nu-mi amintesc să mă fi lovit peste noapte vreo amnezie rebelă ori vreo venerație nemărginită , însă, după aritmetica mea, este pentru a doua oară în ultimele zile cu ploaie când scriu despre alex leo șerban.
sincer să fiu, după ce duminica trecută i-am urat de bine, într-un moment în care între două festivaluri de top și o cină alături de maiștiueucare celebritate a momentului venerabilul tocmai se debarasa de vreo 3 sferturi din combustibilul care i-a fost hărăzit, mi-a venit ideea unui interviu cu dumnealui. pe care maestrul cronicar l-a acceptat cu amabilitate.
pentru că am dorit ceva mai neconvențional, că am și eu un fix, m-am pus cu burta pe google ca să aflu totul despre mama lui almodovar și mai ales despre rafinamentul alș-ului.
așa am ajuns ca în sâmbăta cu ’polițist, adjectiv’ să-mi împachetez ziua în vreo 574 de interviuri și alte însemenări plus un pahar cu vin. pentru a mă pierde iremediabil cu firea și cu gândul printre fotografiile apăsătoare ale ’retrovizoarelor’ semnate a.l.ș.
2 comentarii:
superbe fotografiile, glass de milioane si un montaj care ma duce cu gandul la dezintegrare, la volatilizare la mitul trecerii, la transcendenta
o lume in care noi ca observatori putem deveni in cateva secunde atomi in zbor liber
mai erau fotografii, care mai de care, insa mi-a fost lene să le atasez pe toate :)
Trimiteți un comentariu