trecute vieţi de fanţi şi de birlici (viaţa şi, uneori, opera personajelor)

recunosc în faţa micii adunări block'n roll că sunt corigent la literatura română. ăl mai mare dintre ei, premiantul! că aşa era pe atunci, în vremurile apuse, când sub mucul cărunt al nasului meu cârlionţat se înşirau, ca nişte cârnaţi trandafirii puşi la afumat, maculatele gadgeturi literare ale unor domni bine frumos pieptănaţi în cărări domoale şi împachetaţi în stofe.

flacoane întregi de rebreanu, camil petrescu, creangă, eminescu, cezar petrescu, i.l. caragiale, călinescu, ionel teodoreanu, sorescu, eliade, caragiale, preda – amare rău, interminabile, administrate în doze consistente împotriva voinţei mele ieşite din comun, cu mult sifon şi uneori brifcor, pe nepusă masă, pe scaun, în pat şi la veceu.

tare m-am mai minunat printr-a 12-a, când am scăpat de acele moldamine. din nefericire la scurt timp am devenit dependent de halucinogene mai tari, aduse de afară, de fowles, nabokov, borges, llosa şi alţi demoni.

zilele trecute, acelaşi nas, mai bătrân şi versat acum, a dat peste găselniţa lui horia gârbea - ‘trecute vieţi de fanţi şi de birlici (viaţa şi, uneori, opera)’.
am citit-o pe nerasuflate. şi am redescoperit corola strivită de minuni a literaturii române. cea uitată şi îngurgitată la o vărstă la care copănaşele golaşe ale puicuţelor înfustate din liceu era tot ce conta pe lumea asta mică. şi înghesuită între atâtea pagini gălbejite.

aşa am aflat, printre altele, cum îşi pierdeau vremea interbelicii şi conaşii de prin secolul XIX (‘că joci cărţi şi râd toţi de tine ca de o mazetă’ - lache), prin ce locuri zăboveau, cum făceau amor şi cu cine, unde, cum, de ce şi cu ce se îmbătau, cum se încăierau , ciomăgeau şi o mierleau personajele literaturii române de la începuturi şi până la ora asta, când, iaca, orologiul arată treişpce trecute fix şi trebuie să o iau din loc către serviciu.