mă uitam la nevastă-mea.
ma uitam la ea cum îşi îngrijeşte cei doi părinţi bătrâni şi bolnavi.
cum se frământă, cum le găteşte şi le spală farfuria de parcă ar dansa în jurul lor, cum le face masaj la picioare, la ia tensiunea şi le aşează o pernuţă mai moale sub şale, cum le decojeşte o portocală şi le-o împarte, cum îi ţine de vorbă ca nu cumva să cadă pe gânduri.
mă uitam şi am înţeles: părinţii sunt nişte copii neajutoraţi care cresc mici.
atât de mici că într-o bună zi dispar de tot.
16 comentarii:
atunci să ne rugăm să nu fim niciodată părinţi... poate doar aşa nici unul mai tânăr nu ne va vedea dispărând, la ce bun să pricinuim atâta durere? deşi, nu mă îndoiesc, se poate şi altfel...
asta nu e o solutie. si, din fericire, nu toate problemele au o solutie.
ehh, ca bine ai zis, draga panta, "copii neajutorati care cresc mici"... na, ca m-a apucat si pe mine asa o melancolie acum...
P.S.: azi s-a nimerit sa fie si la mine in cap "ziua U2" :)
pe toti ne apuca cate o data, draga small...
mai devreme sau mai 'prea tarziu' :)
pentru ca insemnarea asta m-a lasat fara cuvinte, raspund prin asta.
http://www.trilulilu.ro/verbiaj/e31772868b70e0
superb, verbiaj. superb si trecator.
timpuri noi. (dar si noi o sa fim ca ei, ca parintii, adica).
daca pentru cateva clipe te apleci asupra acestui gand
ca intr-o zi n-au sa mai fie
toate lucurile pe care le poti inca face pentru ei
devin o binecuvantare.
zuzeta,
nici sa te apleci prea mult asupra acestui gand nu e bine. risti sa te prabusesti in gol intr-o melancolie inalta :)
verbiaj,
asa e firea lucrurilor. mi-am amenajat in balcon o mini gradina la care tin enorm. primavara tresar la fiecare explozie de culoare si prospetime, iar toamna ma induiosez de atata uscaciune si frunze cazatoare.
small,
ieri, da, a cam fost ziua U2 si pt mine ;)
Eheeeeeeeeeeee.
'eheeeeeeeeeeee', asta, e de bine sau de rau? :)
La "cum le decojeşte o portocală şi le-o împarte, cum îi ţine de vorbă ca nu cumva să cadă pe gânduri" mi-ai dat de am zăcut!
Îmi iubesc părinţii enorm şi nu ştiu ce să fac mai 'nainte în timpul care mi-a mai rămas cu ei. M-ai lovit în moalele sufletului, pantacruel!
:))
cum le zici dumneata, innunendo, mai rar cineva.
Iar cord-ul din aracordul dumitale, si te salut din adancul lui. Langa acelasi felinar, cu un covor facut sul, in brate :).
buna seara draga aky. cand ne mai vedem la un covor rosu pe peron? dar fara evita ;)
Trimiteți un comentariu