nunta mută. mai mult chioară decât surdă

poate că așteptările mele au fost prea mari. sau poate așa e la debut, când încerci să le spui pe toate odată, de-a valma, ca și cum te-ai îneca. poate îmi era mie prea somn ori mă grăbeam undeva de am căscat continuu și mi-am privit ceasul doar de 4 ori. sau cine știe? poate că e doar vina lui mălăele.

ca să nu existe dubii, o spun pe șleau - mălăele este actorul meu preferat.
un regizor de teatru excelent – râd cu lacrimi la comediile lui chiar și la a 5-a vizionare, e un caricaturist formidabil, un poet, un showman, un artist total cum altu’ nu prea mai găsești.
pe scurt, îl iubesc pe horațiul.
însă nunta mută ... a fost mută rău!

culmea, subiectul este de-a dreptul sclipitor
– locuitorii voioși ai unui sat de pe la 1953 se pregătesc de nuntă mare. lor le plac foarte mult și înmormâmtările, fanfara lui goran bregovic și filmele lui kusturica, expresionsimul, dadaismul, sexul în natură și chiuiturile. în toiul petrecerii, se găsește să moară chiar tovarășul stalin. și asta înainte de marea haleală. primarul, constrâns de autoritățile ruse, niște hahalere, anunță 7 zile de doliu și interzice cu strictețe orice paranghelie. sătenii au totuși o idee. se reunesc seara și continuă petrecerea pe mutește.
mai mult, întâmplarea este cât se poate de reală. dacă nu cumva cotescu i-o fi vândut gogoși lui mălăele.

ce face nea horațiu, hora cum îi zic prietenii, cu această perlă?
face ce știe el mai bine: o finisează cu dragoste și luni de muncă, o pupă și o convertește într-o secvență prelungă și intensă. aproximativ 10-15 minute de cinema exploziv de un comic irezistibil, neașteptat, chaplinian – spectatorii, unii dintre ei, ăia mai firavi, cad efectiv de pe scaune, lucru pe care nu l-am mai întâlnit decât la scena emisiunii despre revoluție în ‘a fost sau n-a fost?’.

pesemne regizorul debutant și-a consumat tot elanul și cheful de film în această scenă extraordinară.
nu-mi iese din minte nesfârșitul pârț fâsâit, spiralat, apăsat al socrului mare, urmărit cu încordare de toți nuntașii, într-o liniște desăvârșită. socrul mic ii oferă un dop de plută, însă cuscrul îl refuză cu un gest elocvent de... “nu-i nevoie, că e pe sfârșite”.
sau cea a telefonului fără fir între meseni.

* ca scurt metraj, nunta mută ar fi fost, poate, o reușită uimitoare. o capodoperă.
* ca lung metraj cu pretenții de festivaluri internaționale, unde am înțeles că a și fost înscris, filmul este un fiasco. după părerea mea, unul dintre cele mai slabe "românești" ale anului.
o lălăială fără sens de un patetism feroce, ceva nedefinit, nici comedie, nici tragedie, nici horor, nici teatru, dar câte puțin din fiecare, nunta mută este un ceva la limta dintre absurd și haios.

un gurmand rafinat în viața de toate zilele, horațiu mălăele ne servește de data asta o ciorbă rece și lungă. atât cât să ajungă cohortei întregi de actori de la mic la mare și în ordine alfabetică.

nu mă mai lungesc să spun și despre cele două coperte – filmul începe și se termină în zilele noastre, miezul lui fiind de fapt doar o explicație, o aducere aminte a unuia dintre personajele secundare – ori de poantele ieftine care îmbălsămează toată tărășenia: “tătucul nostru, tovarășul stalin, a murit “ - “să fie sănătos”, “ce e mare și e tare? este clasa muncitoare” , “vrem să vă luăm un interviu” - “ce să ne mai luați?”, etc.

foarte interesantă este reacția lui horațiu mălăele după premieră. după ce a aflat că nu toată lumea a leșinat de emoție la filmul său:
“niște prieteni mi-au spus că în acest film sufăr de teatralism. cu așa prieteni, nici nu mai ai nevoie de dușmani!”.

îndrăznesc să sper că artistul mălăele nu va recidiva. că a spus tot ce a avut de spus pe peliculă, în ciuda criticilor favorabile și încurajatoare aduse cu multă plecăciune de lăudătorii de serviciu.