cel mai sărac scriitor român şi cartea lui minunată

s-a întâmplat pe la finele lui iunie, după euro. de radu aldulescu ăsta şi de ‘amantul colivăresei’ vreau să spun. romanul n-ar fi rău altminetri, dacă nu ar fi de-a dreptul genial.

aldulescu, zic fără să clipească tovarăşii lui de la uniunea scriitorilor, este de departe cel mai sărac scriitor din românia. chiar dacă alţii încearcă să nuanţeze: ba că ar fi 'cel mai puternic autor debutant după 1989', cum spune dan c mihăilescu, bă că este ‘le plus grand prosateur roumain’, cum a scris despre el edgar reichmann în ’le monde du livre’.


mie, unul, ’amantul colivăresei’, primul roman al aldulescului (din cele 7) care îmi cade-n mână, mi se pare revoltător de bun. rar mi-a fost dat să citesc ceva atât de frumos. riscând să devin patetic, dacă nu am izbutit încă, plusez şi afirm că mă consider norocos pentru că am dat de o asemenea carte.

are aldulescul ăsta un fel al lui de a-ţi spune povesti şi mai are o serie de personaje delicios de păcătoase că ţi se zbârleşte carnea pe tine şi te doare mintea doar urmărindu-le cu coada ochiului marea hoinăreală, mărirea, decădearea şi zbuciumul pervers-diabolic fără sens şi fără sfârşit.
mite şi bajnorică, eroii inadaptaţi ai lui aldulescu, fac parte dintr-o categorie aparte de personaje. odată ce ai dat peste cele două jigodii fascinante, acestea te vor însoţi şi bântui de-a lungul romanului şi chiar dincolo de el, de-a latul întregii vieţii, ca o amintire dragă, de demult, ori ca un coşmar năprasnic de care nu mai poţi, dar nici nu mai vrei să scapi.

ajunge, moşule, cu laudele că m-ai ameţit, dau în chelălăială.
cică să moară familia lui ioan groşan, scriitorul, dacă situaţia lui radu aldulescu – după opinia lui, cel mai valoros prozator apărut după 1990 la noi, un veritabil, prin forţă epică şi tematică abordată, jack london autohton – nu e revoltătoare. e sărac lipit omul, iar soţia şi copilul locuiesc la mioveni, în casa unor rude, neavând bani să închirieze o cămăruţă în bucureşti pentru a sta împreună.

o confirmă chiar aldulescu: ‘mi s-au mai editat trei romane. pentru fiecare am primit câte 20 de milioane de lei vechi.
mai am două colaborări în publicaţii culturale, ambele de câte un milion de lei pe lună, cam ăsta e venitul meu. din asta trebuie să trăiesc eu, soţia mea şi copilul timp de un an. unde dorm? păi noaptea trecută am găsit undeva, la noapte mai văd eu’

numaidecât îmi amintesc de boschetarii ăia nenorociţi, de mite şi bajnorică. ăia erau boieri mari, nu alta, pe lângă amărâtul care le-a dat viaţă... noaptea dormeau într-un vagon cu sfeclă, iar ziua mâncau o pereche de fripturi şi încă una , ba io mai vreau şi trei sticle de vin riesling amestecat cu pinot noir şi cu opt sticle de pepsi, dar parcă tot ar mai intra ceva porţii de rinichi ornaţi cu garnituri de cartofi pai, orez, steluţe de morcovi şi castraveţi muraţi şi varză roşie şi pe urmă au vrut mici, câte zece, şi pe urmă câte cinci, fiindcă se cam îngreunaseră şi au cerut nota, să vedem cum ne încadrăm, şi se încadrau cum nu se poate mai bine, dar văd că are şi wisky ăştia, johnny walker, care ei n-au mai băut wisky de când au plecat militari şi au băut câte două sute de grame de johnny, ciugulind neîncetat din coşul cu chifle de pe masă şi tot mai le era foame câinilor ăstora nesătui, da’ acuma erau prea grei ca să poată fugi de sub nasu’ ăstuia, şi eu vă las să vă apucaţi de cartea asta, că nici măcar nu vă imaginaţi ce minunăţie de roman a putut născoci sărăntocul ăsta de radu aldulescu, trăiască familia lui...