‘oamenii au spus dintotdeauna povesti. cu mult inainte ca omenirea sa fi invatat sa scrie, se spuneau si se ascultau povesti. in aceasta epoca a scrisului, pastram inca amintirea originilor orale ale literaturii. iar acesta este un lucru bun, pentru ca, daca rostirea ar cadea in uitare, povestile noastre ar fi uscate ca praful’
gunter grass
aceasta este o poveste adevarata.
o poveste care s-a intamplat, pe care am trait-o. multi dintre noi…
dupa trista risipire a lui dobrin, a ‘printului din trivale’ (pe care nu l-am vazut niciodata jucand) probabil nu se mai potrivea o alta alaturare.
insa cu doar cateva zile inainte de disparitia marelui fotbalist roman, gandisem un elogiu dedicat lui van basten, idolul adolescentei mele.
astazi, ‘lebada din utecht’, ‘olandezul zburator’ sau ‘marco unico’ implineste 43 de ani.
au trecut, nu prea imi vine sa cred, 15 ani de cand marco nu mai joaca fotbal.
avea doar 28 de ani…, se afla la apogeul fabuloasei sale cariere, era cel mai mare, mai complet şi mai iubit fotbalist pe care l-am vazut vreodata.
si pentru ca eu nu sunt un stralucit mester in palavre, il las pe t.r.u.
sa spuna cate ceva despre inimitabilul marco van basten. fotbalistul.
'Socul a venit in 1982 imediat dupa debutul la Ajax. Marco a marcat inca din primul sau meci doua goluri de adolescent miop la sisteme defensive.
Apoi a functionat fara incetare 10 ani, cu aceeasi figura usor detasata de student exceptional la drept.
Lumea s-a oprit brusc si a remarcat
usor incantata, usor ingrozita,
ca Marco nu poate fi oprit,
ca Marco nu poate fi blocat,
ca Marco e pur si simplu cel mai mare atacant al vremurilor noastre.
Cultul a izbucnit delirant in ziua de 25 iunie 1988 la München.
Olanda-URSS, finala Campionatului European a fost practic anihilata in minutul 54. Meciul ar fi trebuit rejucat.
Inregistrarile au demonstrat fara dubiu o tulburare grava de camp magnetic, in urma careia, vreme de cateva secunde, constantele fizice terestre au fost suspendate.
Era 1-0 pentru Olanda si Arnold Muhren a centrat lung peste apararea sovietica in zona moarta din preajma fanionului de corner.
Marco van Basten se afla acolo si era de asteptat o preluare, urmata de o pasa sau o noua centrare. Cei 72.000 de oameni din tribuna si zecile de milioane care se uitau la televizor nu terminasera inca acest gand,
cand Marco van Basten a lovit din volé.
La reluare s-a putut vedea spasmul necontrolat al marelui portar rus Rinat Dasaev.
Voleul lui van Basten a plecat ca un proiectil spre Bagdad, a planat o secunda la o inaltime ridicola si s-a infipt apoi in vinclu.
Asa a izbucnit cultul.
Putin cam tarziu, dupa gustul lui Johann Cruyff, care vestise lumea inca din 1982 ca s-a nascut "al doilea Cruyff".
Cand profetia s-a adeverit, prea putini au mai laudat profetul.
Urgenta era cu totul alta.
Van Basten trebuia adjudecat.
Pironit in fata televizorului, Silvio Berlusconi a murmurat:
"Gasiti-l pe acest om si aduceti-l!".
Van Basten a venit la A.C. Milan, unde a fost fericit si a jucat cel mai frumos fotbal de atac post-Cruyff.
Sentinta a fost pronuntata de adversari, la 26 mai 1993.
Olympique Marseille a castigat,
la München,
finala Ligii Campionilor contra lui A.C Milan,
dar in minutul 86 Basile Boli a adjudecat cazul van Basten.
Un atac oribil din spate a zdrobit glezna olandezului,
care a petrecut urmatorii doi ani pe mai toate mesele de operatie ale Europei.
Zadarnic.
Sfarsitul fusese dictat la München, acolo unde se nascuse si cultul'
traian radu ungureanu
multumesc t.r.u.
exact asta am vrut si eu sa spun :)
la multi ani marco!
23 de comentarii:
Da, a fost mare jucator. Din pacate l-am prins foarte putin jucand. In 90 si '92 la campionatul mondial si european, tineam cu Olanda din cauza lui si a lui Van Breukelen [portarul].
Din pacate ca antrenor nu prea demonstreaza cine-stie-ce... Insa are timp sa-nvete.
la naiba, panta,tu cand vorbesti despre fotbalisti parca ai vorbi despre ingeri. imi amintesc foarfeca de chirurg a lui marco din meciul cu urss, o taietura care a vindecat fotbalul de uratenie. dar nemasuratule panta, l-ai mai iubit pe marco dupa meciul cu steaua din finala din 89?
verbiaj???
nu dormi la ora asta?
multumesc ca nu ai somn!
e ziua lui marco eu o sa ma culc mai tarziu.
chiar daca intru de dimineata...
verbi,
in meciul cu steaua eram mic
si fara minte ca si acum.
tineam ca un nebun cu MILAN si cu VAN BASTEN, gullit si rijkaard.
la pauza,
la 2-0, pentru "NOI"(!)
alergam cu un steag milanez pe scari si strigam...
AC MILAN1, AC MILAN!
iti dai seama ca de atunci nu am mai avut liniste cu vecinii.
si acum ma mai asteapta la cotitura...
am ramas si acum mare fan MILAN.
si vezi ca a mai aparut un talent uluitor. si joaca tot la milna si este la fel de... inger.
se cheama KAKA si are numarul 22,
o sa ia balonul de aur anul asta.
forast gamp,
cred ca toti pustii am tinut in acei ani cu olanda!
nu aveai cum sa nu simaptizezi cu zeii!
si iti spun eu...
e un antrenor exceptional.
inca nu-l intelege lumea, dar va ajunge un tehnician colosal.
stai ca va reveni, in curand, la milan.
sa vezi ce echipa face acolo...
abia astept!
E un zvon, acum nu stiu cat de adevarat e. Cica Cruyf ii da indicatii si lui Basten si lui Rykaard, cum sa pregateasca o partida. El ar fi in spatele tacticii alese de cei 2.
panta, vorbesti cu un fan ronald koeman. eram indragostit de "bombele" lui, de tot ce iesea din gheata aia ca o stanca.
forast gamp
e doar un zvon.
si ienei mai da indicatii. o mai face si il luce.
dar tanara generatie nu mai are urechi sa-i asculte pe batrani...
ar fi bine daca ar mai fura de la ei :)
deci...
verbiaj,
ronald koeman...
vezi ce echipa avea olanda atunci?
toti astia jucau in aceasi selectionata!
koeman este unic si el. nu vom mai avea un alt artiler de calibrul lui.
daca accepti termenul
'artiler'
evident.
daca nu ma duc sa ma culc.
genialule.
continuam maine, daca mai ai chef :)))
Mhmm... l-am urat pe Koeman pentru trasorul din finala CL din '92.
Tineam cu Sampdoria, fiind fan Pagliuca. ;D
existau si fani sampdoria pe vremea aia?
curios :)
Domnii mei! Ce verva frumoasa la asta ora nocturna. Va ascult in continuare din tribune, doar atata pentru Panta: gand la gand cu bucurie, hai? Din nou. Poate intr-adevar avem ceva gandiri pe-o unda.
(Nu uita sa fugaresti Cocosul, rogu-te).
Panta,
fan Sampdoria, nu. Fan Pagliuca, da! :D
Oricum, i-a razbunat Milanu' doi ani mai tarziu. :D
aky,
suntem probabil de aceeasi varsta.
asa se explica ca avem si multe amintiri comune.
cocosul va fi decapitat in curand. se apropie 'kilipirim' si voi da navala! :))
forast gamp,
sampdoria a avut o echipa exceptionala in acele vremuri.
ii mai tii minte pe gemenii golului? vialli-mancini...
dede(s),
adevarul e ca in acea perioada era aglomeratie de genii pe gazon mai mare ca la metroul bucurestean dimineata. jucau in acelasi timp maradona, mathaeus, gullit, koeman, vialli, klinsman, butragueno, papin, romario, van basten, etc, etc.
si cu t.r.u. ce ai?
la cum le triluieste dumnealui eu, cu zumzetul meu de bondar, nu pot decat sa tac respectuos...
:)) Panta draga, am mari indoieli ca varsta e cea care ne leaga. Aky e in a doua jumatate a anilor sai '30. Om avea afinitati pe alte cai.
Cand e Kilipirim-ul?! Sunt total pafarist..
Nu am bre nimic cu TRU. Chiar te invit sa citesti un text al lui publicat in martie anul curent. Iata demonstratia:
"Nicolae Dobrin e un subiect superb si, in continuare, inaccesibil. Dobrin fascineaza, dar e, in mare parte, necunoscut sau prizat intr-o formula falsa, de un public partas la o deformare pioasa. In mod curios, dar nu inexplicabil, legenda care il insoteste si va continua sa il dubleze pe Dobrin e primul si cel mai solid fel de a rata intalnirea. Cel mai mare fotbalist roman al tuturor timpurilor e profund neinteles.
Dribland, spre paduri...
Imediat dupa aparitia sa precoce si ametitoare, la 14 ani, intr-un meci de campionat al anului 1961, Dobrin a fost confiscat de o perceptie ornata si imprecisa, sentimentala si opaca: mitologia romaneasca a exceptiei magice - acel amestec de lene si dezertare care glorifica daruri naturale misterioase si constata mereu superioritatea modului de viata local asupra retetelor civilizatoare moderne; nudismul smecher al vedetei care se lafaie in spiritualism, n-are nevoie de apa curenta, isi face singur tuica, se plange de toti, se descurca clipind din ochi si dispare la prima incercare serioasa, acuzand complotul si presiunea istoriei vrajmase.
Infiat de radiatia ingaduitoare si sentimentala a acestei oglinzi, Dobrin a ajuns la noi cu o aura integrala de erou irepetabil, dar instrainat complet de calitatile sale de baza. Datele de forta au fost inlocuite cu o plasmuire convenabila. Dobrin face, si azi, figura de personaj central al reverentei romanesti fata de fantasma exceptiei geniale. Adevarul, negat cu toata forta poetica a neajunsurilor noastre de mentalitate, e cum nu se poate mai diferit.
Dobrin insusi e, fundamental, un personaj ironic si stabil care nu se osteneste sa incalce prejudecati sau sa indrepte deficientele tembelismului general. Oarecum profesoral, stapan absolut pe marele lui avantaj creator, Dobrin nu s-a aplecat niciodata asupra propriei legende, a tolerat cu un zambet vag falsul, iar aceasta absenta adormita a fost lesne inteleasa ca aprobare voluntara. Acest portret sub-matein descrie un fante scaparator, un descurcaret asocial, innobilat de vicii simpatice. Dobrin e, in aceasta varianta complet fabricata, un boem, un surfist al tuicii si un neserios genial. Datele biografice sunt cum nu se poate mai pregatite sa confirme. Nicolae Dobrin a baut lanturi de carciumi si a golit de anecdote toate mahalalele Romaniei. Aici, in aceasta fabula mica, de mahala scunda, il gasim pe Para, Gascanul, incomparabilul patron al sticlei de "ochii lui Dobrin". Privirea absenta si lipsa de locvacitate ale personajului au incarcat de verosimil aceasta imagine. Mai mult, magia tehnica a fotbalistului a adus argumentul final. Caci un dribleur care da impresia, si la 15, si la 35 de ani, ca nu face efort, ca nu are nevoie de efort, duce cu gandul la apoteoza unui fel sedentar si tulbure de a face miscare minima, in contra exercitiului transpirat si truditor. Dobrin a dat dreptate si a justificat in ochii a milioane de oameni care se insira absent, din baltile Dunarii pana in pragul Subcarpatilor, speranta ca absenta si abandonul contin ceva superior seriozitatii, ordinii si cumpatarii. Asa arata fotografia botita si icoana fumegoasa pe care publicul romanesc a tinut-o la piept pe toata durata carierei active a lui Dobrin. Biografia eroului pare sa confirme, mai ales in secventele din care eroul, cazut sub masa, lipseste. In aceasta ipostaza, Nicolae Dobrin e, pur si simplu, reprezentarea dorita de o multime care pretuieste un anume fel de viata jilav si neincordat. Ce nu explica aceasta fotograma naclaita e tocmai diferenta care il desparte pe Dobrin de un Aelenei, dribleurul maniacal, sau de Costica "Tuica" Zamfir, coleg pasager si uitat de viciu.
Gascan pre-rugbist
Falsul incepe cu crima de tainuire. Caci portretul national al lui Nicolae Dobrin ignora trasaturile fizice si morale cele mai evidente, acele date care ar fi trebuit sa sara in ochi, dar au incomodat si au fost acoperite rapid de preferinta pentru varianta boema. Adevarul e ca Nicolae Dobrin a fost un atlet statuar. Sa-l privim. Nimic nu aduce cu lipsa de gabarit a piticaniei fentoase tipice. In mod clar si foarte nepotrivit cu legenda, Dobrin nu e inca un exemplar al maruntei bestii fentoase care controleaza fotbalul romanesc sudic. Dobrin e cu totul altceva si asta se vede din primele fotografii ale juniorului, in care il recunoastem, deja, pe barbatul puternic de azi. Personajul are alonja si proiecteaza o tinuta un pic solemna, pana si in alergare. Picioarele au o eleganta, mereu subliniata de jambierele cazute nepasator, ca pe o glezna netematoare de semifondist.
Acest postament suplu, activ si sfidator continua cu surpriza unui trunchi masiv, in care arcul pieptului bombat si umerii puternici dau impresia discreta de luptator. Dobrin a avut masa unui pre-rugbist, o anumita greutate statuara marcata de faimoasa aroganta pe care Dobrin o plimba in teren, scrutand, cu capul sus, zonele departate. Superbia domoala si leganata care i-a adus porecla "Gascanul" e cu totul altceva decat profilul schimnic pe care l-a construit legenda, Dobrin a fost un fotbalist puternic, greu de doborat, un vital falnic, fara defectele clasice ale fotbalistului roman subnutrit si depresiv.
De altfel, spre deosebire de multi dintre urmasii sai minori si mult deasupra mediei generale de rezistenta a fotbalistului roman, Dobrin a suferit foarte putin in urma accidentarilor. Infiltratiile care i-au domolit durerile de coloana si bazin nu au fost provocate de ciocniri in teren. Alt detaliu complet uitat si divergent fata de traditia populara e absenta totala, ba chiar refuzul net al simularilor. Dobrin a primit mereu faultul cu nemultumire, nu cu reflexul pregatit sa speculeze. Oricum, vigoarea fizica si curajul la fault ale lui Dobrin au fost semne de vigoare fizica, alimentatie solida si echilibru psihic. Acest gen de permanenta fizica e aproape pierdut astazi, cand accidentarile au o frecventa iesita din comun, de regularitate aproape lunara. S-a spus ca, jucand pana la inceputul anilor ‘80, Dobrin a "muncit" incomparabil mai putin. Nu sunt sigur de adevarul acestei estimari, desi e clar ca frecventa meciurilor a crescut nervos, aproape fara sens, in ultimii 20 de ani.
Diferenta vine probabil de altundeva: din lipsa stresului. Majoritatea accidentarilor de astazi nu e atat rodul presiunii fizice, cat efectul casant al incordarii psihice. Apasarea, miza supralicitata, insistenta sponsorilor, tensiunea mediatica creeaza si trimit spre jucator un soi de nervozitate subliminala care razbate in musculatura. Asemenea presiuni erau considerabil mai reduse in anii in care a jucat Dobrin, dar e de presupus ca, macar in parte, rezistenta lui Dobrin vine dintr-o mare certitudine si stabilitate psihica. Marele boier al boemei, absentul semiadormit din inclestarile de la mijlocul terenului nu era un dezertor subtil, ci un personaj mult mai solid interior decat ne spune legenda. Doua secvente uitate cu mare exactitate confirma portretul unui Dobrin lucid si angajat.
Galop scandinav si munca pe aratura (doua secvente)
Mai intai, galopul scandinav din care a iesit golul de stil nu mai putin scandinav, impotriva Cehoslovaciei, in noiembrie 1971. A fost o actiune de mare miscare, de la un cap la altul neconforma si ilegala in raport cu imagologia indolentei. A doua exceptie: celebrul baraj din mai 1972, la Belgrad, contra Ungariei. Am pierdut, atunci, dupa un meci bine jucat si prost gandit. Dobrin a facut 90 de minute de aratura, asa cum ii ceruse Angelo Niculescu, si am vazut un mijlocas defensiv apt de partitura de sacrificiu a inchizatorilor. Dobrin a marcat strict, a deposedat si a consimtit silitor la zeci de alunecari. La sfarsit, Dobrin era vizibil in toata capacitatea sa de atlet-combatant. Inutil: mentalitatea nationala prefera sa isi construiasca singura imaginile si legendele. In lipsa altor culoare, setea nationala de exceptionalism fara sudoare, legendele despre capacitatea romanilor de a trece intacti prin toate incercarile istoriei, dribland in directia padurilor, s-au consumat in fotbal. Dobrin s-a dovedit pretextul ideal.
Tot fotbalul vreodata imaginabil (in cizme)
Falsul a continuat cu ochii larg inchisi pana si in fata argumentului cumulat, de la capatul carierei: longevitatea.
Pare de neinteles, dar nimeni nu isi mai aminteste astazi ca Dobrin a jucat cu usurinta fotbal de mare performanta pana la 35 de ani. Omisiunea e cu atat mai ciudata, cu cat Dobrin insusi a tinut sa marcheze situatia: "Pot juca in Divizia A, pana la 50 de ani, in cizme!". De unde veneau rezervele lui Dobrin? In nici un caz din pulsatiile dezordonate ale jucatorului adulat de varianta boema. Ceva extrem de serios si profesionist trebuie sa explice longevitatea lui Dobrin, intr-o epoca in care talentele au scapatat repede. Secretul a fost trecut sub tacere. Eticismul veteranului era inutilizabil. Publicul avea nevoie de consumuri diferite.
Solistica lui magica a fost imediat transferata in contul natiei. Celelalte calitati au fost rebutate, fara regret. Insa cea mai nebagata in seama calitate a traiectoriei lui Dobrin a fost fidelitatea. Dobrin a dovedit o rigoare remarcabila, aproape dogmatica, si a jucat 20 de ani pentru un singur club, FC Arges (parasit tarziu, cat sa impinga in A CS Targoviste). Singura evadare la care a consimtit cu adevarat Dobrin ar fi trebuit sa fie saltul cuvenit spre fotbalul global, dar faimosul transfer la Real Madrid a fost blocat, cu un gest de claustrare totala, tipic pentru universul inchis al comunismului final romanesc. Imbecilitatea a oprit recunoasterea mondiala a unuia dintre cele mai fabuloase talente vreodata reperate. Tot solitar si coerent in convingeri a fost Dobrin si fata de echipa nationala, in ciuda socurilor si masinatiilor repetate. Toata lumea tine minte absurdul ermetic al excluderii lui Dobrin de la CM Mexic, 1970. Putina lume a remarcat ca acelasi Dobrin a revenit mereu disponibil, la nationala, in epoci si faze distante. La un capat, Dumitrache si Parcalab, la celalalt Aurica Radulescu si Hagi. Ceva suprastilistic a facut din Dobrin un jucator potrivit si productiv in orice epoca. Spatiile ingaduitoare ale anilor ‘60 au fost prelungite de statismul pozitional al anilor ‘70 si urmate de cresterea masiva de viteza a anilor ‘80. Dobrin le-a acceptat si dominat, din simpla suveranitate profesionala. Fotbalul nu il poate depasi pe Dobrin, pentru ca, intr-un fel, foarte clar si complex, Dobrin e tot fotbalul vreodata imaginabil.
E de ajuns sa privim alte doua secvente si vom intelege cum e cu putinta asa ceva.
Caligrafie scotiana si unghi defunct creator (inca doua secvente)
Mai intai, faimoasa ratare din meciul cu Scotia, faza elementara care a distrus calificarea la Europenele din 1976. Scapat de la centru pe o interceptie care i-a lipit mingea de picior, Dobrin a intrat in careu, singur cu portarul scotian. Intr-o secunda, presat de o situatie care cerea un dribling banal de evitare, Dobrin a incercat sa joace o faza prelungita, o mica istorie de povestit pe secvente. A fost un calcul catastrofal, una dintre ocaziile rarisime in care instinctul pur al lui Dobrin a lunecat spre caligrafie. Ce e de retinut e tocmai caracterul atipic al acestei ezitari. Dobrin a ratat foarte rar, pentru ca a fost un fotbalist extrem de rational. Reputatia de Mare Preot al Intamplarii e cat se poate de inselatoare. Dobrin a fost eroul pasei de simplificare, al golului scurt si nemediat. Asa apare el in alta faza faimoasa din meciul cu Ungaria, 1972, Bucuresti. Era deja 1-0 pentru Ungaria si nationala era manifest depasita de jocul direct al ungurilor.
In plina cadere psihica a echipei, Dobrin a decis, asa cum a facut-o de atatea ori, sa provoace un turbion, sa intoarca meciul si sa-si readuca echipa in simtiri. A primit o minge banala la marginea careului, in pozitie fara culoar, pe un marcaj strans. Dobrin a inceput sa dribleze in scara, spre stanga, tarand dupa el tot flancul defensiv maghiar. Ajuns in pozitie extrema, in unghiul cel mai defunct dintre toate unghiurile moarte, acolo unde orice varianta de joc ia sfarsit, Dobrin a ripostat anti-geometric, fortand o executie neverosimila: o bolta in cross, dinspre coltul careului spre vinclul portii maghiare. Miscarea a fost urmarita, la inceput, cu interesul dezamagit pe care il presupune orice ratare, mai ales o ratare dinainte presimtita. Portarul maghiar a fost primul care a declarat imposibilitatea ideii lui Dobrin. Numai ca, la jumatatea traiectoriei sale inaltate, mingea a inceput sa coboare liniar spre vinclu. Era prea tarziu pentru orice interventie, pentru orice parada sau operatie defensiva. Verdictul era imprescriptibil, nu ca un cancer, ci, dimpotriva, ca o insanatosire rapida si totala a geometriei. Aceasta a fost esenta irepetabila a fotbalului jucat de Dobrin: simplificarea, decodificarea unui joc cu prea multe complicatii, picioare, balbaieli si aglomerari, asezarea intr-o claritate scaparatoare, izbitor de logica si frumoasa. Opera de arta ca rezultat al maiestriei ce se bucura de complicatia lumii si ii desface haina, descoperind un trup rapitor. Dobrin a sedus. A deschis, a dictat optimism si a vorbit despre ce se poate face, nu despre ce se poate pierde. Merita sa intelegem, pana nu e prea tarziu. Gascanul asteapta, ca intotdeauna, rabdator, pe un pat de spital. Asteapta ca lumea sa-l prinda din urma."
Ce zici.TRU real.
aky,
kilipirum-ul este intre 6 si 11 noiembrie.
ai dreptate,
eu inca nu am trecut in a doua jumatate a anilor 30 :)
dar nu mai am prea mult...
dedes,
il stiam. articolul despre dobrin.
scrie bine, intr-adevar.
Uau, stai ca m-am zapacit complet.. am vrut sa zic ca am sub 30, deci a doua jumate a anilor '20:). Scuze Pantam-a ametit flitul dentistului si mi-a naucit neuronul.
Sa traiesti si multam de info cu Kilipirim.
aky,
atunci esti mai crud
ca mine.
eu panta si tu cruel! :))
De-asta mai ies pe-afara, poate se mai coace ceva.. Tu, vad ca frunzarim si daruim la fel de pantagruelic din Youtube (ai auzit de GodTube, cu sloganul "Broadcast Him"? Postmodernismul asta, domnule..), avem greseli de scriere similare, plus alte cateva asemanari (zic unii).. Om fi infratiti pe undeva, mai stii.
OM fi,
aky.
ca de aia suntem oameni...
de godtube nu prea am auzit.
fratele meu! :)
Trimiteți un comentariu