au... updatat la noua viata.
daca nu stiu sa cante (se intampla rar),
macar danseaza bine!
iar un abba,
in drum spre casa,
nu strica niciodata
si pe final
doua... jealanii celebre,
premiate
'dom za vesanje' al lui kusturica (cannes,1989)
si 'satra' (1976, emil loteanu),
dupa o nuvela a lui maxim gorky
p.s.
se dedica, evident,
magului verbiaj
si
prietenului sau din toate cosmarurile,
'chiti'!
p.s.2
majoritatea secventelor video
au fost inlaturate ulterior
pentru a nu se bloca blogul :)
de niste delicatesuri tiganesti la micul dejun
imi voi obloji astazi sufletul cu o portie zdravana,
ca sa ma satur odata de... rromanes.
pentru inceput o inmormantare cu staif,
minunata,
batraneasca
doi puradei,
viitori tinichigii auto
o zi trista din din viata unor caldarari veseli,
tigani cu inima mare
altii insa au fost loviti de tehnologie.
si s-au... updatat la noua viata.
daca nu stiu sa cante (se intampla rar),
macar danseaza bine!
iar un abba,
in drum spre casa,
nu strica niciodata
si pe final
doua... jealanii celebre,
premiate
'dom za vesanje' al lui kusturica (cannes,1989)
si 'satra' (1976, emil loteanu),
dupa o nuvela a lui maxim gorky
p.s.
se dedica, evident,
magului verbiaj
si
prietenului sau din toate cosmarurile,
'chiti'!
p.s.2
majoritatea secventelor video
au fost inlaturate ulterior
pentru a nu se bloca blogul :)
vineri, 26 octombrie 2007
‘printul din trivale’. secvente.
nascut aproape de malul drept al argesului cel navalnic, pe o strada stramta, într-o casa de caramida si paianta cu multi copii, un slabanog mic, pe nume gicu dobrin, obisnuia sa fenteze scoala cu dese popasuri pe la vestita maracana a pitestiului.
acolo, cu picioarele goale pe nisipul fierbinte, viitorul 'print din trivale’ isi face ucenicia printre driblinguri, printre sprinturi si pase repezi jucand mingea cu baietii. viseaza sa ajunga un fotbalist mare.
’in clipa in care il vedeam langa minge, infometat de joc, ne cresteau trandafiri in palme’ (fanus neagu)
nu are nici 13 ani cand, pe maidan, apar din senin idolii acelor vremuri, jucatorii de la dinamo pitesti, aflati in drum spre casa. vedete precum florin halagian, lovin matache si zgardan se opresc pentru a-i admira pe pustii care rupeau mingea de carpa.
la fel ca in povesti, fotbalistii le acorda sansa unei miute strengarilor. juniorii inving cu 12-2(!), 6 goluri venind din piciorul magic al blondului cu lipici la balon. dobrin este luat de-o parte de leonte ianovschi, care il roaga sa vina a doua zi la club cu buletinul. acesta ii raspunde dezarmant slefuitorului de talente ca... nu are buletin.
’am lucrat în viata mea cu mii de copii, dar un asemenea talent ca dobrin, atat de exceptional inzestrat, nu mi-a fost dat sa întâlnesc. era uimitor, la varsta aia frageda ne lasa pe toti cu gura cascata.’ (leonte ianovschi)
la 15 ani, in echipa cu cei enumarati mai sus, halagian, lovin, zgardan, gicu dobrin debuteaza in divizia a. in linia de atac. inscrie un gol si de atunci nimeni nu l-a mai scos din echipa. la doar 17 ani ajunge si la nationala intr-un meci impotriva vicecampioanei lumii, r.f.g. adversarul sau direct este szymaniak, un mijlocas langa care nici iarba nu crestea. in primele 10 minute ale meciului dobrin ii strecoara nonsalant balonul printre picioare. szymaniak se fereste sa-l mai atace, multumindu-se sa-l urmareasca respectuos de la distanta. romania pierde cu 1-0, dar cel remarcat de spectatori si specialisti este ’gascanul’
’dobrin asta al vostru este un jucator superb. are o tehnica rara, care te incanta si te subjuga’ (sepp herberger, selectionerul r.f.germania)
’gascanul’ este deja un idol. marcheaza golul decisiv in meciul contra portugaliei lui eusebio si califica romania dupa 32 de ani de asteptare la un turneu final. incepea mondialul mexican. tricolorii sunt repartizati in grupa mortii si cuplul dobrin - dumitrache se pregateste sa taie respiratia spectatorilor de la guadalajara.
dar destinul ’printului din trivale’ a fost unul fabulos... intra in dizgratia dinamovistilor din echipa (dinu, ghergheli, radu nunweiller, mircea lucescu, mai putin... dumitrache) si nu va fi nici macar rezerva... spre disperarea sutelor de mii de romani. care asteptau in fata televizoarelor si radiourilor sa vada sau sa asculte cascadele de driblinguri ale lui dobrin in fata celor mai buni jucatori din lume.
'dobrin, acest crai descins pe un ring de rock este un gentleman al gazonului. el nu stie (sau nu întelege) sa loveasca. el nu stie sa-si franga linia printr-un efort inestetic. el nu stie sa arunce o minge în tribune. el nu accepta, din pudoare, gandul ca spectatorii l-ar vedea schimonosit de durere, cu glezna între maini" (ioan chirila)
dinamo bucuresti - fc arges, 22 iunie 1979, ultima etapa a campionatului, echipele clasate pe primele doua locuri. pitestenii au un punct avans si le este suficient un egal pentru a cuceri titlul. un meci thriller. argesul conduce la un moment dat cu 3-1, dinamo ajutata de arbitrul otto anderco egaleaza la 3. partida este prelungita cu 6 minute! ceva nemaiauzit la vremea aceea... dobrin, coautor la doua dintre cele 3 goluri ale echipei sale, se apropie de arbitru si ii sopteste: ’daca nu fluieri mai dau un gol’. se tine de promisiune si la faza urmatoare inscrie. se termina 4-3 pentru fc arges , care devine noua campioana a romaniei.
’domnule, eu la paispe ani eram cat azi de mare. jucam 3 meciuri pe zi. pe un teren de baschet, cu copiii, apoi la juniorii pitestiului si seara, pe malul argesului, cum ii zicem noi... prin '62, am jucat si un ’amical’ cu steaua. le-am dat doua goluri. dupa joc, oprim la o carciuma. la o bere. vin si baietii de la steaua. unul dintre ei întreaba: - ba, cati ani are pustiul?’. ‚cinspe’, zice careva... ’cum, ba, cinspe, ca e cu berea si tigara-n gura!?'
*****
p.s.
se dedica amicului dede,
unul dintre suporterii adevarati ai argesului
si ai lui dobrin
acolo, cu picioarele goale pe nisipul fierbinte, viitorul 'print din trivale’ isi face ucenicia printre driblinguri, printre sprinturi si pase repezi jucand mingea cu baietii. viseaza sa ajunga un fotbalist mare.
’in clipa in care il vedeam langa minge, infometat de joc, ne cresteau trandafiri in palme’ (fanus neagu)
nu are nici 13 ani cand, pe maidan, apar din senin idolii acelor vremuri, jucatorii de la dinamo pitesti, aflati in drum spre casa. vedete precum florin halagian, lovin matache si zgardan se opresc pentru a-i admira pe pustii care rupeau mingea de carpa.
la fel ca in povesti, fotbalistii le acorda sansa unei miute strengarilor. juniorii inving cu 12-2(!), 6 goluri venind din piciorul magic al blondului cu lipici la balon. dobrin este luat de-o parte de leonte ianovschi, care il roaga sa vina a doua zi la club cu buletinul. acesta ii raspunde dezarmant slefuitorului de talente ca... nu are buletin.
’am lucrat în viata mea cu mii de copii, dar un asemenea talent ca dobrin, atat de exceptional inzestrat, nu mi-a fost dat sa întâlnesc. era uimitor, la varsta aia frageda ne lasa pe toti cu gura cascata.’ (leonte ianovschi)
la 15 ani, in echipa cu cei enumarati mai sus, halagian, lovin, zgardan, gicu dobrin debuteaza in divizia a. in linia de atac. inscrie un gol si de atunci nimeni nu l-a mai scos din echipa. la doar 17 ani ajunge si la nationala intr-un meci impotriva vicecampioanei lumii, r.f.g. adversarul sau direct este szymaniak, un mijlocas langa care nici iarba nu crestea. in primele 10 minute ale meciului dobrin ii strecoara nonsalant balonul printre picioare. szymaniak se fereste sa-l mai atace, multumindu-se sa-l urmareasca respectuos de la distanta. romania pierde cu 1-0, dar cel remarcat de spectatori si specialisti este ’gascanul’
’dobrin asta al vostru este un jucator superb. are o tehnica rara, care te incanta si te subjuga’ (sepp herberger, selectionerul r.f.germania)
’gascanul’ este deja un idol. marcheaza golul decisiv in meciul contra portugaliei lui eusebio si califica romania dupa 32 de ani de asteptare la un turneu final. incepea mondialul mexican. tricolorii sunt repartizati in grupa mortii si cuplul dobrin - dumitrache se pregateste sa taie respiratia spectatorilor de la guadalajara.
dar destinul ’printului din trivale’ a fost unul fabulos... intra in dizgratia dinamovistilor din echipa (dinu, ghergheli, radu nunweiller, mircea lucescu, mai putin... dumitrache) si nu va fi nici macar rezerva... spre disperarea sutelor de mii de romani. care asteptau in fata televizoarelor si radiourilor sa vada sau sa asculte cascadele de driblinguri ale lui dobrin in fata celor mai buni jucatori din lume.
'dobrin, acest crai descins pe un ring de rock este un gentleman al gazonului. el nu stie (sau nu întelege) sa loveasca. el nu stie sa-si franga linia printr-un efort inestetic. el nu stie sa arunce o minge în tribune. el nu accepta, din pudoare, gandul ca spectatorii l-ar vedea schimonosit de durere, cu glezna între maini" (ioan chirila)
dinamo bucuresti - fc arges, 22 iunie 1979, ultima etapa a campionatului, echipele clasate pe primele doua locuri. pitestenii au un punct avans si le este suficient un egal pentru a cuceri titlul. un meci thriller. argesul conduce la un moment dat cu 3-1, dinamo ajutata de arbitrul otto anderco egaleaza la 3. partida este prelungita cu 6 minute! ceva nemaiauzit la vremea aceea... dobrin, coautor la doua dintre cele 3 goluri ale echipei sale, se apropie de arbitru si ii sopteste: ’daca nu fluieri mai dau un gol’. se tine de promisiune si la faza urmatoare inscrie. se termina 4-3 pentru fc arges , care devine noua campioana a romaniei.
’domnule, eu la paispe ani eram cat azi de mare. jucam 3 meciuri pe zi. pe un teren de baschet, cu copiii, apoi la juniorii pitestiului si seara, pe malul argesului, cum ii zicem noi... prin '62, am jucat si un ’amical’ cu steaua. le-am dat doua goluri. dupa joc, oprim la o carciuma. la o bere. vin si baietii de la steaua. unul dintre ei întreaba: - ba, cati ani are pustiul?’. ‚cinspe’, zice careva... ’cum, ba, cinspe, ca e cu berea si tigara-n gura!?'
*****
p.s.
se dedica amicului dede,
unul dintre suporterii adevarati ai argesului
si ai lui dobrin
miercuri, 24 octombrie 2007
decojind ceapa
traim spre a ne povesti viata
si spre a ne aminti.
ne plac cuvintele si vorbele
imaginile, cantecele,
miresmele si gusturile
de demult
ca si cum am decoji ceapa
foaie cu foaie,
printre lacrime,
evocare dupa evocare
si tinerete fara de batranete,
si viata fara de moarte, ca daca n-ar fi nu s-ar mai povesti
si daca nu s-ar mai povesti, de ce am mai trai...
peste cateva ore
ma voi claustra intre copertile utlimului 'gunter grass'- decojind ceapa,
(controversatului si minunatului)
o carte pe care
o astept cu incordare de cateva saptamani - nu mai venea
salariul asta o data :) -
iar dumneavoastra am sa va las
(asa cum i-am promis amicului aky
si cum am remarcat, dealtfel,
ca va place :) )
o alta lume minunata
o alta
'tema de weekend',
o sama de... dulci suplicii,
care sper sa va afunde si mai abitir,
in negurile reci si abundente ale simturilor,
sa mai declanseze niscaiva vibratii
pe coardele prafoshate ale sufletului.
ceva ce nici cu gandul nu ghiciti...
(si nu e film, nici muzica, nici altceva,
ci e cu totul si cu totul altceva!)
si spre a ne aminti.
ne plac cuvintele si vorbele
imaginile, cantecele,
miresmele si gusturile
de demult
ca si cum am decoji ceapa
foaie cu foaie,
printre lacrime,
evocare dupa evocare
si tinerete fara de batranete,
si viata fara de moarte, ca daca n-ar fi nu s-ar mai povesti
si daca nu s-ar mai povesti, de ce am mai trai...
peste cateva ore
ma voi claustra intre copertile utlimului 'gunter grass'- decojind ceapa,
(controversatului si minunatului)
o carte pe care
o astept cu incordare de cateva saptamani - nu mai venea
salariul asta o data :) -
iar dumneavoastra am sa va las
(asa cum i-am promis amicului aky
si cum am remarcat, dealtfel,
ca va place :) )
o alta lume minunata
o alta
'tema de weekend',
o sama de... dulci suplicii,
care sper sa va afunde si mai abitir,
in negurile reci si abundente ale simturilor,
sa mai declanseze niscaiva vibratii
pe coardele prafoshate ale sufletului.
ceva ce nici cu gandul nu ghiciti...
(si nu e film, nici muzica, nici altceva,
ci e cu totul si cu totul altceva!)
sâmbătă, 20 octombrie 2007
cum am devenit telenovelist. ay, ay, ay...
nu este un film, nici un episod dintr-un serial de succes. este povestea unei (unor) generatii in secvente. in flashback-uri si in etape.
oameni diferiti, din categorii, locuri si varste variate au fost interconectati – inainte de aparitia internetului – in acelasi timp.
ani la rand.
au avut senzatii si temeri comune, si-au pus intrebari asemantoare si au impartasit pasiuni colective.
au trait captivi, au fost dependenti, s-au inrobit din proprie dorinta.
din cate imi amintesc, primele mele ‘lumini si umbre’ au aparut undeva pe la sfarsitul anilor 70, inceputul lui 80, cand inca nu deprisesem tainele buchisitului. il puneam pe tata sa ‘imi citeasca scrisul’.
blestematul si afurisitul de jr ewing zambea cinic pe intreg ecranul alb si negru si toata lumea era ingrijorata de soarta lui bobby. atunci a inceput totul…
a urmat, apoi,
nu mai conteaza ordinea,
nenorocire dupa nenorocire…
escrava isaura
omul din atlantis
planetata na maimunite
muppets
columbo
m.a.s.h.
star treck
lassie
highlander
doctor quinn
baywatch
midnight caller
melroce place
ally mcbeal
si beverly hills 90210
apoi… cheers
maddie si david
mostenirea familiei guldenburg
capcana timpului
la piovra,
twin peaks
cracker
clanul soprano
profiler
the x files
familia bundy
friends
seinfeld
lost
prison break
etc
etc
(si cate or mai veni...)
oameni diferiti, din categorii, locuri si varste variate au fost interconectati – inainte de aparitia internetului – in acelasi timp.
ani la rand.
au avut senzatii si temeri comune, si-au pus intrebari asemantoare si au impartasit pasiuni colective.
au trait captivi, au fost dependenti, s-au inrobit din proprie dorinta.
din cate imi amintesc, primele mele ‘lumini si umbre’ au aparut undeva pe la sfarsitul anilor 70, inceputul lui 80, cand inca nu deprisesem tainele buchisitului. il puneam pe tata sa ‘imi citeasca scrisul’.
blestematul si afurisitul de jr ewing zambea cinic pe intreg ecranul alb si negru si toata lumea era ingrijorata de soarta lui bobby. atunci a inceput totul…
a urmat, apoi,
nu mai conteaza ordinea,
nenorocire dupa nenorocire…
escrava isaura
omul din atlantis
planetata na maimunite
muppets
columbo
m.a.s.h.
star treck
lassie
highlander
doctor quinn
baywatch
midnight caller
melroce place
ally mcbeal
si beverly hills 90210
apoi… cheers
maddie si david
mostenirea familiei guldenburg
capcana timpului
la piovra,
twin peaks
cracker
clanul soprano
profiler
the x files
familia bundy
friends
seinfeld
lost
prison break
etc
etc
(si cate or mai veni...)
joi, 18 octombrie 2007
coming soon...
lume, lume...
fac un anunt foarte important pentru tara,
pentru bloggeri
si blogosfera.
in cateva ore(!),
in acest loc,
se va declansa o furtuna de proportii.
(...)
COMING SOON!
fac un anunt foarte important pentru tara,
pentru bloggeri
si blogosfera.
in cateva ore(!),
in acest loc,
se va declansa o furtuna de proportii.
(...)
COMING SOON!
miercuri, 17 octombrie 2007
un scuipat. pentru cantidat
scriu aceste rînduri în puţinul timp care mi-a mai rămas pînă cînd iscoadele lui nea gigi, sau chiar însuşi marele cavaler al adevărului, luminii (licht, mehr licht) şi al sifoanelor, mă vor da în gît şi pe mine. ce dacă nu sunt “rege”. si nici măcar bufon.
(- Aveam, la Opera, o prietena, era cea mai frumoasa de acolo. Ea avea o prietena si i-am facut cunostinta lui Hagi cu ea. Dar el o voia si pe prietena mea. I-am zis: Ba, nebunule, asta ma iubeste pe mine, esti nebun? Cum sa ti-o dau? Adica eu l-am combinat, ca el avea cantonamente, meciuri... )
mă vor lăsa şi pe mine în curul gol. lumea întreagă şi în special nevastă-mea, victor piţurcă şi tovarăşii de pahar ai lui patapievici vor afla cum m-am scăpat eu prin clasa a 4-a în pantaloni, chinuit dinspre şcoală spre casă de o navalnică diaree.
( - S-a indragostit el de o balerina, de la "Melody". Fata asta venea cand termina programul la Cabaret, statea pana la 1 noaptea, se pupa cu el si apoi pleca acasa. Doua saptamani, seara de seara, ne distram.)
sau cum m-am ascuns, curios nevoie mare, pe la 4 sau 5 anişori, într-un loc ferit împreună cu fetiţa femeii de servici şi... sau cum am furat o eugenie, şi cîte şi mai cîte.
( - El m-a innebunit, ca aia doar il pupa si pleca acasa. Asta avea un prieten mai barosan ca el pe vremea aia, de aia nu statea cu Hagi. Mama, ce il injura Hagi pe ala, dar nu cu rautate. Iti dai seama ca lesinam de ras.)
tipul e oricum bine informat, dar şi bine intenţionat.
important este că nu doreşte să facă ce face şi nici să spună ce spune. dar le face şi le spune.
(- I-am zis: Gica, nu-i da doar tigari, da-i bani, 2.000 de lei, ca data viitoare te combini cu ea. Daca ii dai bani, se considera ca o intretii. El: Gigi, mi-e rusine, cum sa-i dau?. Eu i-am zis: Bă, da-i banii! I-a dat. )
se împute pe zi ce trece, putrezeşte de viu, mirosul lui pestilenţial la ore de maximă audienţă ne intră în case (cine ne pune să ne uităm în gura lui?)
(- Mie nu imi convenea ca aia isi batea joc de el, ca timp de doua saptamani doar il pupa... Eu am avut grijă de el, pentru că la 20-21 de ani, nu ştia să meargă pe stradă, iar eu, care eram mai mare, eram amfitrionul Bucureştiului.)
insă e şi normal să se împută în acest fel, de la cap spre coadă (unii dintre noi încă mai au coadă). de abia a recunoscut (cu sinceritate) că este... peşte. tipar.
(- Tata avea pachete cu bani şi eu eram o vedeta a high-life-ului bucureştean. Păi, dacă la ora 3 noaptea Hagi mă suna, să-mi zică faptul că s-a certat cu Balint sau cu Belodedici... Îmi spunea că-l făceau ăia pitic. Mie mi-era milă de el.)
un tipar lung şi subţirel, alunecos şi agil, care se hrăneşte cu hoituri. probabil la un ”ţipar” ca el s-a gîndit gunter grass cînd a scris ’toba de tinichea’ - după care numai cînd aud de acest cuvînt îmi vine să-mi vărs maţele...
****
la cata mizerie si flegma am adunat in toti acesti ani din partea oierului cantidat la presedintie ar cam fi timpul sa o redam inapoi beneficiarului de drept. cu dedicatie.
daca are cineva pofta de un scuipat, este invitatul meu. aici. si acum.
(- Aveam, la Opera, o prietena, era cea mai frumoasa de acolo. Ea avea o prietena si i-am facut cunostinta lui Hagi cu ea. Dar el o voia si pe prietena mea. I-am zis: Ba, nebunule, asta ma iubeste pe mine, esti nebun? Cum sa ti-o dau? Adica eu l-am combinat, ca el avea cantonamente, meciuri... )
mă vor lăsa şi pe mine în curul gol. lumea întreagă şi în special nevastă-mea, victor piţurcă şi tovarăşii de pahar ai lui patapievici vor afla cum m-am scăpat eu prin clasa a 4-a în pantaloni, chinuit dinspre şcoală spre casă de o navalnică diaree.
( - S-a indragostit el de o balerina, de la "Melody". Fata asta venea cand termina programul la Cabaret, statea pana la 1 noaptea, se pupa cu el si apoi pleca acasa. Doua saptamani, seara de seara, ne distram.)
sau cum m-am ascuns, curios nevoie mare, pe la 4 sau 5 anişori, într-un loc ferit împreună cu fetiţa femeii de servici şi... sau cum am furat o eugenie, şi cîte şi mai cîte.
( - El m-a innebunit, ca aia doar il pupa si pleca acasa. Asta avea un prieten mai barosan ca el pe vremea aia, de aia nu statea cu Hagi. Mama, ce il injura Hagi pe ala, dar nu cu rautate. Iti dai seama ca lesinam de ras.)
tipul e oricum bine informat, dar şi bine intenţionat.
important este că nu doreşte să facă ce face şi nici să spună ce spune. dar le face şi le spune.
(- I-am zis: Gica, nu-i da doar tigari, da-i bani, 2.000 de lei, ca data viitoare te combini cu ea. Daca ii dai bani, se considera ca o intretii. El: Gigi, mi-e rusine, cum sa-i dau?. Eu i-am zis: Bă, da-i banii! I-a dat. )
se împute pe zi ce trece, putrezeşte de viu, mirosul lui pestilenţial la ore de maximă audienţă ne intră în case (cine ne pune să ne uităm în gura lui?)
(- Mie nu imi convenea ca aia isi batea joc de el, ca timp de doua saptamani doar il pupa... Eu am avut grijă de el, pentru că la 20-21 de ani, nu ştia să meargă pe stradă, iar eu, care eram mai mare, eram amfitrionul Bucureştiului.)
insă e şi normal să se împută în acest fel, de la cap spre coadă (unii dintre noi încă mai au coadă). de abia a recunoscut (cu sinceritate) că este... peşte. tipar.
(- Tata avea pachete cu bani şi eu eram o vedeta a high-life-ului bucureştean. Păi, dacă la ora 3 noaptea Hagi mă suna, să-mi zică faptul că s-a certat cu Balint sau cu Belodedici... Îmi spunea că-l făceau ăia pitic. Mie mi-era milă de el.)
un tipar lung şi subţirel, alunecos şi agil, care se hrăneşte cu hoituri. probabil la un ”ţipar” ca el s-a gîndit gunter grass cînd a scris ’toba de tinichea’ - după care numai cînd aud de acest cuvînt îmi vine să-mi vărs maţele...
****
la cata mizerie si flegma am adunat in toti acesti ani din partea oierului cantidat la presedintie ar cam fi timpul sa o redam inapoi beneficiarului de drept. cu dedicatie.
daca are cineva pofta de un scuipat, este invitatul meu. aici. si acum.
definitia batranetii
as vrea sa stiu definitia batranetii.
cine o are cumva la indemana sa mi-o spuie.
dau somatii!
ca sa mearga mai bine(!), ud cu o muzica. cu un... 'in the mood for love'
revenind la batranete...
posibil sa mi se traga de la 'manualul inchizitorilor' al lui antunes.
si putin de la 'prison break', serialul pentru care nu mai pot dorm de o buna bucata de vreme si devreme. 'prison break' in care am vazut, intr-un episod, o casa blindata (locuita) a carei usa se deschidea numai din afara.
puteai doar sa intri. nu puteai sa mai iesi, insa.
"(...)nu cunosc aproape pe nimeni aici cu exceptia batranelor, nu persoane in varsta, batrane, batrane foarte batrane, batrane batrane, cu sal negru si sal care a fost negru si acum e roscat, cu gatul sus pe ferestruica, banuitoare, suparate pe lumea intreaga, aratandu-si micul canin furios spre nepasarea de pe strada, batrane care nu-mi vorbesc si cu care nu vorbesc, un sir de batarne la un sir de ferestruici, toate la fel, toate crude, toate in alerta, fiecare cu colivia ei cu papagal, batrane ca maica-mea daca ar mai fi trait, batrane ca mine peste putin timp daca mai traiesc, batrane prin care aerul traverseaza caverne prafuite, in interiorul plamanilor, pana sa iasa afara transformat in cuvinte, in discursuri scuipate pe care nu le asculta nimeni, in plangeri manioase carora nu le da nimeni curs, batrane care isi dau pensia minuscula pe mere viermanoase si halci de tipar, pensia numarata banut zgarcit cu banut zgarcit in saculete de panza, cu scapari de memorie si accese de furie intre timp, schiopatand in grupuri strambe spre liturghia de la sapte, cocosate de parca s-ar cara pe ele insele in spinare, batrane care isi duc papagalii la culcare, papagali care seamana cu ele la bombaneli, la ciocurile incarligate si la pasii mici si greoi, batrane la casa de amanet desfasurand cate o bucata de cearsaf gaurita in care se gasesc furculite desperecheate, batrane care viseaza la proteze dentareca sa poata visa la o vizita la macelarie si 150 de capac de vaca ambalat in hartie cenusie pentru Craciun, batrane ca somnul bolovanos luptand cu protestele articulatiilor , cu buretele astmului, cu inima slabita, indepartandu-si piciorusele de sicriu cu tresariri de frica, batrane agatate de viata cu o tenacitate zbarcita, si in afara de batrane si papagali nu cunosc pe nimeni aici(...)
manualul inchizitorilor (antonio lobo antunes)
as avea si eu o definitie a batranetii, totusi.
dar nu stiu cat de exacta e...
batranetea este o casa la care usa se deschide doar din afara.
si doar o singura data.
cine o are cumva la indemana sa mi-o spuie.
dau somatii!
ca sa mearga mai bine(!), ud cu o muzica. cu un... 'in the mood for love'
revenind la batranete...
posibil sa mi se traga de la 'manualul inchizitorilor' al lui antunes.
si putin de la 'prison break', serialul pentru care nu mai pot dorm de o buna bucata de vreme si devreme. 'prison break' in care am vazut, intr-un episod, o casa blindata (locuita) a carei usa se deschidea numai din afara.
puteai doar sa intri. nu puteai sa mai iesi, insa.
"(...)nu cunosc aproape pe nimeni aici cu exceptia batranelor, nu persoane in varsta, batrane, batrane foarte batrane, batrane batrane, cu sal negru si sal care a fost negru si acum e roscat, cu gatul sus pe ferestruica, banuitoare, suparate pe lumea intreaga, aratandu-si micul canin furios spre nepasarea de pe strada, batrane care nu-mi vorbesc si cu care nu vorbesc, un sir de batarne la un sir de ferestruici, toate la fel, toate crude, toate in alerta, fiecare cu colivia ei cu papagal, batrane ca maica-mea daca ar mai fi trait, batrane ca mine peste putin timp daca mai traiesc, batrane prin care aerul traverseaza caverne prafuite, in interiorul plamanilor, pana sa iasa afara transformat in cuvinte, in discursuri scuipate pe care nu le asculta nimeni, in plangeri manioase carora nu le da nimeni curs, batrane care isi dau pensia minuscula pe mere viermanoase si halci de tipar, pensia numarata banut zgarcit cu banut zgarcit in saculete de panza, cu scapari de memorie si accese de furie intre timp, schiopatand in grupuri strambe spre liturghia de la sapte, cocosate de parca s-ar cara pe ele insele in spinare, batrane care isi duc papagalii la culcare, papagali care seamana cu ele la bombaneli, la ciocurile incarligate si la pasii mici si greoi, batrane la casa de amanet desfasurand cate o bucata de cearsaf gaurita in care se gasesc furculite desperecheate, batrane care viseaza la proteze dentareca sa poata visa la o vizita la macelarie si 150 de capac de vaca ambalat in hartie cenusie pentru Craciun, batrane ca somnul bolovanos luptand cu protestele articulatiilor , cu buretele astmului, cu inima slabita, indepartandu-si piciorusele de sicriu cu tresariri de frica, batrane agatate de viata cu o tenacitate zbarcita, si in afara de batrane si papagali nu cunosc pe nimeni aici(...)
manualul inchizitorilor (antonio lobo antunes)
as avea si eu o definitie a batranetii, totusi.
dar nu stiu cat de exacta e...
batranetea este o casa la care usa se deschide doar din afara.
si doar o singura data.
duminică, 14 octombrie 2007
maestrii si margareta
exceptional.
la emisiunea de cultura (nu generala**) de pe 'realitatea',cea moderata de plesu si liiceanu si avand un invitat de acelasi calibru, dan c mihailescu...
(ce tripleta!!! - comparabila in alt 'sport' numai cu tripleta de aur a milanului de la inceputul anilor 90, gullit, van basten, rijkaard,
... cu tema 'ce (ne) facem cu inteligenta'
a reiesit ca
vanghelie este (absolut) genial.
un singur geniu si o puzderie de invatati...
**apropo de emisiunile de 'cultura generala' (si toate accesoriile si derivatele, de pilda 'conquistadorul'!/ integramele si sudoku or intra aici?)
acestea au devenit exclusiv destinate semidoctilor incurabili.
si inca ceva - e greu de inteles de ce sunt ahtiati, infometati, incurabilii cu pricina dupa atatea concursuri si clasamente.
la emisiunea de cultura (nu generala**) de pe 'realitatea',cea moderata de plesu si liiceanu si avand un invitat de acelasi calibru, dan c mihailescu...
(ce tripleta!!! - comparabila in alt 'sport' numai cu tripleta de aur a milanului de la inceputul anilor 90, gullit, van basten, rijkaard,
... cu tema 'ce (ne) facem cu inteligenta'
a reiesit ca
vanghelie este (absolut) genial.
un singur geniu si o puzderie de invatati...
**apropo de emisiunile de 'cultura generala' (si toate accesoriile si derivatele, de pilda 'conquistadorul'!/ integramele si sudoku or intra aici?)
acestea au devenit exclusiv destinate semidoctilor incurabili.
si inca ceva - e greu de inteles de ce sunt ahtiati, infometati, incurabilii cu pricina dupa atatea concursuri si clasamente.
4,3,2, ultima strigare
revin cu o parere (un pic) mai ampla (si intarziata) despre pelicula noastra premiata la cannes.
nu as fi facut-o, dar pentru ca am fost rugat de unul (una) dintre vizitatorii blogului, si ca sa nu par nepoliticos (ca sa nu mai spun ca oaspetii nostri sunt stapanii nostri – zic bine, verbiaj?) si colturos, am mai adaugat cate ceva.
ce sa mai spun?
4, 3, 2 nu este unul dintre cele mai originale filme romanesti.
fiindca mungiu are grija sa ne serveasca o delicatesa atat de usoara (dar cat de greu digerabila!), o poveste simpla, comuna. pe care am auzit-o de atatea si de atatea ori.
banalul avort (interzis).
o poveste spusa cu finete, dar care, sa zicem, unui diletant celebru, acru-amarui, ranced, de pilda unui sergiu nicolaescu batran dar vesnic in puteri (dede, stai la locul tau!, nu o sa zic nimic rau de 'osanda' - 1976…), i s-ar fi parut... 'subiect lesinat, o basina trasa de par, fara priza la public(-ul lui tinta)'.
imi ingadui sa nu improsc si eu cu superlative acest film.
care a cucerit cel mai ravnit premiu cinematografic al anului,
care a starnit valuri de controverse si discutii cat studioul alexandru sahia,
care a fost cantat (si aplaudat in picioare), laudat sau dimpotriva blamat de toti cei care i-au calcat pragul.
doresc doar sa enumar doua, trei lucruri dintre cele care mi-au placut.
la un film realizat intr-un moment in care cinematografia romaneasca, la 20 de ani dupa cotitura istorica, inca se hraneste abundent cu extractii de sub daramaturile revolutiei. sau in cazurile mai fericite cu amintiri si evocari sententioase dinainte de…
4,3,2 se porneste domol, alb ca o o ninsoare moale, in relanti,
ca primele acorduri
din...
4,3,2, fara sa-si propuna, este o fresca uimitoare a acelor vremuri. atat fotografic (unde o mai fi gasit toate accesoriile, 'uneletele' acelea si vopseaua timpului. pana si aerul statut este cel de atunci!) cat si faptic.
mungiu in 4,3,2
nu incearca sa faca nimic pentru a-si castige publicul.
nu si-a pus in cap sa-l emotioneze, dar nu se sfieste sa il oripileze vizual cateva secunde bune(imaginea cu fetusul avortat placid pe cimentul baii)
si psihic (cateva luni dupa...)
nu cauta efecte si aplauze la scena deschisa.
si nici nu umbla cu metafore ori cu manusi de catifea, dar scurma cinic cu manusi de plastic in viscerele fiintei noastre
mungiu in 4,3,2
nareaza fluent, cu talent (cum ii e felul), una din numeroasele poveri pe care le-a purtat cu el de-a lungul timpului.
este ajutat de niste actori exceptionali,
anamaria marinca, vlad ivanov şi laura vasiliu,
condusi magistral de regizorul iesan.
profunzimea si stralucirea acestei capodopere a lui mungiu este data de observatiile de detaliu aproape c(l)inice si in special de personajele marunte.
personajele marunte pe care autorul le lasa sa se dezvolte monstruos, pana ce spectatorului i se declanseaza refelexul de autoconservare.
filmul s-a terminat si oamenii vorbesc in continuare despre el(e). desi inca nu isi dau seama, tocmai s-au recunoscut in acei 'simplii cetateni' de pe ecran.
nu as fi facut-o, dar pentru ca am fost rugat de unul (una) dintre vizitatorii blogului, si ca sa nu par nepoliticos (ca sa nu mai spun ca oaspetii nostri sunt stapanii nostri – zic bine, verbiaj?) si colturos, am mai adaugat cate ceva.
ce sa mai spun?
4, 3, 2 nu este unul dintre cele mai originale filme romanesti.
fiindca mungiu are grija sa ne serveasca o delicatesa atat de usoara (dar cat de greu digerabila!), o poveste simpla, comuna. pe care am auzit-o de atatea si de atatea ori.
banalul avort (interzis).
o poveste spusa cu finete, dar care, sa zicem, unui diletant celebru, acru-amarui, ranced, de pilda unui sergiu nicolaescu batran dar vesnic in puteri (dede, stai la locul tau!, nu o sa zic nimic rau de 'osanda' - 1976…), i s-ar fi parut... 'subiect lesinat, o basina trasa de par, fara priza la public(-ul lui tinta)'.
imi ingadui sa nu improsc si eu cu superlative acest film.
care a cucerit cel mai ravnit premiu cinematografic al anului,
care a starnit valuri de controverse si discutii cat studioul alexandru sahia,
care a fost cantat (si aplaudat in picioare), laudat sau dimpotriva blamat de toti cei care i-au calcat pragul.
doresc doar sa enumar doua, trei lucruri dintre cele care mi-au placut.
la un film realizat intr-un moment in care cinematografia romaneasca, la 20 de ani dupa cotitura istorica, inca se hraneste abundent cu extractii de sub daramaturile revolutiei. sau in cazurile mai fericite cu amintiri si evocari sententioase dinainte de…
4,3,2 se porneste domol, alb ca o o ninsoare moale, in relanti,
ca primele acorduri
din...
4,3,2, fara sa-si propuna, este o fresca uimitoare a acelor vremuri. atat fotografic (unde o mai fi gasit toate accesoriile, 'uneletele' acelea si vopseaua timpului. pana si aerul statut este cel de atunci!) cat si faptic.
mungiu in 4,3,2
nu incearca sa faca nimic pentru a-si castige publicul.
nu si-a pus in cap sa-l emotioneze, dar nu se sfieste sa il oripileze vizual cateva secunde bune(imaginea cu fetusul avortat placid pe cimentul baii)
si psihic (cateva luni dupa...)
nu cauta efecte si aplauze la scena deschisa.
si nici nu umbla cu metafore ori cu manusi de catifea, dar scurma cinic cu manusi de plastic in viscerele fiintei noastre
mungiu in 4,3,2
nareaza fluent, cu talent (cum ii e felul), una din numeroasele poveri pe care le-a purtat cu el de-a lungul timpului.
este ajutat de niste actori exceptionali,
anamaria marinca, vlad ivanov şi laura vasiliu,
condusi magistral de regizorul iesan.
profunzimea si stralucirea acestei capodopere a lui mungiu este data de observatiile de detaliu aproape c(l)inice si in special de personajele marunte.
personajele marunte pe care autorul le lasa sa se dezvolte monstruos, pana ce spectatorului i se declanseaza refelexul de autoconservare.
filmul s-a terminat si oamenii vorbesc in continuare despre el(e). desi inca nu isi dau seama, tocmai s-au recunoscut in acei 'simplii cetateni' de pe ecran.
sâmbătă, 13 octombrie 2007
mungiu. palahniuk. palme d'or.
4,3,2, camin, epoca de aur, 2 fete, 1/2 prunc, 1 bebe intreg (domn pana la capat), 3000 de lei, cerere-oferta, kent, dacia, romanii e descurcareti, societate-rebut-ghena, traume multiple (si in sala), palme d'or.
miercuri, 10 octombrie 2007
forever suede, forever MUSE
nu stiu cu ce sa incep. darmite cum sa continui... cum sa spun atat de multe despre muzica pe care am simtit-o atunci. acolo.
cum sa exprim prin cuvinte putine, boante, uzate, goale, prin intermediul tinichelelor ruginite ce din coada au sa sune vraja de pe stadionul arcul de triumf imbibat de lume, de noapte, de frig si patima. cum as putea sa vorbesc despre ce s-a intamplat in acea noapte de octombrie.
dupa ce s-au stins ultimele ecouri ale vocii lui brett anderson, fostul solist al trupei suede,
dupa concertul muse.
voi spune doar atat. voi fi sincer.
am mers acolo chinuit de prejudecati (cat coada de un kilometru si jumatate pe care am suportat-o fara cracnire).
imi doream sa il ascult live un suede, o minune a tineretilor mele.
nu intelegeam prin ce ironie a sortii, brett anderson ajunsese sa deschida reprezentatia unei trupe (destul de bune, ma gandeam) in voga.
aveam sa ma dumiresc cateva ore mai tarziu.
ei bine, maestrul s-a intrecut pe sine.
a rascolit sufletele miilor de fani stransi ciorchine la picioarele lui.
am cantat impreuna, am trait cateva zeci de minute de neuitat.
am baut o bere, ma simteam epuizat, putin innorat, ca la capatul unui ultim revelion.
si exact atunci au aparut pe scena ei...
muse
au adus cu ei, vorba lui salieri, o muzica din ceruri.
altcineva mai inalt canta prin muzica lor.
ce patetic sunt. dar cum sa fiu altfel? am spus, cuvintele nu inseamna nimic pe langa muzica.
au facut rispia de tot ce 'alternativii' reusisera sa extraga ani si ani de zile cu truda din adancuri.
muse
cei pe care ii ignorasem atata vreme.
ce ignorant!
cei trei baieti, in frunte cu uimitorul matthew bellamy, au reusit sa ma treaca prin atatea stari, m-au purtat prin radiohead si queen, prin smashing pumpkins, nirvana si coldplay, incat...
incat orice spun acum,
cuvintele imi sunt prea colturoase si elogiile prea sterile.
atata prospetime (si deja au implinit 10 ani!), potential si splendoare...
cuvintele sunt de prisos, cum ziceam.
cum sa exprim prin cuvinte putine, boante, uzate, goale, prin intermediul tinichelelor ruginite ce din coada au sa sune vraja de pe stadionul arcul de triumf imbibat de lume, de noapte, de frig si patima. cum as putea sa vorbesc despre ce s-a intamplat in acea noapte de octombrie.
dupa ce s-au stins ultimele ecouri ale vocii lui brett anderson, fostul solist al trupei suede,
dupa concertul muse.
voi spune doar atat. voi fi sincer.
am mers acolo chinuit de prejudecati (cat coada de un kilometru si jumatate pe care am suportat-o fara cracnire).
imi doream sa il ascult live un suede, o minune a tineretilor mele.
nu intelegeam prin ce ironie a sortii, brett anderson ajunsese sa deschida reprezentatia unei trupe (destul de bune, ma gandeam) in voga.
aveam sa ma dumiresc cateva ore mai tarziu.
ei bine, maestrul s-a intrecut pe sine.
a rascolit sufletele miilor de fani stransi ciorchine la picioarele lui.
am cantat impreuna, am trait cateva zeci de minute de neuitat.
am baut o bere, ma simteam epuizat, putin innorat, ca la capatul unui ultim revelion.
si exact atunci au aparut pe scena ei...
muse
au adus cu ei, vorba lui salieri, o muzica din ceruri.
altcineva mai inalt canta prin muzica lor.
ce patetic sunt. dar cum sa fiu altfel? am spus, cuvintele nu inseamna nimic pe langa muzica.
au facut rispia de tot ce 'alternativii' reusisera sa extraga ani si ani de zile cu truda din adancuri.
muse
cei pe care ii ignorasem atata vreme.
ce ignorant!
cei trei baieti, in frunte cu uimitorul matthew bellamy, au reusit sa ma treaca prin atatea stari, m-au purtat prin radiohead si queen, prin smashing pumpkins, nirvana si coldplay, incat...
incat orice spun acum,
cuvintele imi sunt prea colturoase si elogiile prea sterile.
atata prospetime (si deja au implinit 10 ani!), potential si splendoare...
cuvintele sunt de prisos, cum ziceam.
vineri, 5 octombrie 2007
apel catre lichele
acest apel este adresat marilor lichele,
nu lichelelor marunte, liliputanilor, efemeridelor.
este adresat voua, tuturor celor care mi-ati raspuns pe blog si v-ati deconspirat dosarele cele ticsite de comori.
comori furate, ca si focul, din ceruri si daruite oamenilor pe pamant.
cum tainele voastre au iesit la iveala (mai ales in posturile trimise magului verbiaj) si din ele ne-am si neam indulcit cu toti,
cum pandora, trimisa de zei, ne-a patruns in suflete cu a ei cutie grea drept dar, tot asa fac apel catre excelentele voastre sa inapoiati, sa eliberati o parte din ‘relele’ voastre. din perlele voastre
un bob de nisip doar ( nu o sa saraciti, va asigur, ba dimpotriva…) pe care l-ati sidefat cu abnegatie si sudoare de-a lungul a mii de ore de viata.
carevasazica.
dragi lichele simticioase si simandicoase,
prietenilor,
ce vreau eu sa spui? o nimica toata...
doar ca…
duminica e ziua lui dede. (prietenul nostru de pe blog)
face vreo 34 de toamne, de sticle de must, de muraturi. se desfrunzeste de tot, dar tot nu se lasa. (desi lenea e una dintre calitatile sale!) merge mai departe.
dede este unul dintre prietenii mei cei mai buni (nu oi fi eu zorba grecu’, dar nici kaiser sose)
iar acest dede...
acest dede iubeste mai mult ca orice pe lume 3 lucruri (pe langa familie, nevasta, slujba, fotbal si filme)
unu – cartile
doi – femeile
trei – muzica.
ordinea mai variaza in functie de varsta (cum insasi ‘menestrelul’ recunsotea cu sinceritate in ultimele intreventii pe… domeniul sau)
excelentele voastre,
va conjur sa ii recomandam (daruim) amicului dede
o carte,
o femeie
si o melodie.
sa fie pentru sufletul lui mare…
incep chiar eu
- 'toba de tinichea' (gunter grass)
- catherine zeta-jones (cea din... 'intolerable cruelty')
- yesterday when i was young (charles aznavour)
fiti lichele adevarate pana la capat. n-aveti mila!
nu lichelelor marunte, liliputanilor, efemeridelor.
este adresat voua, tuturor celor care mi-ati raspuns pe blog si v-ati deconspirat dosarele cele ticsite de comori.
comori furate, ca si focul, din ceruri si daruite oamenilor pe pamant.
cum tainele voastre au iesit la iveala (mai ales in posturile trimise magului verbiaj) si din ele ne-am si neam indulcit cu toti,
cum pandora, trimisa de zei, ne-a patruns in suflete cu a ei cutie grea drept dar, tot asa fac apel catre excelentele voastre sa inapoiati, sa eliberati o parte din ‘relele’ voastre. din perlele voastre
un bob de nisip doar ( nu o sa saraciti, va asigur, ba dimpotriva…) pe care l-ati sidefat cu abnegatie si sudoare de-a lungul a mii de ore de viata.
carevasazica.
dragi lichele simticioase si simandicoase,
prietenilor,
ce vreau eu sa spui? o nimica toata...
doar ca…
duminica e ziua lui dede. (prietenul nostru de pe blog)
face vreo 34 de toamne, de sticle de must, de muraturi. se desfrunzeste de tot, dar tot nu se lasa. (desi lenea e una dintre calitatile sale!) merge mai departe.
dede este unul dintre prietenii mei cei mai buni (nu oi fi eu zorba grecu’, dar nici kaiser sose)
iar acest dede...
acest dede iubeste mai mult ca orice pe lume 3 lucruri (pe langa familie, nevasta, slujba, fotbal si filme)
unu – cartile
doi – femeile
trei – muzica.
ordinea mai variaza in functie de varsta (cum insasi ‘menestrelul’ recunsotea cu sinceritate in ultimele intreventii pe… domeniul sau)
excelentele voastre,
va conjur sa ii recomandam (daruim) amicului dede
o carte,
o femeie
si o melodie.
sa fie pentru sufletul lui mare…
incep chiar eu
- 'toba de tinichea' (gunter grass)
- catherine zeta-jones (cea din... 'intolerable cruelty')
- yesterday when i was young (charles aznavour)
fiti lichele adevarate pana la capat. n-aveti mila!
joi, 4 octombrie 2007
boy happy
regret, dar nu pot fi altfel.
mi-am zis, pantacruele, gata, iti tragi blog...
(ca tot e la moda, iar snobismul daca nu doare este la fel de suportabil, de neaos, ca un gratarel banal la iarba verde. sau, de ce nu, ca un revelion... sublim la 5 stele - pe la bulgaroi ori in 'parisul vesel', numai la tudor gheorghe acasa si la neamul lui cel romanesc nu )
... te faci baiat de comitet, socializezi si tu cu oamenii. ca zici c-a dat strechea-n tine.
toata ziluica, catu-i de ingusta, tu numai cu cu cartea-n mana si cu ochii bulbucati dupa filme. ca un nesatul ce sunt.
nu tu o rugaciune
(si te mai dai rotund ca simpatizezi cu tarkovski si dostoievski),
nu tu o fapta buna, nu tu o initiativa sanatoasa macar acolo la voi pe blog.
nimic.
asta sunt, nu ma mai pot eradica. nici tiptil, nici cu vorba buna.
mi-am imaginat, mai ceva ca john lennon, ca voi aborda teme actuale, 'telectuale, subiecte grave si grase, oltence fierbinti si dantele fine.
da' de unde? eu si actualitatea... baba si mitraliera.
asa ca ma dedau, din nou, la lucrurile simple, celea care ma emotioneaza si ma aprind, celea care ma apasa, sometime, monstruos.
ma intorc, asadar,
la desfatarile gradinilor mele rubiconde de trandafiri galbeni, margelate cu roua calda a diminetilor pastelate de altadata,
la piesele lui elvis soptite fetelor fericite din las vegas,
convins fiind, desigur, ca cineva acolo sus ma iubeste.
si ca fram, ursul din povestea de demult, va reveni. impreuna cu baiatul (luke skywalker), cu piedone si john wayne intr-o diligenta prafuita.
doar ca sa ma-napoieze pret de cateva clipite lumilor mele dragi demult apuse.
inca de duminica seara stiam ce film va rula in noua saptamana la cinematograful de la parterul blocului. pe la ora 18.00, un nene inlocuia panoul cu titlul noii pelicule.
emotia ma furnica cu ore bune inainte de aflarea sentintei - comedie sau cu batai?
e... ELVIS!!! se intampla mai rar, dar se intampla.
de obicei intram la prioectii de vreo 3 sau 4 ori pe zi indiferent ce 'joe limonada' sau 'seriful din tennesse' rula, caci aveam noi o portita secreta. si timp berechet in buzunare.
(mai simt in nari cateodata, dar atat de rar, mirosul unic al salii pline pana la refuz. si in urecehe inca imi scanteie murmurul publicului la scenele de suspans. al publicului de atunci.)
cand se nimerea elvis, insa...
cand se nimerea regele generatiei noastre,
cand la 'cultural' bagau un film cu el, toata 'carne tremula' era pe mine.
oricum, ii stiam cantecele ca pe primul 11 al lui dinamo(!). iar versurile alea pocite erau, vorba lui verbiaj, infinit mai frumoase decat astea bune si reale.
cand se nimerea vreun elvis, ziceam, nimic nu mai conta.
intreaga lumea era a mea.
si mai ales fetele...
pe toate le mai iubeam cu tandrete, cum spune rapsodul. in plasmuirile mele.
si atat de usor le cuceream... fredonandu-le la urechisele lor moi melodiile dulci ale elvisului meu, cu tot cu vocea-i guturala si suvita rebela, pe care, fara pic de jena, mi le-am insusit .
acum, la 20 de ani distanta (deja?!), ma simt la fel de slab in fata acestor songuri si imagini. sunt strabatut de aceleasi fioruri si voluptati ca si atunci. sunt un boy happy.
mi-am zis, pantacruele, gata, iti tragi blog...
(ca tot e la moda, iar snobismul daca nu doare este la fel de suportabil, de neaos, ca un gratarel banal la iarba verde. sau, de ce nu, ca un revelion... sublim la 5 stele - pe la bulgaroi ori in 'parisul vesel', numai la tudor gheorghe acasa si la neamul lui cel romanesc nu )
... te faci baiat de comitet, socializezi si tu cu oamenii. ca zici c-a dat strechea-n tine.
toata ziluica, catu-i de ingusta, tu numai cu cu cartea-n mana si cu ochii bulbucati dupa filme. ca un nesatul ce sunt.
nu tu o rugaciune
(si te mai dai rotund ca simpatizezi cu tarkovski si dostoievski),
nu tu o fapta buna, nu tu o initiativa sanatoasa macar acolo la voi pe blog.
nimic.
asta sunt, nu ma mai pot eradica. nici tiptil, nici cu vorba buna.
mi-am imaginat, mai ceva ca john lennon, ca voi aborda teme actuale, 'telectuale, subiecte grave si grase, oltence fierbinti si dantele fine.
da' de unde? eu si actualitatea... baba si mitraliera.
asa ca ma dedau, din nou, la lucrurile simple, celea care ma emotioneaza si ma aprind, celea care ma apasa, sometime, monstruos.
ma intorc, asadar,
la desfatarile gradinilor mele rubiconde de trandafiri galbeni, margelate cu roua calda a diminetilor pastelate de altadata,
la piesele lui elvis soptite fetelor fericite din las vegas,
convins fiind, desigur, ca cineva acolo sus ma iubeste.
si ca fram, ursul din povestea de demult, va reveni. impreuna cu baiatul (luke skywalker), cu piedone si john wayne intr-o diligenta prafuita.
doar ca sa ma-napoieze pret de cateva clipite lumilor mele dragi demult apuse.
inca de duminica seara stiam ce film va rula in noua saptamana la cinematograful de la parterul blocului. pe la ora 18.00, un nene inlocuia panoul cu titlul noii pelicule.
emotia ma furnica cu ore bune inainte de aflarea sentintei - comedie sau cu batai?
e... ELVIS!!! se intampla mai rar, dar se intampla.
de obicei intram la prioectii de vreo 3 sau 4 ori pe zi indiferent ce 'joe limonada' sau 'seriful din tennesse' rula, caci aveam noi o portita secreta. si timp berechet in buzunare.
(mai simt in nari cateodata, dar atat de rar, mirosul unic al salii pline pana la refuz. si in urecehe inca imi scanteie murmurul publicului la scenele de suspans. al publicului de atunci.)
cand se nimerea elvis, insa...
cand se nimerea regele generatiei noastre,
cand la 'cultural' bagau un film cu el, toata 'carne tremula' era pe mine.
oricum, ii stiam cantecele ca pe primul 11 al lui dinamo(!). iar versurile alea pocite erau, vorba lui verbiaj, infinit mai frumoase decat astea bune si reale.
cand se nimerea vreun elvis, ziceam, nimic nu mai conta.
intreaga lumea era a mea.
si mai ales fetele...
pe toate le mai iubeam cu tandrete, cum spune rapsodul. in plasmuirile mele.
si atat de usor le cuceream... fredonandu-le la urechisele lor moi melodiile dulci ale elvisului meu, cu tot cu vocea-i guturala si suvita rebela, pe care, fara pic de jena, mi le-am insusit .
acum, la 20 de ani distanta (deja?!), ma simt la fel de slab in fata acestor songuri si imagini. sunt strabatut de aceleasi fioruri si voluptati ca si atunci. sunt un boy happy.
luni, 1 octombrie 2007
432 de muzici
initial intentionam sa spun ceva despre 432. bijuteria noastra (si a lui mungiu), premiata la cannes.
am esuat gratie unor cumpliti noctambuli (cum sa le zic altfel?),
unul aky, altul alexedi,
care m-au luat la tinta cu niscaiva bucate pentru suflet. desfatatoare.
mai pe sleau, m-au lovit cu peliculele lui almodovar in cap (si nu numai).
m-au tinut intr-un derutant tangou de demult
pana n-am mai rezistat tentatiei.
asa ca le-am adunat de pe jos, am mai scos si cate ceva de la seif si le-am pus pe toate frumos in vitrina (s-a strans un buchet intreg de dedicatii, recomandari).
(...)
am esuat gratie unor cumpliti noctambuli (cum sa le zic altfel?),
unul aky, altul alexedi,
care m-au luat la tinta cu niscaiva bucate pentru suflet. desfatatoare.
mai pe sleau, m-au lovit cu peliculele lui almodovar in cap (si nu numai).
m-au tinut intr-un derutant tangou de demult
pana n-am mai rezistat tentatiei.
asa ca le-am adunat de pe jos, am mai scos si cate ceva de la seif si le-am pus pe toate frumos in vitrina (s-a strans un buchet intreg de dedicatii, recomandari).
(...)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)