cinefil de duzină (generalul armatei moarte)

weekend gargantuesc în care mi-am propus să citesc printre rânduri și să văd printre altele și eu, ca orice (michael) mann amărât, un johnny & depp & deeply faimos în
public anemies. după care îmi curg (christian) bale-le de când am auzit că a apărut în urbe.

când colo n-am citit nimic, iar tot ce am văzut a fost coșciugul lui michael scofield. adică ce mai rămăsese din prison break (ultimele 6 episoade la conservă = 6 ore de adrenalină și agreabilă teroare).

m.s. în audiență la generalul (krantz) armatei moarte - secvență din ultimul episod p.b.

în timp ce-mi mușcam mâinile de spaimă, ca un câine turbat și maniac p.b. ce sunt eu, mi-a venit și un gând bun. un gând frumos...
mi-am dat seama seama, în sfârșit, că sunt un cinefil de duzină care și-ar dori ca ultimul film dinaintea cazanului cu smoală să fie prison break-ul de la coadă la cap.

si totusi, ’politist, adjectiv’

am iesit mai mult decat confuz, ca sa nu zic frustrat, de la ’politist adjectiv’.
a fost ca si cum mi-as fi cumparat bilet la ‘zabriskie point-ul’ lui antonioni si as fi nimerit la ‘cenusa si diamantul’ lui wajda – mi s-a intamplat asta odata, la cinemateca.
cert este ca fusesem infestat pe nesimtite. framantarile lui cristi (dragos bucur), cinismul si didacticismul (delicios) domnului comandant anghelache (vlad ivanov), servilismul ordinar al colegului nelu si figura de toparlanca a ginei imi intrasera ca niste aschii nenorocite sub unghie.


la ‘a fost sau n-a fost’ am ras cu lacrimi (pe alocuri) si am plecat fericit acasa. la ’politist, adjectiv’ am ras amar, ca boul (pe alocuri). apoi am plecat acasa nefericit.
daca pe straini, care ne ingroapa fara mila in premii, ‘politist-ul’ i-a coplesit si i-a sedus, chit că nu au putut patrunde toate sensurile ’adjectiv-ului’, pe noi ne-a cam bulversat. si nu cred ca doar din cauza ambitiei cineastului de a lungi pana la insuportabil marginile si asteptarile, de a descompune golurile ori, invers, de a umple plinul si comprima miezul.

cu ’politist, adjectiv’, c.p. si-a confirmat maiestria perversa si capacitatea nelimitata de a surprinde si inova, de a jongla impresionant cu rasu-plansu.
artistul porumboiu a provocat filmul de arta la o partida de poker si l-a rapus tacticos cu o cacealma adorabila. drept in moalele capului si mai ales cu ajutorul 'chestiilor alea doua dintre picioare' - cum ar spune un amic.

*****
p.s.
ce poze am ratat duminica, in drum spre ’politist, adjectiv’, pentru ca nu mi-am luat aparatul foto...

1. babeta in rochie pe trotineta grabindu-se spre gradina icoanei – mi-a dat prioritate
2. mosneag pe scuter legat de un cataroi (cub de bca). cataroiul era legat la randul lui de scuter cu curele – avea viteza legala
3. homeless intre doua varste sforand de-a lungul si de-a latul filmului - n-a fost inclus in pret

politist adjectiv / tenisman epitet

subsemnatul panta cruel, angajat zilier ca uitator la cinematograf si stadion, declar pe propia raspundere ca roddick vs federer din finala de la wimbledon a fost mai profund & palpitant decat dragos bucur vs vlad ivanov din filmul lui porumboiu.
chit ca la adjectiv politist am ras neintrerupt chiar si cand pe ecran nu se intampla mare lucru. de vina a fost un semi-aurolac la vreo 50 de ani, aflat 3 randuri mai in spate, care a sforait pe mai multe voci de cand s-au stins luminile pana s-au aprins din nou. într-un final s-a trezit si a murmurat ceva aproape... incomprehensibil (gina, in 5 minute sa am dex-ul pe birou!)

mi-au placut mult, asadar, si doamna gina si nu te parasesc iubire si analiza pe textul melodiei tembele a mirabelei dauer, insa nicio replica si nicio gaselnita minimalista a lui porumboiu
nu au facut cat sirul de serve irefutabile (gina!!), seria criminala de passing shoturi si passing crossuri fara de sfarsit expediate de roddick (care are o moaca de john malkovich rebel si tanar de cand il stiu). un andy roddick caruia nici maica-sa nu-i dadea vreo sansa in fata lui federer (de nerecunoscut in acest meci).
ultimul set, decisivul, care doar el s-a intins mai mult decat un film bun (de autor) a durat 30 de ghemuri! și a durut până la ultima secundă.

tin sa mai informez opinia publica ca la meci a asistat si domnul woody, prietenul meu, caruia, am vazut cu ochii mei, i-a scapat una furtiva lacrima pe fileu, cum i s-a intamplat si la match point (2005).
a fost picatura care a facut diferenta între federer si roddick, dar si intre wimbledon si cannes.

retrovizoare

nu-mi amintesc să mă fi lovit peste noapte vreo amnezie rebelă ori vreo venerație nemărginită , însă, după aritmetica mea, este pentru a doua oară în ultimele zile cu ploaie când scriu despre alex leo șerban.

sincer să fiu, după ce duminica trecută i-am urat de bine, într-un moment în care între două festivaluri de top și o cină alături de maiștiueucare celebritate a momentului venerabilul tocmai se debarasa de vreo 3 sferturi din combustibilul care i-a fost hărăzit, mi-a venit ideea unui interviu cu dumnealui. pe care maestrul cronicar l-a acceptat cu amabilitate.
pentru că am dorit ceva mai neconvențional, că am și eu un fix, m-am pus cu burta pe google ca să aflu totul despre mama lui almodovar și mai ales despre rafinamentul alș-ului.

așa am ajuns ca în sâmbăta cu ’polițist, adjectiv’ să-mi împachetez ziua în vreo 574 de interviuri și alte însemenări plus un pahar cu vin. pentru a mă pierde iremediabil cu firea și cu gândul printre fotografiile apăsătoare ale ’retrovizoarelor’ semnate a.l.ș.

bunul meu vecin sam

de fapt sunt doi vecini de-ai mei de la etajul 3, ’poștașul’ și ’pictorul’, pe care nu-i chemă nici sam, nici sesam.
tam nesam, am dat astăzi peste această declarație de neatârnare și autonomie teritorială postată cu markerul negru direct pe perete.

na, că mi s-a făcut de un jack lemmon. cu gheață și fără sifon.