un film care doare. boogie

construit pe scheletul unei poveşti banale, aproape nătânge, 'boogie' (`30 şi ceva’, cum s-a numit iniţial) reuşeşte să dea cu spectatorul de pământ, ba chiar să-l traumatizeze cu uppercut-uri violente în serie, deşi filmul lui radu muntean, frumos ambalat, rotund şi fluent ca o nocturnă de chopin, are mai degrabă parfumul şi delicateţea unui trandafir proaspăt şi exploziv:

bogdan (boogie), un bărbat de ’30 şi ceva’ de ani, petrece un 1 mai la mare cu smaranda (nevasta) şi copilul. acolo dă întâmplător peste penescu şi iordache, doi foşti colegi de liceu, ambii de vreo ’30 şi ceva’. ies seara la o terasă, ca pe vremuri, unde amintirile îi răscolesc. râd, beau, vorbesc, se prostesc. smaranda îl ceartă un pic pe bogdan, că de aia e nevastă. femeia pleacă bosumflată să facă nani cu ăla mic. apar un fel de curvă jucăuşă şi câteva poante deocheate. bogdan se duce până acasă să o certe puţin pe smaranda, că de aia e bărbatul casei, după care gaşca se reuneşte la miezul nopţii. două şaorme şi o altă curvă pe bani (fără ţigări) intră apoi în cadru. încă nişte şpriţuri, câteva babardeli şi vorbărie lungă cât cuprinde. o trecere vioaie pe lângă vila lui ceauşescu şi, la final, întoarcerea acasă. la nevasta înţelegătoare şi copilul iubăreţ. genericul curge frumos pe muzica lui gică petrescu.

aş spune că radu munteanu a devenit peste noapte un quentin tarantino fără pistol.

recunosc că am fost confuz încă de la început neştiind ce să admir mai întâi: prestaţiile uluitoare ale lui dragoş bucur, mimi brănescu şi ana maria marincă (fenomenală şi de această dată), dialogurile atât de fireşti şi apetisante sau măiestria lui radu muntean aflat la al 3-lea său film după ’furia’ şi ’hârtia va fi albastră’.

mai static decât o piesă de teatru şi, totuşi, mai dinamic ca o peliculă despre război, ’boogie’ este un film de o tristeţe infinită la care ’râzi de te caci pe tine’, cum ar zice personajele.

este un film despre tinereţile apuse, despre eşuări şi renunţări, un film despre moarte. o oglindă în care eu m-am recunoscut exact aşa cum sunt: prost, infatuat, laş, mediocru şi imatur.

un film despre românia nefardată:
grosolană, indolentă, înduioşătoare, greţoasă, stridentă, colorată, ameţitoare, zeflemitoare, prăfuită, ţâfnoasă, haioasă, turmentată, vulgară, nostalgică şi personală.

‘boogie’ este un film care doare.
şi încă ceva. 'boogie' are 102 minute trecute fix, dar nici nu mi-am dat seama când au zburat cele '5 minute şi ceva...'