cea mai fericita statiune din lume

eforie nord e cea mai fascinanta statiune din lume: populara si ranceda destinatie de vacanta a pensionarilor melancolici si a tinerilor resemnati.

acum douazeci si ceva de ani, cand taica-miu, fara burta si cu ochelari de soare a la celentano, m-a adus pentru prima oara aici, inca ii mai puteai intalni, topindu-se in drum spre plaja, pe acei tarani in slapi, flecari si durdulii, veniti in daciile lor rosii, burdusite cu peneni copti.
chiar daca totul pare neschimbat de atunci, sita a mai cernut si au ramas doar taranii simpli, fara pretentii, cocalarii veritabili si cei din urma bucuresteni rataciti, care adulmeca de ani de zile hamsiile triste, 3 lei portia, si irezistibila bere rece galgaita printre randuri si titluri seci de gazeta si prosport.

straduta care coboara lin spre faleza, odata cu sfarsitul civilizatiei, arata ca orice alta straduta din saint tropez sau miami beach, populată cu superbe fetiscane înțâțoșate, înveșmântate în slipi minusculi, cu baietii tuciurii si limbuti vanzand porumb fiert și cu multe batrane agresive, coltoase, desi fara dinti, cu biblii de buzunar in posete, hotarate sa ofere, pe te miri unde, cazare turistilor uimiti si plictisiti.

unul din marile avantaje ale statiunii este ca, in loc de odihna, gasesti la un pret de nimic balamucul si imbulzeala de pe lume, cele mai barosane hituri ale lui salam, miros de parizer si de namol de la techirghiol calitatea I. peste tot in jurul tau lumea se distreaza, se labarteaza , se baloneaza si asteapta spectacolele nemaipomenite, unicat, si racoarea strasnica a noptii.

revenit dupa un weekend de vreo 2 stele la o gazda acra si indiscreta, nu-mi ramane decat sa astept concediul cel de pe urma, cand imi voi pierde de tot vederea, bunul simt si mintile spre a reveni, cu forte proaspete, in cea mai (ne)fercita statiune din lume.