muzica ca muzica, dar nebunul m-a lăsat fără grai.
sărmanul yorick de-ar fi înviat din morți și nu reușea mai multe tumbe, giumbușlucuri și drăcovenii pe scenă decât tom smith, solistul editors.
editors - smokers outside the hospital doors
un tyler durden, varianta edward norton, cu perciuni flocoși a la elvis-pelvis, mișcări haotice și timbru vocal împrumutate pe datorie de la legendarul ian curtis (joy division) și cu verva atomică a lui freddie mercury,
acest belzebut pașnic (și-a cerut scuze pentru intarzierea de o oră și jumătate...) scăpat de la bălăceanca, trebuie să aibe pe lângă prizele nazale și o priză nesănătoasă infipta bine-n fund, intru alimentarea cu curent electric. în plus, sigur are o doagă lipsă! altfel nu-mi explic.
cum nu-mi explic nici de ce ditamai șou-menul se crede iepuroi sau, la naiba, replica nereușită a lui mircea solcanu odihnindu-și membrele superioare suspendate în unghi ascuțit.
și asta nu-i tot, arătarea poartă la spate o chitară iute pe post de ghioagă. o chinuie ca pe-o muiere apetisanta, desfrunzită-n nopțile calde, în timp ce se suie încălțat pe pian sau amușină pământul cu botul. din când în când urlă la lună, în locul lui johnny depp, după ambulanta inaripata a unchiului jerry lewis.
deși locul lui ar fi mai degrabă în cămașa de forță, sub stricta supraveghere a psihiatrilor, tom smith este lăsat liber pe scenă, unde-și hipnotizează fanii fără milă... dovadă că până și un moșneag atât de simplu, după gusturi, după port - aflat la un metru în fața mea și la vreo 33 de ani distanță de mine în calendarul gregorian - a intrat în transă pe la jumătatea concertului, când s-a apucat să dirijejeze ceva mai apăsat decât celibidache și-n același timp să boxeze cu umbra lui cassius clay.
pe scurt, a fost un concert bun. poate cel mai bun de la muse și rolling stones încoace.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu