amintiri din infern – ’palatul viselor’

toate se întâmplă când te aştepţi mai puţin.
în urmă cu vreo doi ani mi-a ieşit în cale ismail kadare, un oarecare moşneag adus de spate şi nominalizat an de an la mai toate marile premii literare ale momentului.

nu aveam de unde să ştiu câtă plăcere şi bucurie îmi va oferi acest minunat tovarăş din balcani.
în ignoranţa mea, albania nu însemna mare lucru până atunci. o ţărişoară inferioară pe care o băteam mereu la fotbal. o gâlmă pe hartă puţin mai mare decât propria capitală – una cu nume predestinat, tirana.

după încântătoarele ’aprilie spulberat’ (o poveste extraordinară despre vechiul, barbarul şi atât de democraticul cod cutumiar albanez, kanun-ul) şi ‘generalul armatei moarte’, m-am delectat zilele acestea cu ’palatului viselor’.

’palatului viselor’ este o terifiantă parabolă, un roman sfâşietor şi delirant în care până şi visele au ajuns să fie controlate de sistem.
este, poate,‘una dintre cele mai cuprinzătoare viziuni ale totalitarismului aşternute vreodată pe hârtie’ – cum spun unii… însă nu asta m-a impresionat aici.
kadare a reuşit să mă captiveze încă o dată cu poveşti şi descrieri unice. cu lăuta sa, cu potirul plin de ambrozie şi cucută din care sorb cu nesaţ la fiecare reîntâlnire cu rapsodul albanez.

- am primit cadou un fragment dintr-o altă baladă populară (la fel de frumoasă ca povestea din ’aprilie spulberat’ sau ca cea din ‘cine a adus-o pe doruntina’) ...
...‘te-a acoperit pământul şi mi-ai rămas dator... cel viu, ajuns la mormântul duşmanului îl provoacă pe acesta la luptă... mortul suferă că nu se poate ridica din groapă, suferă, se frământă, geme... gemetele lui vin de dincolo, mai cutremurătoare decât orice pe lume... apar ursitoarele care hărăzesc o nenorocire... aflăm că cel viu este viteazul zuk, care orbit mişeleşte de maică-sa şi de iubitul ei, colindă piscurile înzăpezite, călare pe calul său, orb şi el...’ – şi istorisirea din baladă se opreşte brusc, cei care o cântau în carte fiind măcelăriţi.

- am găsit asemănări între tradiţia şi miturile celor două popoare prietene - motivul 'sacrificiului' uman din ‘meşterul manole’ (omul zidit la piciorul unui pod întru trăinicia cosntrucţiei)

- am citit odată cu slujbaşii şi interpreţii sultanului visurile întregii împărăţii. de fapt crâmpeie de basm înspăimântătoare:

... "doi oameni au găsit un curcubeu vechi, căzut pe pământ. l-au ridicat cu greu, l-au şters de praf. unul dintre ei a început să-l vopsească, dar curcubeul nu voia deloc să strălucească. cei doi l-au pus la loc şi au luat-o la goană"

... "nişte păpuşari călătoreau printr-o stepă presărată cu cadavre de tigrii, morţi de o boală ciudată, în secolul al XI-lea. aceştia duceau cu ei, pare-se, un blestem ce avea să fie aruncat asupra vulcanului kroth, în timp ce deasupra stepei se ridica o stea nebună. apoi, unul dintre păpuşari reuşise să se strecoare sub pământ, unde dăduse peste colţul unei zile luminoase ca un diamant, ascunse de cine ştie cine în subteran. colţul acela de zi îl orbise şi astfel, cu ochii arşi, se trezi în infern".