cioburi. 6 (steaua - dinamo)

nimeni nu e perfect.
s-a intamplat ca pantacruel sa fie caine.
si nu de oricare care, ci caine pana la moarte si dincolo de ea
si la bine si rau.
nu suntem asa multi ca altii, dar suntem rai. muscam tare!
si foarte rar. atat de rar ca de multe ori uitam cine suntem...

m-am transformat din om in caine,
pe motiv ca
prea ma enerva aroganta tampa a stelistilor.
aveau, mi se parea, aerul indestulatilor dinainte de '89, afisat de pensionarii care prindeau un kil de portocale portocalii. dupa o zi de stat in ger.

m-am bucurat si eu putin, recunosc,
cand au pus laba pe cupa campionilor, la sevilla.
eram mic si prost, imi cer iertare.
am ranjit insa mefistofelic, cativa ani mai tarziu,
cand 'diavolul milanez' zdrobea steaua ca pe un gandac.
si, apoi, de fiecare data, cand 'ros-albastrii' se faceau de ras prin europa.

in aprilie i-am stalcit in sfarsit! bine de tot. si chiar la ei in ghencea.
ce mai desfatare, ce mai simtaminte de nedescris...
le-am dat decat vreo 4! trecute fix.
acum, cu lacatus al lor, ne-au dat ei la capatana.
una da' buna. ne-au facut de data asta.
ce as mai putea zice fara pic de voce?

cioburi. 5

si daca suportati doua cioburi
intr-o singura talpa, intr-o imbietoare
seara de vineri

caci poate nu va fi (fost) doar un cantec...

'forse non sara una canzone
a cambiare le regole del gioco
ma voglio viverla cosi quest' avventura
senza frontiere e con il cuore in gola'

cioburi. 4

’e vremea rozelor ce mor,
mor în gradini si mor si-n mine
s-au fost atat de viata pline,
si azi se sting asa usor.

in tot, se simte un fior.
o jale e în orisicine.
e vremea rozelor ce mor
mor in gradini, si mor si-n mine.’

(si cand te gandesti ca macedonski si eminescu
erau nu numai contemporani, erau si rivali...)

bateti-ma (tandru), injurati-ma (crancen),
dar pe mine ma ia cu lacrimoase
si grasa de cotnari,
cu melancolii, cu regrete,
cu amurg,
cu ‘duioase… valmasaguri de suspine’
cand ascult
toata aceasta muzica, toate acele vremuri,
toate…

cioburi. 3 (rocker sau depesar?)

ma uit la o fotografie de grup, o petrecere din timpul liceului. neasemuitele ‘bairamuri’...
o lume fara griji, o lume de regi si sultani, care nu au explicatii de dat.
lucrurile pareau destul de simple, iar lumea era impartita in doua tabere,
in rockeri si depesari.
cat de dezamagiti am fi fost probabil pe atunci, daca am fi aflat adevarul de mai tarziu.

daca am fi intuit macar
ca peste ani
viata va fi ceva mai mult decat muzica, prietenii si petrecerile,
iar pasiunile nebune si firesti ale acelor vremuri
nu vor mai insemna mare branza intr-o buna zi.

ca tot ce a fost ‘depeche mode’,
tot ce a fost
‘metallica’, ‘guns’, ‘nirvana’
si celelalte
se vor pierde in tihna unui ungher tacut,
in discutii si amintiri fragile cu niscaiva colegi de serviciu.

ca se vor topi nu definitiv, dar pentru totdeauna,
odata cu misterul, emotia si sarutarile lacome (sau furate),
odata cu mangaierile tandre din intunericul baladelor atat de asteptate.

cioburi. 2

de unde aceasta pasiune care il fortifica, care il conduce in larg pe cel tanar,
iar pe celalalt il domoleste,
motivandu-l si innobilandu-l cu amintiri grele, placute?
exista multa veselie, multa bucurie pentru lucrurile marunte
care se petrec in jur, exista un minunat simt al umorului,
exista corvoade, amaraciuni, iubiri si desfatari.
de ce nu ar exista toate acestea?
de unde vine aceasta consumanta pasiune de a trai?

cioburi. 1

nu stiu daca mai pot pretinde ca stiu ce vreau de la viata.
am avut parte de vise, ca oricare altul,
am avut entuziasme usoare si reverii insemnate.
nu cu multi ani in urma, imi intrezaream viitorul
ca pe o vitrina spatioasa si luminata.
toate erau asezate frumos, la locul lor.

este suficient acum sa arunc cate o privire in spate
pentru a recunoaste franturi si aschii din visele dragi.
de demult.
vitrina exista intr-adevar. fiecare dintre noi are cate una.
eu tocmai incep sa adun din cioburile cazute pe asfalt.

‘poate ca eu n-am trait viata mea, poate am trait viata altora, o viata intretesuta din viata tuturor’ (pablo neruda)

india

si am mai vazut cateva. fascinante, amuzante, unele emotionante.
ceva diferit de tot ce vazusem pana atunci.
nu sunt ruda cu jean marie boursicot, dar imi place sa vad reclame bune si idei geniale. bijuterii de 1 minut.
cu rabla aia de peugeot a lor mi-au captat atentia. era clar ca aveau potential urias si imaginatie cat toata europa la un loc. doar tara le e nesfarsita, iar populatie infinita :)
i-am tot urmarit de atunci. eu cred ca sunt cei mai buni.
ei si sud-americanii.

jane austen – when a woman loves a man

aşa a început totul.

frumos, în tempo lent, ca o duminică învăluită în roua rece a dimineţii englezeşti.
apoi, din verdele crud al sfarsitului de secol XVIII,
neaşteptat
(aşa cum are prostul obicei să o facă de fiecare dată),
în sufletul gratioasei fecioare isi face loc dragostea taioasa si vioaie cu glas ascutit de clavecin.

prima iubire din viaţa scriitoarei jane austen.
s-a aprins din erupţia nervoasă asupra unui crai arogant, lasându-se să cadă în gol spre a fi brutal acaparată de chipeşul neobrăzat şi inteligent.
a eşuat naprasnic în lacrimă înăbuşită, când nimeni şi nimic nu ar mai fi îndrăznit să-i stea în cale.

o tânără provincială, posedată de un acut (bun) simţ artistic şi puţin mai sclipitoare decât generaţii întregi de minţi şlefuite ale aristocraţiei înalte şi nobilimii pitice, a luminat lumea cu spiritul si cuvintele ei.

umor fin si ironie muscatoare intr-o poveste trista, tandra, cu gust amar

cu puţină imaginaţie, cum le cerea jane celor din jurul său,
aş risca şi un răspuns la întrebarea
’cum ar fi fost, dacă, atunci când găsise dragostea, nu s-ar fi întors?’ :)

eu cred ca… abia atunci ar fi fost!

tot ce a scris austen mai bun, printre care ‘pride and prejudice’ şi ‘sense and sensibility’, a fost conceput în timpul şi imediat după îngheţarea acestei relaţii pasionale. au urmat 10 ani, din cei 42 de viaţă ai autoarei, de tăcere. 10 ani fără nici un rând scris.

epilog

are 36 de ani cînd ii este publicat ‘sense and sensibility’. prima ediţie se vinde în 20 de luni şi îi aduce venituri importante. urmează ‘pride and prejudice’ cu un si mai mare succes, apoi ‘emma’. în sfârşit, jane austen îşi câştigă independenţa financiară. se apucă de ‚perusasion’, dar înainte să îl termine se îmbolnăveşte şi moare.

mergeţi să vedeţi 'becoming jane'.
este o poveste de dragoste ca multe altele, dar s-ar putea să nu mai vreţi să vedeţi şi ‘altele’. nu prea va mai fi loc :)

a trai pentru a seduce

nu s-a aflat niciodata cum de ajunsese pantacruel un asemenea seducator inzestrat si nici de ce a ramas un simplu blogger, cand avea in fata o cariera tihnita si stralucita de don juan necrutator.

pe la inceputul lui noiembrie, intr-o seara rece, ploioasa, mail-ul lui pantalone cel crud a pornit tiptil, tiptil
catre casuta postala, de turta dulce, a ‘omului care aduce cartea’ (dimineata, pe racoare).
maestrul, rugat condescendent sa daruiasca un interviu pentru o revista se sport, s-a conformat cu amabilitate.

si astfel, mai ceva ca in casablanca,
‘this was the beginning... of a beautiful friendship’ dar si al unui schimb savuros de misive.
care aproape i-au adus sfarsitul sensibilului panta. de atata raset si desfatare.
avand cafeaua si prajiturile in fata, la micul dejun, pantagruel mai ca nu s-a inecat cand carturarul i-a lasat scris
ca fusese ratacit pe drumuri infundate de primul mesaj, care solicita un interviu la revista ‘spot magazin’... fara 'r'.
bineinteles ca, rusinat si dorind sa se revanseze, tanarul interlocutor si-a cerut scuze
si a promis solemn iscusitului erudit ca
‘nu va mai manca niciodata litere’.

la o zi dupa,
sub mrejele unui ceai cald cu lamaie,
inculpatul este facut k.o. de hazul nebun al stimabilului critic literar,
care a dat verdictul:
’nu vreau sa fiu sadic, dar chestia cu ”manac litere" in loc de "mananc" m-a sedus definitiv!’...

‘american splendor’ - un film (si) pentru bloggeri

prin 2004 vedeam la cinematograf un film monumental.
‘american splendor’
se vorbise foarte frumos despre el si aveam asteptari pe masura.
asteptarile mele au fost insa intrecute de ceea ce am vazut pe ecran…
de atunci l-am tot cautat intr-una, dar mi-a fost imposibil sa mai dau de el.
simteam nevoia sa impart aceasta bucurie, sa-l dau mai departe si altora, care din comoditate sau neatentie au lasat sa le scape aceasta bijuterie printre degete.
dar uite ca astazi, am prilejul sa-mi duc la bun sfarsit ‘idea’.
pentru ca diseara la 23.20, pe tvr 1, avem ...
‘american splendor’!

un film despre un om banal (ca noi toti). filmul despre harwey pekar, admirabil jucat de paul giamatti.
despre ‘blogul’ acestuia. inca nu se inventasera blogurile, nici macar videocasetofoanele. existau, in schimb, benzile desenate ,
iar harwey era un scriitor de benzi desenate, care scria despre viata lui de zi cu zi (precum bloggerii omnivori de mai tarziu :)
nici o experienta a vietii sale nu era considerata prea banala, nici-un gand prea incoerent.
totul era numai bun pentru aceste povestiri ale sale. atat de umane, de amuzante si meditative deopotriva.
eroul nostru era mai mult de atat. el avea ce povesti,
pentru ca harwey pekar era un cititor inrait, poet, mare iubitor de jazz, colectionar obsedat si… un mare, mare lenes.

abia astept si discursul lui tocilescu dinaintea filmului. vreau sa-mi spuna maestrul cum a simtit
acest film din categoria ‘a nu se rata!”

vizionare placuta! :)

tristetea…

nu stiu cum am ajuns de partea cealalta a fericirii.
in bratele lungi, stacojii, ale tristetii.
aseara.

m-am pomenit asa,
poticnit intr-o balta tulbure, intunecata,
iar apa rece ca gheata mi se infiltra cu precizie in pantofi si ciorapi.
picurand in sus printre limbile ceasului si ale focului pana la gura de cer.
odata ajuns in aceasta situatie neprevazuta,
am simtit un fel de fior.
in care ma revarsam cu totul.
bratele imi erau amortite, insa un fir de cantec tanguitor
se ivea timid dintre ganduri,
lovind din aripi ca o pasare biciuita de fulgere.

senzatia m-a insotit pana maine,
cand am pornit-o domol inapoi, pe cararea serpuinda.
inspre stelele cazatoare.

despre diavol

sambata ne-a parasit un mare scriitor.
noman mailer.
avea 84 de ani.
supranumit deopotriva ’constiinta americii’ si ’copilul teribil al literaturii americane’, mailer a publicat 11 romane, a fost nominalizat de mai multe ori pentru nobel si a castigat doua premii pulitzer (printre altele, tata a noua copii, si-a injunghiat una dintre cele sase neveste cu un briceag).
in ultimul sau roman, ’castelul din padure’, lansat in ianuarie in state si in curs de aparitie la polirom, mailer vorbeste despre diavol si despre instrumentele sale. despre parintii lui hitler, despre aparitia micutului adolf pe pamant in urma unui dublu incest(!)
despre copilaria viitorului fuhrer, una nefericita, in care acesta a suferit brutalitatile unui tata sever si distant, dar a fost rasfatat de mama sa, klara, pe care o adora.

o carte pe care o asteptam inca de iarna trecuta,
atunci cand citisem ultimul interviu cu norman mailer,
din care redau mai jos un fragment.

imi pare rau ca ’maestrul’ nu a mai apucat sa scrie si despre heinrich himmler,
asa cum isi propusese.
despre ’ singurul om din ierarhia nazista care era genial’.


” (...)
Aflam din roman mai multe despre parintii lui Hitler si despre diavolul Dieter decat despre Hitler. Asta a fost intentia dumneavoastra?
Initial cartea urma sa fie intitulata Mama lui Hitler. Eram fascinat de ideea ca o femeie poate crea un asemenea monstru. Apoi tatal a devenit din ce in ce mai important pentru ca ma simteam mai confortabil cu personajul lui si el s-a dezvoltat. Romanul trebuia sa se termine cand Hitler avea 3 sau 4 ani, dar am decis sa continui pana la 16 ani. Mi s-a parut ca acolo ar fi natural sa se opreasca, inainte sa isi inceapa viata plina de aventuri. Asa ca Hitler s-a dezvoltat pana la un punct, dar nu as zice ca este personajul principal, ci unul dintre cele trei personaje principale: tatal, mama si fiul.

Ce ati aflat despre Adolf Hitler scriind cartea aceasta?
Orice am aflat, sper ca se regaseste in carte. La finalul cartii, viitorul e inca deschis. M-am gandit ca romanul este plauzibil daca este clar ca diavolul nu l-a ales doar pe Hitler. Exista o suta sau o mie de posibili Hitleri in lume, nu doar in Germania, oriunde in lume. Cand se termina cartea, in 1905, Hitler inca asteapta ca partea lui intunecata sa se dezvolte, are in fata marile teste care il vor forma. Dupa aceste teste se va arata adevaratul Hitler. Dar la finalul cartii el e doar un Hitler potential, nu e monstrul, ci doar un baiat diabolic nu prea simpatic.

Va ganditi sa continuati cu un roman asemanator?
O sa implinesc 84 de ani intr-o saptamana. Am vazut cum oamenii care au 84, 85 de ani imbatranesc din ce in ce mai repede. Presupunand ca dureaza 3 ani sa scrii un roman, nu vreau sa promit nimic, s-ar putea sa nu se mai intample. As vrea sa scriu si despre Heinrich Himmler, care este fascinant, singurul om din ierarhia nazista care era genial. Creierul lui Hitler era gol si devine din ce in ce mai neinteresant pe ma sura ce inainteaza in varsta. Goering ar fi si el de interes, insa a ales sportul si aventura si vanitatea, e un personaj interesant, dar nu e profund. Goebbels era briliant si foarte concentrat, dar nu l-as alege. Dar Himmler credea ca va reusi sa imbunatateasca civilizatia. E un amestec de semi-geniu si nebun deplin si ar fi interesant sa scriu un roman despre el. Sa vedem daca pot. Are o dimensiune salbatica, asta imi place la el ca personaj, nu-mi place ca om, avea una dintre cele mai urate fete pe care le-am vazut vreodata.
(...)”

fericirea…

m-am intrebat si eu asa, sambata dimineata cand viata pare mai frumoasa decat lunea,
ce este... fericirea?
evident, tocmai mestecam un articol (studiu, pe care il redau mai jos) pe aceasta tema, preluat de 'dilemateca'.
am intrebat si cativa dintre carturarii rasati si trecuti,
insa raspunsul acestora nu a reusit decat sa ma nedumireasca si mai strasnic.

“studiile au demonstrat ca posesiunile si realizarile au o putere uimitor de redusa de a spori gradul de fericire pe o perioada lunga de timp:

in mai putin de 3 luni, evenimentele importante (cum ar fi concedierea sau promovarea) isi pierd impactul asupra starii de spirit.
bogatia, care aduce cu siguranta si mai multe posesiuni, conteaza surprinzator de putin cand vine vorba de fericire.

in medie, persoanele bogate sunt doar putin mai fericite decat cele sarace.
venitul net a crescut spectaculos in tarile prospere de-a lungul ultimilor 50 de ani, dar nivelul satisafactiei in viata a ramas exact acelasi, atat in statele unite, cat si in majoritatea celorlalte natiuni bogate.

schimbarile recente de salariu pot produce o oarecare satisfactie la locul de munca pentru respectivele persoane, dar nivelul mediu pe economie al salariului nu are legatura cu gradul de satisfactie.

frumusetea fizica (si aceasta, ca si bogatia, avand un mare numar de avantaje) nu prea are efect asupra fericirii.
sanatatea fizica, probabil cea mai valoroasa dintre toate resursele, abia daca are vreo legatura cu fericirea”

- fericirea este alcătuită dintr-un şir de plăceri mărunte. (baudelaire)
- fericirea este dorul de repetare. (kundera)
- fericirea este plăcere fără regret. (tolstoi)
- fericirea înseamnă să ai o scărpinare pentru fiecare mâncărime. (ogden nash)
- fericirea... un episod trecător în marea dramă a durerii. (dostoievski)
- fericirea este poezia femeilor. (balzac)
- fericirea este o recompensă dată celui care nu a căutat-o. (cehov)
- fericirea înseamnă să ai o familie mare, iubitoare, grijulie, închegată, care să locuiască într-un alt oraş. (george burns)

filme soc

mi-am continuat pranzul dezgolit cu alte portii de rele dintre cele mai rele (le aveam de multa vreme la cuptor, la foc molcom). doua bucate bine rumenite, imbietoare, putin crocante si stropite cu pinot noir.

am muscat cu pofta mai intai din 'taxidermia'
pelicula maghiarului gyorgy palfi care a socat cannes-ul in 2006. filmul soc-sic al anului. nebun, insuportabil, obligatoriu.

trei generatii (din tata in fiu), trei barbati si povestile lor. primul este asistent la spital, urmasul sau - sportiv de performanta (mancaul mancailor), iar nepotul (rusinea familiei) este taxidermist. adica impaiaza animale. unul ravneste la dragoste, altul la succes si ultimul la nemurire.
am fost prevenit inainte de vizionare sa imi leg centurile de siguranta. ca sa rezist

asa am facut. si am supravietuit

mai grav a fost cu felul doi,
o specialitate frantuzeasca - 'irreversible'.
dar am avut noroc.
am scapat teafar si de aceasta data.

alt scandal de proportii si tot la cannes.
un film si mai socant si... mai crud (in sange propriu) si brutal cum rar am mai vazut.
gandit de francezul argentinan gaspar noe
si cu o monica bellucci in zi de gratie, dar batuta mar!
o noapte traumatizanta din paris,
care curge in ordine cronologica inversa.
mesajul acestui film cutremurator - ‘timpul distruge totul’.

90 şi de minute în care vedem, printre altele, cum unui individ i se crapa teasta timp de 2 minute cu un extinctor
sau cum monica bellucci, insarcinata, este sodomizată si snopita alte 10 minute din 'timpul regulamentar de joc'. de catre o bestie

‘irreversible’ (gaspar noe, 2002)


m-am sters pe bot si am asteptat
sa se digere totul.
ca sa o pot lua de la capat... :)

cei mai răi dintre cei răi

pana la ‘vocile’ care au reprezentant ceva (si inca mai aprind nostalgii printre pietrele de la rinichi) sau ‘femeile’ coborate de pe pelicula in zbaterea inimilor si a mintilor noastre alambicate
(am fost somat sa le introduc in randul temelor pentru acasa, nu de alta...)
trebuie ca a sosit vremea
‘răilor’.

răii de pe ecran sau din carti
a celor mai RĂI dintre cei răi!
(evident, ii excludem pe porcul mailat, pe bombonel, taricean si basesc, pe jos iliescu si ceausescu)
aici ne ocupam numai de lucruri serioase…
de ‘oameni’ şi brute, de aceia pe care i-am urat cu intreaga noastra fiinta,
de personaje carora le-am fi tras cu cea mai mare placere si pofta un pumn şi vreo 30 de picioare in moaca aia nenorocita. mereu si mereu si mereu.

se face intuneric, reflectorul se aprinde, praful s-a involburat dansand in lumina,
si pe ecran apare timid
ultimul dintre ‘eroii’ negativi, sositi din infern, direct din cazanul cu smoala,
in vietilor noastre de cititori si cinefili aprigi, inraiti,
apare,
spuneam...

theodore bagwell.
uluitorul, scabrosul, seducatorul, cumplitul, tandrul, pedofil-uciagsul, infectul, melancolicul, indestructibilul, sangerosul, sclipitorul, josnicul, genialul
pe scurt 't-bag’.


cum 'prison break' este unul dintre serialele momentului (din patagonia pana in bulgaria), am facut un sondaj (pe cativa cobai)
astfel, la intrebarea: 'ce personaj are cel mai bun rol', cine este, adica, cel mai tare din serial,
toti, dar absolut toti, au avut acelasi raspuns
- t-bag,
ala fara mana!

peste toate, robert knepper, actorul devenit star dupa acest rol, a primit si cele mai destepte si delicioase replici din film...
...('cause every con in here is gonna know about your little escape, before one drop of my blood hits the floor. so, you see, friends, either i'm through that hole with you, or i'm gonna sing like johnny cash.')

teddy... micutul teddy bear.
interesant este ca inainte de 'prison break' knepper, aproape falit si considerat un actor de duzina, se gandea sa isi mai ia un serviciu pentru a-si putea intretine familie.
a venit sa dea probe pentru rolul lui t-bag.
care 't-bag', initial, trebuia sa fie 'mare si monstrous' şi nicidecum ucigasul mic si ironic
care se linge pe buze si ranjeste spre ingretosarea si fiorul nostru

nu numai ca a fost ales imediat pentru rol, dar personajul sau a suferit modificari majore
tocmai pentru a i se potrivi si mai bine...

acum, cica,
t-bag, cel din viata reala,
nu mai poate iesi pe strada, nu mai poate bea o bere
fara ca oamenii sa nu il injure si blesteme (americani... ce stiu ei?) sau sa-l sfredeleasca cu priviri dusmanoase.
cat despre gandul ca cineva sa ramana singur in lift cu dumnealui...
este exclus.

knepper spune, insa, ca tocmai asta si-a dorit.
si ca atitudinea semenilor sai nu demonstreaza decat ca el a reusit sa intre bine in pielea
tandrului teddy...

cu celelalte personaje cruele,
cele mai rele,
voi reveni in curand intr-o epopee scurta,
completa si revizuita,
asa cum v-am obsinuit

TO BE CONTINUED

povestea porcului mailat si a bocitoarelor isterice de la bucuresti

cica 'era odata o baba si un mosneag'. tigani sadea, ca doar traisera in romania. hodorogul de-o suta de ani si ramolita de nouazeci, plecati din sibiu inapoi la mama lor, la lupoaica. adica la rim (de unde, de altfel, ne tragem). cu toata satra plus purcel si catel. şi amandoi babacii erau negri ca taciunele, de suparare, aveau dinti de aur si un singur copil. mai lat la trup si mai focos la inima.
inca un porc, in fapt, pe nume mailat.
mai avura sarmanii si o copila naiva care a sfarsit sub privirile puradeilor ei numerosi in putele goale, dar mai ales sub pumnii apasati ai concubinului zborsit, zbanghiu si zdrentaros (pesemne ca lui ii placea mult de zorro)


dar sa intram odata (fara pasaport) in poveste...
mai intai vedem un tigan bocciu roman, cum altu nu-i,
cu mustacioara lui, pana corbului. ni se descriu amanuntit parfumul lui natural
si copilaria-i chinuita pe acest picior de plai. prin urmare vom fi martorii unei tragedii care va sfasia sufletele telespectatorilor din lumea larga. si, desigur, va umfla ametitor ratingul. apoi, se poate observa o stimabila doamna, giovanna, duios trecand pe poteca ingusta de la periferia romei. urmeaza un jaf in stil italian, un viol haiducesc in maniera rahova-ferentari, nereusit insa, şi fuga sanatoasa, romaneasca, de la fata locului. (pentru mai mult dramatism s-a plusat cu o bataie rupta din rai, cu picioarele cele murdare ale... boratului, desigur). cateva minute mai tarziu muribunda zace in santul intunecat si rece.


asa cum era firesc, abia acum incepe partea emotionanta a istorisirii.
in toate ziarele, la toate televiziunile si radiourile, toate blogurile si casele din romania vorbesc numai despre mailat.
(nu se poate, totusi, sa o abandonam asa brutal pe elodia. povestea ei chiar avea potential, mai putea fi mulsa...)


de la cartarescu, c.t. popescu si turcescu pana la tolontan si vlad petreanu si la restul celorlalti mai mititei,
toti bocesc, moralizeaza si se vaicaresc...
numai despre rusinea de a fi roman(!),
numai despre disocierea de tigani si organizarea de mitinguri in care sa ne cerem musai scuze in fata europei(!!)
numai si numai despre aprinderea lumanarilor si depunerea florilor in fata simbolurilor italiene din tara(!!!).


ceva imi spune insa ca suntem un popor usor emotional, de ginta lat(r)ina. carevasazica, bagajul nostru moral si spiritual este de o imprescriptibila frumusete. motiv pentru care avem cele mai frumoase femei, paduri, vai, munti si manele, cei mai multi infractori, curve si olimpici.


ultimele secvente ale filmului ni-l prezinta pe numitul romulus mailat (aici mi-a scapat un mic hohot) incatusat si rapciugos.
acest raj kapoor modern al uniunii europene, alunecand pentru ultima oara, aidoma unei lebede vii,
catre puscaria sa cea de toate zilele. si in urma lui carduri de bocitoare de la bucuresti pana la roma.
efluvii patetice (si poietice), isterie in masa, snobism, multe lacrime si proteste umorale, trancaneala goala si solutii extremiste, cinice, lagare de concetrare si exterminare. c-asai codrul, frate cu romanul.

CIAO!