mama rusia

vârtejuri de albastru voluptos, bucăți de cer întinse peste verdele tăcut, trunchiuri înalte de copac.
margini ruginite și crestate, păduri rubinii, tânguiri amare de chitară, zbucium de vioară, distanțe, contratimpi, stepe nesfârșite, albe.
reflexe scurte ale clipei, crâng argintiu, dâre de fum, dâre de sănii, apus pe moarte, rece, neclintit.

de ce nu m-ai făcut, mamă, rus?!
uite acușica vine gerul și mă îngrămădesc tot lângă calorifer. cu un roman nou nouț în mână, luat de la cărturești și poate cu o cană de ceai fierbinte încălzit la aragaz.
dar eu am suflet de rus, măi, mamă... eu văz enorm și simt monstruos.
păi ăsta-i ger? mie îmi trebuie d’ăla nemilos care să mă muște adânc, până la os.
ș-apoi asta-i sobă? ăsta-i samovar?

cât de bună ar fi acum o annă karenină, să mă dezmorțească puțin cu ochii ei triști și luminoși, cu bulgării ei de jăratic care ard în noapte. să-și rezeme, draga de ea, căpșorul pe umărul meu și să-mi toarne un păhărel de sfântă vodculiță și-o droaie de... povești nemaiuzite.
sau măcar o geamilie, sfioasă și înfiorată, să-mi tulbure mințile cu cântecul munților și al stepelor. să ma facă să uit totul pe lume.
să uit că m-am născut la doar câteva ulițe mai încolo de mama rusia.